ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2519/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 348 din 13

iunie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 4 ani

și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. și la 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

S-a computat din pedeapsă durata

detenției preventive de la 19 septembrie 2001, la zi.

Inculpatul a fost obligat la 10

milioane lei daune morale către B.R. Au fost respinse ca nedovedite pretențiile

civile materiale ale aceleiași părți civile.

Inculpatul a mai fost obligat la

8.941.569 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat și partea vătămată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că la data de 18 septembrie 2001, după ce a consumat băuturi alcoolice

împreună cu martorul A.A., inculpatul și martorul au avut o dispută cu partea

vătămată B.R. și martorul C.M.

În cursul altercației partea

vătămată a încercat să-l lovească pe inculpat.

În replică, inculpatul a lovit în

zona toracică partea vătămată cu o bară metalică ascuțită, denumită „letcă”.

Instanța a reținut că partea vătămată

a avut o contribuție la inițierea conflictului.

Din concluziile raportului de

constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Iași, rezultă

că leziunile suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu corp

înțepător, au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și au

pus în pericol viața părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 75 din 25

februarie 2003, Curtea de Apel Iași a admis apelurile Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași și inculpatului I.G., a casat hotărârea atacată, a înlăturat

aplicarea art. 74 lit. a) și b) și art. 76 alin. (2) C. pen. și a aplicat

dispozițiiile art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen., menținând pedeapsa

inițială.

Instanța de apel a redus la jumătate

despăgubirile acordate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a motivat că greșit s-au reținut în sarcina inculpatului circumstanțele

atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., care nu-și au corespondent în

realitatea stabilită prin probe.

Concomitent s-a motivat că între părți

există o dușmănie mai veche generată de conflicte provocate de partea vătămată.

S-a mai motivat că inculpatul a

acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări pricinuite de atitudinea provocatoare

a victimei care se afla în posesia unui cuțit, situație care întrunește

condițiile scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul care critică hotărârile pronunțate pe de o parte pentru nereținerea

în favoare lui a unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv legitima-apărare,

pe de altă parte critică încadrarea juridică pe care o consideră greșită și

cere reținerea infracțiunii, prevăzută de art. 184 C. pen., iar în final cere

redozarea pedepsei.

Motivele invocate de inculpat sunt

prevăzute ca fiind cazuri de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 18,

17 și 14 C. proc. pen.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 44 C. pen. „Nu

constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de

legimită apărare”.

Este în stare de legitimă apărare

acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat

și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui inters obștesc și

care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul

obștesc.

Este, de asemenea, în legitimă

apărare și acela care din cauza tulburări sau temeri a depășit limitele unei

apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a

produs atacul.

După cum rezultă din textul citat pentru

existența legitimei apărări, atacul trebuie să fie material, direct, imediat și

injust și să fie îndreptat împotriva inculpatului.

Este adevărat că din probele

dosarului rezultă că partea vătămată avea un cuțit, dar din aceleași probe

rezultă că partea vătămată nu a declanșat nici un atac și nici nu era previzibil

și iminent un asemenea atac.

Prin urmare în cauză nu sunt

întrunite condițiile legitimei apărări.

Nici schimbarea încadrării juridice

dată faptei din tentativă la omor în vătămare corporală din culpă nu este

posibilă.

Astfel, în timp ce tentativa, forma

inperfectă a infracțiunii se caracterizează din punct de vedere al vinovăției

exclusiv prin intenție, vătămarea corporală din culpă este concretizată de vinovăția

sub forma culpei.

Din probele dosarului rezultă că

inculpatul a acționat cu previziune, acceptând și urmărind producerea

rezultatului, moartea victimei, care nu s-a produs doar datorită intervenției

medicale de specialitate. Or, această formă de vinovăție definește intenția și

nicidecum culpa.

Cât privește ultimul motiv de casare

invocat de inculpat, reducerea pedepsei, nici acesta nu poate fi primit.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale

a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză inculpatul a comis o

tentativă la omor calificat pentru care limita minimă a pedepsei, prevăzută de

lege este de 7 ani și 6 luni. Fapta relevă pericolul ridicat al făptuitorului

și constituie prin ea însăși un pericol social grav.

În cauză, s-a reținut în sarcina

inculpatului circumstanța legală a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen. și s-a redus pedeapsa mult sub limita minimă prevăzută de lege.

Or, reducerea și mai accentuată a

pedepsei ar contraveni prevederilor art. 52 C. pen., referitoare la scopul

preventiv și educativ al pedepsei.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul inculpatului, va

computa prevenția și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat

din care onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 75 din 25 februarie 2003

a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 19 septembrie 2001, la 28 mai 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

mai 2003.