ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2327/2016

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

la data de 08 noiembrie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamantul Centrul Român

pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a

chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând instanței să

pronunțe o hotărâre prin care:

- să oblige

pârâta la plata remunerației datorată artiștilor interpreți

sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune B.

TV a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum

și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data

de 14 mai 20007 - până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;

- să oblige

pârâta la plata remunerației datorată artiștilor interpreți

sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de radio C. a fonogramelor

publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, începând cu data de 03

februarie 2005 - până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;

- să oblige

pârâta la plata penalităților de întârziere;

- să oblige

pârâta să pună la dispoziția Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor

Artiștilor Interpreți - CREDIDAM pentru postul de televiziune B. TV, lista

completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme)

și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile

artistice din domeniul audiovizual) de la data obținerii deciziei de autorizare

și până în prezent, sub sancțiunea daunelor cominatorii pe zi de

întârziere;

- să oblige

pârâta să pună la dispoziția Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor

Artiștilor Interpreți - CREDIDAM pentru postul de radio C., lista completă

a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) de la data

obținerii deciziei de autorizare și până în prezent, sub sancțiunea

daunelor cominatorii pe zi de întârziere și să oblige pârâta la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, pârâta avea obligația legală să

declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor

interpreți sau executanți către Centrul Român pentru Administrarea

Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, pentru radiodifuzarea fonogramelor

publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea

repertoriului de prestații artistice din domeniul audiovizual, pentru postul

de televiziune B. TV, precum și pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate

în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către postul de radio C.

în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996, însă pârâta nu și-a îndeplinit

această obligație, deși a fost notificată prin notificarea

din 21 mai 2010.

Cu privire la

calculul remunerației, reclamantul a arătat că aceasta urmează

să se facă pentru postul de televiziune B. TV astfel: pentru fonograme

conform Legii nr. 8/1996 coroborată cu decizia O.R.D.A. nr. 104/2005; pentru

audiovizual conform Legii nr. 8/1996 coroborată cu Normele de aplicare ale

H.G. nr. 119/2002, iar pentru postul de radio C. calculul remunerației se face

conform normelor de aplicare ale Legii nr. 8/1996, coroborate cu decizia O.R.D.A.

nr. 104/2005, decizia O.R.D.A. nr. 74/2006 și decizia civilă nr. 23A/2007

a Curții de Apel București.

Reclamantul a

mai arătat că obligația pârâtei de a pune la dispoziția Centrul

Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM

lista completă a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor

acestora radiodifuzate și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni

este o obligație legală imperativă prevăzută de art. 130

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996, decizia O.R.D.A. nr. 104/2005, nr.

185/2005, H.G. nr. 119/2002, decizia O.R.D.A. nr. 41/2002, H.G. nr. 143/2003, decizia

O.R.D.A. nr. 74/2006, decizia O.R.D.A. nr. 115/2006 și decizia civilă

nr. 23A/2007 a Curții de Apel București.

Prin încheierea

din data de 14 aprilie 2011 tribunalul a admis excepția prescripției dreptului

la acțiune pe capătul doi al cererii de chemare în judecată, a constatat

prescris dreptul la acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata remunerației

pentru perioada 09 mai 2006-08 noiembrie 2007.

Prin sentința

civilă nr. 794 din 18 iunie 2015 Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru

Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu

cu pârâta SC A. SRL, a obligat pârâta la plata sumei de 29.511,82 RON reprezentând

remunerație datorată pentru fonogramele radiodifuzate de postul B. TV

în perioada: 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, a obligat pârâta la plata sumei

de 30.146,64 RON, reprezentând remunerație datorată pentru prestațiile

artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate pe postul B. TV în perioada 09

noiembrie 2007-31 decembrie 2012, a obligat pârâta la plata sumei de 50.093,26 RON,

reprezentând remunerație datorată pentru fonogramele radiodifuzate de

postul de radio C. în perioada 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, a obligat pârâta

la plata sumei de 21.951,29 RON reprezentând penalități pentru fonogramele

radiodifuzate de B. TV, a obligat pârâta la plata sumei de 5354,60 RON reprezentând

penalități pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual

radiodifuzate de B. TV, a obligat pârâta la plata sumei de 30.373,49 RON reprezentând

penalități pentru fonogramele radiodifuzate de postul de radio C., a obligat

pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM lista completă a fonogramelor

utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor

transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual)

aferente perioadei 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, pentru postul B. TV, a obligat

pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM lista completă a fonogramelor

utilizate în serviciile de programe aferentă perioadei 09 noiembrie 2007-31

decembrie 2012, pentru postul de radio C. și a obligat pârâta la plata sumei

de 2634,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că pârâta SC A. SRL deține postul de

televiziune B. TV autorizat de CNA prin decizia de autorizare nr. X din 14 mai 2007

și postul de radio C. autorizat de CNA prin decizia de autorizare nr. Y

din 03 februarie 2004.

Pârâta avea obligația

legală să declare baza de calcul și să achite remunerația

datorată artiștilor interpreți sau executanți către CREDIDAM,

pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor

acestora și pentru utilizarea repertoriului de prestații artistice din

domeniul audiovizual, pentru postul de televiziune B. TV precum și pentru radiodifuzarea

fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către

Postul de radio C., în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 8/1996.

Tribunalul a constatat

că, deși a fost notificată prin notificarea din 21 mai 2010 să

pună la dispoziția CREDIDAM rapoartele financiare și play-listele

pentru perioada 09 noiembrie 2007-31 decembrie 2012, pârâta nu și-a îndeplinit

obligația.

Împotriva sentinței

civile nr. 794/2015 a declarat apel pârâta SC A. SRL.

