ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6278/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b, art. 76 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 25 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile materiale și la 75 milioane lei daune morale, către partea civilă A.I. A fost obligat inculpatul la 5.773.207 lei către partea civilă Spitalul Clinic nr. 3 Iași și la 590.053 lei către Spitalul municipal Bârlad, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A mai fost obligat inculpatul la 9 milioane lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 3 milioane lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul B.M., zis M. locuiește cu soția și cei doi copii minori ai săi împreună cu socrul său B.I., în satul Obârșeni, județul Vaslui, gospodărind împreună. În după-amiaza zilei de 4 noiembrie 2001, inculpatul s-a dus la magazinul mixt din sat pentru a-și cumpăra țigări. Acolo s-a întâlnit cu partea vătămată A.I. care era sub influența alcoolului și a început să-i adreseze cuvinte jignitoare, întrebându-l de ce se uită urât la el. După un schimb de cuvinte vulgare între cei doi, inculpatul B.M.

a ieșit din local, iar la câteva minute și partea vătămată, certându-se și afară. Apoi, inculpatul B.M. a plecat spre casă, pitindu-se lângă un gard, după un salcâm pentru a trece partea vătămată care îl urmărea. Martorul C.G. a luat pe partea vătămată și a condus-o spre casă aproximativ 50 m, iar ulterior inculpatul B.M. l-a așteptat pe același martor, mergând cu acesta spre casă, până în dreptul locuinței acestuia. Așa cum a rezultat din declarația martorului C.G., la puțin timp partea vătămată s-a întors din drum și, după cum a declarat, aceasta intenționa să meargă la un consătean C.I., însă pe drum s-a întâlnit cu inculpatul B.M., însoțit de fratele acestuia, B.I. și tatăl lui, B.G. Martorii H.G.

și D.G. au declarat că au auzit prin jurul orelor 19,00 – 20,00 zgomote în stradă și au ieșit la poartă, văzându-i pe B.G., B.M. și B.I., având bâte asupra lor, iar B.G. avea o secure. După ce martorul a deschis poarta, partea vătămată A.I. s-a refugiat în curte spunând că dacă nu interveneau ei aceștia îl omorau, soacra martorului fiind cea care a strigat la ei. Martorul H.G. a condus partea vătămată acasă, iar acesta nu prezenta urme de lovituri. Ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei și surorii sale cele întâmplate și după aproximativ jumătate de oră a plecat singur spre locuința numitului C.I., cu intenția de a-i cere un cazan de făcut țuică, așa după cum a declarat. Când a ajuns în fața locuinței lui B.I., socrul inculpatului B.M., partea vătămată a început să strige și să adreseze cuvinte jignitoare la adresa familiei B. B.I.

a ieșit în curte, apoi și soția inculpatului B.S. care i-a cerut părții vătămate să plece, întrucât este sub influența alcoolului. Partea vătămată avea în mână o bâtă și când a vrut să lovească cu ea, s-a prins în gard, rupând o scândură de la gard, martora B.S., luându-i astfel bâta. Din declarațiile martorilor B.S., B.I. și B.T. a rezultat că partea vătămată era însoțit de tatăl său care avea în mână o secure și o lanternă. A sosit și mama și socrul părții vătămate care l-au luat acasă. După aproximativ o oră partea vătămată A.I. a revenit la poarta locuinței numitului B.I. și a început din nou să strige. Soția inculpatului, B.S. a ieșit la gard și i-a cerut părții vătămate să plece acasă, iar acesta a prins-o de mână și a mângâiat-o peste față, spunându-i să-l lase pe soțul ei, că el este mai bărbat, făcându-i avansuri.

Inculpatul B.M. a ieșit din casă și văzând gestul părții vătămate l-a întrebat dacă este nebun și apoi a luat o oală din lut dintr-un gard și a aruncat cu ea peste gard în direcția în care se afla partea vătămată. Partea vătămată a fost lovită în cap cu acea oală care s-a spart în drumul public. Numitele A.M. și A.S., revenite la fața locului au ridicat partea vătămată de jos și după jumătate de oră l-au transportat la Zorleni cu o mașină, fiind preluat de o ambulanță și internat la Spitalul municipiului Bârlad. După trei zile, partea vătămată A.I. a fost transportată la Spitalul nr. 3 Iași, intervenindu-se chirurgical, fiind externată după 18 zile de spitalizare. Din expertiza medico-legală efectuată în cauză a rezultat că partea vătămată A.I.

