ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

A

supra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

347/ A din data de 1 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC I.T.L. SRL împotriva

sentinței civile nr. 1728 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.R.A.D.A.I.

– C.R.E.D.I.D.A.M. și a schimbat, în tot, sentința

apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

26 aprilie 2011, reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC I.T.L. SRL, în temeiul art. 109 și următoarele C.

proc. civ. și art. 998 – art. 999 C. civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările

ulterioare, normele de aplicare a legii, inclusiv cu deciziile de colector, pronunțarea

unei hotărâri prin care să se dispună:

la plata remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru

radiodifuzarea de postul de televiziune I.T.L. a fonogramelor de comerț sau a

reproducerilor acestora, începând cu 22 mai 2008 și până la data întocmirii

raportului de expertiză contabilă;

la plata remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru

utilizarea de postul de televiziune I.T.L. a prestațiilor artistice din

domeniul audiovizual, începând cu perioada 22 mai 2008 și până la data

întocmirii raportului de expertiză contabilă;

la plata penalităților de întârziere calculate în raport de metodologiile emise

conform Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare;

să pună la dispoziția C.R.E.D.I.D.A.M., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de

programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni

(pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) de la data obținerii deciziei

de autorizare (22 mai 2008) și până în prezent, sub sancțiunea daunelor

cominatorii pe zi de întârziere;

să încheie cu C.R.E.D.I.D.A.M. autorizațiile/licențele neexclusive pentru

radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și

a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, cu obligarea acesteia și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

de chemare în judecată, reclamantul a arătat că pârâta avea obligația legală să

solicite, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

8/1996, în schimbul achitării unei remunerații echitabile, eliberarea

autorizațiilor/licențelor neexclusive de către C.R.E.D.I.D.A.M., necesare pentru

desfășurarea activității de radiodifuzare a fonogramelor, precum și a

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.

Pentru postul de

televiziune I.T.L., autorizat de C.N.A. prin decizia de autorizare nr. 1464.0

din 22 mai 2008, SC I.T.L. SRL avea obligația de a achita remunerațiile

datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea

fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum

și pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual.

Din structura

serviciului de programe declarată pe proprie răspundere de reprezentanții pârâtei

la C.N.A. rezultă că pârâta radiodifuzează pe postul propriu de televiziuni

programe și emisiuni care cuprind atât fonograme cât și prestații artistice din

domeniul audiovizual, astfel: filme în procent de 15,12 %; programe de

divertisment și alte tipuri de programe în procent de 31,44 % și programe

educative, culturale, religioase în procent de 0,78 %.

La data de 08

octombrie 2009 pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc să pună la

dispoziția reclamantului rapoartele financiare și ponderea de utilizare a

repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru perioada

menționată în prezenta cerere de chemare în judecată, precum și listele

complete cu fonogramele utilizate în serviciile de programe și cu prestațiile

artistice transmise în emisiuni. Pe lângă notificarea menționată, corespondența

pe care reclamantului a avut-o cu societatea pârâtă a fost vastă.

Cu toate acestea,

până în prezent pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale născute în sarcina

sa începând cu data de 22 mai 2008, data obținerii deciziei de autorizare din

partea C.N.A., fiind necesară introducerea prezentei acțiuni.

Cererea de la pct. 4

reflectă o obligație imperativă legală prevăzută atât de art. 130 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 8/1996, iar cea de la pct. 5 este susținută de dispozițiile art.

130 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr.

1728 din 01 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

cererea și a obligat pârâta:

- la plata către

reclamantă a sumelor de 1435,61 lei (incluzând TVA), remunerație pentru

radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor

acestora în perioada 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010, 1722,74 lei (incluzând

TVA), remunerație pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul

audiovizual în perioada 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010, 904,37 lei penalități

de întârziere, din care 534,87 lei penalități pentru remunerațiile datorate

pentru fonograme și 369,50 lei penalități de întârziere datorate pentru

audiovizual;

- să pună la

dispoziția reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de

programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni

(pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 22

mai 2008 – 31 decembrie 2010;

- să încheie cu

reclamanta autorizațiile/licențe neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor

de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din

domeniul audiovizual;

- la plata către

reclamantă a sumei de 3044 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâta, ce deține postul de

televiziune I.T.L., avea obligația legală să declare baza de calcul și să

achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către reclamant,

pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a

reproducerilor acestora și pentru utilizarea repertoriului de prestații

artistice din domeniul audiovizual, în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările

ulterioare.