Prin decizia

nr. 320A din data de 4 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul declarat de apelanta pârâta SC A. SRL, împotriva sentinței

civile nr. 794 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimatul

reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți

- CREDIDAM; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul

că a respins atât cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată,

cât și cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată pentru

faza judecății în primă instanță. A obligat intimatul reclamant

Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți -

CREDIDAM să plătească apelantei pârâte SC A. SRL suma de 2.519,5

RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Apelanta-pârâtă

SC

A. SRL a invocat două apărări de-a lungul procesului: (1) faptul

că nu are obligația legală de a declara baza de calcul și de

a achita remunerațiile deoarece atât postul de televiziune B. TV cât și

postul de radio C. sunt posturi creștine, astfel încât este incidentă

excepția de la plată prevăzută la art. 29 alin. (2) din Legea

nr. 489/2006; (2) faptul că a încheiat contracte de cesiune cu titlu gratuit

cu artiștii interpreți sau executanți ale căror prestații

sunt radiodifuzate pe ambele posturi, de TV și de radio - aceste două

apărări fiind reluate și prin motivele de apel, în urma respingerii

lor de către tribunal.

Prima critică

din apel - referitoare la greșita aplicare și interpretare de către

tribunal a dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 a fost găsită

nefondată.

Potrivit art.

29 alin. (2) din Legea nr.

489/2006 privind libertatea religioasă și

regimul general al cultelor: Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor

recunoscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune

colectivă a drepturilor de autor.

Apelanta-pârâtă

a susținut incidența acestui text de lege, arătând că cele două

posturi de radio, respectiv de televiziune sunt posturi creștine, care aparțin

Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, biserică ce este recunoscută

de către Statul Român; că cele doua posturi sunt destinate membrilor Bisericii

și fac parte din activitatea bisericii.

Fiind un text

de excepție de la regula conform căreia orice utilizator are obligația

de a achita o remunerație pentru utilizarea unei opere muzicale, textul invocat

de apelanta-pârâtă este supus unei interpretări restrictive.

Conform normei

juridice în discuție, beneficiarul scutirii legale de la plata remunerației

este un „cult recunoscut”.

Potrivit art.

49 din Legea nr. 489/2006:

(1) La data intrării

în vigoare a prezentei legi, în România funcționează 18 culte recunoscute,

conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) În termen

de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România

prevăzute în anexă vor prezenta statutele și codurile canonice Secretariatului

de Stat pentru Culte, pentru recunoașterea lor.

(3) Recunoașterea

se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului

de Stat pentru Culte, și se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I. Dispozițiile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Anexa 1 a legii

cuprinde LISTA cultelor recunoscute în România, iar la poz. 15 figurează

Biserica Creștină

Adventistă de Ziua a Șaptea din România.

De asemenea, apelanta-pârâtă

a depus la dosar și H.G. nr. 399/2008 privind recunoașterea Statutului

de organizare și funcționare a Bisericii Creștine Adventiste de Ziua

a Șaptea din România, hotărârea Guvernului fiind emisă în aplicarea

dispozițiilor art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 489/2006.

Prin urmare, Curtea

de apel a constatat că Biserica Creștină Adventistă de Ziua

a Șaptea din România are calitatea de beneficiar al textului de excepție

instituit la art. 29 alin. (2) din Legea

nr. 489/2006, deoarece aceasta are calitatea

de cult recunoscut, în accepțiunea acestei legi.

În mod corect

a constatat tribunalul faptul că

apelanta-pârâtă

SC A. SRL nu poate

beneficia de scutirea legală de la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006,

deoarece nu are calitatea de cult recunoscut, sub acest aspect fiind întemeiate

susținerile intimatului-reclamant CREDIDAM, care a subliniat faptul că

apelanta-pârâtă este o societate comercială înființată în temeiul

și cu procedura prevăzută de Legea societăților comerciale

nr. 31/1990 și că aceasta desfășoară, potrivit obiectului

de activitate stipulat în actul constitutiv și mențiunilor din Oficiul

Registrului Comerțului, activități comerciale, respectiv activități

de difuzare și de transmitere de programe de televiziune și de radio.

Apelanta-pârâtă

consideră că se impune coroborarea art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006

cu dispozițiile din Statutul Bisericii și solicită să se constate

că prestațiile artistice folosite de postul de radio, respectiv de televiziune,

deservesc Biserica Adventistă și sunt în legătură cu activitatea

acestei Biserici, servind scopului acesteia, astfel încât utilizarea acestor prestații

se poate realiza fără plata remunerațiilor către organismele

de gestiune colectivă.

Din observarea

dispozițiilor art. 26 din Statutul Bisericii Creștine Adventiste de Ziua

a Șaptea din România, Curtea de apel a constatat că, într-adevăr,

în cadrul Bisericii pot funcționa, printre altele, și posturi de radio

și TV.

Cu toate acestea,

Curtea de apel a constatat că titularul deciziilor de autorizare a funcționării

postului de televiziune B. TV și a postului de radio C. este apelanta-pârâtă

SC A. SRL, iar

nu Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România.

Pentru aceste

considerente, Curtea de apel a constatat că ape

lanta-pârâtă

SC A. SRL nu poate

beneficia de scutirea de la plata remunerației unice echitabile pentru radiodifuzare,

instituită la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, deoarece nu are calitatea

de cult religios recunoscut.

Cea de-a doua

critică din apel este întemeiată.

În primul rând,

apelanta-pârâtă a pus în discuție natura juridică a fonogramelor

pentru a căror utilizare prin radiodifuzare se solicită plata remunerației

echitabile și, implicit, regimul gestiunii colective aplicabile în funcție

de tipul de fonograme, și a solicitat să se constate că fonogramele

în litigiu sunt fonograme publicate în scop comercial, situație în care se

impunea ca intimata-reclamantă CREDIDAM să facă dovada mandatului

primit de la titularii drepturilor conexe.

