ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta K.E., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze dosarul nr. 33843/CC, prin emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul situat în Pitești, str. Exercițiu, compus în teren în suprafață de 625 m.p. și construcții în suprafață de 176,56 m.p., care a fost preluat abuziv prin expropriere și pentru care, prin executor judecătoresc, a expediat notificarea din data de 07 august 2001. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei/zi de întârziere de la data introducerii cererii până la data efectivă a emiterii deciziei și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 168/ F-CONT din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești a admis în parte cererea formulată de reclamanta K.E., împotriva pârâtei C.C.S.D., obligând Comisia să transmită dosarul spre evaluarea bunurilor menționate în dispoziția nr. 1357/2007 și să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubiri, pe baza evaluării. Totodată, Curtea de apel a respins cererea privind acordarea daunelor cominatorii și cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin dispoziția 1357 din 05 februarie 2007, P.M. Pitești a soluționat notificarea, propunând acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, dosarul fiind înaintat C.C.S.D.

Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prima instanță a constatat că, deși dispoziția P. a fost emisă în anul 2007, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale, întrucât C.C.S.D. nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005 până în prezent, fiind astfel depășit un termen rezonabil. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii, Curtea de apel a reținut că legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei pe care s-ar putea întemeia o astfel de cerere fiind art. 18 alin. (1) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, însă, față de specificul activității desfășurate de autoritatea pârâtă și de cerința implicită a legii, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea penalităților.

Cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanță a constatat că nu au fost depuse, la dosar, dovezi asupra efectuării acestora.

Împotriva Sentinței nr. 168/ F-Cont din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - instanța de fond nu a ținut seama de reglementarea instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, emisă de C.C.S.D., cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor; - aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora urmare a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, acestea sunt neîntemeiate, deoarece o astfel de apreciere nu poate fi făcută decât prin prisma unor criterii stabilite inclusiv prin jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce nu au fost analizate de prima instanță.

În drept recurenta și-a încadrat motivele de recurs, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive: În mod corect instanța de fond a apreciat că, deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului C.C.S.D., atât practica, cât și doctrina au statuat în mod constant că dosarele de despăgubire se impun a fi soluționate într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este interpretat de jurisprudența C.E.D.O. și s-a statuat inclusiv în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (în acest sens Decizia nr. 3857/2008, nr. 3870/2008 ș.a.).

În acest sens, invocarea de către recurentă a etapelor transmiterii și înregistrării dosarelor, urmate de verificarea legalității și evaluarea despăgubirilor, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu justifică o întârziere de 4 ani a emiterii titlului de despăgubire, propunerea de despăgubiri făcută prin Dispoziția nr. 1357 din 5 februarie 2007 de P.M. Pitești fiind transmisă din anul 2007 la Secretariatul C.C.S.D.; această dispoziție a fost emisă în urma notificării nr. 1152/2001 referitoare la imobilul situat în Pitești, str. Exercițiu compus din teren în suprafață de 625 m.p. și construcții în suprafață de 176,56 m.p.

Înalta Curte reține că, în speță, niciunul din criteriile invocate de recurentă cu referire la practica C.E.D.O., respectiv complexitatea cauzei, conduita părților și importanța litigiului pentru reclamant, nu justifică o astfel de întârziere în trimiterea dosarului la evaluator și emiterea titlului de despăgubire, iar trimiterea la reglementări de ordine interioară, cum sunt Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 și Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 pentru a justifica nesoluționarea dosarului nu este opozabilă reclamantului. Astfel, recurenta își invocă propria culpă arătând că timp de doi ani soluționarea dosarelor s-a făcut după criteriul aleatoriu, iar ulterior s-a urmat criteriul ordinii de înregistrare, dar cu împărțirea dosarelor în două categorii, respectiv dosare înregistrate înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007 și dosare înregistrate după această dată, transmițându-se spre evaluare un număr proporțional de dosare din fiecare categorie. Aceste criterii nu au fost impuse prin O.U.G. nr. 81/2007 și nici prin reglementări anterioare, rămânând la latitudinea recurentei să-și organizeze activitatea, dar cu respectarea condiției termenului rezonabil - condiție ce nu a fost respectată în speță. De menționat și împrejurarea că prin hotărârea – pilot din 12 octombrie 2010, C.E.D.O. a reiterat necesitatea ca S.R. să i-a măsurile ce se impun pentru garantarea protecției efective a drepturilor persoanelor deposedate abuziv, drepturi enunțate de art. 6 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, rezultând implicit că recurenta are obligația ea însăși de a nu tergiversa procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru considerentele menționate cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 168/ F - Cont din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.