ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 776/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 776/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La 18
februareie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Societatea
comercială ”A. 2000” S.A. București împotriva deciziei nr.686 din 7
decembrie 2001 a Curții de Conturi – Secția
jurisdicțională.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheierea din data de 18 februarie 2003, iar
pronunțarea deciziei s-a amânat la 25 februarie 2003.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința nr.73 din 9 mai 2001, Colegiul jurisdicțional al
municipiului București a admis în parte actul de sesizare nr.1807/230
D/1999 al procurorului general financiar și, în consecință, a
respins capătul de cerere privind obligarea pârâților G.R. și P.(R.)G.
la plata sumei de 1.056.466 lei; a admis în parte capătul de cerere
privind suma de 665.768.880 lei și a obligat pe pârâții
menționați în sentință la plata sumelor arătate în
dreptul fiecăruia, cu titlu de despăgubiri civile; a respins
capătul de cerere privind obligarea pârâților G.R. și P.(R.)G.
la plata sumei de 105.013.835 lei; a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de M.M.C., N.S.I., T.E.; a
obligat pe pârâții precizați în sentință la plata a câte
150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului; a
instituit măsuri asiguratorii în sarcina pârâților precizați în
sentință, până la concurența sumelor la care au fost
obligați.
Împotriva
acestei sentințe au formulat recursuri jurisdicționale pârâții G.R.,
P.(R).G., P.C., P.D., C.M., A.A., C.M., H.M., C.L., G.C., S.M., precum și
unitatea prejudiciată SC „A. 2000” SA București.
Pârâții
au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând,
fiecare în parte, în esență, că nu li s-a stabilit culpa în
eventuala producere a pagubei.
La
rândul ei, SC „A. 2000” SA București a criticat sentința ca
nelegală și netemeinică pe considerentul că, în mod
greșit instanța a respins capătul de cerere privind obligarea
pârâților la plata dobânzii aferente sumelor de 461.074.518 lei și
72.503.537 lei, cât și pentru faptul că instanța nu s-a
pronunțat cu privire la suma de 27.175.490 lei, datorată SAIPSAP, în
baza sentinței nr.4773/1997.
Prin
decizia nr.686 din 7 decembrie 2001, Curtea de Conturi – Secția
jurisdicțională a admis recursurile jurisdicționale declarate de
recurenții-pârâți;
A
modificat sentința recurată în sensul că a înlăturat
obligarea pârâților S.M., G.R., G.C., C.M., P.(R).G. și P.D. la plata
sumei de 75.503.537 lei către SC „A. 2000” S.A. București; a
înlăturat obligarea pârâților P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., C.L., G.R.
și P.(R).G., la plata sumei de 461.074.518 lei către SC „A. 2000” SA,
București; a înlăturat obligarea recurenților-pârâți la
plata a câte 150.000 lei cheltuieli judiciare statului; a ridicat măsurile
asiguratorii dispuse cu privire la recurenții-pârâți;
A
respins recursul jurisdicțional declarat de SC „A. 2000” SA
București, obligând-o la 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru
a hotărî astfel, Secția jurisdicțională a Curții de
Conturi a reținut, în sinteză, următoarele:
În
cauză, din probele administrate, nu rezultă că, prin modul în
care contractul a fost încheiat, să fi fost el însuși cel ce a
generat prejudiciul, clauzele contractuale fiind suficiente pentru a asigura
garanțiile necesare bunei sale desfășurări.
Nu
s-a probat existența unor deficiențe nici în activitatea de
recepție și difuzare a cărților și nici în desfășurarea
activității financiar-contabile.
Prejudiciul
produs este urmarea situației economico-financiare în care se afla
instituția ca, de altfel, întreaga economie națională, încât nu
se poate reține că neplata prestațiilor contractuale către
Editura Didactică și Pedagogică, având ca urmare suportarea unor
penalități de întârziere ar avea drept cauză conduita
culpabilă a vreunei persoane din cadrul casei de presă.
În
ce privește recursul jurisdicțional declarat de unitatea
prejudiciată, instanța de conturi a reținut că, deoarece
pârâții urmează a fi exonerați de plata sumelor reținute în
sarcina lor, aspectul din recursul jurisdicțional privind neobligarea
pârâților la plata dobânzii, a rămas fără obiect.
