ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6567/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83 din 17 iunie 2004, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpatul C.N. la o pedeapsă de 18 ani închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Au fost aplicate dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen., precum și art. 67 alin. (1) și (2). S-a menținut starea de arest și s-a computat prevenția de la 8 mai 2004 la zi. S-a luat act că părțile vătămate B.V. și C.M.F. nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut că, în noaptea de 7 mai 2004, inculpatul a agresat fizic și psihic pe soția sa, victima C.G., care pentru a-și asigura scăparea s-a aruncat pe fereastra de la bucătăria apartamentului situat la etajul 4 al blocului, decedând. Pe baza declarațiilor martorilor B.E., C.E., P.F., D.G. și M.M., coroborate cu relatările inculpatului, s-a stabilit că în familia inculpatului exista un climat tensionat generat de comportamentul violent al acestuia, care consuma frecvent băuturi alcoolice, venea acasă în stare de ebrietate, își bătea soția și întreținea relații extraconjugale. De două-trei ori pe săptămână inculpatul își agresa soția. Aceasta îl aștepta acasă până noaptea târziu, îmbrăcată, pentru a reuși să părăsească în fugă locuința și să caute adăpost la vecini ori la rude.

Uneori, victima fugea desculță și îmbrăcată sumar, indiferent de anotimp, nemaiavând posibilitatea să se adăpostească în altă parte, decât în parcul din fața blocului în care locuia. Ultimul incident violent la care a fost supusă victima s-a petrecut în noaptea de 7 mai 2004. Astfel cum inculpatul l-a descris în declarațiile sale, după ce a plecat de la locul de muncă, în jurul orelor 18,00, a cutreierat mai multe baruri din oraș, consumând bere și vodcă, ajungând acasă, în jurul orelor 24,00. El i-a cerut soției să-i încălzească mâncarea și să-i prepare o salată. Replica acesteia, în sensul că „salata să i-o facă cei cu care a umblat până acum”, l-a enervat. Inculpatul a început să-și înjure soția și i-a smuls din mână cuțitul cu care aceasta tăia pâinea.

Victima a fugit, cu intenția să părăsească apartamentul, știind că va fi agresată fizic. Inculpatul, continuând să o înjure și să o amenințe, a urmărit-o, a aruncat cu oala de mâncare înspre ea, apoi i-a ieșit din nou în față pe ușa de intrare în bucătărie, împiedicând-o să fugă afară. Victima s-a refugiat în sufrageria apartamentului, dar inculpatul a urmărit-o și văzând că nu reușește să o prindă, a aruncat după ea cu telecomanda televizorului. Revenind în bucătărie, victima a fost întâmpinată din nou de inculpat, care a încercat să o prindă și să o lovească. Disperată și neavând altă posibilitate de a scăpa, victima s-a aruncat prin fereastra deschisă a balconului situat la etajul 4 al blocului.

În urma impactului cu solul, victima a suferit mai multe fracturi și rupturi de organe interne, care i-au produs decesul. Raportul de constatare medico-legală a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, urmare politraumatismelor cranio-toraco-abdominale, fracturilor și rupturilor organelor interne. Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire de corpuri dure, în cadrul unei precipitări. Cu ocazia cercetării locului faptei, în bucătăria apartamentului s-au găsit o șurubelniță și o bucată din mânerul cuțitului pe care inculpatul l-a aruncat după victimă, în sufragerie s-a găsit telecomanda parțial distrusă, iar pe pereți erau împrăștiate resturi de mâncare.

Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și de inculpat. Prin decizia penală nr. 634/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul parchetului, a desființat parțial hotărârea atacată și a majorat pedeapsa la 20 de ani închisoare, respingând, ca nefondat, apelul formulat de inculpat. S-a motivat că se impune majorarea pedepsei, față de periculozitatea deosebită a inculpatului și a faptei săvârșite, precum și de lipsa sentimentului de căință și regret, atâta timp cât inculpatul inițial a negat total faptele, iar ulterior, deși a recunoscut incidentul din 7 mai 2004, a contestat comportamentul violent avut anterior evenimentului tragic. Instanța de apel, ca și cea de fond, a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de determinare la sinucidere, prevăzută de art. 179 C. pen.

