ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6567/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83

din 17 iunie 2004, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpatul C.N. la o

pedeapsă de 18 ani închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Au fost aplicate

dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen., precum și art. 67 alin. (1) și (2).

S-a menținut starea de arest

și s-a computat prevenția de la 8 mai 2004 la zi.

S-a luat act că părțile

vătămate B.V. și C.M.F. nu s-au constituit părți civile.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut că, în

noaptea de 7 mai 2004, inculpatul a agresat fizic și psihic pe soția sa,

victima C.G., care pentru a-și asigura scăparea s-a aruncat pe fereastra de la

bucătăria apartamentului situat la etajul 4 al blocului, decedând.

Pe baza declarațiilor

martorilor B.E., C.E., P.F., D.G. și M.M., coroborate cu relatările

inculpatului, s-a stabilit că în familia inculpatului exista un climat tensionat

generat de comportamentul violent al acestuia, care consuma frecvent băuturi

alcoolice, venea acasă în stare de ebrietate, își bătea soția și întreținea

relații extraconjugale.

De două-trei ori pe

săptămână inculpatul își agresa soția. Aceasta îl aștepta acasă până noaptea

târziu, îmbrăcată, pentru a reuși să părăsească în fugă locuința și să caute

adăpost la vecini ori la rude.

Uneori, victima fugea

desculță și îmbrăcată sumar, indiferent de anotimp, nemaiavând posibilitatea să

se adăpostească în altă parte, decât în parcul din fața blocului în care

locuia.

Ultimul incident violent la

care a fost supusă victima s-a petrecut în noaptea de 7 mai 2004. Astfel cum

inculpatul l-a descris în declarațiile sale, după ce a plecat de la locul de

muncă, în jurul orelor 18,00, a cutreierat mai multe baruri din oraș, consumând

bere și vodcă, ajungând acasă, în jurul orelor 24,00. El i-a cerut soției să-i

încălzească mâncarea și să-i prepare o salată. Replica acesteia, în sensul că

„salata să i-o facă cei cu care a umblat până acum”, l-a enervat. Inculpatul a

început să-și înjure soția și i-a smuls din mână cuțitul cu care aceasta tăia

pâinea. Victima a fugit, cu intenția să părăsească apartamentul, știind că va

fi agresată fizic.

Inculpatul, continuând să o

înjure și să o amenințe, a urmărit-o, a aruncat cu oala de mâncare înspre ea,

apoi i-a ieșit din nou în față pe ușa de intrare în bucătărie, împiedicând-o să

fugă afară. Victima s-a refugiat în sufrageria apartamentului, dar inculpatul a

urmărit-o și văzând că nu reușește să o prindă, a aruncat după ea cu

telecomanda televizorului.

Revenind în bucătărie,

victima a fost întâmpinată din nou de inculpat, care a încercat să o prindă și

să o lovească. Disperată și neavând altă posibilitate de a scăpa, victima s-a

aruncat prin fereastra deschisă a balconului situat la etajul 4 al blocului.

În urma impactului cu solul,

victima a suferit mai multe fracturi și rupturi de organe interne, care i-au

produs decesul.

Raportul de constatare

medico-legală a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

șocului traumatic și hemoragic, urmare politraumatismelor

cranio-toraco-abdominale, fracturilor și rupturilor organelor interne.

Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire de corpuri dure, în

cadrul unei precipitări.

Cu ocazia cercetării locului

faptei, în bucătăria apartamentului s-au găsit o șurubelniță și o bucată din

mânerul cuțitului pe care inculpatul l-a aruncat după victimă, în sufragerie

s-a găsit telecomanda parțial distrusă, iar pe pereți erau împrăștiate resturi

de mâncare.

Sentința a fost apelată de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și de inculpat.

Prin decizia penală nr.

634/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul

parchetului, a desființat parțial hotărârea atacată și a majorat pedeapsa la 20

de ani închisoare, respingând, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.

S-a motivat că se impune

majorarea pedepsei, față de periculozitatea deosebită a inculpatului și a

faptei săvârșite, precum și de lipsa sentimentului de căință și regret, atâta

timp cât inculpatul inițial a negat total faptele, iar ulterior, deși a

recunoscut incidentul din 7 mai 2004, a contestat comportamentul violent avut

anterior evenimentului tragic.

