ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2015

A supra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 347/ A din data de 1 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC I.T.L. SRL împotriva sentinței civile nr. 1728 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M. și a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 26 aprilie 2011, reclamantul C.R.A.D.A.I.

– C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.T.L. SRL, în temeiul art. 109 și următoarele C. proc. civ. și art. 998 – art. 999 C. civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare, normele de aplicare a legii, inclusiv cu deciziile de colector, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. obligarea pârâtei la plata remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de postul de televiziune I.T.L. a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, începând cu 22 mai 2008 și până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă; 2. obligarea pârâtei la plata remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea de postul de televiziune I.T.L.

a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, începând cu perioada 22 mai 2008 și până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă; 3. obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate în raport de metodologiile emise conform Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare; 4. obligarea pârâtei să pună la dispoziția C.R.E.D.I.D.A.M., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) de la data obținerii deciziei de autorizare (22 mai 2008) și până în prezent, sub sancțiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere; 5. obligarea pârâtei să încheie cu C.R.E.D.I.D.A.M.

autorizațiile/licențele neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, cu obligarea acesteia și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că pârâta avea obligația legală să solicite, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în schimbul achitării unei remunerații echitabile, eliberarea autorizațiilor/licențelor neexclusive de către C.R.E.D.I.D.A.M., necesare pentru desfășurarea activității de radiodifuzare a fonogramelor, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual. Pentru postul de televiziune I.T.L., autorizat de C.N.A.

prin decizia de autorizare nr. 1464.0 din 22 mai 2008, SC I.T.L. SRL avea obligația de a achita remunerațiile datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual. Din structura serviciului de programe declarată pe proprie răspundere de reprezentanții pârâtei la C.N.A.

rezultă că pârâta radiodifuzează pe postul propriu de televiziuni programe și emisiuni care cuprind atât fonograme cât și prestații artistice din domeniul audiovizual, astfel: filme în procent de 15,12 %; programe de divertisment și alte tipuri de programe în procent de 31,44 % și programe educative, culturale, religioase în procent de 0,78 %. La data de 08 octombrie 2009 pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc să pună la dispoziția reclamantului rapoartele financiare și ponderea de utilizare a repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru perioada menționată în prezenta cerere de chemare în judecată, precum și listele complete cu fonogramele utilizate în serviciile de programe și cu prestațiile artistice transmise în emisiuni.

Pe lângă notificarea menționată, corespondența pe care reclamantului a avut-o cu societatea pârâtă a fost vastă. Cu toate acestea, până în prezent pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale născute în sarcina sa începând cu data de 22 mai 2008, data obținerii deciziei de autorizare din partea C.N.A., fiind necesară introducerea prezentei acțiuni. Cererea de la pct. 4 reflectă o obligație imperativă legală prevăzută atât de art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, iar cea de la pct. 5 este susținută de dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 1728 din 01 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea și a obligat pârâta: - la plata către reclamantă a sumelor de 1435,61 lei (incluzând TVA), remunerație pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în perioada 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010, 1722,74 lei (incluzând TVA), remunerație pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010, 904,37 lei penalități de întârziere, din care 534,87 lei penalități pentru remunerațiile datorate pentru fonograme și 369,50 lei penalități de întârziere datorate pentru audiovizual; - să pună la dispoziția reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010; - să încheie cu reclamanta autorizațiile/licențe neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual; - la plata către reclamantă a sumei de 3044 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâta, ce deține postul de televiziune I.T.L., avea obligația legală să declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către reclamant, pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum a rezultat din structura serviciului de programe declarată pe proprie răspundere de reprezentanții pârâtei la C.N.A., pârâta difuzează pe postul propriu de televiziune programe și emisiuni care cuprind atât fonograme cât și prestații artistice din domeniul audiovizual astfel: programe de divertisment și alte tipuri de programe în procent de 31,44 % și programe educative, culturale, religioase în procent de 0.78 %, astfel încât tribunalul a înlăturat apărările pârâtei privind lipsa oricărei difuzări de fonograme, ca neîntemeiată. Sunt neîntemeiate susținerile pârâtei privind procentul foarte mic în care se difuzează fonograme în cadrul programelor de televiziune, atât timp cât C.N.A., organul competent să aplice sancțiunile prevăzute la Capitolul 7 – Contravenții și sancțiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, nu a aplicat pârâtei nicio sancțiune pentru nerespectarea structurii serviciului de programe.

Pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc să pună la dispoziția reclamantului rapoartele financiare și ponderea de utilizare a fonogramelor și a repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată și listele complete cu fonogramele utilizate în serviciile de programe și cu prestațiile artistice transmise în emisiuni, aceasta notificare fiind urmată de o amplă corespondență purtată între părți, prin care acesteia i s-a solicitat să-și respecte obligațiile legale impuse de legea dreptului de autor pentru activitatea de radiodifuzare, însă aceasta a refuzat a se conforma acestor solicitări. Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile menționate, tribunalul a admis cererea, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, precum și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.044 lei, cheltuieli de judecată. În analiza apelului declarat de pârâta SC I.T.L. SRL împotriva sentinței primei instanțe, Curtea a reținut următoarele: 1. Apelanta-pârâtă susține netemeinicia sentinței apelate, pe motivul că prima instanță a reținut în mod greșit calitatea sa de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, făcând o greșită interpretare a probelor administrate în cauză, critica fiind întemeiată.

Potrivit art. 15 1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, prin radiodifuzare se înțelege „a) emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce servește la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepționării de către public; b) transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public”.

Potrivit dispozițiilor art. 106 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerț ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți au dreptul la o remunerație unică echitabilă, al cărei cuantum se stabilește prin metodologii. Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de către organismele de televiziune (M. Of. nr. 386/6.05.2005), în baza Deciziei O.R.D.A.

nr. 104/2005, prevede obligația organismelor de televiziune de a plăti o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți și executanți, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor prin radiodifuzare (pct. 1). Baza de calcul este constituită din veniturile obținute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor (pct. 4). De asemenea, potrivit H.G. nr. 119/2002 (M. Of.

nr. 135/20 februarie 2002, pentru aprobarea tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și a metodologiilor privind utilizarea repertorului de prestații artistice din domeniul audiovizual, organismele de televiziune sunt obligate să obțină din partea organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți autorizațiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, pentru emiterea, transmiterea sau retransmiterea repertorului de prestații artistice din domeniul audiovizual al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți.

Reclamanta trebuia să dovedească faptul că pârâta a radiodifuzat fonograme pentru utilizarea cărora artiștii interpreți sau executanți aveau dreptul la remunerația pretinsă la primul capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv că aceasta a emis, transmis sau retransmis un repertoriu de prestații artistice din domeniul audiovizual, pentru utilizarea căruia artiștii interpreți sau executanți aveau dreptul la remunerația pretinsă la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată. Reclamantei îi aparținea sarcina probei, iar nu pârâtei, deoarece dreptul organismelor abilitate să solicite remunerația, în numele titularilor drepturilor conexe dreptului de autor, se naște, conform legii, doar în situația în care reclamantul face dovada existenței situației-premisă, aceea că pârâtul a difuzat fonograme (indiferent de formă) și că a utilizat un repertoriu protejat.

Pentru a face dovada că pârâta a radiodifuzat fonograme pentru utilizarea cărora artiștii interpreți sau executanți ar avea dreptul la remunerația pretinsă la primul capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat Anexa 6 la licența audiovizuală nr. TV404.1 din 23 mai 2006 eliberată la data de 22 mai 2008, cu privire la care se constată că poartă mențiunea „Aprobat la data de 17 martie 2009”, fiind deci ulterior datei de la care se solicită achitarea remunerației, în plus, acesta nu poartă nicio semnătură și ștampilă. Reclamanta a depus la dosar adresa nr. 4385 din 19 martie 2012 emisă de C.N.A., din care rezultă că postul de televiziune I.T.L.

funcționează în baza deciziei de autorizare audiovizuală nr. 1464.0-1 din 22 mai 2008, eliberată la data de 10 iunie 2010, însă, simplul fapt că pârâta deține autorizație audiovizuală din data de 22 mai 2008 nu face dovada că a și difuzat fonograme, că a utilizat un repertoriu protejat de prestații artistice și nici ponderea utilizării acestora, în lipsa coroborării acestei adrese cu alte probe.