În
ce privește nesoluționarea de către prima instanță a
capătului de cerere vizând suma datorată SAIPSAP, instanța de
recurs jurisdicțional a motivat că, atâta timp cât s-a admis în parte
capătul de cerere, este clar că partea neadmisă nu a fost primită,
pentru diferența valorică ce nu a fost admisă, instanța
netrebuind să se pronunțe în mod special prin respingere.
Împotriva
deciziei de mai sus a declarat recurs SC „A. 2000” SA București, întemeiat
pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 din Codul de
procedură civilă.
În
motivarea recursului s-au susținut, în esență, că o parte
din motivele instanței de recurs nu sunt întemeiate pe probatoriul din
dosar, iar considerațiile de ordin general cu privire la situația
economică și blocajul financiar existente în perioada derulării
contractelor sunt străine de natura pricinii.
S-a
apreciat, totodată, că recurenții-pârâți nu au probat lipsa
vinovăției, iar, din moment ce paguba există, aceștia
trebuie să răspundă solidar.
Din
examinarea deciziei atacate, în raport cu motivele de casare invocate, cu
actele dosarului și dispozițiile legale incidente cauzei, se
constată că recursul este nefondat.
În
perioada 21 mai – 10 august 1999, Divizia controlului participațiilor
statului, societăților comercială, societăților
bancare și activității F.P.S., din cadrul Secției de
control ulterior a Curții de Conturi a României a efectuat un control
privind realitatea patrimoniului și a capitalului social, precum și
modificările survenite în patrimoniu, la SC „S.” SA București.
Societatea
controlată a luat ființă prin reorganizarea Casei de presă
și editură „Cultura Națională”, în baza H.G.nr.617/1998,
care, la rândul său a luat ființă prin H.G. nr.697/1993, ca
instituție publică cu personalitate juridică în subordinea
Ministerului Culturii, prin reorganizarea unui număr de edituri și
publicații din sistemul ministerului respectiv.
Finanțarea
cheltuielilor de funcționare și a celor de capital se asigura din
venituri extrabugetare și din fonduri acordate de la bugetul de stat
pentru cărțile și publicațiile realizate pe bază de
comenzi de stat.
Obiectul
de activitate al societății, stabilit prin statut, era de difuzare de
carte, articole de papetărie, alte bunuri culturale și imprimate
tipizate; editarea de carte, publicații, lucrări de interes general
și de specialitate, materiale publicitare; prestarea de servicii
editoriale și de tipărire; import-export în domeniul specific de
activitate; transportul în domeniul propriu de activitate; organizarea de
expoziții, târguri de carte și alte bunuri culturale.
Prin
reorganizare, activul și pasivul casei de presă au fost preluate de
către societatea înființată, care la constituire a avut un
capital social subscris de 3.392.672.000 lei, reprezentând 137.707 lei
acțiuni, în valoare nomială de 25.000 lei/ acțiune,
deținute în totalitate de statul român.
Preluarea
elementelor de activ și pasiv s-a realizat în mod efectiv pe baza
protocolului încheiat între cele două părți, la data de 8
ianuarie 1999, având la bază bilanțul contabil de închidere a
activității instituției publice din data de 7 ianuarie 1999,
fără a avea la bază inventarierea elementelor de activ și
pasiv de la data respectivă.
Procedându-se
la verificarea elementelor care au stat la baza întocmirii protocolului de
predare-primire, organele de control au reținut o serie de abateri de la
procedura legală.
În
timpul controlului, SC „S.” SA București a trecut la începerea
acțiunii de inventariere, operațiune ce nu a fost finalizată
până la terminarea controlului.
Astfel,
SC „S.” SA a luat cunoștință de unele obligații de
plată pentru serviciile prestate în perioada 1994 – 1998 abia ulterior,
motiv pentru care furnizorii au solicitat majorări de întârziere.
Organele
de control au constatat că în asemenea situație se află SC „S.”
SA în raporturile sale cu SAIPSAP, fiind chemată în judecată pentru
plata unor servicii prestate în valoare de 248.985.189 lei, pretinzându-se
penalizări aferente de 215.176.214 lei.
