ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2027/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 6567 din 8 decembrie 2004 (dosar nr. 5536/2004), secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 634 din 31 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II a penală, prin care se majorase la 20 de ani pedeapsa aplicată pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 386 lit. a), b) și c) C. proc. pen., condamnatul a formulat contestație în anulare, susținând că pe parcursul judecății apelului și recursului i s-a încălcat dreptul la apărare, nefiindu-i comunicate hotărârile.

Totodată, condamnatul arată că situația de fapt ce a stat la baza condamnării sale nu a fost corect stabilită, bazându-se pe probe indirecte, supoziții și prezumții, întrucât nu a avut nici un moment intenția să arunce victima pe fereastră, ci, dimpotrivă, a încercat să o împiedice să facă acest gest, situație în care apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei în cea prevăzută de art. 179 alin. (1) C. pen. și condamnarea în baza acestui text de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) și . art74 lit. a), b) și c) C. pen. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la car s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 , cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane sau pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Motivele invocate de condamnat în cerere, referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei ca urmare a stabilirii unei stări de fapt incorecte, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că, văzând și dispozițiile art. 391 C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul C.N. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 6567 din 8 decembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 800.000 lei, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2005.