ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 05 septembrie 2011, sub nr. 4813/101/2011, completată prin cererea modificatoare din 3 octombrie 2011 și reînregistrară, în urma disjungerii prin încheierea din de ședință din 17 octombrie 2011 dată în dosarul inițial, sub nr. 7670/101/2011 la același Tribunal, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâtul SC O.R. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a încălcării dreptului său la imagine, ca artist interpret și a difuzării și folosirii fără drept a operei sale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de judecată modificate, reclamanta a arătat că pârâta a postat reclame pe Internet care erau asociate cu clipuri video ce reprezentau melodii compuse și interpretate de reclamantă, respectiv „Veni iar Sf. Marie Vino neico la Ponoare” și altele. Prin Sentința civilă nr. 8/ PI, de la data de 14 noiembrie 2011, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mehedinți și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. La Tribunalul București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 20 decembrie 2011, sub nr. 77087/3/2011. Prin sentința civilă nr. 176 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost anulată ca netimbrată, cererea reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă, prin decizia nr. 95/ A din 19 iunie 2012, a admis calea de atac, a anulat sentința și, evocând fondul, a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru considerentele ce succed. La fila 6 din dosarul Tribunalului București se află chitanța din 29 septembrie 2011 emisă de Primăria Orșova ce face dovada achitării de către apelanta reclamantă a taxei de timbru datorate în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997 pentru cererea de chemare în judecată disjunsă, așa încât sunt fondate criticile formulate de către aceasta referitoare la împrejurarea că Tribunalul a admis eronat excepția netimbrării apelului.

Procedând astfel, actul de procedură atacat este lovit de nulitate în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ, Tribunalul producându-i apelantei, o vătămare a intereselor sale procesuale ce nu se poate înlătura decât prin anularea sentinței. Evocând fondul, Curtea a reținut că reclamanta căreia îi incumbă sarcina probei, nu a făcut în cauză dovada întrunirii în persoana pârâtei, a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a acesteia, în condițiile în care nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâtă a pretinsei fapte ilicite constând în încălcarea de către aceasta din urmă a dreptului său moral și patrimonial exclusiv de autor și interpret al melodiilor „Veni iar Sf.

Marie Vino neico la Ponoare”, faptă ce ar fi constat în postarea de reclame pe Internet care erau asociate cu clipuri referitoare la melodiile în discuție, drept care este prevăzut de dispozițiile art. 10, 12 și 13 și a art. 96 și 98 din Legea nr. 8/1996, după cum nu a făcut dovada calității sale de autor și de interpret al melodiilor menționate. Mai mult, Curtea a reținut că reclamanta nu a făcut dovada suferirii vreunui prejudiciu produs ca urmare a faptei pârâtei, a vinovăției acesteia și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor solicitate.

Dezvoltând motivul de modificarea invocat, întemeiat pe aplicarea greșită a art. 139 și 10, 12 și 13 din Legea nr. 8/1996, se învederează că recurenta este autor și interpret de muzică populară. Pârâta SC O.R. SA a postat reclame pe internet care erau asociate cu clipuri video ce reprezentau melodii compuse și interpretate de recurentă „Veni iar Sf. Marie Vino neico la Ponoare” și altele. Se afirmă că este necontestat că recurenta este autorul și interpretul melodiilor postate pe site-ul pe care apare reclama la produsul pârâtei. Se creează o asociere care nu poate fi tăgăduită. Reclama pârâtei are scop comercial, vinovăția existând chiar sub forma culpei. Publicitatea societății pârâte este realizată prin simpla vizualizare a creației reclamantei, ceea ce înseamnă de asemenea o nesocotire a dreptului său de autor.

În acest fel se creează o asociere nelegală și nereală cu creațiile și interpretările reclamantei. Această atingere a drepturilor sale de autor precum și dreptul la propria sa imagine au creat un prejudiciu incontestabil având în vedere că este vorba despre site-uri care sunt accesate de foarte multe persoane. Dreptul de autor presupune dreptul de recunoaștere a paternității operei precum și respectarea tuturor drepturilor care decurg din calitatea sa de autor și artist interpret. Se apreciază că prejudiciul este incontestabil și dă naștere la despăgubiri care se compun din daunele materiale care constau în drepturile pe care le-ar fi obținut în cazul în care pârâta încheia legal un contract cu reclamanta, precum și despăgubiri morale constând în prejudiciul moral încercat, văzându-și creația difuzată fără a i se recunoaște dreptul de autor și, din acest motiv, daunele morale devin o compensație a prejudiciului moral, a lezării valorii personale.

În acest sens, hotărârea instanțelor de fond în sensul că nu s-a dovedit producerea unui prejudiciu este nelegală deoarece a solicitat încuviințarea unei expertize care să dovedească existența și întinderea prejudiciului, dar această probă nu a fost încuviințată fără niciun fel de motivare legală. Înalta Curte, verificând decizia prin referire la criticile formulate, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Recurenta invocă încălcarea drepturilor sale autor și de artist interpret ce decurg din postarea de către intimată a unor reclame care erau asociate cu clipuri video ce conțineau melodii compuse și interpretate de aceasta. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe cu referire și la art. 998-999 C. civ.

Situația premisă a art. 139 este existența unui titular recunoscut și protejat prin legea dreptului de autor și a drepturilor conexe. Recurenta arată că este autoarea melodiilor indicate precum și faptul că tot ea este cea care interpretează aceste opere muzicale. În absența oricăror dovezi referitoare la paternitatea operelor muzicale pretins a fi postate ilegal de intimată, cele afirmate rămân simple aserțiuni. Așadar, cum recurenta nu face dovada, ce îi incumbă a fi administrată conform art. 1169 C. civ., că este autoarea operelor muzicale menționate precum și a faptului că este artistul interpret al operelor muzicale, analiza angajării răspunderii civile delictuale devine irelevantă. Osebit de aceasta, acceptând ipoteza lansată de reclamantă în sensul că este titular al unui drept recunoscut și protejat prin legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, aceasta avea obligația, față de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale și anume: săvârșirea faptei ilicite, constând în încălcarea drepturilor de autor și interpret de către pârâtă, existența unui prejudiciu și întinderea acestuia, vinovăția societății comerciale precum și existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. În nicio etapă procesuală recurenta nu a administrat vreun mijloc de probă, conform art. 1169 C. civ., din care să rezulte, săvârșirea unei fapte ilicite de către intimată ce ar fi condus la încălcarea drepturilor de autor și artist interpret aparținând reclamantei. Criticile recurentei referitoare la neadministrarea de către instanță a probei cu expertiză tehnică judiciară prin care s-ar fi putut dovedi existența unui prejudiciu sunt incompatibile cu actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., ce permite analiza deciziei pronunțate de instanța superioară de fond doar pentru motive de nelegalitate, conform alin. (1) al articolului menționat. Aceasta, întrucât motivele de recurs ce permiteau analiza temeiniciei unei decizii, punctele 10 și 11, au fost abrogate prin art. I pct. 111 1 și respectiv art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005. Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 95/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013.