ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6278/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6278/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 39 din 4

februarie 2004 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul B.M. la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i

C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b, art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 25 milioane lei cu titlu

de despăgubiri civile materiale și la 75 milioane lei daune morale, către

partea civilă A.I.

A fost obligat inculpatul la

5.773.207 lei către partea civilă Spitalul Clinic nr. 3 Iași și la 590.053 lei

către Spitalul municipal Bârlad, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A mai fost obligat inculpatul la 9

milioane lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 3 milioane lei

către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul B.M., zis M. locuiește cu

soția și cei doi copii minori ai săi împreună cu socrul său B.I., în satul

Obârșeni, județul Vaslui, gospodărind împreună.

În după-amiaza zilei de 4 noiembrie

2001, inculpatul s-a dus la magazinul mixt din sat pentru a-și cumpăra țigări.

Acolo s-a întâlnit cu partea vătămată A.I. care era sub influența alcoolului și

a început să-i adreseze cuvinte jignitoare, întrebându-l de ce se uită urât la

el.

După un schimb de cuvinte vulgare

între cei doi, inculpatul B.M. a ieșit din local, iar la câteva minute și

partea vătămată, certându-se și afară.

Apoi, inculpatul B.M. a plecat spre

casă, pitindu-se lângă un gard, după un salcâm pentru a trece partea vătămată

care îl urmărea.

Martorul C.G. a luat pe partea

vătămată și a condus-o spre casă aproximativ 50 m, iar ulterior inculpatul B.M.

l-a așteptat pe același martor, mergând cu acesta spre casă, până în dreptul

locuinței acestuia.

Așa cum a rezultat din declarația

martorului C.G., la puțin timp partea vătămată s-a întors din drum și, după cum

a declarat, aceasta intenționa să meargă la un consătean C.I., însă pe drum s-a

întâlnit cu inculpatul B.M., însoțit de fratele acestuia, B.I. și tatăl lui,

B.G.

Martorii H.G. și D.G. au declarat că

au auzit prin jurul orelor 19,00 – 20,00 zgomote în stradă și au ieșit la

poartă, văzându-i pe B.G., B.M. și B.I., având bâte asupra lor, iar B.G. avea o

secure.

După ce martorul a deschis poarta,

partea vătămată A.I. s-a refugiat în curte spunând că dacă nu interveneau ei

aceștia îl omorau, soacra martorului fiind cea care a strigat la ei. Martorul

H.G. a condus partea vătămată acasă, iar acesta nu prezenta urme de lovituri.

Ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei și surorii sale cele întâmplate și

după aproximativ jumătate de oră a plecat singur spre locuința numitului C.I.,

cu intenția de a-i cere un cazan de făcut țuică, așa după cum a declarat.

Când a ajuns în fața locuinței lui

B.I., socrul inculpatului B.M., partea vătămată a început să strige și să

adreseze cuvinte jignitoare la adresa familiei B.

B.I. a ieșit în curte, apoi și soția

inculpatului B.S. care i-a cerut părții vătămate să plece, întrucât este sub

influența alcoolului.

Partea vătămată avea în mână o bâtă

și când a vrut să lovească cu ea, s-a prins în gard, rupând o scândură de la

gard, martora B.S., luându-i astfel bâta.

Din declarațiile martorilor B.S.,

B.I. și B.T. a rezultat că partea vătămată era însoțit de tatăl său care avea

în mână o secure și o lanternă. A sosit și mama și socrul părții vătămate care

l-au luat acasă. După aproximativ o oră partea vătămată A.I. a revenit la poarta

locuinței numitului B.I. și a început din nou să strige. Soția inculpatului,

B.S. a ieșit la gard și i-a cerut părții vătămate să plece acasă, iar acesta a

prins-o de mână și a mângâiat-o peste față, spunându-i să-l lase pe soțul ei,

că el este mai bărbat, făcându-i avansuri.

Inculpatul B.M. a ieșit din casă și

văzând gestul părții vătămate l-a întrebat dacă este nebun și apoi a luat o

oală din lut dintr-un gard și a aruncat cu ea peste gard în direcția în care se

afla partea vătămată.