Au
mai fost stabilite asemenea situații și în raport cu derularea altor
două contracte: contractul nr.1/1996, încheiat de Casa de presă
și editură „Cultura Națională” cu Editura Didactică
și Pedagogică, pentru neachitarea în termen a cărților
livrate această editură obținând, prin hotărâre judecătorească
obligarea casei de presă la plata sumei de 461.074.518 lei, cu titlu de
penalități de întârziere, obligație ce nu a fost
înregistrată în contabilitate. Al doilea contract, nr.13/1993, încheiat
între Editura „Venus”, în calitate de furnizor și R.A. „A.”, în calitate
de beneficiar, pentru nerespectarea căruia casa de presă a fost
obligată, tot prin hotărâre judecătorească, la plata
datoriei de 59.079.792 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate
și neachitate, și la suma de 73.003.537 lei, reprezentând
penalități de întârziere.
Până
la data de 25 februarie 1997, debitorul a achitat, prin plăți
parțiale, contravaloarea cărților livrate, respectiv suma de
59.079.792 lei, iar pentru majorările de întârziere, prin hotărâre
judecătorească s-a dispus înființarea și validarea popririi
asupra contului bancar al debitoarei, până la concurența sumei
datorate.
Organele
de control au considerat că pentru încălcarea prevederilor legale, se
impune angajarea răspunderii directorului G.R., a directorului P.(R.)G., a
contabilului S.M. și a contabilului șef C.M.
Cauza
a fost timisă procurorului general financiar, care prin rezoluție a
dispus restituirea în vederea completării actelor de control.
În
urma completării procesului-verbal s-au făcut următoarele
precizări:
Creanțele
din prestări servicii și vânzare de carte facturate în anii 1996
și 1997, în sumă de 77.622.581 lei și respectiv, de 80.756.482
lei, constatate ca neîncasate la data controlului, sunt cuprinse în valoarea
totală a creanțelor înregistrate în contabilitate în sumă de
2.783.682.922 lei.
Din
sumele menționale, ca prejudiciu cert, s-a consemnat numai suma de
1.056.466 lei, reprezentând o creanță ce nu mai poate fi
recuperată de la firma E., deoarece aceasta a fost desființată
în decembrie 1997.
Ca
urmare, organele de control au considerat că pentru această sumă,
se impune angajarea răspunderii civile delictuale a numiților G.R.
și P.(R.)G.
Referitor
la suma de 560.753.545 lei, reprezentând penalități de întârziere,
organul de control a precizat că suma de 73.003.537 lei a fost
executată de bancă, iar suma de 460.765.383 lei a fost blocată
în bancă prin ordonanță judecătorească.
Pentru
penalitățile în sumă de 27.175.490 lei, datorate către
SAIPSAP, nu s-a trecut la executarea silită, întrucât părțile au
convenit tacit ca executarea să se facă parțial, în funcție
de disponibilități.
Organele
de control au considerat că neachitarea la termen a obligațiilor
către Editura Didactică și Pedagogică, Editura „Venus”
și SAIPSAP s-a datorat situației financiare dificile, urmare a
încheierii unor contracte defectuoase și angajării unor cheltuieli
mai mari decât veniturile realizate, coroborate cu neurmărirea
încasării creanțelor.
S-a
mai reținut că instituția publică nu și-a onorat
obligațiile de plată în ordinea vechimii scadențelor.
În
baza actului de control și a completății acestuia, procurorul
general financiar a sesizat, la data de 5 noiembrie 1999, Colegiul
jurisdicțional al Curții de Conturi a României, solicitând stabilirea
răspunderii civile delictuale a pârâților G.R. și P.(R.)G.,
până la concurența sumei de 666.825.346 lei, reprezentând: 1.056.466
lei, prejudiciu cauzat ca urmare a faptului că o creanță având
această valoare nu mai poate fi recuperată și 666.768.880 lei,
penalități de întârziere la care unitatea a fost obligată prin
hotărâri judecătorești.
Colegiul
jurisdicțional București, investit cu soluționarea cauzei, în
prealabil, a luat act că SC „S.” SA și-a schimbat denumirea în SC „A.”