Așa cum a rezultat

din structura serviciului de programe declarată pe proprie răspundere de

reprezentanții pârâtei la C.N.A., pârâta difuzează pe postul propriu de

televiziune programe și emisiuni care cuprind atât fonograme cât și prestații

artistice din domeniul audiovizual astfel: programe de divertisment și alte

tipuri de programe în procent de 31,44 % și programe educative, culturale,

religioase în procent de 0.78 %, astfel încât tribunalul a înlăturat apărările

pârâtei privind lipsa oricărei difuzări de fonograme, ca neîntemeiată.

Sunt neîntemeiate susținerile

pârâtei privind procentul foarte mic în care se difuzează fonograme în cadrul

programelor de televiziune, atât timp cât C.N.A., organul competent să aplice

sancțiunile prevăzute la Capitolul 7 – Contravenții și sancțiuni din Legea

audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, nu a

aplicat pârâtei nicio sancțiune pentru nerespectarea structurii

serviciului de programe.

Pârâta a fost

notificată prin executor judecătoresc să pună la dispoziția reclamantului

rapoartele financiare și ponderea de utilizare a fonogramelor și a

repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru perioada

menționată în cererea de chemare în judecată și listele complete cu fonogramele

utilizate în serviciile de programe și cu prestațiile artistice transmise în

emisiuni, aceasta notificare fiind urmată de o amplă corespondență purtată între

părți, prin care acesteia i s-a solicitat să-și respecte obligațiile legale

impuse de legea dreptului de autor pentru activitatea de radiodifuzare, însă aceasta

a refuzat a se conforma acestor solicitări.

Având în vedere că

pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile menționate, tribunalul a admis

cererea, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din

Legea nr. 8/1996, precum și concluziile raportului de expertiză efectuat în

cauză.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 3.044 lei, cheltuieli de judecată.

În analiza apelului declarat

de pârâta SC I.T.L. SRL împotriva sentinței primei instanțe, Curtea a reținut

următoarele:

susține netemeinicia sentinței apelate, pe motivul că prima instanță a reținut

în mod greșit calitatea sa de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, făcând o

greșită interpretare a probelor administrate în cauză, critica fiind

întemeiată.

Potrivit art. 15

1

din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, prin

radiodifuzare se înțelege „a) emiterea unei opere de către un organism de

radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce servește la propagarea

fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora,

inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepționării de către

public; b) transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin

cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția

rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public”.

Potrivit

dispozițiilor art. 106

5

alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996,

pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerț ori a

reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de

comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți au dreptul la o

remunerație unică echitabilă, al cărei cuantum se stabilește prin metodologii.

Metodologia privind

remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea

fonogramelor de către organismele de televiziune (M. Of. nr. 386/6.05.2005), în

baza Deciziei O.R.D.A. nr. 104/2005, prevede obligația organismelor de

televiziune de a plăti o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune

colectivă ale artiștilor interpreți și executanți, pentru utilizarea directă

sau indirectă a fonogramelor prin radiodifuzare (pct. 1). Baza de calcul este constituită

din veniturile obținute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare

corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor (pct. 4).

De asemenea, potrivit

H.G. nr. 119/2002 (M. Of. nr. 135/20 februarie 2002, pentru aprobarea tabelelor

cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau

executanți și a metodologiilor privind utilizarea repertorului de prestații

artistice din domeniul audiovizual, organismele de televiziune sunt obligate să

obțină din partea organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți

autorizațiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, pentru emiterea, transmiterea sau

retransmiterea repertorului de prestații artistice din domeniul audiovizual al

organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți sau

executanți.

Reclamanta trebuia să

dovedească faptul că pârâta a radiodifuzat fonograme pentru utilizarea cărora

artiștii interpreți sau executanți aveau dreptul la remunerația pretinsă la primul

capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv că aceasta a emis, transmis

sau retransmis un repertoriu de prestații artistice din domeniul audiovizual,

pentru utilizarea căruia artiștii interpreți sau executanți aveau dreptul la

remunerația pretinsă la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în

judecată.

