ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 05

septembrie 2011, sub nr. 4813/101/2011, completată prin cererea modificatoare

din 3 octombrie 2011 și reînregistrară, în urma disjungerii prin încheierea din

de ședință din 17 octombrie 2011 dată în dosarul inițial, sub nr. 7670/101/2011

la același Tribunal, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâtul SC O.R. SA,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la

plata sumei de 4.000.000

lei, reprezentând

prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său la imagine,

ca

artist interpret și a difuzării și folosirii fără drept a operei sale, cu

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea cererii de judecată modificate, reclamanta a arătat că pârâta a

postat reclame pe Internet care erau asociate cu clipuri video ce reprezentau

melodii compuse și interpretate de reclamantă, respectiv „Veni iar Sf. Marie Vino

neico la Ponoare” și altele.

Prin

Sentința civilă nr. 8/ PI, de la data de 14 noiembrie 2011,

s-a admis excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Mehedinți și s-a declinat

competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Tribunalului București.

La

Tribunalul București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată la data

de 20 decembrie 2011, sub nr. 77087/3/2011.

Prin

sentința civilă nr. 176 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a fost anulată ca netimbrată, cererea

reclamantei.

Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu

soluționarea apelului declarat de reclamantă, prin decizia nr. 95/ A din 19

iunie 2012, a admis calea de atac, a anulat sentința și, evocând fondul, a

respins acțiunea ca neîntemeiată pentru considerentele ce succed.

La fila 6

din dosarul Tribunalului București se află chitanța din 29 septembrie 2011

emisă de Primăria Orșova ce face dovada achitării de către apelanta reclamantă

a taxei de timbru datorate în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din

Legea nr. 146/1997 pentru cererea de chemare în judecată disjunsă, așa încât sunt

fondate criticile formulate de către aceasta referitoare la împrejurarea că

Tribunalul a admis eronat excepția netimbrării apelului. Procedând astfel,

actul de procedură atacat este lovit de nulitate în condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ, Tribunalul producându-i

apelantei, o vătămare a intereselor sale procesuale ce nu se poate înlătura decât

prin anularea sentinței.

Evocând fondul, Curtea a reținut că

reclamanta căreia îi incumbă sarcina

probei, nu a făcut în cauză dovada întrunirii în persoana pârâtei, a

condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a acesteia, în

condițiile în care nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâtă a pretinsei

fapte ilicite constând în încălcarea de către aceasta din urmă a dreptului său

moral și patrimonial exclusiv de autor și interpret al melodiilor „Veni iar Sf.

Marie Vino neico la Ponoare”, faptă ce ar fi constat în postarea de reclame pe

Internet care erau asociate cu clipuri referitoare la melodiile în discuție,

drept care este prevăzut de dispozițiile art. 10, 12 și 13 și a art. 96 și 98

din Legea nr. 8/1996, după cum nu a făcut dovada calității sale de autor și de

interpret al melodiilor menționate.

Mai

mult, Curtea a reținut că reclamanta nu a făcut dovada suferirii vreunui

prejudiciu produs ca urmare a faptei pârâtei, a vinovăției acesteia și a

raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii

recurate și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata

despăgubirilor solicitate.

Dezvoltând

motivul de modificarea invocat, întemeiat pe aplicarea greșită a art. 139 și

10, 12 și 13 din Legea nr. 8/1996, se învederează că recurenta este autor și

interpret de muzică populară.

Pârâta SC

O.R. SA a postat reclame pe internet care erau asociate cu clipuri video ce

reprezentau melodii compuse și interpretate de recurentă „Veni iar Sf. Marie Vino

neico la Ponoare” și altele.

Se afirmă

că este necontestat că recurenta este autorul și interpretul melodiilor postate

pe site-ul pe care apare reclama la produsul pârâtei.

Se

creează o asociere care nu poate fi tăgăduită. Reclama pârâtei are scop

comercial, vinovăția existând chiar sub forma culpei.