a suferit leziuni de tipul unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-durală frontală paramedian dreapta, după intervenția operatorie acesta rămânând cu lipsă de substanță osoasă de aproximativ 3,5/1,5 cm, necesitând pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale. S-a arătat că leziunile s-au putut produce prin lovire activă, posibil și varianta lovirii cu un corp aruncat și pot data din 4 noiembrie 2001. S-a concluzionat în expertiză că leziunile au pus în primejdie viața victimei, iar acesta a rămas cu infirmitate fizică, dar nu cu invaliditate, capacitatea de muncă anumitului nefiind afectată. Obiectul folosit de inculpat este apt de a produce moartea, mai cu seamă că zona atinsă și vizată a fost capul, iar oala respectivă a fost aruncată de la o distanță mică de partea vătămată, ceea ce a dus la creșterea impactului cu suprafața lovită.

Fiind interogat inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, precizând că a fost provocat de partea vătămată. În drept, fapta inculpatului B.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., schimbându-se astfel încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, după ce a fost pusă în discuția părților, deoarece inculpatul s-a aflat într-o puternică stare de tulburare determinată de comportamentul părții vătămate care continua să-l jignească deși era în curtea locuinței sale și i-a făcut propuneri și gesturi indecente soției sale.

De asemenea, în considerentele sentinței, instanța de fond a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului. Totodată a reținut că din probele administrate, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, pretențiile părții civile A.I. au fost dovedite doar în parte, Astfel, partea civilă A.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 milioane lei, despăgubiri materiale și 500.000.000 lei daune morale, având în vedere situația în care se află în prezent, fiind necesară o nouă intervenție chirurgicală. Partea vătămată a solicitat acordarea de despăgubiri periodice pentru gradul de invaliditate pe care îl prezintă, ca urmare a faptelor inculpatului. Martorul D.T. audiat în cauză a declarat că a prestat munci în gospodăria părții vătămate după conflict, iar soția acestuia a fost în spital cu acesta, l-a îngrijit, i-a cumpărat mâncare, medicamente, fiind nevoiți să vândă un vițel pentru a acoperi o parte din cheltuieli.

Din declarația martorului M.D. a rezultat că partea vătămată lucra la el, iar datorită conflictului nu i-a mai putut termina stoleria la casă și nu a mai putut presta servicii de acest gen nici la alte persoane, pierzând suma de 6 milioane lei de la el. Avându-se în vedere aceste declarații și actele depuse la dosar de partea civilă, prima instanță a obligat inculpatul să achite părții civile A.I. suma de 25 milioane lei, cu titlu de daune materiale proporțional cu vinovăția inculpatului la producerea acestui prejudiciu, reținându-se, ca urmare a scuzei provocării, o reducere la jumătate a acestor despăgubiri materiale.

Din expertiza medico-legală efectuată în cauză și celelalte acte medicale existente la dosarul cauzei a rezultat că partea vătămată A.I., în urma leziunilor cauzate de inculpat, a fost internată în Spitalul municipal Bârlad și Spitalul Clinic nr. 3 Iași, suferind intervenții chirurgicale, rămânând cu infirmitate fizică, lipsă de substanță osoasă de 3,5/1,5 cm, însă nu cu invaliditate, capacitatea de muncă a acesteia nefiind afectată. Pentru acoperirea prejudiciului real suferit de partea civilă A.I., care a rămas cu lipsă de substanță osoasă se cuvine acesteia un echivalent valoric al acestui prejudiciu, apreciat la 150.000.000 lei, inculpatul fiind obligat la plata a jumătate din această sumă proporțional cu vinovăția, cu titlu de daune morale.

Instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri periodice, deoarece partea vătămată nu a rămas cu invaliditate în urma traumatismului, nefiindu-i afectată capacitatea de muncă, pentru a i se cuveni o recompensare bănească a efortului suplimentar pe care l-ar depune aceasta. În cauză s-au constituit parte civilă Spitalul municipal Bârlad și Spitalul Clinic nr. 3 Iași cu sumele ce reprezintă cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, respectiv 1.180.106 lei și 11.546.415 lei. Instanța a obligat inculpatul la plata a jumătate din aceste sume către cele două spitale, proporțional cu vinovăția la producerea acestor prejudicii. Partea vătămată A.I.

a făcut o serie de cheltuieli cu transportul la instanță și onorariu avocat care se ridică la suma de 9 milioane lei, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la Plata acestora. Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat. Sentința astfel pronunțată a fost apelată de inculpatul B.M. care a susținut nelegalitatea și netemeinicia invocând următoarele critici: 1. – greșita încadrare juridică a faptei comise în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Prin comportamentul provocator al victimei, inculpatul a luat din gardul interior o oală de lut pe care a aruncat-o peste gard, de la o distanță de 7 m în direcția părții vătămate.