SA București. De asemenea, a dispus introducerea în cauză, în
calitate de pârâți a numiților S.M., G.C., C.M. P.C., C.M., H.(C.)M.,
A.A., N.S.I., T.E., N.P., P.D. și C.L.
Prima
instanță de conturi a reținut că, în ce privește suma
de 1.056.466 lei, pe care unitatea prejudiciată SC „A. 2000” SA
București trebuia să o încaseze de la firma E., acest lucru s-a
realizat, astfel că acest capăt de cerere a fost respins, ca
rămas fără obiect.
În
ce privește suma de 665.768.880 lei, reprezentând penalități de
întârziere datorate de către SC „A.” SA București, unor edituri,
precum și SAIPSAP, analizând componentele acestei sume, instanța a
reținut că suma de 105.013.835 lei, reprezentând penalități
calculate la suma de 57.246.500 lei (servicii facturate și neachitate
SAIPSAP), în lipsa unui titlu executoriu și a neachitării acesteia în
mod voluntar de către debitoul SC „A. 2000”SA, nu poate reține
că ea ar constitui un prejudiciu.
Sub
acest aspect, instanța a reținut că sumele de 461.074.518
lei și 72.503.537 lei, reprezintă prejudicii certe, întrucât
hotărârile judecătorești prin care SC „A. 2000” SA a fost
obligată la plata acestor penalități către Editura „Venus”
și Editura Didactică și Pedagogică au fost puse în
executare.
Pentru
suma de 72.503.537 lei, reprezentând penalități achitate de SC „A.
200” SA București, Editurii „Venus”, prima instanță a
reținut că se impune angajarea răspunderii pârâților S.M., G.C.,
C.M., P.D., G.R. și P.(R.)G., care aveau obligația de a urmări
derularea contractului în așa fel încât să se evite plata
penalităților de întârziere.
Instanța
a reținut că, pe parcursul derulării contractului, pârâții
au contribuit la producerea prejudiciului printr-o defectuoasă
administrare a societății, reflectată prin neîndeplinirea
sarcinilor de serviciu, atât de către cei care au îndeplinit succesiv
funcții de conducere, cât și de către persoanele cu funcții
de execuție care aveau obligația de a întreprinde toate demersurile
legale, în sensul evitării producerii de pagube.
Instanța
a obligat pe pârâții P.C., C.M., H.(C.)M., A.A., C.L., G.R. și P.(R.)G.
la plata în solidar către SC „A. 2000” SA București a sumei de
461.074.518 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Privitor
la acest capăt de cerere, instanța a apreciat că, în
speță sunt aplicabile dispozițiile art.71 alin.2 din Legea
nr.94/1992, pe considerentul că SC „A. 2000” SA a fost obligată la plata
sumelor, respectiv prin hotărâre judecătorească, și deci,
prejudiciul se rezumă efectiv la cuantumul stabilit, fără alte
daune.
Cu
privire la pârâții N.S.I., T.E. și M.M.C., moștenitoarea
defunctului N.P., instanța a reținut că, întrucât
răspunderea lor vizează un prejudiciu ce nu a fost reținut ca
atare, aceasta nu poate fi angajată.
Recursurile
jurisdicționale formulate de pârâți împotriva sentinței primei
instanțe de conturi au fost admise, potrivit dispozitivului, iar recursul
jurisdicțional formulat de SC „A. 2000” SA București, promovat
împotriva aceleiași sentințe, a fost respins.
Se
constată că prima instanță a stabilit și angajat
răspunderea civilă delictuală a recurenților pârâți G.R.,
P.(R.)G., P.C., P.D., C.M., A.A., C.M., H.(C.)M., C.L., G.C. și S.M.
față de unitatea prejudiciată SC „A. 200” SA București.
Însă,
potrivit art.998 Cod civil, răspunderea civilă delictuală
reclamă atât existența prejudiciului cât și existența unei
fapte păgubitoare a persoanei fizice care, în principiu, trebuie să
reprezinte, în condițiile Legii nr.94/1992, republicată, o
conduită ilicită, constând în încălcarea unei obligații
legale sau profesionale și să fie săvârșită din
culpă, iar între conduita ilicită și prejudiciu trebuie să
existe raport de cauzalitate.
