ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5319/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5319/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta B.I.L., împotriva deciziei nr. 9/ Ap din 2 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov. Dezbaterile au avut loc la data de 25 octombrie 2005 și au consemnate în încheierea care face parte din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 8 noiembrie 2005, când în baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele. Prin cererea înregistrată sub nr. 2185/2001 reclamanta B.I.L. a solicitat tribunalului Brașov, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. a SC P.B.
SA din 21 iulie 2001, cu motivarea că, ordinea de zi nu cuprinde integral problemele ce urmau a fi supuse dezbaterii și nu s-a permis acționarilor informarea prealabilă completă asupra problemelor ce au constituit ordinea de zi, nu s-a făcut publicitatea prin presă cu cel puțin 15 zile anterior datei convocării A.G.E.A. Dosarul a fost conexat cu un alt dosar, aceleiași instanțe în care o altă reclamantă, SC D. SA Galați solicită instanței să pronunțe o hotărâre de anulare a aceleiași hotărârii A.G.E.A., ale SC P.B. SA. Cererea acesteia din urmă era motivată și de neregularități ale respectivelor hotărâri privind constituirea societăților mixte SC P.M. SA; SC A. SA și SC C. SA. Prin sentința 1420 din 31 martie 2003, Tribunalul a admis acțiunile formulate de cele două reclamante.
Totodată a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei introdusă de intervenienta SC P.P.M. SA. În consecință s-a dispus anularea hotărârilor A.G.E.A. din 27 martie 2001. Împotriva acestei prime sentințe a declarat recurs intervenienta SC P.P.M. SA Brașov, care a solicitat în principal desființarea sentinței și respingerea acțiunilor reclamantelor iar în subsidiar casarea cu trimitere pentru rejudecarea și soluționarea pe fond a cererii sale de intervenție în interes propriu cu privire la care Tribunalul a omis să se pronunțe. Prin decizia nr. 776 din 12 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 653/2003 a fost admis recursul intervenientei în interes propriu SC P.P.M.
SA a fost casată atât sentința cât și încheierea din 4 martie 2002 dată în dosarul nr. 653/2003 și s-a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fond cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamantă. Procedând la rejudecarea cauzei în fond și constatând că prin decizia de casare Curtea de Apel s-a pronunțat cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, intimata reclamantă B.I.L. a formulat întâmpinare și cererea reconvențională. Prin aceasta din urmă solicită Tribunalului să constate prin hotărârea ce o va pronunța nulitatea absolută a actului constitutiv al intervenientei SC P.P.M. SA. S-a motivat că decizia înființării SC P.P.M.
SA a fost luată într-o A.G.E.A., nelegal constituită, iar consimțământul uneia din asociate SC P.M. SA nu există. Au fost administrate probe cu înscrisuri și interogatoriile părților. Față de obiectul cererii de intervenție în interes propriu al SC P.P.M. SA acela de a se constata legala sa înființare, Tribunalul a hotărât prin pronunțarea sentinței nr. 1284 din 2 iunie 2004 (fond după casare). Admiterea acțiunilor reclamantelor B.I.L. și SC D. SA Galați. În consecință anularea hotărârilor ale A.G.E.A. SC P.B. SA din 27 martie 2003. Au fost respinse atât cererea de intervenție în interesul pârâtei SC P.B. SA cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC P.P.M.
SA. A fost de asemenea respinsă cererea reconvențională formulată de B.I.L. în fața instanței de fond după desființarea primei sentințe. Împotriva sentinței nr. 1284 din 2 iunie 2004, au formulat apel atât reclamanta B.I.L. cât și pârâta SC P.B. SA cât și intervenienta SC P.P.M. SA. Prin apelul B.I.L. s-a solicitat desființarea sentinței cu privire la respingerea cererii sale reconvenționale pe motivul că prin anularea hotărârii A.G.E.A., lipsește consimțământul pârâtei la constituirea intervenientei. Prin apelul pârâtei s-a criticat nelegala soluționare a capătului principal privind anularea hotărârii A.G.E.A. și totodată să se constate că reclamantele nu au fost prejudiciate prin înființarea societăților mixte care au fost legal înregistrate și ele funcționează și la data declarării apelului.
Prin apelul intervenientei se solicită admiterea pe fond a cererii sale de intervenție în nume propriu. Prin decizia nr. 9/ Ap din 2 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 392/2004 au fost respinse, ca nefondate toate cele trei apeluri. Cu privire la hotărârile anulate instanța de control judiciar a reținut că întrucât sentința nr. 1420 din 31 martie 2003 nu a fost recurată decât de către intervenientă și numai cu privire la respingerea căii sale de intervenție în nume propriu restul dispozițiilor intrând în puterea lucrului judecat, prin rămânerea irevocabilă a acelei hotărâri. Cât privește apelul SC P.P.M. SA s-a reținut că față de obiectul cererii care viza constatarea unei situații de fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept aceasta este inadmisibilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs B.I.L. În esență deși se invocă cazurile de modificare a deciziei prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 se critică hotărârea pentru greșita respingere a cererii sale reconvenționale. Sub aspect procedural se invocă formularea în decizia Curții de Apel a unor considerente neconvingătoare și contradictorii. Criticile sunt neîntemeiate și recursul se va respinge ca nefondat pentru considerentele ce urmează. Nici unul din motivele pe care se fundamentează cererea reconvențională nu constituie temei de nulitate a societății cum nici a actului său constitutiv prevăzută de Legea nr. 31/1990 astfel că în mod corect cererea reconvențională a fost respinsă. Față de considerentele ce preced, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.I.L., împotriva deciziei nr. 9/ Ap din 2 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.