Partea vătămată a fost lovită în cap

cu acea oală care s-a spart în drumul public.

Numitele A.M. și A.S., revenite la

fața locului au ridicat partea vătămată de jos și după jumătate de oră l-au

transportat la Zorleni cu o mașină, fiind preluat de o ambulanță și internat la

Spitalul municipiului Bârlad.

După trei zile, partea vătămată A.I.

a fost transportată la Spitalul nr. 3 Iași, intervenindu-se chirurgical, fiind

externată după 18 zile de spitalizare.

Din expertiza medico-legală

efectuată în cauză a rezultat că partea vătămată A.I. a suferit leziuni de

tipul unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-durală frontală

paramedian dreapta, după intervenția operatorie acesta rămânând cu lipsă de

substanță osoasă de aproximativ 3,5/1,5 cm, necesitând pentru vindecare 30-35

zile îngrijiri medicale.

S-a arătat că leziunile s-au putut

produce prin lovire activă, posibil și varianta lovirii cu un corp aruncat și

pot data din 4 noiembrie 2001.

S-a concluzionat în expertiză că

leziunile au pus în primejdie viața victimei, iar acesta a rămas cu infirmitate

fizică, dar nu cu invaliditate, capacitatea de muncă anumitului nefiind

afectată.

Obiectul folosit de inculpat este

apt de a produce moartea, mai cu seamă că zona atinsă și vizată a fost capul,

iar oala respectivă a fost aruncată de la o distanță mică de partea vătămată,

ceea ce a dus la creșterea impactului cu suprafața lovită.

Fiind interogat inculpatul a

recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, precizând că a fost provocat de

partea vătămată.

În drept, fapta inculpatului B.M.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reținut în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., schimbându-se astfel încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a

fost trimis în judecată, după ce a fost pusă în discuția părților, deoarece

inculpatul s-a aflat într-o puternică stare de tulburare determinată de

comportamentul părții vătămate care continua să-l jignească deși era în curtea

locuinței sale și i-a făcut propuneri și gesturi indecente soției sale.

De asemenea, în considerentele

sentinței, instanța de fond a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului.

Totodată a reținut că din probele

administrate, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, pretențiile părții

civile A.I. au fost dovedite doar în parte,

Astfel, partea civilă A.I. s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 milioane lei, despăgubiri

materiale și 500.000.000 lei daune morale, având în vedere situația în care se

află în prezent, fiind necesară o nouă intervenție chirurgicală.

Partea vătămată a solicitat

acordarea de despăgubiri periodice pentru gradul de invaliditate pe care îl

prezintă, ca urmare a faptelor inculpatului.

Martorul D.T. audiat în cauză a

declarat că a prestat munci în gospodăria părții vătămate după conflict, iar

soția acestuia a fost în spital cu acesta, l-a îngrijit, i-a cumpărat mâncare,

medicamente, fiind nevoiți să vândă un vițel pentru a acoperi o parte din

cheltuieli.

Din declarația martorului M.D. a

rezultat că partea vătămată lucra la el, iar datorită conflictului nu i-a mai

putut termina stoleria la casă și nu a mai putut presta servicii de acest gen

nici la alte persoane, pierzând suma de 6 milioane lei de la el.

Avându-se în vedere aceste

declarații și actele depuse la dosar de partea civilă, prima instanță a obligat

inculpatul să achite părții civile A.I. suma de 25 milioane lei, cu titlu de

daune materiale proporțional cu vinovăția inculpatului la producerea acestui

prejudiciu, reținându-se, ca urmare a scuzei provocării, o reducere la jumătate

a acestor despăgubiri materiale.

Din expertiza medico-legală

efectuată în cauză și celelalte acte medicale existente la dosarul cauzei a

rezultat că partea vătămată A.I., în urma leziunilor cauzate de inculpat, a

fost internată în Spitalul municipal Bârlad și Spitalul Clinic nr. 3 Iași,

suferind intervenții chirurgicale, rămânând cu infirmitate fizică, lipsă de

substanță osoasă de 3,5/1,5 cm, însă nu cu invaliditate, capacitatea de muncă a

acesteia nefiind afectată.

