ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2519/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 348 din 13 iunie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. și la 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a computat din pedeapsă durata detenției preventive de la 19 septembrie 2001, la zi. Inculpatul a fost obligat la 10 milioane lei daune morale către B.R. Au fost respinse ca nedovedite pretențiile civile materiale ale aceleiași părți civile.

Inculpatul a mai fost obligat la 8.941.569 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat și partea vătămată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 18 septembrie 2001, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul A.A., inculpatul și martorul au avut o dispută cu partea vătămată B.R. și martorul C.M. În cursul altercației partea vătămată a încercat să-l lovească pe inculpat. În replică, inculpatul a lovit în zona toracică partea vătămată cu o bară metalică ascuțită, denumită „letcă”. Instanța a reținut că partea vătămată a avut o contribuție la inițierea conflictului.

Din concluziile raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Iași, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător, au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și au pus în pericol viața părții vătămate. Prin decizia penală nr. 75 din 25 februarie 2003, Curtea de Apel Iași a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatului I.G., a casat hotărârea atacată, a înlăturat aplicarea art. 74 lit. a) și b) și art. 76 alin. (2) C. pen. și a aplicat dispozițiiile art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen., menținând pedeapsa inițială. Instanța de apel a redus la jumătate despăgubirile acordate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a motivat că greșit s-au reținut în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., care nu-și au corespondent în realitatea stabilită prin probe. Concomitent s-a motivat că între părți există o dușmănie mai veche generată de conflicte provocate de partea vătămată. S-a mai motivat că inculpatul a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări pricinuite de atitudinea provocatoare a victimei care se afla în posesia unui cuțit, situație care întrunește condițiile scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunțate pe de o parte pentru nereținerea în favoare lui a unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv legitima-apărare, pe de altă parte critică încadrarea juridică pe care o consideră greșită și cere reținerea infracțiunii, prevăzută de art. 184 C. pen., iar în final cere redozarea pedepsei.

Motivele invocate de inculpat sunt prevăzute ca fiind cazuri de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen. Recursul nu este întemeiat. Potrivit art. 44 C. pen. „Nu constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de legimită apărare”. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui inters obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburări sau temeri a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

După cum rezultă din textul citat pentru existența legitimei apărări, atacul trebuie să fie material, direct, imediat și injust și să fie îndreptat împotriva inculpatului. Este adevărat că din probele dosarului rezultă că partea vătămată avea un cuțit, dar din aceleași probe rezultă că partea vătămată nu a declanșat nici un atac și nici nu era previzibil și iminent un asemenea atac. Prin urmare în cauză nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări. Nici schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la omor în vătămare corporală din culpă nu este posibilă. Astfel, în timp ce tentativa, forma inperfectă a infracțiunii se caracterizează din punct de vedere al vinovăției exclusiv prin intenție, vătămarea corporală din culpă este concretizată de vinovăția sub forma culpei.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul a acționat cu previziune, acceptând și urmărind producerea rezultatului, moartea victimei, care nu s-a produs doar datorită intervenției medicale de specialitate. Or, această formă de vinovăție definește intenția și nicidecum culpa. Cât privește ultimul motiv de casare invocat de inculpat, reducerea pedepsei, nici acesta nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză inculpatul a comis o tentativă la omor calificat pentru care limita minimă a pedepsei, prevăzută de lege este de 7 ani și 6 luni. Fapta relevă pericolul ridicat al făptuitorului și constituie prin ea însăși un pericol social grav. În cauză, s-a reținut în sarcina inculpatului circumstanța legală a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și s-a redus pedeapsa mult sub limita minimă prevăzută de lege. Or, reducerea și mai accentuată a pedepsei ar contraveni prevederilor art. 52 C. pen., referitoare la scopul preventiv și educativ al pedepsei. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul inculpatului, va computa prevenția și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat din care onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 75 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 septembrie 2001, la 28 mai 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2003.