ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2027/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 6567 din 8

decembrie 2004 (dosar nr. 5536/2004), secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva

deciziei penale nr. 634 din 31 august 2004 a Curții de Apel București, secția a

II a penală, prin care se majorase la 20 de ani pedeapsa aplicată pentru

săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit.

c) C. pen.

Împotriva acestei decizii,

în temeiul art. 386 lit. a), b) și c) C. proc. pen., condamnatul a formulat

contestație în anulare, susținând că pe parcursul judecății apelului și

recursului i s-a încălcat dreptul la apărare, nefiindu-i comunicate hotărârile.

Totodată, condamnatul arată că situația de fapt ce a stat la baza condamnării

sale nu a fost corect stabilită, bazându-se pe probe indirecte, supoziții și

prezumții, întrucât nu a avut nici un moment intenția să arunce victima pe

fereastră, ci, dimpotrivă, a încercat să o împiedice să facă acest gest,

situație în care apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice dată

faptei în cea prevăzută de art. 179 alin. (1) C. pen. și condamnarea în baza

acestui text de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) și . art74 lit.

a), b) și c) C. pen.

Examinând contestația în

anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 386

C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la car s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i

1

, cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane sau pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Motivele invocate de

condamnat în cerere, referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei ca

urmare a stabilirii unei stări de fapt incorecte, nu se încadrează în nici unul

dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că,

văzând și dispozițiile art. 391 C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul

C.N. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de condamnatul C.N. împotriva deciziei penale nr.

6567 din 8 decembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă pe contestatorul condamnat

la plata sumei de 800.000 lei, din care suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2005.