Pentru acoperirea prejudiciului real

suferit de partea civilă A.I., care a rămas cu lipsă de substanță osoasă se

cuvine acesteia un echivalent valoric al acestui prejudiciu, apreciat la

150.000.000 lei, inculpatul fiind obligat la plata a jumătate din această sumă

proporțional cu vinovăția, cu titlu de daune morale.

Instanța de fond a respins capătul

de cerere privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri periodice,

deoarece partea vătămată nu a rămas cu invaliditate în urma traumatismului,

nefiindu-i afectată capacitatea de muncă, pentru a i se cuveni o recompensare

bănească a efortului suplimentar pe care l-ar depune aceasta.

În cauză s-au constituit parte

civilă Spitalul municipal Bârlad și Spitalul Clinic nr. 3 Iași cu sumele ce

reprezintă cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, respectiv

1.180.106 lei și 11.546.415 lei.

Instanța a obligat inculpatul la

plata a jumătate din aceste sume către cele două spitale, proporțional cu

vinovăția la producerea acestor prejudicii.

Partea vătămată A.I. a făcut o serie

de cheltuieli cu transportul la instanță și onorariu avocat care se ridică la

suma de 9 milioane lei, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost

obligat la Plata acestora.

Conform art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat.

Sentința astfel pronunțată a fost

apelată de inculpatul B.M. care a susținut nelegalitatea și netemeinicia

invocând următoarele critici:

faptei comise în dispozițiile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i)

C. pen. Prin comportamentul provocator al victimei, inculpatul a luat din

gardul interior o oală de lut pe care a aruncat-o peste gard, de la o distanță

de 7 m în direcția părții vătămate. Zona vitală, capul, a fost afectată din

întâmplare, fiind posibil ca respectivul obiect să-l lovească în barbă sau în

piept. Prin natura sa, oala de lut, cu o capacitate de 1,5 l, nu este aptă să

producă moartea. Cum inculpatul nu a avut intenția de a ucide victima, în cauză

se impune schimbarea calificării juridice în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

daunelor materiale, respectiv de 25 milioane lei fără documentația

justificativă, nu s-au redus proporțional cheltuielile judiciare, iar daunele

morale în sumă de 75 milioane lei nu se justifică datorită conduitei

provocatoare a victimei care nu se poate apăr pe considerente de ordin moral.

Prin decizia penală nr. 121 din 6

aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 1061/2004, a fost

admis apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva sentinței penale nr. 39 din

4 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui, pe care a desființat-o în parte în

latura civilă și rejudecând:

S-au redus de la 25.000.000 lei la

5.750.000 lei despăgubirile civile materiale și de la 75.000.000 lei la

20.000.000 lei cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul B.M.

către partea civilă A.I.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare în sumă de

400.000 lei au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a considerat nefondată critica referitoare la greșita încadrare juridică

dată faptelor.

Pentru caracterizarea juridică a

unei activități infracționale, ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală

gravă este necesară deducerea intenției făptuitorului, natura instrumentului

folosit cât și zona corpului lovită.

O asemenea activitate trebuie

raportată și consecințelor suportate de victimă precum și împrejurărilor

generale în care s-a produs fapta.

În speță, pe fondul comportamentului

provocator al victimei față de soția inculpatului, cât și a manifestărilor

anterioare ale acesteia prin utilizarea de amenințări, în momentul culminant al

tensiunii sale nervoase, folosind o oală de lut, cu o capacitate de 1,5 l,

inculpatul a aruncat-o în zona capului victimei, cauzându-i leziuni severe care

i-au pus viața în primejdie.

De vreme ce lovitura a fost aplicată

de la o distanță de aproximativ șapte metri, cu o asemenea forță, încât i-a

produs victimei un traumatism cranio-cerebral deschis cu breșă durală, s-a

impus concluzia că inculpatul a putut prevedea rezultatul și deși nu l-a

urmărit în mod expres, a acceptat producerea lui.

