ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 525/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 982 din 5

august 2005 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 211 alin.

(2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și cu art. 76 lit.

b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L.I. la pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă a părții civile C.V.I.

A fost obligat inculpatul la

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul A.L.I., în timp ce se afla pe

str. Austrului a observat-o pe partea vătămată C.V.I. care purta la gât un

lănțișor din aur și întrucât avea nevoie de urgentă de bani s-a apropiat în

fugă de partea vătămată, i-a smuls lanțul din aur de la gât și a vrut să se

îndepărteze, încercând să părăsească zona.

În drept, fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută și

pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă a

deciziei, respectiv că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea

inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 9,6 milioane lei

către partea civilă, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la

dosar, inculpatul a achitat această sumă. În ceea ce privește latura penală a

cauzei consideră că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă mult

prea aspră în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și datele ce

caracterizează persoana inculpatului, care este infractor primar, lucrează ca

și zugrav, este tânăr, recunoscut și regretat comiterea faptei și concluzionând

a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacată și pe

fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, iar pe latură

civilă, înlăturarea acestuia la plata sumei de 9,6 milioane lei către partea

civilă, constatându-se că prejudiciul a fost acoperit.

Prin decizia penală nr. 724 din 23

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 2816/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.L.I.

împotriva sentinței penale nr. 982 din 5 august 2005 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 2332/2005.

S-a desființat în parte sentința

penală apelată și rejudecând în fond:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.L.I.

la o pedeapsă de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

lit. a) și b) C. pen.

S-a luat act că prejudiciul cauzat

părții vătămate C.V.I. a fost acoperit în întregime.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Cheltuielile judiciare efectuate au

rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că apelul este fondat, apreciind că pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare este exagerat de aspră, în raport cu faptul că la data comiterii

infracțiunii acesta desfășura o activitate remunerată (carte de muncă, dosar

apel), nu are antecedente penale și a achitat părții vătămate contravaloarea

prejudiciului (declarație notarială parte vătămată, dosar apel).

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul A.L.I., fără a arăta în scris

motivele.

La termenul de astăzi, apărătorul

inculpatului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei prin acordarea unei eficiențe

mai mari circumstanțelor atenuante judiciare reținute de instanța de fond, în

sensul a se face aplicarea și a dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., arătând

că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și o regretă, iar

paguba a fost integral acoperită.

Concluziile părții civile, ale procurorului,

precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate

în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul A.L.I., împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nu cel greșit precizat, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

din același cod, Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator rezultă că în mod judicios, instanța de apel și-a însușit

argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului A.L.I. în

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului A.L.I., care la data

de 23 iulie 2004, în timp ce se afla pe strada Austrului, respectiv pe un drum

public, a observat-o pe partea vătămată C.V.I., ce purta la gât un lanț din aur

și, având nevoie urgentă de bani, apropiindu-se în fugă de aceasta i-a smuls

lanțul din aur de la gât și încercând să părăsească zona, la strigătele părții

vătămate, care au alertat un grup de muncitori din zonă, a fost imobilizat, iar

ulterior legitimat de un echipaj de jandarmi, întrunește atât obiectiv, cât și

subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen.

De asemenea, sub aspectul

individualizării pedepsei aplicată inculpatului A.L.I., instanța de apel a

făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținând cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise,

circumstanțele reale dar și cele personale ale inculpatului, dând relevanță

probelor administrate în apel, reținând că inculpatul desfășura o activitate

remunerată și a achitat părții vătămate contravaloarea prejudiciului, precum și

faptul că nu are antecedente penale.

Mai mult, instanța de apel a redus

cuantumul stabilit de prima instanță, prin reținerea distinctă a circumstanței

atenuante judiciare prevăzută la art. 74 lit. c) C. pen. și a regimului său

sancționator corespunzător, dându-i o mai largă eficiență, în condițiile în

care instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) și c) C.

pen.

Astfel, Înalta Curte consideră că

prin cuantumul pedepsei stabilit, mult sub minimul legal prevăzut de lege

pentru infracțiunea de care a fost învinuit, cu executare în regim de detenție,

instanța de apel, printr-o evaluare proprie a probelor administrate în calea

ordinară de atac exercitată, a apreciat că numai acesta este în măsură să

asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate al pedepsei,

asigurând îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni

și resocializarea sa pozitivă.

Înalta Curte nu poate reține apărarea

formulată de avocatul recurentului inculpat, în sensul reducerii pedepsei

aplicate, prin reținerea și a dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., deoarece,

chiar dacă instanța de apel nu a făcut o referire concretă la această

circumstanță judiciară atenuantă în dispozitivul deciziei, în considerentele

hotărârii a indicat expres că inculpatul a achitat părții vătămate

contravaloarea prejudiciului, având în vedere declarația notarială a acesteia

ce a fost depusă, în apel, aspect reflectat în aprecierea mult mai largă a

atitudinii infractorului după săvârșirea infracțiunii, prin aplicarea art. 74 lit.

c) C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte apreciază că în cauză instanța de apel, în mod plural a examinat toate

criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, conferind just o

relevanță distinctă și sporită circumstanței atenuante judiciare menționate, în

concordanță cu dispozițiile legale, astfel că în mod greșit a fost invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

Totodată, Înalta Curte, verificând

decizia pronunțată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr.

724 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr. 724 din 23

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei),

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

ianuarie 2006.