Cu privire la

calificarea juridică a fonogramelor pentru care intimatul-reclamant

CREDIDAM

a solicitat obligarea

apelantei-pârâte la plata remunerației - calificare care are incidență

pentru stabilirea regimului juridic aplicabil gestiunii colective - Curtea de apel

a reținut următoarele.

Din punctul de

vedere al cadrului legislativ aplicabil, în raport de data la care au fost radiodifuzate

fonogramele în litigiu (9 noiembrie 2007-31 decembrie 2012) sunt incidente dispozițiile

art. 123

1

alin. (1) lit. f) și art. 123

2

alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 8/1996, în redactarea în vigoare de la momentul faptelor,

respectiv după modificarea legii prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G.

nr. 123/2005.

Metodologia privind

remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți

și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate

în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune

și de televiziune, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată

în M. Of. nr. 386/6.05.2005 prin Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005, califică fonogramele

radiodifuzate de către organismele de radiodifuziune și de televiziune

ca fiind fonograme publicate în scop comercial, dar și faptul că gestiunea

colectivă în acest caz este obligatorie.

Prin urmare, pentru

colectarea remunerațiilor echitabile datorate de apelanta-pârâtă pentru

fonogramele radiodifuzate pe postul TV B., în întreaga perioadă 9

noiembrie 2007-31 decembrie 2012, Metodologia aplicabilă prevedea regimul gestiunii

colective obligatorii.

În data de 21

august 2007 a fost publicată în M. Of. nr. 572 (prin Decizia O.R.D.A. nr. 230/2007)

decizia civilă nr. 23A/2007 a Curții de Apel București privind schimbarea

în parte a Hotărârii arbitrale din 10 aprilie 2006, având ca obiect stabilirea

formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor

interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru

radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora

de către organismele de radiodifuziune.

Prin această

decizie au fost definite cele două noțiuni, astfel:

- prin sintagma

„fonogramă de comerț” se înțelege acea fonogramă ce se comunică

public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu

care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație

echitabilă de către titularii drepturilor conexe drepturilor de autor;

- prin sintagma

„fonogramă publicată în scop comercial” se înțelege acea fonogramă

ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori

în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la

remunerație echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului

de autor.

Din perspectiva

acestor definiții, criteriul în funcție de care se stabilește natura

juridică a fonogramelor este dat de modul de exploatare a prestațiilor,

care ar face posibilă/imposibilă autorizarea individuală.

Aplicând criteriul

stabilit prin acest act cu caracter normativ la situația organismului de radiodifuziune

(postul de radio C.) Curtea de apel a constatat că acesta are ca obiect de

activitate principal activitatea de radiodifuzare a programelor de radio, iar din

perspectiva titularilor de drepturi conexe (artiștii interpreți sau executanți)

este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remunerație

echitabilă.

Prin urmare, fonogramele

radiodifuzate de apelanta-pârâtă, în calitate de deținător al postului

de radio C., în perioada 9 noiembrie 2007 (care este ulterioară datei de 21

august 2007 când a fost publicată în M. Of. decizia civilă nr. 23A/2007)

– 5 iulie 2011 (când a fost publicată în M. Of. decizia civilă nr. 153A/2011

a Curții de Apel București), au natura juridică a fonogramelor de

publicate în scop comercial, iar gestiunea colectivă este facultativă

(art. 123

2

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996).

În data de 5

iulie 2011 a fost publicată în M. Of. nr. 470 (prin Decizia O.R.D.A. nr. 216/201)

decizia civilă nr. 153A/2011 a Curții de Apel București privind schimbarea

în parte a Hotărârii arbitrale din 22 septembrie 2010 pentru stabilirea formei

finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți

sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea

fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către

organismele de radiodifuziune.

Prin această

decizie s-a prevăzut că:

„Sunt fonograme

de comerț, în sensul art. 123

1

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996,

fonogramele cuprinzând interpretări, execuții sau alte sunete ori reprezentări

digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în principal în

scopul punerii acestora la dispoziția publicului prin vânzarea suporturilor

pe care sunt fixate respectivele interpretări.

Sunt fonograme

publicate în scop comercial, în sensul art. 123

2

alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 8/1996:

- fonogramele

cuprinzând interpretări, execuții și alte sunete, realizate în scopul

identificării și autopromovării unui post de radiodifuziune sau a

unui program al acestuia, fonograme al căror producător este fie postul

de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat

fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune;

- fonogramele

cuprinzând interpretări, execuții și alte sunete, realizate în scopul

difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparținând unui

terț în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a

produsului sau serviciului respectiv”.

Din perspectiva

acestor definiții, în raport de obiectul pretențiilor din cauză -

în care reclamanta a pretins remunerațiile datorate pentru radiodifuzarea muzicii

pe postul de radio, în cadrul emisiunilor de divertisment și conform structurii

serviciilor de programe declarate la CNA pe proprie răspundere; și în

care intimata-reclamantă a precizat în mod expres că nu se solicită

în prezenta cauză remunerații pentru acele fonograme ce sunt realizate

în scopul promovării postului de radio, jingle-uri sau cortine muzicale care

fac reclamă postului respectiv - rezultă că natura juridică

a fonogramelor în litigiu, pentru perioada 5 iulie 2011-31 decembrie 2012, este

aceea de fonograme de comerț, iar gestiunea colectivă este obligatorie

(art. 123

1

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996).

În ceea ce privește

perioada acoperită de decizia civilă nr. 23A/2007 a Curții de Apel

București, gestiunea colectivă a dreptului la remunerație echitabilă

pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial de către apelanta-pârâtă,

în calitate de deținător al postului de radio C., este una facultativă,

situație în care în mod întemeiat a susținut apelanta-pârâtă că

intimatul-reclamant CREDIDAM era ținut să facă dovada mandatelor

primite de la titularii drepturilor conexe, artiștii interpreți sau executanți

în numele cărora a pretins plata remunerației echitabile.