Reclamantei îi

aparținea sarcina probei, iar nu pârâtei, deoarece dreptul organismelor

abilitate să solicite remunerația, în numele titularilor drepturilor conexe

dreptului de autor, se naște, conform legii, doar în situația în care reclamantul

face dovada existenței situației-premisă, aceea că pârâtul a difuzat fonograme

(indiferent de formă) și că a utilizat un repertoriu protejat.

Pentru a face dovada

că pârâta a radiodifuzat fonograme pentru utilizarea cărora artiștii interpreți

sau executanți ar avea dreptul la remunerația pretinsă la primul capăt al

cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar un înscris

intitulat Anexa 6 la licența audiovizuală nr. TV404.1 din 23 mai 2006 eliberată

la data de 22 mai 2008, cu privire la care se constată că poartă mențiunea

„Aprobat la data de 17 martie 2009”, fiind deci ulterior datei de la care se

solicită achitarea remunerației, în plus, acesta nu poartă nicio semnătură și

ștampilă.

Reclamanta a depus la

dosar adresa nr. 4385 din 19 martie 2012 emisă de C.N.A., din care rezultă că

postul de televiziune I.T.L. funcționează în baza deciziei de autorizare

audiovizuală nr. 1464.0-1 din 22 mai 2008, eliberată la data de 10 iunie 2010,

însă, simplul fapt că pârâta deține autorizație audiovizuală din data de 22 mai

2008 nu face dovada că a și difuzat fonograme, că a utilizat un repertoriu

protejat de prestații artistice și nici ponderea utilizării acestora, în lipsa

coroborării acestei adrese cu alte probe.

Anexa 12 la Licența audiovizuală nr. TV404.4 din 23 mai 2006 eliberată la data de 3 mai 2011, în

sprijinul afirmației conform căreia pârâta radiodifuzează fonograme și

prestații artistice din domeniul audiovizual în procent de 20 % a fost înlăturată

ca nefiind utilă și concludentă pentru dezlegarea pricinii de față, deoarece

privește modificarea structurii serviciului de programe al pârâtei după data de

3 mai 2011, vizând astfel o perioadă ce este ulterioară datei de înregistrare a

dosarului pe rolul tribunalului (respectiv 26 aprilie 2011).

Prin urmare, prin

probele administrate în cauză reclamanta nu a reușit să demonstreze că, între

data de 22 mai 2008 și până la data precizată în cererea de chemare în judecată,

pârâta a radiodifuzat fonograme, pentru utilizarea cărora artiștii interpreți

sau executanți aveau dreptul la remunerația pretinsă la primul capăt al

acțiunii.

De asemenea, pentru a

face dovada că pârâta a emis, transmis sau retransmis un repertoriu de

prestații artistice din domeniul audiovizual, pentru utilizarea căruia artiștii

interpreți sau executanți ar avea dreptul la remunerația pretinsă la cel de-al

doilea capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar un

înscris intitulat „Extras pe suport de hârtie din repertoriul artiștilor

interpreți care au declarat că au apărut la I.T.L. în repetate rânduri”, care

nu are nicio valoare probatorie, deoarece nu este datat și nici asumat sub

semnătură de niciunul dintre artiștii interpreți enumerați în aceste tabele.

Curtea a constatat astfel

că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta are calitatea de utilizator

în sensul art. 15

1

din Legea nr. 8/1996, înlăturând și apărarea

formulată de intimata-reclamantă în sensul că apelanta-pârâtă are obligația

legală de a solicita de la C.R.E.D.I.D.A.M. eliberarea autorizației/licenței

neexclusive și de a-i comunica lista completă a fonogramelor precum și a

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, cu motivarea că dispozițiile art.

130 alin. (1) lit. a) și h) din aceeași lege, prevăd în mod expres că

titularul unor asemenea obligații nu poate fi decât utilizatorul, calitate care

nu a fost dovedită prin probele administrate în cauză.

de cele reținute, și critica privind faptul că cererea de chemare în judecată a

fost întemeiată, în completarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, și pe dispozițiile de drept

comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, iar dintre elementele

ce se cer a fi întrunite în mod cumulativ pentru angajarea acestui tip de

răspundere civilă, reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii faptei ilicite de

către pârâtă.

criticile potrivit cărora instanța de fond a dispus efectuarea expertizei

specialitatea contabilitate, deși nu erau depuse la dosar datele necesare

pentru ca expertul să îndeplinească obiectivul stabilit pentru întocmirea

acesteia.

