ÎCCJ, Decizia nr. 319/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 mai 2005, în nume propriu și ca reprezentant al Asociației R., în calitate de președinte, F.I. a sesizat cu o plângere penală, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând încălcarea de către Primul Ministru al Guvernului României, A.C.P.T., a dispozițiilor Legii nr. 233/2003 și săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 314, 315 și 357 C. pen. Prin sentința nr. 472 din 14 septembrie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 16 și 20 din Legea nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, cu referire la dreptul de sesizare și organul competent a efectua urmărirea penală, în raport cu care plângerea penală nu poate fi adresată direct instanței de judecată. Împotriva hotărârii primei instanțe, Primul Ministru al Guvernului României a declarat recurs, cu precizarea că motivele acestuia vor fi depuse printr-un memoriu separat, după comunicarea sentinței atacate. La data de 28 noiembrie 2005, recurentul-intimat a depus motivele recursului. S-a susținut că hotărârea primei instanței este nelegală în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 115/1999, republicată, precum și în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1), (1 1 ) și (1 2 ) din acest din urmă act normativ.

În concluzie, intimatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea plângerii petentului, ca inadmisibilă. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Pentru a dispune în sensul trimiterii plângerii formulate de petentul F.I., pentru competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 285 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1 2 ) și art. 20 din Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială. Dispozițiile art. 285 C. proc. pen.

sunt aplicabile în ipotezele determinate de Codul de procedură penală, în situațiile în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu referire la art. 279 din același cod, în cazul adresării greșite a acesteia, organului de cercetare penală sau procurorului, pentru infracțiunile prevăzute la lit. a) sau instanței de judecată, pentru alte infracțiuni, decât cele prevăzute de acest text. Acest text este aplicabil și în situația în care plângerea adresată instanței de judecată privește vreuna dintre infracțiunile prevăzute de art. 279 lit. a) C. proc. pen., însă din cercetarea judecătorească rezultă săvârșirea unei infracțiuni cu privire la care acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ci de către procuror, urmărirea penală făcându-se din oficiu.

În fine, cu referire la plângerea adresată instanței de judecată, art. 285 C. proc. pen. este aplicabil și în acele situații în care faptele ce formează obiectul acesteia, constituie infracțiuni pentru care sesizarea are loc prin rechizitoriu, instanța de judecată astfel sesizată, nefiind ținută de calificarea juridică dată faptelor de către partea vătămată, prin plângere. Or, din dispozițiile Legii nr. 115/1999, republicată, cu referire la art. 16 din actul normativ menționat, nu rezultă stabilirea unui drept al persoanei pretins vătămate de a învesti instanța de judecată, prin plângere prealabilă. Astfel, prin actul normativ menționat, cu referire la răspunderea ministerială, este stabilit titularul dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului.

Totodată, a fost stabilit un drept de petiționare, în favoarea oricărui cetățean „care are cunoștință despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii Guvernului, în exercițiul funcției lor”, de a se adresa autorităților determinate de actul normativ menționat, pentru a solicita sesizarea Președintelui României, în vederea declanșării procedurii examinării sesizării în condițiile art. 16 alin. (3) și (3 1 ) din Legea nr. 115/1999, republicată. În raport cu dispozițiile legale menționate, instanța urma a soluționa o excepție de fond, cu referire la inadmisibilitatea căii procesuale alese, respectiv lipsa temeiului legal în sensul exercițiului dreptului de sesizare a instanței de judecată, cu nesocotirea procedurii speciale derogatorii de la dreptul comun prevăzute de Legea nr. 115/1999, republicată.

Prin urmare, aplicând dispozițiile art. 285 C. proc. pen., într-o situație neprevăzută de cod, cu neobservarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, republicată, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 teza a II-a din același cod. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de către Primul Ministru al Guvernului României, A.C.P.T. împotriva sentinței nr. 472 din 14 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3084/2005, al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Casează sentința atacată. Respinge plângerea formulată de petentul F.I, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.