În al doilea rând,

apelanta-pârâtă a susținut că sentința apelată este nelegală,

deoarece a depus la dosar contractele de cesiune încheiate în mod individual cu

fiecare dintre titularii de drepturi conexe; situație în care se impunea ca

prima instanță de fond să constate că aceștia nu au mandatat

CREDIDAM să le administreze drepturile și că aceștia nu au nicio

pretenție materială pentru radiodifuzarea prestațiilor lor pe posturile

administrate de pârâtă.

Curtea de apel

a constatat că prin probele administrate în cauză apelanta-pârâtă

a reușit să demonstreze faptul că artiștii interpreți sau

executanți ale căror prestații sunt fixate pe fonogramele pe care

apelanta-pârâtă le-a utilizat în modalitatea radiodifuzării pe posturile

sale de televiziune, respectiv de radio, și-au gestionat în mod individual

dreptul la remunerație, prin încheierea unor contracte de cesiune cu titlu

gratuit cu apelanta-pârâtă.

În acest sens,

în cadrul situației de fapt, Curtea de apel a constatat că apelanta-pârâtă

a făcut dovada cesiunii cu titlu gratuit a dreptului la remunerația corespunzătoare

radiodifuzării, atât pentru postul de televiziune, cât și pentru postul

de radio, de către artiștii interpreți sau executanți ale căror

prestații au fost radiodifuzate de către pârâtă, conform contractelor

de cesiune ce se află depuse.

Față

de această situație de fapt reținută, Curtea de apel a constatat

că tribunalul a făcut o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor

art. 39, art. 98 lit. g) și g

1

), art. 106

5

, art. 123

și art. 123

1

din Legea nr. 8/1996, cu consecința obligării

greșite a apelantei-pârâte la plata unor remunerații pentru drepturi patrimoniale

ce i-au fost cedate acesteia, în mod direct și cu titlu gratuit, de către

artiștii interpreți sau executanți.

Titularii dreptului

patrimonial prevăzut de art. 98 lit. g) și g

1

) din lege își

pot exercita drepturile recunoscute de lege în mod individual, sau pe bază

de mandat, prin organismul de gestiune colectivă, în condițiile prezentei

legi - conform art. 123 alin. (1).

Prin dispozițiile

art. 123

1

alin. (1) lit. f) și alin. (2), legea dreptului de autor

a instituit, în favoarea titularilor dreptului conex, o prezumție legală

de mandat în persoana organismului de gestiune colectivă.

Faptul că

legiuitorul a instituit pentru această categorie de utilizări obligativitatea

gestiunii colective nu înseamnă că dreptul patrimonial în discuție

a fost transferat din patrimoniul titularului în patrimoniul organismului de gestiune

colectivă, ci doar că exercițiul acestui drept se realizează

de către organismul de gestiune colectivă desemnat de O.R.D.A., în numele

și pentru titularul dreptului conex, conform regulilor de drept comun din materia

mandatului.

Însă, prezumția

legală de mandat instituită prin dispozițiile art. 123

1

este una relativă, ea putând fi răsturnată prin proba contrară,

proba contrară în această materie constând în a se face dovada faptului

că titularul însuși și-a exercitat dreptul patrimonial în discuție,

în mod direct, adică angajând o relație directă cu utilizatorul,

posibilitate permisă în mod expres de legea drepturilor de autor prin dispozițiile

art. 39-46.

Încheierea contractelor

de cesiune exclusivă de către artiștii interpreți sau executanți

cu apelantul-pârât are semnificația revocării, implicite, a mandatului

legal acordat organismului de gestiune colectivă.

Nu este întemeiată

susținerea intimatului-reclamant CREDIDAM referitoare la perioada și categoria

de drepturi pentru care au fost încheiate contractele de cesiune, deoarece se constată

că acestea sunt încheiate pentru perioada ce face obiectul cererii de chemare

în judecată, fiind depuse contracte de cesiune încheiate începând cu data de

17 noiembrie 2007 până la finalul anului 2012, precum și faptul că

acestea au vizat în mod expres cedarea dreptului patrimonial derivând din radiodifuzare.

Nu poate fi reținută

nici susținerea intimatului-reclamant CREDIDAM conform căreia apelanta-pârâtă

nu a făcut dovada că toți artiștii interpreți ale căror

prestații au fost radiodifuzate pe cele două posturi, de radio și

de televiziune, au încheiat contracte de cesiune, atât timp cât apelanta-pârâtă

și-a dovedit afirmația conform căreia a încheiat raporturi juridice

directe cu titularii drepturilor conexe, iar intimatul-reclamant nu a făcut

nicio dovadă în sensul că ar mai exista și alți artiști

interpreți care nu au încheiat astfel de contracte și nici că pârâta

ar mai fi radiodifuzat și alte fonograme în afara celor pentru care pârâta

a încheiat contractele de cesiune în mod direct.

Pentru aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea

de apel a admis apelul declarat de apelanta pârâta SC A. SRL, a schimbat în tot

sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare

în judecată, ca neîntemeiată.

Deși reclamatul

CREDIDAM este cel care a căzut în pretenții, prin respingerea cererii

de chemare în judecată, Curtea de apel a respins cererea pârâtei privind plata

cheltuielilor de judecată pentru faza judecății în primă instanță,

deoarece a constatat că onorariului pentru efectuarea raportului de expertiză

a fost stabilit în sarcina reclamantului și că pârâta nu a depus la dosar

dovada onorariului de avocat.

În conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., a obligat intimatul reclamant Centrul

Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM

să plătească apelantei pârâte SC A. SRL suma de 2.519,5 RON cheltuieli

de judecată în apel, reprezentând 2.500 RON onorariu de avocat dovedit cu chitanța

din 9 februarie 2016 și 19,5 RON taxă de timbru.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor

Artiștilor Interpreți - CREDIDAM și de pârâta SC A. SRL.

În motivarea recursului

recurentul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor

Interpreți - CREDIDAM a arătat următoarele.

Hotărârea

este nelegală pentru ca nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii (dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), hotărârea este nelegală pentru că

dispozițiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările

ulterioare nu au fost interpretate și aplicate corect (dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

naturii fonogramelor și a regimului gestiunii colective aplicabile, soluția

instanței de apel este contradictorie, textele de lege fiind interpretate trunchiat,

prin raportare doar la o parte din probele existente la dosarul cauzei.

a) În cazul fonogramelor

radiodifuzate pe postul TV B., deși Curtea constată că pentru perioada

dedusă judecății, 09 noiembrie 2007 - 31 decembrie 2012, Legea

nr. 8/1996 și metodologia aplicabilă (Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005) instituie

regimul gestiunii colective obligatorii, conform art. 123

1

din Legea

nr. 8/1996, apreciază totuși că apelanta - pârâtă nu datorează

remunerații pentru acest tip de utilizare deoarece apelanta - pârâtă a

depus contracte de cesiune încheiate cu titularii de drepturi, fiind practic exonerată

de la plata acestor sume.

În argumentarea

acestor aspecte, Curtea a omis totuși că în cazul gestiunii colective

obligatorii, potrivit art. 123

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 "(...)

organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de

drepturi care nu le-au acordat mandat", iar potrivit art. 129 din aceeași

lege: "în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este

asociat la nici un organism, competența revine organismului din domeniu cu

cel mai mare număr de membri. Revendicarea de către titularii de drepturi

nereprezentați a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data

notificării".

Pe cale de consecință,

în această situație, CREDIDAM reprezintă atât pe titularii de drepturi

care i-au acordat mandat, cât și nemembrii (titulari de drepturi care nu au

mandatat un organism de gestiune colectivă), nefiind ținut să facă

dovada vreunui mandat, iar contractele care au inclusă o clauză de cesiune

nu prezintă relevanță, titularul de drepturi având dreptul la o remunerație

echitabilă prin efectul legii. Acesta este și sensul prevederilor Convenției

internaționale pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți,

a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune, încheiată

la Roma la 26 octombrie 1961, care impune achitarea unei remunerații unice

echitabile pentru radiodifuzarea fonogramelor (art. 12).

Cu toate că,

în această situație, CREDIDAM nu era ținut să facă dovada

mandatului său, totuși la dosarul cauzei au fost depuse următoarele

probe relevante: extras din repertoriul CREDIDAM pentru artiștii care au declarat

că au apărut pe postul de televiziune B. TV, depus cu titlu de exemplu;

copii de pe declarații de repertoriu D., cu titlu de exemplu; repertoriul CREDIDAM

integral, atașat pe DVD în fața instanței de apel, în varianta în

care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor; lista membrilor CREDIDAM.

Acest probatoriu

a fost ignorat însă de instanța de apel. Chiar dacă intimata - pârâtă

a depus unele contracte de cesiune, acestea nu pot fi considerate ca fiind acoperitoare

pentru întreaga perioadă și pentru fiecare titular de drepturi de vreme

ce intimata a refuzat în mod constant să depună play-listele spre a fi

analizate prin suprapunere cu repertoriul CREDIDAM.

Numai în eventualitatea

administrării unui probatoriu complet se putea concluziona că există

contracte de cesiune încheiate cu titularii de drepturi pentru fiecare dintre prestațiile

artistice radiodifuzate de postul de televiziune. Mai exact, titularii drepturilor

conexe pentru care intimata era ținută să depună eventualele

contracte erau cei din play-listele acesteia. CREDIDAM nu putea cunoaște cu

exactitate toți titularii de drepturi mai ales că, în cazul gestiunii

colective obligatorii reprezintă și nemembrii. Intimata - pârâtă

era ținută să depună play-listele cu toate prestațiile

radiodifuzate în perioada pentru care am solicitat remunerații (a se vedea

în acest sens art. 130 alin. (1) lit. h) și normele de aplicare indicate de

CREDIDAM).

Fără

o coroborare a contractelor/declarațiilor depuse de intimata - pârâtă

la dosar cu play-listele (listele cu prestații artistice radiodifuzate) nu

se putea stabili dacă artiștii pentru care au fost depuse aceste contracte

au fost singurii radiodifuzați de intimata - pârâtă. Prin urmare, aceste

contracte de cesiune nu pot fi apreciate din oficiu de instanțe ca fiind exhaustive.

Mai mult decât

atât, chiar dacă titularii de drepturi încheie contracte de cesiune cu utilizatorii,

aceștia din urmă au în continuare obligația de a comunica play-listele

către organismele de gestiune colectivă, play-listul fiind în continuare

relevant pentru repartizarea banilor colectați din sursele de gestiune colectivă

obligatorie pentru care titularii nu-și vor putea exercita în mod individual

dreptul la remunerația echitabilă: cum este cazul comunicării publice

sau al dreptului de retransmitere prin cablu (situație în care repartițiile

se fac pe baza play-listelor primite de la posturile de televiziune retransmise

de operatorii de cablu). Este injust ca titularii de drepturi reprezentați

de CREDIDAM, membri sau nemembri (artiști români și străini), să

suporte consecințele nerespectării unei obligații legale imperative

impuse în sarcina utilizatorilor - art. 130 alin. (1) lit. a) și lit. h), deținători

de licențe audiovizuale și decizii de autorizare din partea CNA.

b) În cazul fonogramelor

radiodifuzate pe postul de radio C., Curtea a avut în vedere criteriul modalității

în care fonogramele au fost definite în metodologiile aplicabile pentru perioada

dedusă judecății.

