ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 692/2005

deliberând asupra recursului declarat de petiționarul M.I.

împotriva sentinței penale nr. 87 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, la 29 octombrie 2004, în dosarul nr. 6404/2004, constată următoarele:

Prin rezoluția din 18 iulie 2002, pronunțată în dosarul

nr. 1955/P/2001, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București a făcut aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dispunând

neînceperea urmăririi penale față de intimații:

- S.G., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art.

264, art. 208 – art. 209, art. 193, art. 336, art. 26, raportat la art. 209 și art.

26, raportat la art. 246 C. pen.,

- O.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen.,

- S.V. și B.I., pentru infracțiunile prevăzute de art.

246, art. 289 și art. 291 C. pen.,

- G.N., pentru infracțiunile prevăzute de prevăzute de

art. 246, art. 264 și art. 193 C. pen.,

- I.G., pentru infracțiunea prevăzută de 246 C. pen.,

- C.C.E., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art.

264, art. 26 raportat la art. 291 C. pen., precum și

- T.I. și A.D.M. pentru infracțiunile prevăzute de

art. 246 și art. 264 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții s-a formulat de către petiționarul

M.I. o primă plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., și

care a fost respinsă de prim-procurorul militar de la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Militar Teritorial prin rezoluția pronunțată în același dosar la 22 iulie 2004.

Ulterior același petiționar a invocat prevederile art.

278

1

C. proc. pen., formulând împotriva respectivelor rezoluții o

plângere care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția

penală, cu numărul de dosar 6404/2004.

Prin sentința penală nr. 87 pronunțată la 29 octombrie

2004 instanța astfel sesizată a respins și această plângere ca nefondată,

obligându-l pe M.I. la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare

de 300 000 lei.

În considerentele sentinței s-a reținut că petentul a

avut calitatea de subofițer de poliție, iar ulterior a fost trecut în rezervă

pentru motive disciplinare precum și datorită unor probleme de sănătate.

S-a relevat, de asemenea, că efectuarea în cauză a

unor cercetări penale a fost declanșată în primul rând ca urmare a repetatelor

demersuri prin care M.I. a invocat diverse încălcări ale legii despre care a

afirmat că ar fi fost comise de către mai mulți polițiști din cadrul

Inspectoratului Poliției Județului Buzău și din Poliția municipiului Buzău.

Procedând la analizarea materialului probatoriu

administrat cu ocazia acelor cercetări instanța de apel a concluzionat că susținerile

petentului nu au fost dovedite nici în ceea ce privește caracterul pretins

abuziv al trecerii sale în rezervă și nici sub aspectul altor încălcări ale

legii menționate de acesta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen

legal M.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție,

secția penală, cu numărul de dosar 6770/2004.

În motivarea recursului s-a afirmat de petiționar că judecarea

cauzei de către instanță a fost părtinitoare ca urmare a influenței exercitate

în favoarea intimaților în general și a lui S.G. în special de către mai mulți

procurori.

Ca argumente în susținerea acestei afirmații au fost

evocate, printre altele, concluziile procurorului de ședință care s-a opus

administrării unor probe noi de către instanță precum și omisiunea audierii în

cauză a unor „părți vătămate” menționate în memoriul depus de petiționar, mai

întâi în dosarul instanței de fond, iar apoi și în cel de recurs.

În ceea ce îi privește, intimații S.G., O.D., S.V., B.I.,

G.N., I.G., C.C.E., T.I. și A.D.M. au solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că atât

concluziile procurorului de ședință, care la 29 octombrie 2004 a participat la

judecarea cauzei opunându-se cererii petiționarului de audiere a unor martori,

cât și respingerea respectivei cereri de către instanță își găsesc un deplin

suport legal în prevederile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., care

limitează la înscrisuri noi posibilitățile de suplimentare a probelor

administrate în cauză.

Mențiunile din partea introductivă a sentinței

recurate atestă în același timp că acordarea cuvântului participanților în

proces s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în materie, iar petiționarul

a avut posibilitatea de a-și expune pe larg punctele de vedere, aspecte care

infirmă aserțiunile sale referitoare la maniera presupus părtinitoare în care

s-ar fi desfășurat dezbaterile.

În același timp, Curtea constată că instanța de fond a

procedat la o reanalizare detaliată a probelor administrate în cursul cercetărilor

și care justifică pe deplin rezoluțiile prin care, în esență, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de fiecare dintre intimați.

Extrem de relevante sunt în acest sens referirile la

probele care atestă de pildă că presupusa favorizare a unor infractori de către

intimați s-a materializat în acte procedurale a căror temeinicie și legalitate

a fost confirmată de procuror, în unele cazuri respectivii inculpați fiind

arestați preventiv.

Comiterea unor abuzuri de către intimatul S.G. în legătură

cu operațiunea prin care s-a asfaltat curtea interioară a sediului Poliției

municipiului Buzău nu a fost nici ea demonstrată în condițiile în care, fapt

necontestat, respectiva lucrare nu a antrenat utilizarea unor fonduri publice.

Nesusținute în plan probatoriu sunt de altfel și

celelalte aserțiuni ale lui M.I. care, în mod vădit, reflectă resentimentele pe

care petiționarul le păstrează ca urmare a trecerii sale în rezervă.

Așa fiind, Curtea constată că în speță nu își găsesc

incidența nici una dintre prevederile art. 285

9

C. proc. pen., care

definesc motivele legale de casare.

Prin urmare, în cauză se va face aplicarea art. 389

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

M.I. împotriva sentinței penale nr. 87 din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel

Ploiești.

Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 600

000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.