și reducerea corespunzătoare a pedepsei, reținând că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a-și omorî soția, prin violențele la care a supus-o, astfel încât aceasta, de frică și pentru a scăpa s-a aruncat în gol de la etajul 4 al blocului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 179 C. pen. și în subsidiar, reducerea pedepsei. Motivele invocate urmează a fi analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Examinând criticile aduse de inculpat și verificând probele administrate în cauză, se constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 179 C. pen., latura obiectivă a infracțiunii constă în fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc.

Infracțiunea se pedepsește mai grav în cazul în care fapta s-a săvârșit față de un minor sau față de o persoană care nu era în stare să-și dea seama de consecințele activității sale, ori nu putea fi stăpână pe actele sale. Așadar, esențial în existența infracțiunii de determinare sau înlesnire la sinucidere este ca moartea victimei să constituie urmarea unui act de voință a acesteia, chiar dacă a fost îndemnată sau determinată de către inculpat, dar ea a avut posibilitatea să decidă liber asupra actului său, fără a exista o constrângere în acest sens. În sprijinul acestei interpretări vine și măsura sancționării mai severe a determinării la sinucidere a unui minor ori a unei persoane care nu și-a dat seama de consecințe și nu era stăpână pe actele sale.

În speță însă, inculpatul exercitând amenințări deosebite și prelungite în timp, asupra victimei, a constrâns-o să se arunce pe fereastră, ca fiind singura scăpare. Victima nu a decis liber cu privire la sinucidere, ci ca urmare a constrângerii exercitate de inculpat prin violențele fizice și psihice la care a fost supusă și cărora nu a mai putut rezista. În cazul constrângerii la sinucidere, nu poate exista determinare sau înlesnire, întrucât victima nu are libertatea de a decide. Dimpotrivă, există înlesnirea sinuciderii, atunci când sinucigașul este ajutat în orice mod la realizarea unei hotărâri deja luată în acest sens. Fapta inculpatului care prin amenințări și-a constrâns soția să se arunce de la etajul 4, cu consecința morții acesteia, constituie infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c), iar nu infracțiunea de determinare la sinucidere.

Victimei i s-a anihilat posibilitatea de a decide, în mod liber, asupra acțiunilor sale, prin comportamentul violent și amenințător avut de inculpat. Aflată în stare de pericol prelungit, victima nu a găsit răspunsul și comportamentul adecvat pentru a se salva, reacția sa de protecție fiind anihilată. Înfricoșarea ei a determinat pierderea controlului și afectarea capacității de decizie. Stresul și tensiunea din cadrul relației de familie, amplificate de un nou act violent, a determinat victima să aleagă soluția aruncării pe fereastră, de la etajul 4. Inculpatul și-a dat seama că datorită violențelor exercitate, pentru a scăpa, victima se va arunca de la etaj, în imposibilitatea de a fugi, acceptând producerea rezultatului letal.

El, astfel, a acționat cu intenția indirectă de a o ucide. În ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a majorat cuantumul pedepsei, având în vedere comportamentul extrem de violent al inculpatului, pe o lungă perioadă de timp, ca și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, inițial prin inventarea unui scenariu potrivit căruia victima ar fi fost tâlhărită de persoane necunoscute, care au aruncat-o de la etaj, apoi prin limitarea acțiunilor sale violente la o simplă ceartă familială, petrecută în noaptea de 7 mai 2004. Realizarea scopurilor pedepsei, în special a celui de prevenție generală, se poate asigura prin executarea unei pedepse orientată către maximul special prevăzut de lege.

Așa fiind, ambele motive de recurs invocate de inculpat, se privesc ca nefondate. Analizând hotărârea atacată, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și cu privire la cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, se constată că aceasta este legală, urmând, astfel a fi menținută. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează a respinge recursul inculpatului. Din durata pedepsei se va deduce prevenția cu începere de la 8 mai 2004 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 634/ A din 31 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 mai 2004 la 8 decembrie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2004.