Astfel, pentru

perioada 09 noiembrie 2007 - 05 iulie 2011, ținând cont de definițiile

stabilite prin decizia civilă nr. 23A/2007, publicată în M. Of. nr. 572

prin Decizia O.R.D.A. nr. 230/2007, Curtea a apreciat că intimata - pârâtă

a radiodifuzat pe postul de radio numai fonograme publicate în scop comercial, pentru

care legea impune regimul gestiunii colective facultative (art. 123

2

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996)". În acest sens, Curtea a apreciat

că, pentru toate fonogramele radiodifuzate de intimata - pârâtă în perioada

09 noiembrie 2007 - 5 iulie 2011, este posibilă exercitarea în mod individual

a dreptului la remunerație.

Chiar dacă

ar fi de acord cu raționamentul instanței de apel, și anume că

în cazul gestiunii colective facultative, organismul de gestiune colectivă

trebuie să facă dovada mandatului său, nu poate fi de acord cu această

soluție. CREDIDAM a fost de buna-credință și a depus la dosar

lista membrilor săi, repertoriul integral (atașat pe DVD), precum și

monitorizări pentru postul de radio C. (293 pagini, 2 bibliorafturi) din care

rezultă că intimata a radiodifuzat ore întregi de emisiuni cu fundal muzical

clasic (nu doar religios), muzică instrumentală, orchestre și coruri

(altele decât corurile bisericești), precum și ore întregi de publicitate.

Însă pentru

identificarea cu exactitate a titularilor de drepturi reprezentați de CREDIDAM

pe bază de mandat, era necesară suprapunerea repertoriului CREDIDAM cu

play-listele intimatei - pârâte aferente perioadei 09 noiembrie 2007 - 05 iulie

intimata - pârâtă a încheiat cu toți titularii reprezentați de CREDIDAM

contracte cu clauză de cesiune.

Instanța

de apel a ajuns însă la concluzia că intimata - pârâtă a depus contracte

pentru fiecare titular de drepturi fără a face o verificare a listei titularilor

de drepturi radiodifuzați de intimată. Fără play-listele intimatei,

CREDIDAM nu poate face dovada completă mandatului său deoarece așa

cum rezultă și din monitorizări intimata a radiodifuzat ore întregi

de muzică instrumentală. Or, instrumentiștii care se aud pe un negativ

radiodifuzat de un post de radio pot fi identificați pe baza a două elemente

esențiale: repertoriul declarat la CREDIDAM (adică prestația, titlul

piesei la care a participat să fie declarată la CREDIDAM) și play-listele

utilizatorului (în care se identifică titlul piesei). Nici utilizatorul nu

cunoaște toți instrumentiștii de pe fundalul muzical instrumental

pe care îl folosește (poate cunoaște cel mult solistul/soliștii,

corul, numele orchestrei). Prin urmare, pentru evitarea prejudicierii titularilor

de drepturi, era necesară efectuarea unei analize complexe a probatoriului.

Monitorizarea

depusă de CREDIDAM și repertoriul nu au fost luate în considerare de instanța

de apel nici măcar ca început de dovadă scrisă. În schimb contractele

de cesiune ale intimatei - pârâte au fost avute în vedere, motivarea instanței

de apel fiind centrată în jurul acestora, fără efectuarea unor minime

verificări.

Pentru perioada

05 iulie 2011 - 31 decembrie 2012. ținând cont de definițiile stabilite

prin Decizia civilă nr. 153/2011 publicată în M. Of. nr. 470 prin Decizia

O.R.D.A. nr. 216/2011, Curtea a apreciat că intimata-pârâtă a radiodifuzat

pe postul de radio numai fonograme de comerț, pentru care legea impune regimul

gestiunii colective obligatorii (art. 123

1

alin. (1) lit. f) din Legea

nr. 8/1996)". Cu toate acestea, Curtea a admis apelul pârâtei omițând,

ca și în cazul fonogramelor TV, faptul că gestiunea colectivă obligatorie

nu impune obligația prezentării unui mandat din partea organismului de

gestiune colectivă. În această situație, așa cum am arătat

deja, CREDIDAM reprezintă atât membri (titulari de drepturi care i-au acordat

mandat), cât și nemembrii (titulari de drepturi care nu au mandatat un organism

de gestiune colectivă).

Cu toate că

instanța de apel a reținut că radiodifuzarea fonogramelor de comerț

intră în sfera gestiunii colective obligatorii, a apreciat că, pentru

toate fonogramele radiodifuzate de intimata - pârâtă, au intervenit clauze

de cesiune, motiv pentru care aceasta trebuie să fie exonerată de la plata

remunerațiilor datorate.

Probatoriul a

fost administrat în mod defectuos. Era necesară identificarea, cu prioritate,

a titularilor de drepturi radiodifuzați de intimată în perioada 05

iulie 2011 - 31 decembrie 2012 (membri sau nemembri CREDIDAM) și numai după

această etapă se putea aprecia dacă contractele depuse la dosar sunt

acoperitoare pentru toate prestațiile regăsite în play-liste.

c) În ceea ce

privește distincția pe care instanțele au făcut-o de-a lungul

timpului între fonogramele de comerț și fonogramele publicate în scop

comercial, prin definițiile acordate acestora, consideră că nu se

justifică neavând un suport la nivel internațional.

d) Contractele

de cesiune care se încheie cu anumiți titulari de drepturi, nu pot suprima

dreptul organismului colector de a solicita remunerațiile (nu înlătură

vocația de colector a organismului de gestiune colectivă), ci, cel mult,

diminuează cuantumul remunerațiilor solicitate. Aceste contracte prezintă

relevanță numai în măsura în care fac obiectul perioadei din cererea

de chemare în judecată și în măsura în care vizează categoria

drepturilor care se gestionează în mod facultativ, însă CREDIDAM a depus

în contraprobă monitorizări și extrase din repertorii care cuprind

prestații pentru care intimata - pârâtă nu a făcut dovada vreunei

cesiuni.