Prin urmare, conduita inculpatului

în raport cu împrejurările concrete ale derulării faptelor caracterizează, în

concret, sub aspect subiectiv o intenție indirectă prin neacceptarea producerii

unui rezultat letal, atâta timp cât putea și trebuia să prevadă că obiectul

folosit este apt să producă moartea.

Pe de altă parte, din probe a

rezultat că între victima, aflată în stradă și soția inculpatului, se

interpunea gardul despărțitor, iar victima era vizibilă în partea superioară a

corpului respectiv, capul, parte vitală a organismului și exista astfel

posibilitatea lezării acestuia.

Potrivit declarației olografe dată

în faza de urmărire penală, inculpatul a relatat că „după recepționarea

loviturii în cap, numitul A.I. a căzut secerat la pământ, iar oala din lut s-a

făcut țăndări”.

Într-o atare situație, s-a constatat

să sunt realizate în totalitate elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit.

i) C. pen., infracțiune pentru care corect a fost condamnat inculpatul.

În ce privește critica vizând

soluționarea acțiunii civile, s-a constatat în adevăr, greșita cuantificare a

acestora.

S-a considerat că instanța fondului

a reținut și motivat suma de 25 milioane lei acordată victimei, fiind dovedită

prin depozițiile martorilor D.T. și M.D. și că reprezintă reducerea la jumătate

față de proporționalitatea culpelor.

Astfel din declarația martorului

D.T., a rezultat că victima a vândut un vițel obținând suma de 2-3 milioane

lei, iar martorul M.D. a relatat că respectivele cheltuieli efectuate pentru

tratamente și cu prilejul internărilor în unitățile spitalicești sunt de 5

milioane lei.

Datorită incapacității de muncă,

partea vătămată nu a putut finaliza lucrările începute la stoleria unei case

pentru care ar fi încasat suma de 6 milioane lei.

Cheltuielile de transport către

unitățile spitalicești și justificate prin biletele de călătorie sunt de

400.000 lei, iar contravaloarea lucrării medico-legale este de 98.000 lei.

Prejudiciul material dovedit de

partea vătămată este de 11.500.000 lei și raportat culpei proporționale de 50%,

inculpatul a fost obligat la 5.750.000 lei cu titlu de daune materiale.

A fost evident, de asemenea, că

victimei i s-a cauzat și un prejudiciu moral. Partea vătămată a fost internată

în Spitalul de Adulți Bârlad, secția ortopedie, în perioada 4 noiembrie - 6

noiembrie 2001 și în Spitalul Sf. Treime Iași în perioada 9 noiembrie - 26

noiembrie 2001 pentru care s-a intervenit și operator. Urmare traumatismului

suferit, a rămas cu o lipsă de substanță osoasă de 3,5/1,5 cm, cu caracter de

permanență, iar o operație de protezare nu influențează existența sau

nonexistența ei.

Internarea în spital, conștiința de

a fi bolnav, invaliditatea temporară creată implică și suferințe psihice ce

presupun o compensație sub forma unor daune morale.

Faptul că victima a avut un rol

determinant în declanșarea conflictului, nu a înlăturat în totalitatea lor

daunele morale, fiind reținută existența lor și stabilite la suma de 20

milioane lei.

Această cuantificare a fost

apreciată ca fiind echitabilă și oferă persoanei lezate o satisfacție

compensatorie.

A fost justificată suma de 9

milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare stabilite în conformitate cu

dispozițiile art. 193 alin. (2) C. proc. pen. și nu se impune a fi diminuată.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri inculpatul B.M., fără a arăta în scris

motivele și partea civilă A.I.

În recursul declarat, partea civilă

A.I. a criticat decizia pronunțată pentru nelegalitate și o gravă eroare de

interpretare a dispozițiilor legii, sub aspectul reducerii cuantumului

despăgubirilor materiale la care a fost obligat inculpatul la suma de 5.700.000

lei, precum și cuantumului daunelor morale la 20.000.000 lei, invocând

dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen.