Prin cererile

înregistrate la dosarul de fond la datele de 22 octombrie 2012 și 26 noiembrie 2012,

expertul desemnat de instanță a solicitat să-i fie puse la dispoziție

documentele necesare pentru efectuarea raportului de expertiză, respectiv

veniturile brute lunare rezultate din activitatea de radiodifuzare, lista

tuturor prestațiilor transmise în emisiuni în perioada precizată în cererea de

chemare în judecată, veniturile brute lunare obținute din activitatea de

radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor.

La solicitarea

instanței de judecată, M.F.P., A.F.P.M. Iași a comunicat la dosar toate

bilanțurile contabile depuse de pârâtă în perioada 2008-2010.

În baza acestor

înscrisuri expertul desemnat a efectuat raportul de expertiză nr. 1016 din 24

mai, prin care a ținut să precizeze că, deși Metodologiile privind remunerația

datorată artiștilor interpreți sau executanți prevăd faptul că baza de calcul

este constituită din veniturile obținute de utilizatori din activitatea de

radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor, după o anumită

formulă de calcul, s-a avut în vedere la întocmirea raportului ca bază de

calcul o medie lunară rezultată din împărțirea veniturilor anuale la 12 luni.

Este neîntemeiată

apărarea intimatei-reclamante conform căreia pârâta este în culpă pentru că nu

a depus la dosar documentele contabile din care să rezulte veniturile realizate

din activitatea de radiodifuziune, contul care trebuia luat în considerație,

ponderea de utilizare și play-listele, deoarece pe tot parcursul judecății

pârâta s-a apărat în sensul că nu realizează venituri din activitatea de

radiodifuzare și că nu poate depune la dosar ponderea de utilizare a

fonogramelor și play-listele atât timp cât nu a difuzat fonograme sau utilizat

repertoriul de prestații artistice.

Totodată, din analiza

bilanțurilor contabile ale pârâtei pentru perioada 2008-2010, rezultă că

singurele venituri obținute de aceasta în perioada în litigiu sunt „Venituri

din exploatare” compuse din: „Venituri din vânzarea mărfurilor”, „Ajustări la

valoare privind imobilizările corporale și necorporale” și „Venituri din

interese de participare”, precum și din alte venituri, obținute din investiții

și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate sau venituri din

dobânzi.

Prin urmare, din

nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că pârâta a realizat venituri

din activitatea de radiodifuzare, în perioada menționată în cererea de chemare

în judecată.

Având în vedere

situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, Curtea a constatat

că nu este dovedită îndeplinirea situației premisă pentru obligarea pârâtei de

a plăti remunerațiile solicitate, urmând a fi respinse și capetele de cerere

accesorii.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii

cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M., în

susținerea căruia a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările

ulterioare, pârâta avea obligația legală de a solicita eliberarea

autorizațiilor/licențelor neexclusive de către C.R.E.D.I.D.A.M. [(conform art. 130

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996)] și de a achita remunerațiile datorate

artiștilor interpreți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual (conform art. 123

1

și art. 123

2

din aceeași lege).

În acest sens, în

temeiul art. 130 alin. (1) lit. h), pârâta, în calitate de deținătoare a unei

licențe audiovizuale pentru un post de televiziune, avea obligația de a declara

baza de calcul și de a comunica play-listurile (informațiile referitoare la

fonogramele și prestațiile artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate spre

a fi verificate).

Informațiile de la O.N.R.C.,

de la C.N.A. referitoare la licența audiovizuală nr. TV404.4 din 23 mai 2006,

decizia de autorizare nr. 1464 din 22 mai 2008, structura serviciilor de

programe, precum și un extras din repertoriul său (depus cu titlu de exemplu, pentru

a dovedi că pe postul I.T.L. sunt radiodifuzate prestații artistice care

aparțin artiștilor interpreți reprezentanți de C.R.E.D.I.D.A.M.), coroborate cu

extrasul de repertoriu din baza de date a C.R.E.D.I.D.A.M. cu prestațiile

radiodifuzate pe postul I.T.L. SRL instituiau prezumția relativă a calității de

utilizator a intimatei-pârâte, prezumție care nu a fost răsturnată de intimata

- pârâtă.