Zona vitală, capul, a fost afectată din întâmplare, fiind posibil ca respectivul obiect să-l lovească în barbă sau în piept. Prin natura sa, oala de lut, cu o capacitate de 1,5 l, nu este aptă să producă moartea. Cum inculpatul nu a avut intenția de a ucide victima, în cauză se impune schimbarea calificării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. 2. – greșita stabilire a cuantumului daunelor materiale, respectiv de 25 milioane lei fără documentația justificativă, nu s-au redus proporțional cheltuielile judiciare, iar daunele morale în sumă de 75 milioane lei nu se justifică datorită conduitei provocatoare a victimei care nu se poate apăr pe considerente de ordin moral.

Prin decizia penală nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 1061/2004, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva sentinței penale nr. 39 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui, pe care a desființat-o în parte în latura civilă și rejudecând: S-au redus de la 25.000.000 lei la 5.750.000 lei despăgubirile civile materiale și de la 75.000.000 lei la 20.000.000 lei cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul B.M. către partea civilă A.I. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. Cheltuielile judiciare în sumă de 400.000 lei au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat nefondată critica referitoare la greșita încadrare juridică dată faptelor.

Pentru caracterizarea juridică a unei activități infracționale, ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală gravă este necesară deducerea intenției făptuitorului, natura instrumentului folosit cât și zona corpului lovită. O asemenea activitate trebuie raportată și consecințelor suportate de victimă precum și împrejurărilor generale în care s-a produs fapta. În speță, pe fondul comportamentului provocator al victimei față de soția inculpatului, cât și a manifestărilor anterioare ale acesteia prin utilizarea de amenințări, în momentul culminant al tensiunii sale nervoase, folosind o oală de lut, cu o capacitate de 1,5 l, inculpatul a aruncat-o în zona capului victimei, cauzându-i leziuni severe care i-au pus viața în primejdie.

De vreme ce lovitura a fost aplicată de la o distanță de aproximativ șapte metri, cu o asemenea forță, încât i-a produs victimei un traumatism cranio-cerebral deschis cu breșă durală, s-a impus concluzia că inculpatul a putut prevedea rezultatul și deși nu l-a urmărit în mod expres, a acceptat producerea lui. Prin urmare, conduita inculpatului în raport cu împrejurările concrete ale derulării faptelor caracterizează, în concret, sub aspect subiectiv o intenție indirectă prin neacceptarea producerii unui rezultat letal, atâta timp cât putea și trebuia să prevadă că obiectul folosit este apt să producă moartea. Pe de altă parte, din probe a rezultat că între victima, aflată în stradă și soția inculpatului, se interpunea gardul despărțitor, iar victima era vizibilă în partea superioară a corpului respectiv, capul, parte vitală a organismului și exista astfel posibilitatea lezării acestuia.

Potrivit declarației olografe dată în faza de urmărire penală, inculpatul a relatat că „după recepționarea loviturii în cap, numitul A.I. a căzut secerat la pământ, iar oala din lut s-a făcut țăndări”. Într-o atare situație, s-a constatat să sunt realizate în totalitate elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., infracțiune pentru care corect a fost condamnat inculpatul. În ce privește critica vizând soluționarea acțiunii civile, s-a constatat în adevăr, greșita cuantificare a acestora. S-a considerat că instanța fondului a reținut și motivat suma de 25 milioane lei acordată victimei, fiind dovedită prin depozițiile martorilor D.T.

și M.D. și că reprezintă reducerea la jumătate față de proporționalitatea culpelor. Astfel din declarația martorului D.T., a rezultat că victima a vândut un vițel obținând suma de 2-3 milioane lei, iar martorul M.D. a relatat că respectivele cheltuieli efectuate pentru tratamente și cu prilejul internărilor în unitățile spitalicești sunt de 5 milioane lei. Datorită incapacității de muncă, partea vătămată nu a putut finaliza lucrările începute la stoleria unei case pentru care ar fi încasat suma de 6 milioane lei. Cheltuielile de transport către unitățile spitalicești și justificate prin biletele de călătorie sunt de 400.000 lei, iar contravaloarea lucrării medico-legale este de 98.000 lei. Prejudiciul material dovedit de partea vătămată este de 11.500.000 lei și raportat culpei proporționale de 50%, inculpatul a fost obligat la 5.750.000 lei cu titlu de daune materiale.