Partea civilă a menționat că prin

fapta comisă, inculpatul i-a produs prejudicii, constând în dureri fizice și

psihice, respectiv 35 zile spitalizare, 2 intervenții chirurgicale, nu s-a

ținut cont de efectele psihologice ale acesteia, atunci când s-au diminuat

daunele morale de la 75.000.000 lei la 20.000.000 lei.

De asemenea, nu s-a avut în vedere

nici prejudiciul estetic cu caracter permanent suferit de parte vătămată, cea

de-a doua expertiză medicală, confirmând că partea vătămată a rămas cu

infirmitate fizică, lipsă substanță osoasă la cap, ce constituie un handicap

pentru aceasta generator de complexe comportamentale. Toate aceste sunt aspecte

care conduc la concluzia că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art.

998 și art. 999 C. civ., când a diminuat cuantumul daunelor morale.

Astfel, recurenta parte civilă a

solicitat admiterea recursului, constatarea că apelul a fost admis greșit

privind diminuarea daunelor morale și menținerea daunelor morale acordate de

instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul inculpatului în

concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât inculpatul nu a avut intenția de a

ucide și aplicarea unei pedepse sub minimul special, prevăzut de art. 182 C. pen.,

în condițiile reținerii art. 76 lit. d) C. pen. În subsidiar, considerând că

fapta nu a fost comisă în loc public, deoarece era în curtea casei sale a

solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. și

respingerea recursului părții civile. Totodată a depus la dosar mai multe acte

în circumstanțiere privind persoana inculpatului.

Examinând recursurile declarate de

inculpatul B.M. și de partea civilă A.I. împotriva deciziei instanței de apel

în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., în ceea ce

privește recursul inculpatului și art. 385

9

pct. 17

1

, 18

C. proc. pen., referitor la recursul părții civile, Înalta Curte apreciază

ambele recursuri declarate ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor

arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpatul B.M.:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic

motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, cu privire

la stabilirea vinovăției inculpatului B.M. în săvârșirea infracțiunii pentru

care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului, aflat într-o stare de

tulburare determinată de comportamentul provocator al părții vătămate față de

soția sa, cât și ca urmare a amenințărilor adresate anterior acestuia, de a

lovi partea vătămată, aflată dincolo de gardul ce împrejmuia curtea sa, pe

drumul public, de la o distanță de 7 – 8 m, cu o oală de lut, pe care a

aruncat-o cu intensitate în zona capului părții vătămate, producându-i acesteia

leziuni de tipul unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-durală

frontală paramedian dreapta și care după intervenția operatorie, a rămas cu

lipsă de substanță osoasă de aproximativ 3,5/1,5 cm, necesitând pentru

vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, leziunile cauzate, punându-i în

primejdie viața și rămânând cu infirmitate fizică, dar nu cu invaliditate,

capacitatea de muncă nefiindu-i afectată, întrunește atât obiectiv cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzute de art. 20,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen.

Din probele administrate, în mod

corect a reținut instanța de apel, că din modalitatea de comitere a

infracțiunii, respectiv lovirea părții vătămate cu un obiect vulnerant, care în

condițiile aruncării sale de la mică distanță circa 7 – 8 m, a conferit

intensitate loviturii, într-o zonă vitală, capul victimei, producându-i leziunile

menționate, inculpatul B.M. a acționat cu intenție indirectă, în sensul că a

prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii lui.

Așadar, nu poate fi avută în vedere

critica recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică, ce are drept

consecință, schimbarea acesteia în infracțiunea de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) C. pen., deoarece

din modalitatea comiterii infracțiunii, respectiv lovirea părții vătămate, cu

un obiect vulnerant, într-o zonă vitală a organismului, capul victimei, ce era

vizibil, aruncarea fiind direct orientată spre zona arătată și având drept

consecință spargerea obiectului vulnerant ca urmare a impactului, evidențiind o

intensitate mare a loviturii, ceea ce a condus la căderea instantanee a

victimei la pământ, s-a exteriorizat și atitudinea psihică a inculpatului cu

privire la rezultatul faptei sale.