Raportul
de cauzalitate este determinat nu numai în existența răspunderii
civile delictuale, ci și în stabilirea întinderii reparației,
despăgubirea neputând fi datorată decât pentru daunele directe.
Or,
în cauză, fiind vorba de un prejudiciu produs în timp, imputabil mai
multor persoane ce au funcționat succesiv, prima instanță a
formulat doar considerente de ordin general privitor la toți pârâții
și nu a stabilit nici în ce constă conduita ilicită individuală
a fiecărei persoane și nici nu a reținut pentru fiecare pârât în
parte, existența relației de cauzalitate între conduita ilicită
a acestuia și pagubă.
Așa
fiind, având în vedere că în speță sunt implicate 11 persoane,
care au îndeplinit diferite funcții în cadrul unității
prejudiciate și în diferite perioade, în mod corect instanța de
recurs jurisdicțional, în pronunțarea deciziei atacate a avut în
vedere: geneza prejudiciului și momentul în care acesta s-a produs și
în raport cu care, cei care și-au desfășurat activitatea
ulterior producerii prejudiciului să nu răspundă; stabilirea în
mod individual, pentru persoanele care și-au desfășurat
activitatea anterior producerii prejudiciului, a existenței raportului de
cauzalitate; existența culpei pentru fiecare în parte, în producerea
prejudiciului.
În
ce privesc obligațiile decurgând din contractul încheiat cu Editura
„Venus”, din actele dosarului rezultă că, urmare executării
contractului, plata datorată furnizorului a fost parțială, motiv
pentru care beneficiarul fiind acționat în judecată, prin hotărâre
judecătorească a fost obligată la plata sumei de 59.079.792 lei,
reprezentând contavaloarea mărfii livrate, 59.079.792 lei,
penalități de întârziere, 8.482.289 lei, penalități în
achitarea prețului și 4.621.355 lei, dobândă, cu 160.000 lei,
cheltuieli de judecată.
După
rămânerea definitivă a hotărârii, până la începutul anului
1997, beneficiara a achitat prețul cărților primite și
neachitate, debitul fiind astfel lichidat.
În
ce privește prejudiciul de 72.503.537 lei, acesta a fost cuantificat
și individualizat la data de 25 aprilie 1995, când s-a pronunțat
sentința civilă nr.857 a Judecătoriei Sectorului 1
București, astfel că, în ce privesc cauzele care au generat
prejudiciul trebuie să se regăsească în perioada cuprinsă
între încheierea contractului și pronunțarea hotărârii
judecătorești, între 29 ianuarie 1993 și 25 aprilie 1995.
În
raport cu această perioadă, rezultă că pârâții S.M., G.C.,
C.M., P.D. și, parțial, P.(R.)G. și-au desfășurat
activitatea și și-au exercitat atribuțiile de serviciu, nu
și G.R., cum eronat a reținut prima instanță, acesta din
urmă desfășurându-și activitatea ulterior producerii
prejudiciului, neputând fi angajată răspunderea sa civilă
delictuală.
În
ce privește pe ceilalți cinci recurenți-pârâți, care
și-au desfășurat activitatea în intervalul de timp în care s-a
produs prejudiciul, din examinarea probelor dosarului se constată că,
în raport cu exercitarea atribuțiilor legale și funcționale ale
fiecăruia nu se poate reține vinovăția vreunuia în
producerea pagubei.
Astfel,
încheierea contractului a fost negociată, iar contractul a fost semnat de
recurenții-pârâți S.M. – în calitate de director general, G.C. – în
calitate de director economic și C.M. în calitate de șef serviciu
carte diversă.
Or,
din probele administrate nu s-a stabilit că, prin condițiile de
încheiere sau clauzele cuprinse în contract, acestea ar fi generatoare de
prejudiciu.
Dimpotrivă,
la încheierea contractului, părțile au convenit asupra unor
condiții contractuale menite a asigura apărarea intereselor ambelor
părți contractante, contractul cuprinzând și clauze uzuale unui
astfel de contract.