Mai mult decât

atât, în cazul corului E. (indicat cu titlu de exemplu), intimata a depus un acord

încheiat cu dirijorul corului care nu poate ține loc de cesiune de drepturi

pentru și în numele membrilor corului cum încearcă aceasta să inducă

în eroare instanța. Singurii cesionari ai drepturilor conexe pot fi titularii

acestora sau mandatarii lor, autentificați prin notariat.

Deși instanța

de apel nu a ținut cont de probele depuse de CREDIDAM (repertoriul, monitorizări,

copii declarații de repertoriu) și nici nu a apreciat necesară administrarea

altor probe pentru dezlegarea corectă a pricinii, a luat în considerare totuși

toate contractele de cesiune depuse de intimata - pârâtă, arătând că

sunt suficiente pentru exonerarea acesteia de la plata remunerațiilor datorate

atât pentru sursa TV, cât și pentru sursa RADIO. Deși intimata nu a depus

play-listele pentru a se putea stabili cu exactitate care au fost titularii de drepturi

radiodifuzați de aceasta în perioada dedusă judecății și

pentru a se putea face o verificare riguroasă a eventualelor cesiuni existente,

a reținut totuși că organismul de gestiune colectivă CREDIDAM

trebuia să facă dovada că ar mai exista alți artiști interpreți

care nu au încheiat astfel de contracte. Acest raționament este injust mai

ales că sunt situații în care titularii de drepturi nu pot fi identificați

decât prin confruntarea celor două elemente esențiale: play-listul utilizatorului

și repertoriul CREDIDAM.

Trecând peste

aceste argumente, la o simplă analiză a conținutului contractelor,

instanța de apel ar fi putut constata că obiectul acestora este neclar

și nu face referire la drepturile conexe aferente radiodifuzării fonogramelor

de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/prestațiilor artistice

din domeniul audiovizual. Mai exact, în cuprinsul acestora, nu există nicio

clauză din care să rezulte că titularii de drepturi și-au cesionat

dreptul de radiodifuzare a prestațiilor respective, deși art. 41

alin. (1), art. 39 alin. (4), teza II din Legea nr. 8/1996 sunt foarte clare.

privește prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, instanța

de apel a admis apelul pârâtei, respingând acțiunea CREDIDAM și cu privire

la aceste remunerații, fără însă a motiva hotărârea sub

acest aspect. Astfel, deși instanța de apel schimbă în tot sentința

civilă atacată și, pe fond, respinge acțiunea CREDIDAM ca neîntemeiată,

în motivare, Curtea face referire doar la fonograme analizând cauza doar pentru

această categorie de utilizare. Nu există nicio argumentație, nicio

analiză a cauzei sub aspectul prestațiilor artistice din domeniul audiovizual

(videograme) deși, la fond, pentru sursa TV, CREDIDAM a solicitat remunerații

și pentru această categorie de prestații.

În motivarea recursului

pârâta SC A. SRL a arătat că în temeiul art. 304 C. proc. civ., solicită

modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cheltuielilor de judecată

din stadiul procesul al fondului, potrivit chitanțelor anexate. În mod corect

instanța de apel a schimbat în tot sentința civilă apelată,

și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a admis cheltuieli de judecată reprezentând onorariu

avocat în faza procesuală a apelului și taxa de timbru, dar a respins

cererea privind cheltuielile de judecată din faza judecării fondului în

primă instanță.

Înalta Curte a

constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește

excepția nulității recursului declarat de reclamantă, invocată

de către pârâtă, Înalta Curte a constatat-o nefondată, având în vedere

că reclamanta a formulat motive de recurs care pot fi încadrate în temeiurile

de drept invocate, art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., așa cum va rezulta

din analiza fiecărui motiv.

Referitor la recursul

declarat de către reclamantă, este inutilă analiza motivelor de recurs

privitoare la perioadele pentru care s-a reținut nedovedirea mandatului în

funcție de calificarea fonogramelor, publicate în scop comercial sau de comerț,

problemă care se pune și în cazul prestațiilor artistice din domeniul

audiovizual, potrivit art. art. 123

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr.

8/1996, chiar dacă nu a fost menționată expres situația acestora

de către instanța de apel, având în vedere că au fost constatate

nefondate motivele de recurs privind cesionarea drepturilor de radiodifuzare, care

priveau toată perioada ce face obiectul acțiunii, și radiodifuzarea

atât a fonogramelor cât și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.

Acesta este motivul

pentru care, deși nu a fost menționată expres situația radiodifuzării

prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către instanța

de apel, problemele puse fiind similare, iar situația de fapt aceeași,

nu se impune vreo eventuală casare sub acest aspect, care nu ar fi de natură

a aduce vreo schimbare cu privire la soluția pronunțată pe fond.

Singurul mandat

depus de către reclamantă, pentru cazul gestiunii colective facultative,

este pentru un membru al corului E. membri ai corului cu privire la care instanța

de apel a reținut că și-au gestionat individual dreptul la remunerație

prin încheierea unor contracte de cesiune cu titlu gratuit cu pârâta.

Ținând cont

că problema conformității distincției dintre fonogramele publicate

în scop comercial și fonogramele de comerț cu tratatele internaționale

a fost invocată tot în contextul obligativității dovedirii mandatatului,

nu se impune analiza legalității acesteia pentru aceleași motive

menționate anterior.