Anexa 12 la Licența audiovizuală nr. TV404.4 din 23 mai 2006 eliberată la data de 3 mai 2011, în sprijinul afirmației conform căreia pârâta radiodifuzează fonograme și prestații artistice din domeniul audiovizual în procent de 20 % a fost înlăturată ca nefiind utilă și concludentă pentru dezlegarea pricinii de față, deoarece privește modificarea structurii serviciului de programe al pârâtei după data de 3 mai 2011, vizând astfel o perioadă ce este ulterioară datei de înregistrare a dosarului pe rolul tribunalului (respectiv 26 aprilie 2011). Prin urmare, prin probele administrate în cauză reclamanta nu a reușit să demonstreze că, între data de 22 mai 2008 și până la data precizată în cererea de chemare în judecată, pârâta a radiodifuzat fonograme, pentru utilizarea cărora artiștii interpreți sau executanți aveau dreptul la remunerația pretinsă la primul capăt al acțiunii.

De asemenea, pentru a face dovada că pârâta a emis, transmis sau retransmis un repertoriu de prestații artistice din domeniul audiovizual, pentru utilizarea căruia artiștii interpreți sau executanți ar avea dreptul la remunerația pretinsă la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat „Extras pe suport de hârtie din repertoriul artiștilor interpreți care au declarat că au apărut la I.T.L. în repetate rânduri”, care nu are nicio valoare probatorie, deoarece nu este datat și nici asumat sub semnătură de niciunul dintre artiștii interpreți enumerați în aceste tabele. Curtea a constatat astfel că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta are calitatea de utilizator în sensul art. 15 1 din Legea nr. 8/1996, înlăturând și apărarea formulată de intimata-reclamantă în sensul că apelanta-pârâtă are obligația legală de a solicita de la C.R.E.D.I.D.A.M.

eliberarea autorizației/licenței neexclusive și de a-i comunica lista completă a fonogramelor precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, cu motivarea că dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din aceeași lege, prevăd în mod expres că titularul unor asemenea obligații nu poate fi decât utilizatorul, calitate care nu a fost dovedită prin probele administrate în cauză. 2. Este fondată, față de cele reținute, și critica privind faptul că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în completarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, și pe dispozițiile de drept comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, iar dintre elementele ce se cer a fi întrunite în mod cumulativ pentru angajarea acestui tip de răspundere civilă, reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii faptei ilicite de către pârâtă.

3. Sunt întemeiate și criticile potrivit cărora instanța de fond a dispus efectuarea expertizei specialitatea contabilitate, deși nu erau depuse la dosar datele necesare pentru ca expertul să îndeplinească obiectivul stabilit pentru întocmirea acesteia. Prin cererile înregistrate la dosarul de fond la datele de 22 octombrie 2012 și 26 noiembrie 2012, expertul desemnat de instanță a solicitat să-i fie puse la dispoziție documentele necesare pentru efectuarea raportului de expertiză, respectiv veniturile brute lunare rezultate din activitatea de radiodifuzare, lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni în perioada precizată în cererea de chemare în judecată, veniturile brute lunare obținute din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor.

La solicitarea instanței de judecată, M.F.P., A.F.P.M. Iași a comunicat la dosar toate bilanțurile contabile depuse de pârâtă în perioada 2008-2010. În baza acestor înscrisuri expertul desemnat a efectuat raportul de expertiză nr. 1016 din 24 mai, prin care a ținut să precizeze că, deși Metodologiile privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți prevăd faptul că baza de calcul este constituită din veniturile obținute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor, după o anumită formulă de calcul, s-a avut în vedere la întocmirea raportului ca bază de calcul o medie lunară rezultată din împărțirea veniturilor anuale la 12 luni.

Este neîntemeiată apărarea intimatei-reclamante conform căreia pârâta este în culpă pentru că nu a depus la dosar documentele contabile din care să rezulte veniturile realizate din activitatea de radiodifuziune, contul care trebuia luat în considerație, ponderea de utilizare și play-listele, deoarece pe tot parcursul judecății pârâta s-a apărat în sensul că nu realizează venituri din activitatea de radiodifuzare și că nu poate depune la dosar ponderea de utilizare a fonogramelor și play-listele atât timp cât nu a difuzat fonograme sau utilizat repertoriul de prestații artistice.