Prin
urmare, în calitatea lor de semnatari ai contractului, cei trei
recurenți-pârâți nu au adoptat vreo conduită ilicită
aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciu și, ca atare, în mod
corect s-a reținut prin decizia recurată că aceștia, în
calitate de semnatari ai contractului, nu răspund pentru prejudiciul
reținut în sarcina lor.
În
ce privește perioada de executare a contractului, în această
perioadă toți cei cinci recurenți-pârâți și-au
desfășurat activitatea în cadrul unității, astfel că
se impune analizarea activității desfășurate de fiecare
parte.
Recurentul-pârât
S.M. a îndeplinit funcția de director general al R.A. „A. 2000” SA
până la 1 martie 1993, astfel că, față de intervalul de
timp scurs între momentul încheierii contractului, 29 ianuarie 1993 și
momentul în care și-a încheiat activitatea, nu se poate pune problema
angajării răspunderii acestuia pentru neplata livrărilor.
Recurenta-pârâtă
C.M. avea atribuții privitoare la partea tehnică a derulării
contractului, respectiv la recepția și distribuirea cărții.
Din
probele dosarului nu se poate reține că, în cauză, ar fi existat
o supraaprovizionare cu carte, ori o aprovizionare cu cărți greu vandabile,
situații care ar fi putut genera imobilizări de fonduri și deci
dificultăți în efectuarea plăților către furnizor.
Dimpotrivă,
prejudiciul, astfel cum a fost reținut de prima instanță, are la
bază neachitarea prețului la termenul convenit prin contract și
în raport cu care, din probele administrate nu rezultă o
legătură directă între conduita acesteia și neachitarea
prețului, nefiind deci justificată angajarea răspunderii civile
delictuale a acestei pârâte.
În
ce-l privește pe recurentul-pârât P.D., acesta a îndeplinit ulterior
aceeași funcție, având deci aceleași atribuții de serviciu
și, ca atare, și angajarea răspunderii civile delictuale a
acestuia a fost greșită.
Recurentul-pârât
G.C. a semnat contractul încheiat cu Editura „Venus” în calitate de director
economic și a îndeplinit această funcție până la data de 1
martie 1994, iar recurenta-pârâtă P.(R.)G. a îndeplinit aceeași
funcție în perioada 1 martie – 31 decembrie 1994, ambii funcționând
deci în unitate în perioada producerii prejudiciului.
Din
probele administrate nu rezultă însă că regia avea disponibil pe
care nu l-a utilizat conform obiectului activității sale, plata
prestațiilor contractuale ori achiziționarea altor bunuri necesare
desfășurării activității unității
reprezentând, astfel cum corect a apreciat instanța de recurs
jurisdicțional, o chestiune de decizie managerială ce nu poate fi
judecată în raport cu simplul fapt al existenței unei creanțe
neachitate ce a generat penalități.
Este
de reținut că, în perioada respectivă, situația
financiară a regiei era dificilă nu datorită modului de
administrare a patrimoniului, inclusiv a mijloacelor bănești, ci
datorită unor condiții economice generale nefavorabile.
Această
situație s-a repercutat și asupra activității
recurentului-pârât G.C.
De
altfel, împrejurarea că, în raport de disponibilitățile
financiare, în executarea contractului, s-au efectuat în contul
prestațiilor contractuale ale editurii plăți parțiale,
denotă că recurenții-pârâți nu au adoptat o poziție de
refuz de achitare a creanțelor, ci o poziție de conciliere între
creanțele existente și scadente și disponibilul existent.
În
ce privește contractul încheiat cu Editura Didactică și
Pedagogică, acesta a fost semnat de recurenții-pârâți P.C. – în
calitate de director general, C.M. – în calitate de contabil șef, H.(C.)M.
– în calitate de director al direcției difuzare și de A.A. – în
calitate de șef serviciu carte, și care au fost obligați la
plata contravalorii penalităților suportate de instituție.
Ca
și în cazul contractului încheiat cu SC „Venus” SA, nici în această
situație, din probele administrate nu rezultă că prejudiciul ar
fi fost generat prin modul în care a fost încheiat contractul . Nici în acest
caz nu se poate reține că, în cauză, ar fi vorba de contractarea
unei cantități prea mari de marfă, astfel că producerea
prejudiciului nu poate fi plasată la momentul încheierii contractului
respectiv, întrucât răspunderea civilă delictuală a celor patru
recurenți-pârâți nu poate fi angajată în raport cu acest moment.