A fost evident, de asemenea, că victimei i s-a cauzat și un prejudiciu moral. Partea vătămată a fost internată în Spitalul de Adulți Bârlad, secția ortopedie, în perioada 4 noiembrie - 6 noiembrie 2001 și în Spitalul Sf. Treime Iași în perioada 9 noiembrie - 26 noiembrie 2001 pentru care s-a intervenit și operator. Urmare traumatismului suferit, a rămas cu o lipsă de substanță osoasă de 3,5/1,5 cm, cu caracter de permanență, iar o operație de protezare nu influențează existența sau nonexistența ei. Internarea în spital, conștiința de a fi bolnav, invaliditatea temporară creată implică și suferințe psihice ce presupun o compensație sub forma unor daune morale. Faptul că victima a avut un rol determinant în declanșarea conflictului, nu a înlăturat în totalitatea lor daunele morale, fiind reținută existența lor și stabilite la suma de 20 milioane lei.

Această cuantificare a fost apreciată ca fiind echitabilă și oferă persoanei lezate o satisfacție compensatorie. A fost justificată suma de 9 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (2) C. proc. pen. și nu se impune a fi diminuată. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpatul B.M., fără a arăta în scris motivele și partea civilă A.I. În recursul declarat, partea civilă A.I. a criticat decizia pronunțată pentru nelegalitate și o gravă eroare de interpretare a dispozițiilor legii, sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor materiale la care a fost obligat inculpatul la suma de 5.700.000 lei, precum și cuantumului daunelor morale la 20.000.000 lei, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc.

pen. Partea civilă a menționat că prin fapta comisă, inculpatul i-a produs prejudicii, constând în dureri fizice și psihice, respectiv 35 zile spitalizare, 2 intervenții chirurgicale, nu s-a ținut cont de efectele psihologice ale acesteia, atunci când s-au diminuat daunele morale de la 75.000.000 lei la 20.000.000 lei. De asemenea, nu s-a avut în vedere nici prejudiciul estetic cu caracter permanent suferit de parte vătămată, cea de-a doua expertiză medicală, confirmând că partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică, lipsă substanță osoasă la cap, ce constituie un handicap pentru aceasta generator de complexe comportamentale. Toate aceste sunt aspecte care conduc la concluzia că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 998 și art. 999 C. civ., când a diminuat cuantumul daunelor morale.

Astfel, recurenta parte civilă a solicitat admiterea recursului, constatarea că apelul a fost admis greșit privind diminuarea daunelor morale și menținerea daunelor morale acordate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât inculpatul nu a avut intenția de a ucide și aplicarea unei pedepse sub minimul special, prevăzut de art. 182 C. pen., în condițiile reținerii art. 76 lit. d) C. pen. În subsidiar, considerând că fapta nu a fost comisă în loc public, deoarece era în curtea casei sale a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen.

și respingerea recursului părții civile. Totodată a depus la dosar mai multe acte în circumstanțiere privind persoana inculpatului. Examinând recursurile declarate de inculpatul B.M. și de partea civilă A.I. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., în ceea ce privește recursul inculpatului și art. 385 9 pct. 17 1 , 18 C. proc. pen., referitor la recursul părții civile, Înalta Curte apreciază ambele recursuri declarate ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul B.M.: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului B.M.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului, aflat într-o stare de tulburare determinată de comportamentul provocator al părții vătămate față de soția sa, cât și ca urmare a amenințărilor adresate anterior acestuia, de a lovi partea vătămată, aflată dincolo de gardul ce împrejmuia curtea sa, pe drumul public, de la o distanță de 7 – 8 m, cu o oală de lut, pe care a aruncat-o cu intensitate în zona capului părții vătămate, producându-i acesteia leziuni de tipul unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-durală frontală paramedian dreapta și care după intervenția operatorie, a rămas cu lipsă de substanță osoasă de aproximativ 3,5/1,5 cm, necesitând pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, leziunile cauzate, punându-i în primejdie viața și rămânând cu infirmitate fizică, dar nu cu invaliditate, capacitatea de muncă nefiindu-i afectată, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Din probele administrate, în mod corect a reținut instanța de apel, că din modalitatea de comitere a infracțiunii, respectiv lovirea părții vătămate cu un obiect vulnerant, care în condițiile aruncării sale de la mică distanță circa 7 – 8 m, a conferit intensitate loviturii, într-o zonă vitală, capul victimei, producându-i leziunile menționate, inculpatul B.M. a acționat cu intenție indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Așadar, nu poate fi avută în vedere critica recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică, ce are drept consecință, schimbarea acesteia în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) C. pen., deoarece din modalitatea comiterii infracțiunii, respectiv lovirea părții vătămate, cu un obiect vulnerant, într-o zonă vitală a organismului, capul victimei, ce era vizibil, aruncarea fiind direct orientată spre zona arătată și având drept consecință spargerea obiectului vulnerant ca urmare a impactului, evidențiind o intensitate mare a loviturii, ceea ce a condus la căderea instantanee a victimei la pământ, s-a exteriorizat și atitudinea psihică a inculpatului cu privire la rezultatul faptei sale.