Din anexa nr. 6 la

licența audiovizuală nr. TV404.1 din 23 mai 2006 și decizia de autorizare nr. 1464

din 22 mai 2008 rezultă foarte clar că intimata - pârâtă radiodifuzează pe

postul propriu de televiziune programe și emisiuni care cuprind atât fonograme

cât și prestații artistice din domeniul audiovizual astfel:filme în procent de

15,12 %;programe de divertisment șl alte tipuri de programe în procent de 31,44

%; programe educative, culturale, religioase în procent de 0,78 %. Din

definițiile prezentate în subsolul acestei structuri, rezultă că o mare parte

din emisiunile indicate de intimata - pârâta au conținut predominant artistic,

fie fond muzical, fie prestații aparținând actorilor, cascadorilor,

dansatorilor etc., ceea ce subliniază calitatea de utilizator în sensul Legii nr.

8/1996 cu modificările și completările ulterioare.

Acest document a fost

înlăturat din probatoriu deoarece a fost aprobat la data de 17 martie 2009 și

pentru probleme privind semnăturile.

Înscrisurile la care s-a

făcut referire au fost depuse la dosarul cauzei în varianta în care au fost

comunicate de C.N.A., care reprezintă instituția de supraveghere în domeniul

audiovizualului, neexistând vreo posibilitate în a constrânge instituția să

comunice documentele în altă formă.

În situația în care

instanța de apel, aprecia că erau necesare clarificări cu privire la acest

înscrisuri și la modul în care au fost prezentate și semnate, acestea trebuiau

puse în discuția părților și, în virtutea rolului activ, pentru administrarea

unui probatoriu corect și pe deplin lămuritor, putea dispune efectuarea unei

adrese la C.N.A. pentru verificarea acestor documente.

Chiar dacă s-ar admite

motivarea instanței de apel referitoare la data aprobării structurii

serviciilor de programe, aceasta face parte integrantă din decizia de

autorizare care a fost eliberată începând cu data de 22 mai 2008, deci se

prezumă că începând cu acea perioadă intimata - pârâtă a avut în structura

serviciilor sale programele astfel cum au fost declarate și, ulterior,

aprobate. Mai mult decât atât, această anexă se suprapune peste o parte din

perioada pentru care a fost admisă acțiunea pe fond, respectiv 22 mai 2008 - 31

decembrie 2010.

În situația în care

intimata - pârâtă nu respecta procentele privind programele declarate în

structura serviciului de programe, C.N.A. avea obligația de a aplica

sancțiunile prevăzute la Capitolul 7 - Contravenții și sancțiuni din Legea

audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare,

respectiv de a retrage autorizația acordată și întrucât nu s-a făcut acest

lucru, este clar că pârâtă a respectat structura serviciului de programe,

utilizând prestațiile artistice în procentele declarate pe proprie răspundere

la C.N.A.

Extrasul de

repertoriu din baza de date a C.R.E.D.I.D.A.M. cu repertoriul artiștilor care

au declarat că au apărut pe postul I.T.L. a fost înlăturat din probatoriu, deși

lista prezentată cuprinde prestațiile artistice și datele la care acestea au

fost declarate de interpreți, iar dacă instanța avea un dubiu cu privire la

aceste informații și considera că este necesar să facă verificarea lor, putea solicita

depunerea unor copii de pe declarațiile de repertoriu semnate și ștampilate,

deși reclamantul nu era ținut să facă aceasta dovadă.

Proba utilizării se

face, potrivit art. 130 alin. (1) lit. h), prin coroborare cu informațiile

comunicate de organismele de radiodifuzare, respectiv listele de fonograme și

de prestații artistice transmise în emisiuni.

În acest sens,

potrivit pct. 7 din Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005 și pct. 5 din H.G. nr. 119/2002

(metodologiile care au fost aplicate în cauză pentru calcularea remunerației),

organismele de televiziune au obligația să raporteze lista tuturor fonogramelor

și a prestațiilor transmise în emisiuni. Nerespectarea obligației prevăzute de art.