Legat
de acest contract, în perioada de derulare, și-au desfășurat
activitatea și recurenții-pârâți I.S., C.S., T.E., P.R.,E.E.
Din
analiza activității desfășurate de H.(C.)M., A.A., C.L.
și G.R., care au avut atribuții și în sfera de recepție
și difuzare a cărților, rezultă că aceștia nu se
fac vinovați de producerea prejudiciului, activitățile
respective desfășurându-se în mod corespunzător, paguba nefiind
generată de aceste activități.
Nici
activitatea financiar-contabilă, de desfășurarea căreia
răspundeau recurenții-pârâți P.C., director general, C.M.,
contabil șef și P.(R.)G., director economic adjunct nu s-a dovedit a
fi determinat producerea pagubei, astfel că angajarea răspunderii
civile delictuale a acestora este lipsită de justificare.
Se
constată deci că neplata prestațiilor contractuale nu este
consecința unei conduite culpabile de natură a atrage
răspunderea civilă delictuală a unei persoane, ci este
consecința situației economice în care se afla casa de presă
și editură.
De
altfel, chiar organizarea casei de presă și editură a fost
determinată de faptul că structurile pe baza cărora s-au
înființat, aveau o activitate economică deficitară.
De
asemenea, relațiile contractuale pe care aceasta le-a încheiat cu alte
firme, au generat restanțe importante. De menționat în acest sens
împrejurarea că, prin neîncasarea sumelor de la beneficiarii finali ai
manualelor școlare, nici casa de presă nu putea să achite
contravaloarea acestor cărți livrate de Editura Didactică
și Pedagogică.
Cu
privire la neobligarea pârâților la plata dobânzii, în mod corect s-a
reținut prin decizia atacată, că având în vedere faptul că
pârâții urmează a fi exonerați de plata sumelor reținute în
sarcina lor, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu
privire la nesoluționarea de către prima instanță a
capătului de cerere vizând suma de 27.175.490 lei datorată SAIPSAP,
se constată că în mod corect a reținut instanța de recurs
că nici acesta nu este întemeiat, din sentința pronunțată
rezultând clar că și acest aspect a fost analizat și
instanța s-a pronunțat asupra lui.
Prin
urmare, față de considerentele arătate, se constată
că, instanța de recurs jurisdicțional, în soluția
pronunțată, a avut în vedere exclusiv probele administrate în
cauză, din examinarea amănunțită a lor ajungând la
concluzia că nu se poate angaja răspunderea civilă
delictuală a pârâților, deoarece nu este suficientă
existența pagubei, ci în mod obligatoriu trebuia dovedită și
culpa acestora în producerea ei, ca și existența unei legături
de cauzalitate între fapta acestora și producerea pagubei, ceea ce în
cauză nu s-a făcut.
În
consecință, se constată că recursul este nefondat și
urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentei SC „A. 2000” SA
București, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură
civilă, la plata sumei totale de 20.000.000 lei, cheltuieli de
judecată către intimați, astfel: către intimatul G.R., suma
de 4.000.000 lei (potrivit dovezii de la filele 70, 71); către intimatul G.C.,
suma de 10.000.000 lei (potrivit dovezilor de la filele 68 și 69);
către intimatul C.L., suma de 2.000.000 lei (potrivit dovezii de la fila
65) și către intimatul S.M., suma de 4.000.000 lei (potrivit
dovezilor de la fila 72 dosar recurs și fila 58 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de Societatea comercială „A. 2000” S.A., București
împotriva deciziei nr.686 din 7 decembrie 2001 a Curții de Conturi –
Secția jurisdicțională.
Obligă
recurenta SC „A.” SA., București la plata sumei totale de 20.000.000 lei,
reprezentând cheltuieli de judecată către intimați, astfel: G.R.
– 4.000.000 lei; G.C. – 10.000.000 lei; C.L. – 2.000.000 lei și S.M. –
4.000.000 lei.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.