Totodată, din analiza bilanțurilor contabile ale pârâtei pentru perioada 2008-2010, rezultă că singurele venituri obținute de aceasta în perioada în litigiu sunt „Venituri din exploatare” compuse din: „Venituri din vânzarea mărfurilor”, „Ajustări la valoare privind imobilizările corporale și necorporale” și „Venituri din interese de participare”, precum și din alte venituri, obținute din investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate sau venituri din dobânzi. Prin urmare, din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că pârâta a realizat venituri din activitatea de radiodifuzare, în perioada menționată în cererea de chemare în judecată. Având în vedere situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, Curtea a constatat că nu este dovedită îndeplinirea situației premisă pentru obligarea pârâtei de a plăti remunerațiile solicitate, urmând a fi respinse și capetele de cerere accesorii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M., în susținerea căruia a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 1. În calitate de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, pârâta avea obligația legală de a solicita eliberarea autorizațiilor/licențelor neexclusive de către C.R.E.D.I.D.A.M. [(conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996)] și de a achita remunerațiile datorate artiștilor interpreți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual (conform art. 123 1 și art. 123 2 din aceeași lege).

În acest sens, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. h), pârâta, în calitate de deținătoare a unei licențe audiovizuale pentru un post de televiziune, avea obligația de a declara baza de calcul și de a comunica play-listurile (informațiile referitoare la fonogramele și prestațiile artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate spre a fi verificate). Informațiile de la O.N.R.C., de la C.N.A. referitoare la licența audiovizuală nr. TV404.4 din 23 mai 2006, decizia de autorizare nr. 1464 din 22 mai 2008, structura serviciilor de programe, precum și un extras din repertoriul său (depus cu titlu de exemplu, pentru a dovedi că pe postul I.T.L. sunt radiodifuzate prestații artistice care aparțin artiștilor interpreți reprezentanți de C.R.E.D.I.D.A.M.), coroborate cu extrasul de repertoriu din baza de date a C.R.E.D.I.D.A.M.

cu prestațiile radiodifuzate pe postul I.T.L. SRL instituiau prezumția relativă a calității de utilizator a intimatei-pârâte, prezumție care nu a fost răsturnată de intimata - pârâtă.

Din anexa nr. 6 la licența audiovizuală nr. TV404.1 din 23 mai 2006 și decizia de autorizare nr. 1464 din 22 mai 2008 rezultă foarte clar că intimata - pârâtă radiodifuzează pe postul propriu de televiziune programe și emisiuni care cuprind atât fonograme cât și prestații artistice din domeniul audiovizual astfel:filme în procent de 15,12 %;programe de divertisment șl alte tipuri de programe în procent de 31,44 %; programe educative, culturale, religioase în procent de 0,78 %. Din definițiile prezentate în subsolul acestei structuri, rezultă că o mare parte din emisiunile indicate de intimata - pârâta au conținut predominant artistic, fie fond muzical, fie prestații aparținând actorilor, cascadorilor, dansatorilor etc., ceea ce subliniază calitatea de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare.

Acest document a fost înlăturat din probatoriu deoarece a fost aprobat la data de 17 martie 2009 și pentru probleme privind semnăturile. Înscrisurile la care s-a făcut referire au fost depuse la dosarul cauzei în varianta în care au fost comunicate de C.N.A., care reprezintă instituția de supraveghere în domeniul audiovizualului, neexistând vreo posibilitate în a constrânge instituția să comunice documentele în altă formă. În situația în care instanța de apel, aprecia că erau necesare clarificări cu privire la acest înscrisuri și la modul în care au fost prezentate și semnate, acestea trebuiau puse în discuția părților și, în virtutea rolului activ, pentru administrarea unui probatoriu corect și pe deplin lămuritor, putea dispune efectuarea unei adrese la C.N.A.

pentru verificarea acestor documente. Chiar dacă s-ar admite motivarea instanței de apel referitoare la data aprobării structurii serviciilor de programe, aceasta face parte integrantă din decizia de autorizare care a fost eliberată începând cu data de 22 mai 2008, deci se prezumă că începând cu acea perioadă intimata - pârâtă a avut în structura serviciilor sale programele astfel cum au fost declarate și, ulterior, aprobate. Mai mult decât atât, această anexă se suprapune peste o parte din perioada pentru care a fost admisă acțiunea pe fond, respectiv 22 mai 2008 - 31 decembrie 2010. În situația în care intimata - pârâtă nu respecta procentele privind programele declarate în structura serviciului de programe, C.N.A.