Înalta Curte consideră că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat. De asemenea, nu poate fi reținută nici solicitarea schimbării încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., prin înlăturarea circumstanței săvârșirii faptei în public stipulată la art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, și a dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., apreciindu-se că fapta nu a fost comisă în public, aruncarea cu obiectul vulnerant menționat, fiind realizată din curtea inculpatului, deoarece probele administrate au dovedit indubitabil că partea vătămată se afla în afara gardului, pe drum public, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 152 C. pen., neavând nici o relevanță locul de unde a acționat inculpatul, legiuitorul nefăcând vreo distincție în acest sens.

Astfel, instanța de apel a apreciat just argumentele instanței de fond nu numai cu privire la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului, dar și a consecințelor tragerii la răspundere penală, reflectate în procesul de individualizare al pedepsei stabilite, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv art. 76 lit. b) C. pen., cuantumul pedepsei situându-se sub minimul special prevăzut de lege, la stabilirea căruia, de altfel, s-a ținut cont în mod plural, printr-o adecvare cauzală și de toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. În raport cu cele menționate, ambele critici referitoare la greșita încadrare juridică a faptei comise de inculpat sunt neîntemeiate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. Referitor la recursul declarat de partea civilă A.I. împotriva aceleiași decizii: Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o judicioasă evaluare și asupra materialului probator administrat sub aspectul laturii civile a cauzei, atât în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, cât și cel al daunelor morale stabilite, prin reducerea acestora la cuantumurile menționate în decizie. Astfel, au fost evidențiate declarațiile martorilor care au relatat aspecte privind cheltuielile efectuate, apreciindu-se ca dovedite pretențiile civile numai în limita celor stabilite de instanța de apel, în raport și cu culpa părții civile, ca urmare a aplicării circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., care și-a găsit reflectarea în soluționarea acțiunii civile exercitate.

Totodată, în mod corect instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale, având în vedere consecințele produse prin fapta comisă de inculpat, respectiv lipsa de substanță osoasă cu caracter de permanență, efectele internărilor, suferințele psihice, apreciind că prin acestea se poate asigura o satisfacție compensatorie. Înalta Curte nu poate reține criticile recurentului parte civilă, deoarece aspectele invocate au fost avute în vedere de instanța de apel, cuantumul de 20.000.000 lei ce reprezintă daune morale, fiind rezultatul aprecierii unor aspecte care nu pot fi determinate pe baza unor criterii obiective. Așadar, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în stabilirea cuantumurilor despăgubirilor menționate, nefiind aplicabile dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Înalta Curte nu consideră incidente nici dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei grave erori de fapt, deoarece între percepția reală a conținutului probelor administrate sub aspectul despăgubirilor materiale, de către instanța de apel și soluția pronunțată de aceasta, există o deplină concordanță. Cazul de casare mai sus arătat nu este incident în ceea ce privește analiza modului de stabilire a daunelor morale, deoarece acest fel de daună este extranee realității materiale, întinderea ei, având la bază un proces de apreciere, care de regulă nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se regăsește mai mult în planul trăirilor psihice, în înțelegerea reacțiilor sufletești, a suferințelor produse.

Înalta Curte verificând hotărârea pronunțată de instanța de apel nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpatul B.M. și de către partea civilă A.I. împotriva deciziei penale nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondate. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpatul B.M. și de către partea civilă A.I. împotriva deciziei penale nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondate. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2004.