130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 constituie contravenție și se

sancționează cu amendă (art. 139

2

din Legea nr. 8/1996), în vreme ce

art. 140 alin. (1) din aceeași lege, consideră infracțiune radiodifuzarea

operelor purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimțământul

titularului drepturilor recunoscute de lege.

Prin urmare, în

această situație sarcina probei este răsturnată, intimata fiind cea care

trebuia să infirme prin înscrisuri calitatea sa de utilizator în sensul Legii nr.

8/1996, reclamantul nefiind în măsură să producă alte înscrisuri în afara

declarațiilor de repertoriu și documentelor de la C.N.A.

În concluzie,

instanța de apel a înlăturat din probatoriu înscrisuri relevante pentru care

putea să solicite lămuriri sau eventual, suplimentarea probatoriului cu adresă

la C.N.A. în vederea comunicării unei structuri semnate și ștampilate de

reprezentanții intimatei, precum și cu copii de pe declarațiilor artiștilor

interpreți menționați în extrasele de repertoriu (dacă aprecia că acest înscris

nu era suficient pentru dovedirea pretențiilor). În plus, spre a se lămuri,

instanța putea solicita intimatei să depună grila de programe și play-listele,

precum și documente contabile doar cu veniturile din contul 704 pentru

verificarea calității de utilizator a intimatei-pârâte, deja dovedită de C.R.E.D.I.D.A.M.

cu înscrisurile de care dispunea.

În soluționarea

primului motiv de apel, Curtea a omis dispozițiile art. 123

1

și ale art.

123

2

din Legea nr. 8/1996, nefăcând distincție între fonogramele și

prestațiile artistice din domeniul audiovizual.

În ceea ce privește fonogramele,

în cazul utilizării acestora de către organismele de televiziune nu este

necesară depunerea mandatelor, în această situație gestiunea colectivă fiind

obligatorie, potrivit art. 123

1

alin. (1) lit. f), care se referă la

radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, la alin. (2)

menționându-se că pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1),

organismele de gestiune colectivă îi reprezintă șl pe titularii de drepturi

care nu le-au acordat mandat. Consecința unei astfel de reglementări este aceea

că, fiind vorba despre un drept ce face obiectul gestiunii colective

obligatorii, reclamantul nu are nevoie să facă dovada unui mandat pentru a

putea colecta și repartiza remunerațiile, acesta reprezentând chiar și

nemembrii, în calitate de unic organism colector.

În ceea ce privește prestațiile

artistice din domeniul audiovizual, deși pentru această categorie de drepturi

sunt aplicabile dispozițiile art. 123

2

alin. (1) lit. d) și alin. (2)

din Legea nr. 8/1996, nici în această situație nu se impune depunerea

mandatelor acordate în raport de teza a II a art. 123

2

alin. (2) din

Legea nr. 8/1996, potrivit căreia organismele de gestiune colectivă vor

permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a

repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma

prevăzută la art. 126 alin. (2), precum și lista titularilor de drepturi de

autor și de drepturi conexe, români și străini, pe care îi reprezintă.

În plus, în cazul

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, reclamantul nu trebuie să facă

dovada reprezentării titularilor de drepturi deoarece verificările prestațiilor

radiodifuzate de intimata - pârâtă se fac pe baza play - listelor pe care

aceasta are obligația legală și imperativă de a i le comunica, în temeiul art. 130

lit. h) din Legea nr. 8/1996, în această situație sarcina probei fiind

răsturnată.

Aceste obligații sunt

prevăzute și de metodologii, precum și la art. III, pct. 2 din

autorizațiile/licențele neexclusive semnate între părți.

Potrivit art. 126 alin.

(2) din Legea nr. 8/1996, repertoriul menționat la alin. (1) lit. b) se depune

în regim de baze de date, protejat potrivit legii, în format scris și

electronic, stabilit prin decizie a directorului general și conține cel puțin

numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de

identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau

videogramelor.

Potrivit art. 135 alin.