Publicitatea

societății pârâte este realizată prin simpla vizualizare a creației

reclamantei, ceea ce înseamnă de asemenea o nesocotire a dreptului său de

autor.

În acest

fel se creează o asociere nelegală și nereală cu creațiile și interpretările

reclamantei.

Această

atingere a drepturilor sale de autor precum și dreptul la propria sa imagine au

creat un prejudiciu incontestabil având în vedere că este vorba despre site-uri

care sunt accesate de foarte multe persoane.

Dreptul

de autor presupune dreptul de recunoaștere a paternității operei precum și respectarea

tuturor drepturilor care decurg din calitatea sa de autor și artist interpret.

Se

apreciază că prejudiciul este incontestabil și dă naștere la despăgubiri care

se compun din daunele materiale care constau în drepturile pe care le-ar fi

obținut în cazul în care pârâta încheia legal un contract cu reclamanta, precum

și despăgubiri morale constând în prejudiciul moral încercat, văzându-și

creația difuzată fără a i se recunoaște dreptul de autor și, din acest motiv,

daunele morale devin o compensație a prejudiciului moral, a lezării valorii

personale.

În acest

sens, hotărârea instanțelor de fond în sensul că nu s-a dovedit producerea unui

prejudiciu este nelegală deoarece a solicitat încuviințarea unei expertize care

să dovedească existența și întinderea prejudiciului, dar această probă nu a

fost încuviințată fără niciun fel de motivare legală.

Înalta

Curte, verificând decizia prin referire la criticile formulate, constată

caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Recurenta

invocă încălcarea drepturilor sale autor și de artist interpret ce decurg din postarea

de către intimată a unor reclame care erau asociate cu clipuri video ce

conțineau melodii compuse și interpretate de aceasta.

Cererea

de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139 din Legea nr.

8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe cu referire și la art. 998-999

C. civ.

Situația

premisă a art. 139 este existența unui titular recunoscut și protejat prin

legea dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Recurenta

arată că este autoarea melodiilor indicate precum și faptul că tot ea este cea

care interpretează aceste opere muzicale.

În

absența oricăror dovezi referitoare la paternitatea operelor muzicale pretins a

fi postate ilegal de intimată, cele afirmate rămân simple aserțiuni.

Așadar,

cum recurenta nu face dovada, ce îi incumbă a fi administrată conform art. 1169

C. civ., că este autoarea operelor muzicale menționate precum și a faptului că

este artistul interpret al operelor muzicale, analiza angajării răspunderii

civile delictuale devine irelevantă.

Osebit de

aceasta, acceptând ipoteza lansată de reclamantă în sensul că este titular al

unui drept recunoscut și protejat prin legea dreptului de autor și a

drepturilor conexe, aceasta avea obligația, față de dispozițiile art. 998-999 C.

civ. să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea

răspunderii civile delictuale și anume: săvârșirea faptei ilicite, constând în

încălcarea drepturilor de autor și interpret de către pârâtă, existența unui

prejudiciu și întinderea acestuia, vinovăția societății comerciale precum

și existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

În nicio

etapă procesuală recurenta nu a administrat vreun mijloc de probă, conform art.

1169 C. civ., din care să rezulte, săvârșirea unei fapte ilicite de către

intimată ce ar fi condus la încălcarea drepturilor de autor și artist interpret

aparținând reclamantei.

Criticile

recurentei referitoare la neadministrarea de către instanță a probei cu

expertiză tehnică judiciară prin care s-ar fi putut dovedi existența unui

prejudiciu sunt incompatibile cu actuala configurație a art. 304 C. proc. civ.,

ce permite analiza deciziei pronunțate de instanța superioară de fond doar

pentru motive de nelegalitate, conform alin. (1) al articolului menționat.

Aceasta,

întrucât motivele de recurs ce permiteau analiza temeiniciei unei decizii,

punctele 10 și 11, au fost abrogate prin art. I pct. 111

1

și

respectiv art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Înalta

Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 95/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2013.