ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1502/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 813 din 7

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 5576/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 99

și următoarele C. pen., a fost condamnat inculpatul B.N.R. la pedeapsa de 2 ani

și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

S-a luat act că partea vătămată M.G.

nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciu fiind acoperit integral.

S-a constatat că inculpatul a fost

arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 10 septembrie 2004 - 8 ianuarie

2005.

S-a luat act că inculpatul a fost

arestat în altă cauză.

S-a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice a calificării faptei, ca nefondat.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe inculpat la plata sumei de 6.000.000 lei.

Instanța de judecată a reținut că,

la data de 10 iulie 2004, în jurul orei 12,00, inculpatul, însoțit de două

persoane, circula pe Aleea Imașului unde a văzut pe partea vătămată M.G., care

era însoțit de câțiva prieteni. Observând că poartă un lănțișor de aur, l-a

chemat de-o parte și i-a aplicat două palme, după care i-a scos lănțișorul de

la gât.

Această faptă a fost observată de

mai mulți martori, iar F.A.C. i-a cerut să restituie lănțișorul, însă

inculpatul i-a amenințat cu bătaia pe cei prezenți dacă sesizează organele de

poliție.

Cele de mai sus au fost stabilite pe

baza proceselor-verbale și planșele foto întocmite de organele de cercetare

penală, declarațiile martorilor, ale părții vătămate și inculpatului.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul a încercat să avanseze versiunea că persoana vătămată i-a predat de

bună voie lănțișorul, urmând să i-l restituie ulterior.

Avându-se în vedere ansamblul

probelor administrate, instanța a înlăturat această apărare.

Împotriva acestei sentințe, a

formulat apel inculpatul B.N.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeincie.

S-a solicitat în principal,

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, avându-se în vedere că

nu a intrat în posesia bunului prin violență sau amenințare.

În subsidiar, s-au pus concluzii de

reducere a pedepsei, care este prea aspră, avându-se în vedere împrejurările

comiterii faptei și persoana inculpatului, care este elev în clasa a VI-a.

Prin decizia penală nr. 796/ A din

18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul B.N.R. împotriva sentinței penale sus menționate.

Împotriva acestor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că

hotărârile instanței de fond și apel sunt lovite de nulitate absolută, în

condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât ședința a fost publică

iar inculpatului minor i s-a produs o vătămare prin aceea că, fiind întrebat în

public dacă este fiul unui inculpat din clanul Cămătarilor, i-a fost afectată

starea de sănătate psihică, în condițiile în care inculpatul urma un tratament

psihiatric.

Pe de altă parte, invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen., apărătorul

inculpatului a arătat că acestuia din urmă i-a fost respinsă o cerere de

expertiză psihiatrică, deși a prezentat acte medicale din care reiese că sufere

de afecțiuni psihice anterior săvârșirii faptei.

Totodată, au fost reiterate critice

din apel privind greșita încadrare juridică dată faptei, apreciindu-se că în

sarcina inculpatului nu se poate reține decât infracțiunea de furt calificat,

deoarece a sustras bunul fără a exercita violențe, astfel cum rezultă din

mijloacele de probă administrate în faza de cercetare judecătorească.

Sub aspectul individualizării

pedepsei, se arată că modalitatea de executare aleasă de instanțe nu este de

natură să permită inculpatului minor reintegrarea în societate, tratarea

corespunzătoare a boli psihice de care suferă și continuarea studiilor. Se

solicită aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 4, 8, 17 și

14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

a hotărârilor deoarece s-au încălcat dispozițiile privitoare la publicitatea

ședinței, este nefondată, atât la instanța de fond cât și la apel cauza

judecându-se în ședință nepublică, conform dispozițiilor art. 485 alin. (1) și (2)

C. proc. pen., în raport de vârsta inculpatului care este minor, fiind născut

la 27 februarie 1988.

expertizei psihiatrice, Înalta Curte constată că și această critică este

nefondată, întrucât, deși nu se afla în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. (2) C.

pen., inculpatul minor având peste 16 ani la data săvârșirii faptei, organul de

urmărire penală a dispus o expertiză medico-legală psihiatrică, la solicitarea

inculpatului și în baza actelor medicale prezentate, în condițiile art. 117 alin.

(1) C. proc. pen., concluziile acesteia fiind în sensul că inculpatul are

discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat.

greșita încadrare juridică a faptei ca tâlhărie, deși inculpatul nu a exercitat

violențe asupra părții vătămate în vederea deposedării, Înalta Curte constată

că instanța de fond și apel au aplicat corespunzător dispozițiile art. 63 C.

proc. pen., dând relevanță declarațiilor administrate, în principal, în faza de

urmărire penală, din care reiese că inculpatul a aplicat două palme părții

vătămate ca urmare a refuzului acesteia de a-i da lanțul din aur de la gât și,

respectiv, înlăturând motivat declarațiile unor martori, prieteni ai

inculpatului, care, în fața instanței, au revenit parțial asupra declarațiilor

de la urmărirea penală, în sensul neconfirmării violențelor.

Pe de altă parte, apărarea

inculpatului cum că a luat lanțul doar pentru câteva zile, urmând să-l

restituie părții vătămate, este infirmată de faptul că, în aceeași zi, a remis

lanțul unui prieten care l-a valorificat la o casa de amanet, inculpatul

primind suma de 200.000 lei.

Așadar, din probele administrate în

cauză reiese că sunt întrunite atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a

infracțiunii de tâlhărie, astfel că recursul este nefondat și sub acest aspect.

vizează greșita individualizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că instanța

de fond și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare

judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul

și mijloacele de săvârșire a faptei, cât și circumstanțele personale ale

inculpatului (cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal,

arestat preventiv pentru comiterea altor fapte). În raport de aceste date,

instanțele au apreciat că nu sunt întrunite condițiile art. 81 sau 86

1

C. pen., pentru ca reeducarea inculpatului să se facă fără executare iar faptul

că inculpatul, în vârstă de 16 ani, este elev în clasa a VI a cu frecvență

redusă nu este un argument suficient pentru a nu se aplica o pedeapsă privativă

de libertate, în vederea realizării scopului preventiv și educativ cerut de art.

52 C. pen. Totodată, Curtea constată că instanța de fond a dat dovadă de

clemență atunci când a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege,

nefiind motive pentru reducerea acesteia.

Pentru aceleași considerente, având

în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din

același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.N.R. împotriva deciziei penale nr. 796/ A din 18 octombrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și

familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

martie 2006.