ÎCCJ, Decizia nr. 327/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 iunie 1999, reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâții B.V. și L.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună partajarea averii rămasă de pe urma defunctei V.B., decedată la data de 3 noiembrie 1940. La termenul din 14 octombrie 1999, fixat pentru judecarea cererii, pârâta B.V. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând introducerea în cauză a celorlalți moștenitori ai defunctei V.B., respectiv B.I., B.G., B.I., B.N. și B.M. Pe cale reconvențională, pârâta menționată a solicitat partajarea averii rămasă de pe urma defunctului I.B. Pentru identificarea bunurilor ce fac parte din masa succesorală, au fost efectuate expertize tehnice de către experții P.I., D.I.

și B.G. Prin încheierea de admitere în principiu, din data de 21 septembrie 2000, a fost constatată deschisă succesiunea defunctei V.B., decedată la data de 3 noiembrie 1940, având ca moștenitori cu vocație succesorală pe reclamanta B.E. și pe pârâtele B.V. și L.L., în calitate de descendente, fiecare având câte o cotă de 1/3 din succesiune. Prin aceeași încheiere de admitere în principiu au fost identificate bunurile care fac parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei menționate. Totodată, a fost constatată deschisă succesiunea defunctului I.B., decedat la data de 20 mai 1987, calitate de moștenitori având pârâții L.L., B.V., B.I., B.G., B.I.O., B.N., B.M., în calitate de descendenți și pârâta B.M.A., în calitate de soție supraviețuitoare.

Au fost constatate bunurile care compun masa succesorală . Pentru evaluarea și lotizarea bunurilor menționate în încheierea de admitere în principiu s-au efectuat expertize tehnice de către experții L.N., C.P., S.I. și B.V.I. A fost omologat raportul de expertiză S.I. și s-a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei II din raport. Prin sentința nr. 2135 din 4 iunie 2001, Judecătoria Câmpulung a admis în principiu acțiunea completată, introdusă de reclamanta B.E. și în parte. cererea reconvențională, formulată de B.V. și s-a dispus atribuirea loturilor. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin decizia nr. 705 din 22 aprilie 2003, a admis apelul declarat de reclamanta B.E. împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei IA-IB din raportul de expertiză T.I.

Prin decizia nr. 1550/R din 26 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâta B.V. împotriva deciziei pronunțate în apel și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.E. împotriva hotărârii primei instanțe. Cererea de revizuire a acestei decizii, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de reclamanta B.E., a fost respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1906/R din 13 noiembrie 2003. Reclamanta B.E. a formulat o nouă cerere de revizuire a deciziei pronunțate de instanța de recurs, întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., ca fiind potrivnică încheierii de admitere în principiu, pronunțată la data de 26 noiembrie 2002, în dosarul nr. 5141/2001, al Judecătoriei Câmpulung. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6648 din 26 noiembrie 2004, a respins cererea de revizuire, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul menționat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite cerințele textului menționat când soluțiile pretins contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză și în același dosar, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți.

Cum, în speță, atât încheierea de admitere în principiu dată la data de 26 noiembrie 2002, cât și decizia nr. 1550/R din 26 septembrie, au fost pronunțate în aceeași cauză, ca urmare a învestirii instanțelor cu acțiunea având ca obiect partaj și căile de atac exercitate de părțile litigante, între cele două hotărâri adoptate pe parcursul mai multor cicluri procesuale nu poate exista contradicție, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Pe de altă parte, admițând recursul și menținând una din soluțiile pronunțate anterior de instanța inferioară, instanța de control judiciar nu a adoptat o soluție proprie, nu a evocat fondul în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, decizia pronunțată nu este susceptibilă de revizuire.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta B.E. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304, raportat la art. 328 C. proc. civ. Recurenta a formulat următoarele critici: - instanța a apreciat greșit, cu referire la caracterul definitiv al încheierii de admitere în principiu; - nepronunțarea clară, neechivocă prin dispozitiv, de către Curtea de Apel Pitești, asupra încheierii de admitere în principiu; - neobservarea precedentului judiciar, cu referire la desființarea încheierii interlocutorii prin dispozitiv. În concluzie, reclamanta a solicitat desființarea deciziilor pronunțate în cauză și menținerea deciziei pronunțate în apel. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs. Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele textului invocat de revizuentă. Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta B.E. împotriva deciziei nr. 6648 din 26 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 6454/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă recurenta B.E. să plătească intimaților B.V., B.G., B.I., B.I., B.N., B.M. și L.L., suma de 1.000 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.