ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1502/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 813 din 7 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5576/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., a fost condamnat inculpatul B.N.R. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciu fiind acoperit integral. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 10 septembrie 2004 - 8 ianuarie 2005. S-a luat act că inculpatul a fost arestat în altă cauză.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a calificării faptei, ca nefondat. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.000.000 lei. Instanța de judecată a reținut că, la data de 10 iulie 2004, în jurul orei 12,00, inculpatul, însoțit de două persoane, circula pe Aleea Imașului unde a văzut pe partea vătămată M.G., care era însoțit de câțiva prieteni. Observând că poartă un lănțișor de aur, l-a chemat de-o parte și i-a aplicat două palme, după care i-a scos lănțișorul de la gât. Această faptă a fost observată de mai mulți martori, iar F.A.C. i-a cerut să restituie lănțișorul, însă inculpatul i-a amenințat cu bătaia pe cei prezenți dacă sesizează organele de poliție.

Cele de mai sus au fost stabilite pe baza proceselor-verbale și planșele foto întocmite de organele de cercetare penală, declarațiile martorilor, ale părții vătămate și inculpatului. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să avanseze versiunea că persoana vătămată i-a predat de bună voie lănțișorul, urmând să i-l restituie ulterior. Avându-se în vedere ansamblul probelor administrate, instanța a înlăturat această apărare. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel inculpatul B.N.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie. S-a solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, avându-se în vedere că nu a intrat în posesia bunului prin violență sau amenințare.

În subsidiar, s-au pus concluzii de reducere a pedepsei, care este prea aspră, avându-se în vedere împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului, care este elev în clasa a VI-a. Prin decizia penală nr. 796/ A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva sentinței penale sus menționate. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârile instanței de fond și apel sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât ședința a fost publică iar inculpatului minor i s-a produs o vătămare prin aceea că, fiind întrebat în public dacă este fiul unui inculpat din clanul Cămătarilor, i-a fost afectată starea de sănătate psihică, în condițiile în care inculpatul urma un tratament psihiatric. Pe de altă parte, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a arătat că acestuia din urmă i-a fost respinsă o cerere de expertiză psihiatrică, deși a prezentat acte medicale din care reiese că sufere de afecțiuni psihice anterior săvârșirii faptei. Totodată, au fost reiterate critice din apel privind greșita încadrare juridică dată faptei, apreciindu-se că în sarcina inculpatului nu se poate reține decât infracțiunea de furt calificat, deoarece a sustras bunul fără a exercita violențe, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de cercetare judecătorească.

Sub aspectul individualizării pedepsei, se arată că modalitatea de executare aleasă de instanțe nu este de natură să permită inculpatului minor reintegrarea în societate, tratarea corespunzătoare a boli psihice de care suferă și continuarea studiilor. Se solicită aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 4, 8, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Critica ce vizează nulitatea absolută a hotărârilor deoarece s-au încălcat dispozițiile privitoare la publicitatea ședinței, este nefondată, atât la instanța de fond cât și la apel cauza judecându-se în ședință nepublică, conform dispozițiilor art. 485 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., în raport de vârsta inculpatului care este minor, fiind născut la 27 februarie 1988. 2. În ceea ce privește lipsa expertizei psihiatrice, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată, întrucât, deși nu se afla în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. (2) C. pen., inculpatul minor având peste 16 ani la data săvârșirii faptei, organul de urmărire penală a dispus o expertiză medico-legală psihiatrică, la solicitarea inculpatului și în baza actelor medicale prezentate, în condițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., concluziile acesteia fiind în sensul că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat. 3. Referitor la susținerile privind greșita încadrare juridică a faptei ca tâlhărie, deși inculpatul nu a exercitat violențe asupra părții vătămate în vederea deposedării, Înalta Curte constată că instanța de fond și apel au aplicat corespunzător dispozițiile art. 63 C. proc.

pen., dând relevanță declarațiilor administrate, în principal, în faza de urmărire penală, din care reiese că inculpatul a aplicat două palme părții vătămate ca urmare a refuzului acesteia de a-i da lanțul din aur de la gât și, respectiv, înlăturând motivat declarațiile unor martori, prieteni ai inculpatului, care, în fața instanței, au revenit parțial asupra declarațiilor de la urmărirea penală, în sensul neconfirmării violențelor. Pe de altă parte, apărarea inculpatului cum că a luat lanțul doar pentru câteva zile, urmând să-l restituie părții vătămate, este infirmată de faptul că, în aceeași zi, a remis lanțul unui prieten care l-a valorificat la o casa de amanet, inculpatul primind suma de 200.000 lei.

Așadar, din probele administrate în cauză reiese că sunt întrunite atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii de tâlhărie, astfel că recursul este nefondat și sub acest aspect. 4. În ceea ce privește critica ce vizează greșita individualizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că instanța de fond și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal, arestat preventiv pentru comiterea altor fapte).

În raport de aceste date, instanțele au apreciat că nu sunt întrunite condițiile art. 81 sau 86 1 C. pen., pentru ca reeducarea inculpatului să se facă fără executare iar faptul că inculpatul, în vârstă de 16 ani, este elev în clasa a VI a cu frecvență redusă nu este un argument suficient pentru a nu se aplica o pedeapsă privativă de libertate, în vederea realizării scopului preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. Totodată, Curtea constată că instanța de fond a dat dovadă de clemență atunci când a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege, nefiind motive pentru reducerea acesteia. Pentru aceleași considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva deciziei penale nr. 796/ A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2006.