(1) lit. d), organismele de gestiune colectivă au obligația să depună la O.R.D.A.,

în primul trimestru al fiecărui an, după desfășurarea adunării generale,

repertoriul actualizat, iar reclamantul a depus repertoriul actualizat, în regim

de baze de date, protejat potrivit legii, în primul trimestru al fiecărui an.

apel a fost reținut ca fiind întemeiat, fără ca instanța să aibă în vedere

prevederile art. 123

1

și ale art. 123

2

din Legea nr. 8/1996,

ignorând totodată și obligațiile legale imperative născute în sarcina intimatei

- pârâte prin art. 130 alin. (1) lit. a) și h), obligații a căror nerespectare

atrage sancțiuni conform art. 139

2

, iar lipsa autorizației/licenței

neexclusive constituie infracțiune conform art. 140 din aceeași lege.

Mai mult, deși la

dosar au fost depuse documente care dovedeau săvârșirea unei fapte ilicite și

care puteau fi coroborate cu alte probe suplimentare administrate în virtutea

rolului activ, instanța a considerat că nu poate fi atrasă răspunderea civilă

delictuală.

criticii de apel referitoare la raportul de expertiză, instanța a motivat

contradictoriu decizia.

Astfel, deși se

reține că pârâta nu a depus la dosar documente contabile și nici ponderile de

utilizare sau play-listele, se apreciază că instanța a dispus în mod greșit

expertiza contabilă, deși această expertiză era singura de natură a lămuri

situația, cu atât mai mult cu cât pârâta ar fi pus la dispoziția expertului

documentele contabile.

În plus, legea nu

exonerează de la plată nici pe acei utilizatori care nu realizează venituri din

activitatea de radiodifuzare, în această situație remunerațiile urmând a fi

calculate prin aplicarea procentelor la cheltuielile ocazionate de utilizare, art.

131

1

alin. (2), ultima teză din Legea nr. 8/1996, prevăzând că pentru

activitatea de radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili

diferențiat, direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat

colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de

cheltuielile ocazionate de utilizare.

Prin urmare, întrucât

instanța de fond a apreciat că organismul de gestiune colectivă a făcut dovada

calității de utilizator a intimatei-pârâte, aceasta a dispus efectuarea unei

expertize contabile în cauză, iar în condițiile în care intimata nu s-a

prezentat la expertiză, nu a comunicat documente și nu a dat curs solicitărilor

instanței, expertiza a fost efectuată pe baza documentelor de la A.N.A.F.

Intimata pârâtă SC I.T.L.

a formulat întâmpinare, prin care a contestat criticile de recurs formulate și

a susținut legalitatea deciziei.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al

recursului, în limitele arătate în cele ce urmează.

Problema disputată în

prezentul dosar, în aplicarea dispozițiilor legale care protejează

drepturile revendicate, este cea a calității de utilizator al fonogramelor

și prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, ce susțin

cererea de chemare în judecată, calitate care, așa cum a reținut

instanța de apel, constituie o condiție premisă a cercetării cauzei.

Deși prin

cererea de apel s-a pus și problema mandatului reclamantului în

revendicarea drepturilor ce fac obiectul litigiului, în limitele arătate, nu

această chestiune a fundamentat decizia, instanța de apel nici nu a mai

analizat-o, considerând suficientă în soluționarea cauzei lipsa

calității de utilizator a pârâtei. În aceste condiții, criticile de

recurs referitoare la mandatul reclamantului, ca organism de gestiune

colectivă, din perspectiva art. 123 și art. 123

1

din Legea nr. 8/1996

privind drepturile de autor și drepturile conexe, exced cadrul procesual

al litigiului în fața instanței de recurs, fixat de dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ.

Sarcina dovedirii

calității procesual pasive, de utilizator, respectiv a persoanei obligată

prin raportul juridic dedus judecății revine reclamantului, în lumina art.

112 alin. (4) C. proc. civ, care impune ca cererea de chemare în judecată să

cuprindă arătarea motivelor de fapt și de drept care susțin cererea, și

alin. (5), care impun în sarcina aceleiași părți de a arăta dovezile

pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, coroborate cu art. 1169 C. civ.,

potrivit căruia cel care face o afirmație în fața instanței

trebuie să o și dovedească.

În aplicare acestor

dispoziții și completarea dovezilor pe care le deține, recurentul

reclamant, în calitate de organism de gestiune colectivă, a notificat-o pe

pârâta-intimată, apelând la dispozițiile art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996,

care îl îndreptățesc să

ceară utilizatorilor

comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru

determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și

informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în

vederea repartizării acestora. În baza aceluiași text legal, utilizatorii

au obligația să furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 10 zile

de la solicitare, informațiile și documentele solicitate, sub semnătura

reprezentantului legal și ștampilate.