avea obligația de a aplica sancțiunile prevăzute la Capitolul 7 - Contravenții și sancțiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, respectiv de a retrage autorizația acordată și întrucât nu s-a făcut acest lucru, este clar că pârâtă a respectat structura serviciului de programe, utilizând prestațiile artistice în procentele declarate pe proprie răspundere la C.N.A. Extrasul de repertoriu din baza de date a C.R.E.D.I.D.A.M. cu repertoriul artiștilor care au declarat că au apărut pe postul I.T.L. a fost înlăturat din probatoriu, deși lista prezentată cuprinde prestațiile artistice și datele la care acestea au fost declarate de interpreți, iar dacă instanța avea un dubiu cu privire la aceste informații și considera că este necesar să facă verificarea lor, putea solicita depunerea unor copii de pe declarațiile de repertoriu semnate și ștampilate, deși reclamantul nu era ținut să facă aceasta dovadă.

Proba utilizării se face, potrivit art. 130 alin. (1) lit. h), prin coroborare cu informațiile comunicate de organismele de radiodifuzare, respectiv listele de fonograme și de prestații artistice transmise în emisiuni. În acest sens, potrivit pct. 7 din Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005 și pct. 5 din H.G. nr. 119/2002 (metodologiile care au fost aplicate în cauză pentru calcularea remunerației), organismele de televiziune au obligația să raporteze lista tuturor fonogramelor și a prestațiilor transmise în emisiuni. Nerespectarea obligației prevăzute de art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 constituie contravenție și se sancționează cu amendă (art. 139 2 din Legea nr. 8/1996), în vreme ce art. 140 alin. (1) din aceeași lege, consideră infracțiune radiodifuzarea operelor purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege.

Prin urmare, în această situație sarcina probei este răsturnată, intimata fiind cea care trebuia să infirme prin înscrisuri calitatea sa de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, reclamantul nefiind în măsură să producă alte înscrisuri în afara declarațiilor de repertoriu și documentelor de la C.N.A. În concluzie, instanța de apel a înlăturat din probatoriu înscrisuri relevante pentru care putea să solicite lămuriri sau eventual, suplimentarea probatoriului cu adresă la C.N.A. în vederea comunicării unei structuri semnate și ștampilate de reprezentanții intimatei, precum și cu copii de pe declarațiilor artiștilor interpreți menționați în extrasele de repertoriu (dacă aprecia că acest înscris nu era suficient pentru dovedirea pretențiilor).

În plus, spre a se lămuri, instanța putea solicita intimatei să depună grila de programe și play-listele, precum și documente contabile doar cu veniturile din contul 704 pentru verificarea calității de utilizator a intimatei-pârâte, deja dovedită de C.R.E.D.I.D.A.M. cu înscrisurile de care dispunea. În soluționarea primului motiv de apel, Curtea a omis dispozițiile art. 123 1 și ale art. 123 2 din Legea nr. 8/1996, nefăcând distincție între fonogramele și prestațiile artistice din domeniul audiovizual.

În ceea ce privește fonogramele, în cazul utilizării acestora de către organismele de televiziune nu este necesară depunerea mandatelor, în această situație gestiunea colectivă fiind obligatorie, potrivit art. 123 1 alin. (1) lit. f), care se referă la radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, la alin. (2) menționându-se că pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă șl pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat. Consecința unei astfel de reglementări este aceea că, fiind vorba despre un drept ce face obiectul gestiunii colective obligatorii, reclamantul nu are nevoie să facă dovada unui mandat pentru a putea colecta și repartiza remunerațiile, acesta reprezentând chiar și nemembrii, în calitate de unic organism colector.

În ceea ce privește prestațiile artistice din domeniul audiovizual, deși pentru această categorie de drepturi sunt aplicabile dispozițiile art. 123 2 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996, nici în această situație nu se impune depunerea mandatelor acordate în raport de teza a II a art. 123 2 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia organismele de gestiune colectivă vor permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma prevăzută la art. 126 alin. (2), precum și lista titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, români și străini, pe care îi reprezintă.