Instanța de apel, ca și cea

de fond, a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea de determinare la sinucidere, prevăzută de

art. 179 C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei, reținând că

inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a-și omorî soția, prin

violențele la care a supus-o, astfel încât aceasta, de frică și pentru a scăpa

s-a aruncat în gol de la etajul 4 al blocului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice în art.

179 C. pen. și în subsidiar, reducerea pedepsei.

Motivele invocate urmează a

fi analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Examinând criticile aduse de

inculpat și verificând probele administrate în cauză, se constată că recursul

este nefondat.

Potrivit art. 179 C. pen.,

latura obiectivă a infracțiunii constă în fapta de a determina sau de a înlesni

sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut

loc. Infracțiunea se pedepsește mai grav în cazul în care fapta s-a săvârșit

față de un minor sau față de o persoană care nu era în stare să-și dea seama de

consecințele activității sale, ori nu putea fi stăpână pe actele sale.

Așadar, esențial în

existența infracțiunii de determinare sau înlesnire la sinucidere este ca

moartea victimei să constituie urmarea unui act de voință a acesteia, chiar

dacă a fost îndemnată sau determinată de către inculpat, dar ea a avut

posibilitatea să decidă liber asupra actului său, fără a exista o constrângere în

acest sens. În sprijinul acestei interpretări vine și măsura sancționării mai

severe a determinării la sinucidere a unui minor ori a unei persoane care nu

și-a dat seama de consecințe și nu era stăpână pe actele sale.

În speță însă, inculpatul

exercitând amenințări deosebite și prelungite în timp, asupra victimei, a

constrâns-o să se arunce pe fereastră, ca fiind singura scăpare.

Victima nu a decis liber cu

privire la sinucidere, ci ca urmare a constrângerii exercitate de inculpat prin

violențele fizice și psihice la care a fost supusă și cărora nu a mai putut

rezista.

În cazul constrângerii la

sinucidere, nu poate exista determinare sau înlesnire, întrucât victima nu are

libertatea de a decide.

Dimpotrivă, există

înlesnirea sinuciderii, atunci când sinucigașul este ajutat în orice mod la

realizarea unei hotărâri deja luată în acest sens.

Fapta inculpatului care prin

amenințări și-a constrâns soția să se arunce de la etajul 4, cu consecința

morții acesteia, constituie infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

174 – art. 175 lit. c), iar nu infracțiunea de determinare la sinucidere.

Victimei i s-a anihilat

posibilitatea de a decide, în mod liber, asupra acțiunilor sale, prin

comportamentul violent și amenințător avut de inculpat. Aflată în stare de pericol

prelungit, victima nu a găsit răspunsul și comportamentul adecvat pentru a se

salva, reacția sa de protecție fiind anihilată. Înfricoșarea ei a determinat

pierderea controlului și afectarea capacității de decizie. Stresul și tensiunea

din cadrul relației de familie, amplificate de un nou act violent, a determinat

victima să aleagă soluția aruncării pe fereastră, de la etajul 4.

Inculpatul și-a dat seama că

datorită violențelor exercitate, pentru a scăpa, victima se va arunca de la

etaj, în imposibilitatea de a fugi, acceptând producerea rezultatului letal.

El, astfel, a acționat cu intenția indirectă de a o ucide.

În ce privește

individualizarea pedepsei, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a

majorat cuantumul pedepsei, având în vedere comportamentul extrem de violent al

inculpatului, pe o lungă perioadă de timp, ca și atitudinea acestuia după

săvârșirea infracțiunii, inițial prin inventarea unui scenariu potrivit căruia

victima ar fi fost tâlhărită de persoane necunoscute, care au aruncat-o de la

etaj, apoi prin limitarea acțiunilor sale violente la o simplă ceartă

familială, petrecută în noaptea de 7 mai 2004.

Realizarea scopurilor

pedepsei, în special a celui de prevenție generală, se poate asigura prin

executarea unei pedepse orientată către maximul special prevăzut de lege.

Așa fiind, ambele motive de

recurs invocate de inculpat, se privesc ca nefondate.

Analizând hotărârea atacată,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și cu privire la cazurile

de casare care se iau în considerare din oficiu, se constată că aceasta este

legală, urmând, astfel a fi menținută.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează a respinge recursul inculpatului.

Din durata pedepsei se va

deduce prevenția cu începere de la 8 mai 2004 la zi.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 634/ A din

31 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 mai 2004 la 8

decembrie 2004.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 decembrie 2004.