Înalta Curte consideră că fapta

comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de omor calificat.

De asemenea, nu poate fi reținută

nici solicitarea schimbării încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la

omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., prin înlăturarea

circumstanței săvârșirii faptei în public stipulată la art. 175 lit. i) C.

pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, și a dispozițiilor art.

76 lit. b) C. pen., apreciindu-se că fapta nu a fost comisă în public,

aruncarea cu obiectul vulnerant menționat, fiind realizată din curtea

inculpatului, deoarece probele administrate au dovedit indubitabil că partea

vătămată se afla în afara gardului, pe drum public, fiind îndeplinite

condițiile cerute de art. 152 C. pen., neavând nici o relevanță locul de unde a

acționat inculpatul, legiuitorul nefăcând vreo distincție în acest sens.

Astfel, instanța de apel a apreciat

just argumentele instanței de fond nu numai cu privire la încadrarea juridică

reținută în sarcina inculpatului, dar și a consecințelor tragerii la răspundere

penală, reflectate în procesul de individualizare al pedepsei stabilite, ca

urmare a aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv art. 76

lit. b) C. pen., cuantumul pedepsei situându-se sub minimul special prevăzut de

lege, la stabilirea căruia, de altfel, s-a ținut cont în mod plural, printr-o

adecvare cauzală și de toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

În raport cu cele menționate, ambele

critici referitoare la greșita încadrare juridică a faptei comise de inculpat

sunt neîntemeiate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de

partea civilă A.I. împotriva aceleiași decizii:

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut o judicioasă evaluare și asupra materialului probator

administrat sub aspectul laturii civile a cauzei, atât în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor materiale, cât și cel al daunelor morale stabilite,

prin reducerea acestora la cuantumurile menționate în decizie.

Astfel, au fost evidențiate

declarațiile martorilor care au relatat aspecte privind cheltuielile efectuate,

apreciindu-se ca dovedite pretențiile civile numai în limita celor stabilite de

instanța de apel, în raport și cu culpa părții civile, ca urmare a aplicării

circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., care și-a găsit reflectarea în soluționarea acțiunii civile exercitate.

Totodată, în mod corect instanța de

apel a stabilit cuantumul daunelor morale, având în vedere consecințele produse

prin fapta comisă de inculpat, respectiv lipsa de substanță osoasă cu caracter

de permanență, efectele internărilor, suferințele psihice, apreciind că prin

acestea se poate asigura o satisfacție compensatorie.

Înalta Curte nu poate reține

criticile recurentului parte civilă, deoarece aspectele invocate au fost avute

în vedere de instanța de apel, cuantumul de 20.000.000 lei ce reprezintă daune

morale, fiind rezultatul aprecierii unor aspecte care nu pot fi determinate pe

baza unor criterii obiective.

Așadar, instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a legii în stabilirea cuantumurilor despăgubirilor menționate,

nefiind aplicabile dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen.

Înalta Curte nu consideră incidente

nici dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitoare la

comiterea unei grave erori de fapt, deoarece între percepția reală a

conținutului probelor administrate sub aspectul despăgubirilor materiale, de

către instanța de apel și soluția pronunțată de aceasta, există o deplină

concordanță.

Cazul de casare mai sus arătat nu

este incident în ceea ce privește analiza modului de stabilire a daunelor

morale, deoarece acest fel de daună este extranee realității materiale,

întinderea ei, având la bază un proces de apreciere, care de regulă nu se concretizează

într-o stare de fapt, ci se regăsește mai mult în planul trăirilor psihice, în

înțelegerea reacțiilor sufletești, a suferințelor produse.

Înalta Curte verificând hotărârea

pronunțată de instanța de apel nu a constatat existența vreunui caz de casare

ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursurile declarate de inculpatul B.M. și de către partea civilă A.I.

împotriva deciziei penale nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, ca

nefondate.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpatul B.M. și de către partea civilă A.I. împotriva deciziei penale nr.

121 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondate.

Obligă pe fiecare recurent să

plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 noiembrie 2004.