ÎCCJ, Decizia nr. 327/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 15 iunie 1999, reclamanta

B.E. a chemat în judecată pârâții B.V. și L.L., pentru ca, prin hotărârea ce se

va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună partajarea averii rămasă

de pe urma defunctei V.B., decedată la data de 3 noiembrie 1940.

La termenul din 14 octombrie 1999,

fixat pentru judecarea cererii, pârâta B.V. a formulat întâmpinare și cerere

reconvențională, solicitând introducerea în cauză a celorlalți moștenitori ai

defunctei V.B., respectiv B.I., B.G., B.I., B.N. și B.M. Pe cale reconvențională,

pârâta menționată a solicitat partajarea averii rămasă de pe urma defunctului

I.B.

Pentru identificarea bunurilor ce

fac parte din masa succesorală, au fost efectuate expertize tehnice de către

experții P.I., D.I. și B.G.

Prin încheierea de admitere în

principiu, din data de 21 septembrie 2000, a fost constatată deschisă

succesiunea defunctei V.B., decedată la data de 3 noiembrie 1940, având ca

moștenitori cu vocație succesorală pe reclamanta B.E. și pe pârâtele B.V. și

L.L., în calitate de descendente, fiecare având câte o cotă de 1/3 din

succesiune.

Prin aceeași încheiere de admitere

în principiu au fost identificate bunurile care fac parte din masa succesorală

rămasă de pe urma defunctei menționate.

Totodată, a fost constatată deschisă

succesiunea defunctului I.B., decedat la data de 20 mai 1987, calitate de

moștenitori având pârâții L.L., B.V., B.I., B.G., B.I.O., B.N., B.M., în

calitate de descendenți și pârâta B.M.A., în calitate de soție

supraviețuitoare.

Au fost constatate bunurile care

compun masa succesorală .

Pentru evaluarea și lotizarea

bunurilor menționate în încheierea de admitere în principiu s-au efectuat

expertize tehnice de către experții L.N., C.P., S.I. și B.V.I.

A fost omologat raportul de

expertiză S.I. și s-a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei II din

raport.

Prin sentința nr. 2135 din 4 iunie

2001, Judecătoria Câmpulung a admis în principiu acțiunea completată, introdusă

de reclamanta B.E. și în parte. cererea reconvențională, formulată de B.V. și

s-a dispus atribuirea loturilor.

Tribunalul Argeș, secția civilă,

prin decizia nr. 705 din 22 aprilie 2003, a admis apelul declarat de reclamanta

B.E. împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei IA-IB

din raportul de expertiză T.I.

Prin decizia nr. 1550/R din 26

septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis recursul

declarat de pârâta B.V. împotriva deciziei pronunțate în apel și a modificat

decizia atacată, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanta B.E. împotriva hotărârii primei instanțe.

Cererea de revizuire a acestei

decizii, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

formulată de reclamanta B.E., a fost respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel

Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1906/R din 13 noiembrie 2003.

Reclamanta B.E. a formulat o nouă

cerere de revizuire a deciziei pronunțate de instanța de recurs, întemeiată pe

cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca fiind

potrivnică încheierii de admitere în principiu, pronunțată la data de 26

noiembrie 2002, în dosarul nr. 5141/2001, al Judecătoriei Câmpulung.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6648 din 26

noiembrie 2004, a respins cererea de revizuire, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o

instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Rațiunea reglementării revizuirii

prevăzută de textul menționat o constituie necesitatea de a se înlătura

încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat

soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză

și aceleași părți.

În asemenea situații, executarea

hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea

ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența

hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea

ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Pe cale de consecință, nu sunt

îndeplinite cerințele textului menționat când soluțiile pretins contradictorii

au fost pronunțate în aceeași cauză și în același dosar, pe parcursul mai

multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți.

Cum, în speță, atât încheierea de

admitere în principiu dată la data de 26 noiembrie 2002, cât și decizia nr.

1550/R din 26 septembrie, au fost pronunțate în aceeași cauză, ca urmare a

învestirii instanțelor cu acțiunea având ca obiect partaj și căile de atac

exercitate de părțile litigante, între cele două hotărâri adoptate pe parcursul

mai multor cicluri procesuale nu poate exista contradicție, în sensul art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Pe de altă parte, admițând recursul

și menținând una din soluțiile pronunțate anterior de instanța inferioară,

instanța de control judiciar nu a adoptat o soluție proprie, nu a evocat fondul

în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, decizia

pronunțată nu este susceptibilă de revizuire.

Împotriva acestei din urmă decizii,

reclamanta B.E. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304, raportat la art. 328

C. proc. civ.

Recurenta a formulat următoarele

critici:

- instanța a apreciat greșit, cu

referire la caracterul definitiv al încheierii de admitere în principiu;

- nepronunțarea clară, neechivocă

prin dispozitiv, de către Curtea de Apel Pitești, asupra încheierii de admitere

în principiu;

- neobservarea precedentului

judiciar, cu referire la desființarea încheierii interlocutorii prin

dispozitiv.

În concluzie, reclamanta a solicitat

desființarea deciziilor pronunțate în cauză și menținerea deciziei pronunțate

în apel.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat,

admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea

acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare

se cere, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că,

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat

asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea

se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de

atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă

și de proprietate intelectuală s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire,

întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a constatat că

nu sunt îndeplinite cerințele textului invocat de revizuentă.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut,

era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea

exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul

declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun,

ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu

referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale,

determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competenței

atribuite completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta

B.E.

împotriva deciziei nr. 6648 din 26 noiembrie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 6454/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Obligă recurenta B.E. să plătească intimaților B.V., B.G.,

B.I., B.I., B.N., B.M. și L.L., suma de 1.000 lei RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.