Este nefondată

susținerea recurentului în sensul că la gestiunea obligatorie clauza de

cesiune nu prezintă relevanță, întrucât titularul are dreptul la

remunerație echitabilă prin efectul legii.

Așa cum s-a

reținut în jurisprudență, contractele de cesiune, inclusiv pentru

gestiunea obligatorie, nu pot fi înlăturate, cu consecința permiterii

unui mandatar de a exercita un drept în numele mandantului, drept la care acesta

din urmă a renunțat. Organismul de gestiune colectivă a fost înființat

tocmai pentru protejarea drepturilor titularilor de drepturi conexe, iar recunoașterea

unui astfel de demers în temeiul gestiunii colective obligatorii instituită

de art. 123

1

din lege, depășește chiar rațiunea conferirii

calității de a acționa în instanță.

De altfel, este

de remarcat că în cazul remunerației echitabile pentru radiodifuzare legea

nu prevede, ca în cazul remunerației compensatorii pentru copia privată

(art. 107 teza finală din Legea nr. 8/1996) sau ca în cazul dreptului de a

obține o remunerație echitabilă pentru închiriere (art. 111

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996), că nu poate face obiectul unei renunțări

din partea beneficiarilor.

În ceea ce privește

contractele de cesiune, recurentul a invocat faptul că ar exista motive de

reziliere și nulitate, raportat la conținutul acestora. Atâta timp cât

părțile contractante nu au formulat cereri de chemare în judecată

având vreun astfel de obiect, contractele sunt valabile și își produc

efectele. Instanța de recurs nu poate analiza aceste motive de recurs, atâta

timp cât nu a fost învestită cu vreo astfel de cerere de către persoanele

îndreptățite.

În ceea ce privește

faptul că un membru al corului E. ar fi indicat în declarațiile de repertoriu

depuse la reclamantă și radiodifuzările de pe posturile de radio

și TV ale pârâtei, cu privire la care s-au depus contractele de cesiune în

prezenta cauză semnate de dirijorul corului, despre care se susține că

ar fi persoana împuternicită de membrii corului, nu se poate reține că

aceste contracte nu ar fi fost încheiate și în numele său, atâta timp

cât acesta nu a formulat cerere de chemare în judecată prin care să invoce

nulitatea contractelor sub acest aspect.

Pentru execuția

sau interpretarea colectivă (definită în alin. (1) al art. 99 din Legea

nr. 8/1996), potrivit alin. (2) al aceluiași art., ”în vederea exercitării

drepturilor exclusive privind autorizarea prevăzută la art. 98, artiștii

interpreți sau executanți care participă, în mod colectiv, la aceeași

interpretare ori execuție, cum ar fi membrii unui grup muzical, ai unui cor,

ai unei orchestre, ai unui corp de balet sau ai unei trupe teatrale, trebuie să

mandateze, în scris, dintre ei, un reprezentant, cu acordul majorității

membrilor.”

Simplul fapt că

pârâta nu a depus play-listele nu este suficient pentru a întemeia prezumția

simplă, în sensul că pârâta ar fi radiodifuzat fonograme sau prestații

artistice din domeniul audiovizual pentru care reclamanta ar avea dreptul să

colecteze remunerația echitabilă și pentru care nu există contracte

de cesiune, atâta timp cât aceasta a furnizat o explicație credibilă a

faptului că nu se mai află în posesia play-listelor, dată de faptul

că CNA impune ca acestea să fie arhivate doar pentru 30 de zile, coroborat

cu credința acesteia că, fiind un post creștin, ar fi scutită

de plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de

autor în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 489/2006.

În acest context,

instanța de apel a reținut corect că reclamanta ar fi trebuit să

identifice în cadrul monitorizărilor efectuate cel puțin câțiva interpreți

care nu ar fi renunțat în favoarea pârâtei la dreptul la remunerația echitabilă

pentru radiodifuzarea prestațiilor lor.

Modul în care

instanța de apel a valorizat și interpretat coroborat probele administrate

ține de temeinicia hotărârii, neputând fi criticat în recurs conform

art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a mai

invocat referitor la contractele de cesiune că au un obiect neclar, nerezultând

că se referă la drepturile conexe radiodifuzării. Potrivit clauzei

de la punctul 1.1. al contractelor în cauză acestea privesc ”înregistrarea

audio/video, multiplicarea, transmiterea, etc., în programele postului de radio

C. și postului de televiziune B. TV, iar, potrivit clauzei de la punctul 1.2.,

drepturile patrimoniale născute din executarea contractului sunt cesionate

cu titlu gratuit pârâtei. Interpretând această clauză instanța de

apel a ajuns la concluzia că privește și radiodifuzarea. Faptul că

nu a fost menționat expres cuvântul radiodifuzare nu este de natură să

ducă la o altă concluzie, atâta timp cât potrivit art. 15

1

lit. b) din Legea nr. 8/1996 ”în sensul prezentei legi prin radiodifuzare se înțelege

transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu,

prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepția

rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către

public.”

În consecință,

în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 7, 9 și art. 316 raportat

la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de către reclamantă.

În ceea ce privește

recursul declarat de către pârâtă, deși a arătat în motivarea

recursului că originalul chitanței care atestă plata onorariului

de avocat se află la dosarul primei instanțe de fond, aceasta nu a reușit

să identifice fila unde s-ar afla aceasta, astfel că nu se poate reține

nelegalitatea constatării de către instanța de apel a nedovedirii

efectuării acestei cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea

Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M., invocată de

recurenta-pârâtă SC A. SRL.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor

Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M. și de pârâta SC A. SRL împotriva

deciziei nr. 320A din data de 4 mai 2016 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2016.