În plus, în cazul prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, reclamantul nu trebuie să facă dovada reprezentării titularilor de drepturi deoarece verificările prestațiilor radiodifuzate de intimata - pârâtă se fac pe baza play - listelor pe care aceasta are obligația legală și imperativă de a i le comunica, în temeiul art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, în această situație sarcina probei fiind răsturnată. Aceste obligații sunt prevăzute și de metodologii, precum și la art. III, pct. 2 din autorizațiile/licențele neexclusive semnate între părți. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, repertoriul menționat la alin. (1) lit. b) se depune în regim de baze de date, protejat potrivit legii, în format scris și electronic, stabilit prin decizie a directorului general și conține cel puțin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau videogramelor.

Potrivit art. 135 alin. (1) lit. d), organismele de gestiune colectivă au obligația să depună la O.R.D.A., în primul trimestru al fiecărui an, după desfășurarea adunării generale, repertoriul actualizat, iar reclamantul a depus repertoriul actualizat, în regim de baze de date, protejat potrivit legii, în primul trimestru al fiecărui an. 2. Al doilea motiv de apel a fost reținut ca fiind întemeiat, fără ca instanța să aibă în vedere prevederile art. 123 1 și ale art. 123 2 din Legea nr. 8/1996, ignorând totodată și obligațiile legale imperative născute în sarcina intimatei - pârâte prin art. 130 alin. (1) lit. a) și h), obligații a căror nerespectare atrage sancțiuni conform art. 139 2 , iar lipsa autorizației/licenței neexclusive constituie infracțiune conform art. 140 din aceeași lege.

Mai mult, deși la dosar au fost depuse documente care dovedeau săvârșirea unei fapte ilicite și care puteau fi coroborate cu alte probe suplimentare administrate în virtutea rolului activ, instanța a considerat că nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală. 3. În analiza criticii de apel referitoare la raportul de expertiză, instanța a motivat contradictoriu decizia. Astfel, deși se reține că pârâta nu a depus la dosar documente contabile și nici ponderile de utilizare sau play-listele, se apreciază că instanța a dispus în mod greșit expertiza contabilă, deși această expertiză era singura de natură a lămuri situația, cu atât mai mult cu cât pârâta ar fi pus la dispoziția expertului documentele contabile.

În plus, legea nu exonerează de la plată nici pe acei utilizatori care nu realizează venituri din activitatea de radiodifuzare, în această situație remunerațiile urmând a fi calculate prin aplicarea procentelor la cheltuielile ocazionate de utilizare, art. 131 1 alin. (2), ultima teză din Legea nr. 8/1996, prevăzând că pentru activitatea de radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili diferențiat, direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de utilizare.

Prin urmare, întrucât instanța de fond a apreciat că organismul de gestiune colectivă a făcut dovada calității de utilizator a intimatei-pârâte, aceasta a dispus efectuarea unei expertize contabile în cauză, iar în condițiile în care intimata nu s-a prezentat la expertiză, nu a comunicat documente și nu a dat curs solicitărilor instanței, expertiza a fost efectuată pe baza documentelor de la A.N.A.F. Intimata pârâtă SC I.T.L. a formulat întâmpinare, prin care a contestat criticile de recurs formulate și a susținut legalitatea deciziei. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, în limitele arătate în cele ce urmează.

Problema disputată în prezentul dosar, în aplicarea dispozițiilor legale care protejează drepturile revendicate, este cea a calității de utilizator al fonogramelor și prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, ce susțin cererea de chemare în judecată, calitate care, așa cum a reținut instanța de apel, constituie o condiție premisă a cercetării cauzei. Deși prin cererea de apel s-a pus și problema mandatului reclamantului în revendicarea drepturilor ce fac obiectul litigiului, în limitele arătate, nu această chestiune a fundamentat decizia, instanța de apel nici nu a mai analizat-o, considerând suficientă în soluționarea cauzei lipsa calității de utilizator a pârâtei.

În aceste condiții, criticile de recurs referitoare la mandatul reclamantului, ca organism de gestiune colectivă, din perspectiva art. 123 și art. 123 1 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, exced cadrul procesual al litigiului în fața instanței de recurs, fixat de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Sarcina dovedirii calității procesual pasive, de utilizator, respectiv a persoanei obligată prin raportul juridic dedus judecății revine reclamantului, în lumina art. 112 alin. (4) C. proc. civ, care impune ca cererea de chemare în judecată să cuprindă arătarea motivelor de fapt și de drept care susțin cererea, și alin. (5), care impun în sarcina aceleiași părți de a arăta dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, coroborate cu art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o afirmație în fața instanței trebuie să o și dovedească.

