ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 525/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 982 din 5 august 2005 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și cu art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L.I. la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă a părții civile C.V.I. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul A.L.I., în timp ce se afla pe str. Austrului a observat-o pe partea vătămată C.V.I.

care purta la gât un lănțișor din aur și întrucât avea nevoie de urgentă de bani s-a apropiat în fugă de partea vătămată, i-a smuls lanțul din aur de la gât și a vrut să se îndepărteze, încercând să părăsească zona. În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă a deciziei, respectiv că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 9,6 milioane lei către partea civilă, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, inculpatul a achitat această sumă.

În ceea ce privește latura penală a cauzei consideră că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă mult prea aspră în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este infractor primar, lucrează ca și zugrav, este tânăr, recunoscut și regretat comiterea faptei și concluzionând a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacată și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, iar pe latură civilă, înlăturarea acestuia la plata sumei de 9,6 milioane lei către partea civilă, constatându-se că prejudiciul a fost acoperit. Prin decizia penală nr. 724 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2816/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.L.I.

împotriva sentinței penale nr. 982 din 5 august 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2332/2005. S-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond: În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L.I. la o pedeapsă de un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a luat act că prejudiciul cauzat părții vătămate C.V.I. a fost acoperit în întregime. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare efectuate au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul este fondat, apreciind că pedeapsa de un an și 6 luni închisoare este exagerat de aspră, în raport cu faptul că la data comiterii infracțiunii acesta desfășura o activitate remunerată (carte de muncă, dosar apel), nu are antecedente penale și a achitat părții vătămate contravaloarea prejudiciului (declarație notarială parte vătămată, dosar apel). Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul A.L.I., fără a arăta în scris motivele. La termenul de astăzi, apărătorul inculpatului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei prin acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante judiciare reținute de instanța de fond, în sensul a se face aplicarea și a dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., arătând că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și o regretă, iar paguba a fost integral acoperită.

Concluziile părții civile, ale procurorului, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpatul A.L.I., împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nu cel greșit precizat, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 din același cod, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator rezultă că în mod judicios, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului A.L.I.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului A.L.I., care la data de 23 iulie 2004, în timp ce se afla pe strada Austrului, respectiv pe un drum public, a observat-o pe partea vătămată C.V.I., ce purta la gât un lanț din aur și, având nevoie urgentă de bani, apropiindu-se în fugă de aceasta i-a smuls lanțul din aur de la gât și încercând să părăsească zona, la strigătele părții vătămate, care au alertat un grup de muncitori din zonă, a fost imobilizat, iar ulterior legitimat de un echipaj de jandarmi, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului A.L.I., instanța de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, circumstanțele reale dar și cele personale ale inculpatului, dând relevanță probelor administrate în apel, reținând că inculpatul desfășura o activitate remunerată și a achitat părții vătămate contravaloarea prejudiciului, precum și faptul că nu are antecedente penale. Mai mult, instanța de apel a redus cuantumul stabilit de prima instanță, prin reținerea distinctă a circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. c) C. pen. și a regimului său sancționator corespunzător, dându-i o mai largă eficiență, în condițiile în care instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Astfel, Înalta Curte consideră că prin cuantumul pedepsei stabilit, mult sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracțiunea de care a fost învinuit, cu executare în regim de detenție, instanța de apel, printr-o evaluare proprie a probelor administrate în calea ordinară de atac exercitată, a apreciat că numai acesta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate al pedepsei, asigurând îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

Înalta Curte nu poate reține apărarea formulată de avocatul recurentului inculpat, în sensul reducerii pedepsei aplicate, prin reținerea și a dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., deoarece, chiar dacă instanța de apel nu a făcut o referire concretă la această circumstanță judiciară atenuantă în dispozitivul deciziei, în considerentele hotărârii a indicat expres că inculpatul a achitat părții vătămate contravaloarea prejudiciului, având în vedere declarația notarială a acesteia ce a fost depusă, în apel, aspect reflectat în aprecierea mult mai largă a atitudinii infractorului după săvârșirea infracțiunii, prin aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că în cauză instanța de apel, în mod plural a examinat toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, conferind just o relevanță distinctă și sporită circumstanței atenuante judiciare menționate, în concordanță cu dispozițiile legale, astfel că în mod greșit a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte, verificând decizia pronunțată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.I.

împotriva deciziei penale nr. 724 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr. 724 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2006.