În acest context, sarcina

probei calității de utilizator nu se răstoarnă, cum susține recurentul

reclamant, ci îi revine tot lui, numai că acesta, în susținerea și

dovedirea acțiunii, poate apela și la dispozițiile art. 172 C. proc.

civ., potrivit căruia instanța poate ordona înfățișarea de

înscrisuri privitoare la pricină de partea potrivnică, când se învederează că

aceasta le deține, precum și la dispozițiile art. 175 C. proc. civ., ce

prevede că instanța poate ordona administrarea probelor utile, pertinente

și concludente, chiar și dacă acestea se află în posesia unor

autorități sau persoane care nu sunt părți.

Instanța de apel

a reținut că reclamantul nu a demonstrat că între data de 22 mai 2008 și

până la data precizată în cererea de chemare în judecată pârâta a utilizat

repertoriul pentru care se reclamă drepturile artiștilor interpreți.

Considerentele care

susțin această concluzie atrag incidența în cauză a

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Într-adevăr, cum s-a

reținut, simplul fapt că pârâta deține autorizație audiovizuală din data

de 22 mai 2008 nu face dovada deplină că aceasta a și difuzat fonogramele și prestațiile

artistice ce fac obiectul litigiului și nici ponderea utilizării acestora, în

lipsa coroborării cu alte probe, însă poate constitui un început de dovadă,

alături de apărarea în sensul că în situația în care intimata - pârâtă nu

respecta procentele privind programele declarate în structura serviciului de

programe, C.N.A. avea obligația de a aplica sancțiunile prevăzute la Capitolul

7 - Contravenții și sancțiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu

modificările și completările ulterioare, respectiv de a retrage autorizația

acordată (lucru care nu s-a făcut, se susține).

Instanța de apel

a considerat că anumite probe (avute în vedere în parte în fundamentarea

soluției primei instanțe) ce pot completa autorizația

audiovizuală, au deficiențe și le-a înlăturat, fără a le pune în

discuția părților și a lua măsurile necesare prin care să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale –

scop în care poate ordona administrarea de probe pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile se împotrivesc, așa cum impune art. 129 alin. (5)

C. proc. civ.

Oricum, fără a se

antama aspecte de temeinicie, se poate constata că mențiunea „Aprobat la data

de 17 martie 2009” din anexa nr. 6 nu ar fi putut pune în discuție decât o

parte din perioada pentru care se solicită achitarea remunerației în dosarul de

față.

În același

context nu trebuie omis faptul că anexele nr. 6 și 12 ale licenței

audiovizuale sunt eliberate de un terț, iar eventuale deficiențe nu

pot fi imputate părții care folosește proba respectivă, lămuriri

suplimentare neputând fi în niciun caz oferite de aceasta, care nu este emitent.

Instanța de apel

a mai considerat că înscrisul intitulat „Extras pe suport de hârtie din

repertoriul artiștilor interpreți care au declarat că au apărut la I.T.L. în

repetate rânduri” nu are nicio valoare probatorie, deoarece nu este datat și

nici asumat sub semnătură de niciunul dintre artiștii interpreți enumerați în

aceste tabele.

Date fiind

deficiențele imputate, de care a luat cunoștință din decizie,

reclamantul, în calitate de recurent, a suplimentat probatoriul în limitele

aflate la dispoziția sa, în condițiile art. 305 C. proc. civ., cu

înscrisuri ce repun în discuție situația de fapt și impun

verificări incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva art. 304 C. proc.

civ.

În considerarea

argumentelor arătate, care înlătură analiza celorlalte critici formulate,

Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită

cauza spre rejudecare.

Dacă se va confirma calitatea

de utilizator și se va aprecia că se impune plata remunerațiilor, în

urma rejudecării cererii de apel, în stabilirea acestora se va avea în vedere,

în funcție de situația de fapt stabilită, și apărarea formulată de

recurenta reclamantă referitoare la dispozițiile art. 131

1

alin.

(2), ultima teză din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora, pentru activitatea de

radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili diferențiat, direct

proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această

activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de

utilizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva deciziei nr. 347/

A din data de 1 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2015.