În aplicare acestor dispoziții și completarea dovezilor pe care le deține, recurentul reclamant, în calitate de organism de gestiune colectivă, a notificat-o pe pârâta-intimată, apelând la dispozițiile art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, care îl îndreptățesc să ceară utilizatorilor comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora. În baza aceluiași text legal, utilizatorii au obligația să furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informațiile și documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal și ștampilate.

În acest context, sarcina probei calității de utilizator nu se răstoarnă, cum susține recurentul reclamant, ci îi revine tot lui, numai că acesta, în susținerea și dovedirea acțiunii, poate apela și la dispozițiile art. 172 C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate ordona înfățișarea de înscrisuri privitoare la pricină de partea potrivnică, când se învederează că aceasta le deține, precum și la dispozițiile art. 175 C. proc. civ., ce prevede că instanța poate ordona administrarea probelor utile, pertinente și concludente, chiar și dacă acestea se află în posesia unor autorități sau persoane care nu sunt părți. Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a demonstrat că între data de 22 mai 2008 și până la data precizată în cererea de chemare în judecată pârâta a utilizat repertoriul pentru care se reclamă drepturile artiștilor interpreți.

Considerentele care susțin această concluzie atrag incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Într-adevăr, cum s-a reținut, simplul fapt că pârâta deține autorizație audiovizuală din data de 22 mai 2008 nu face dovada deplină că aceasta a și difuzat fonogramele și prestațiile artistice ce fac obiectul litigiului și nici ponderea utilizării acestora, în lipsa coroborării cu alte probe, însă poate constitui un început de dovadă, alături de apărarea în sensul că în situația în care intimata - pârâtă nu respecta procentele privind programele declarate în structura serviciului de programe, C.N.A. avea obligația de a aplica sancțiunile prevăzute la Capitolul 7 - Contravenții și sancțiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, respectiv de a retrage autorizația acordată (lucru care nu s-a făcut, se susține).

Instanța de apel a considerat că anumite probe (avute în vedere în parte în fundamentarea soluției primei instanțe) ce pot completa autorizația audiovizuală, au deficiențe și le-a înlăturat, fără a le pune în discuția părților și a lua măsurile necesare prin care să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale – scop în care poate ordona administrarea de probe pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, așa cum impune art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Oricum, fără a se antama aspecte de temeinicie, se poate constata că mențiunea „Aprobat la data de 17 martie 2009” din anexa nr. 6 nu ar fi putut pune în discuție decât o parte din perioada pentru care se solicită achitarea remunerației în dosarul de față.

În același context nu trebuie omis faptul că anexele nr. 6 și 12 ale licenței audiovizuale sunt eliberate de un terț, iar eventuale deficiențe nu pot fi imputate părții care folosește proba respectivă, lămuriri suplimentare neputând fi în niciun caz oferite de aceasta, care nu este emitent. Instanța de apel a mai considerat că înscrisul intitulat „Extras pe suport de hârtie din repertoriul artiștilor interpreți care au declarat că au apărut la I.T.L. în repetate rânduri” nu are nicio valoare probatorie, deoarece nu este datat și nici asumat sub semnătură de niciunul dintre artiștii interpreți enumerați în aceste tabele. Date fiind deficiențele imputate, de care a luat cunoștință din decizie, reclamantul, în calitate de recurent, a suplimentat probatoriul în limitele aflate la dispoziția sa, în condițiile art. 305 C. proc.

civ., cu înscrisuri ce repun în discuție situația de fapt și impun verificări incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. În considerarea argumentelor arătate, care înlătură analiza celorlalte critici formulate, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare. Dacă se va confirma calitatea de utilizator și se va aprecia că se impune plata remunerațiilor, în urma rejudecării cererii de apel, în stabilirea acestora se va avea în vedere, în funcție de situația de fapt stabilită, și apărarea formulată de recurenta reclamantă referitoare la dispozițiile art. 131 1 alin. (2), ultima teză din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora, pentru activitatea de radiodifuzare, remunerațiile procentuale se vor stabili diferențiat, direct proporțional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcție de cheltuielile ocazionate de utilizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva deciziei nr. 347/ A din data de 1 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2015.