ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6070/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 24 ianuarie

2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea

urmăririi penale față de V.P., G.C., S.A.M. și P.M., procurori, C.G. și A.M., judecători

și față de N.C. și I.V., lucrători de poliție.

S-a disjuns cererea față de

P.C., conexându-se la dosarul nr. 948/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Prin rezoluția din 17

septembrie 2001 a aceluiași parchet s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de P.C. și R.G.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul L.I. a formulat plângere la instanță, înregistrată la 23 mai 2006

la Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 134,

pronunțată în ședința publică de la 21 august 2006, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea petiționarului L.I. împotriva rezoluției nr. 303/P/2005 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și ca tardivă plângerea

formulată împotriva rezoluției nr. 948/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele considerente.

La data de 1 martie 2005, la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, secția I penală, a fost

înregistrată plângerea penală formulată de L.I., prin care a solicitat

efectuarea de cercetări față de P.C., judecător, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen., constând în aceea că în dosarul nr. 5455 din 18 iunie 1996

a pronunțat o hotărâre fără ca el să fie prezent în fața instanței, față de P.M.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București

care, în opinia petiționarului a contribuit la tergiversarea lucrărilor în

dosarul nr. 3835/P/2000, precum și față de polițiștii N.C. și comisarul L.I.

pentru tergiversarea lucrărilor în mai multe cauze penale.

În urma declarației dată la

20 septembrie 2005, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări și față de G.C., P.M.

și V.P. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

constând în aceea că ar fi permis tergiversarea lucrărilor în dosarul nr. 3735/P/2004.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat următoarele:

La data de 22 iunie 2000, la

Secția 18 de Poliție s-a înregistrat plângerea prin care petiționarul a

reclamat că L.O. a oferit sume de bani factorului poștal U.F. în schimbul

ridicării a două hotărâri judecătorești, care în realitate, erau adresate lui

și în această situație nu a avut posibilitatea de a cunoaște în termen

conținutul acestora.

La data de 12 aprilie 2001,

la parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a fost înregistrată

plângerea nr. 2238/P/2001, prin care L.I. a solicitat efectuarea de cercetări

față de L.O. și P.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290, 288, 249 C.

pen.

La data de 11 februarie 2002

a fost înregistrat dosarul penal nr. 626/P/2002.

Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 5 București a înregistrat sub nr. 5662/P/2004, plângerea

prin care L.I. a solicitat efectuarea ce cercetări față de A.L. și I.M.,

privind infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen.

La data de 20 august 2004,

s-a înregistrat sub nr. 9111/P/2004 plângerea prin care L.I. a reclamat faptul

că fosta sa soție a încasat în mod ilegal suma de 10.000.000 lei.

Prin rezoluția nr. 3735/P/2000

s-a dispus reunirea cauzelor.

Prin rezoluția din 20

aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București s-a

confirmat neînceperea urmăririi penale față de numiții L.O. ș.a.

Prin rezoluția nr. 725/VIII-1/2005,

G.C., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5

București a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii nr. 3735/P/2000 din

20 aprilie 2005.

Instanța a reținut că

dosarul penal nr. 3735/P/2000 a fost soluționat de procurorul S.A.M. și în mod

neîntemeiat s-a afirmat că procurorul P.M. ar fi tergiversat lucrările în

cauză, prin aceea că i-ar fi interzis procurorului de serviciu să primească o

plângere a sa.

Nici în sarcina procurorului

S.A.M. nu s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni.

În sarcina procurorilor G.C.

și V.P., de asemenea, nu s-a reținut săvârșirea unor fapte de natură penală.

Procurorul G.C. a soluționat

plângerea formulată împotriva rezoluției dată în dosarul penal nr. 3735/P/2000

cu respectarea dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește susținerea

persoanei vătămate, că V.P. a refuzat să-l primească în audiență, s-a reținut

că primirea în audiență a petenților s-a făcut conform programului stabilit de

conducerea parchetului.

În plângerea formulată, L.I.

a solicitat efectuarea de cercetări față de P.C., care în dosarul nr. 5455/1996

a dat o hotărâre neîntemeiată și nelegală, săvârșind prin aceasta, infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

Instanța de fond a reținut

că petiționarul L.I. a formulat o plângere penală privind magistratul P.C. și,

la data de 28 iunie 2001, în care a reclamat aceeași faptă, plângere care a

format obiectul dosarului penal nr. 948/P/2001 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, soluționat prin rezoluția din 17 septembrie 2001.

În ceea ce privește pe

lucrătorii de poliție N.C. și I.V. reclamați pentru tergiversare în mai multe

dosare penale care au fost conexate la dosarul penal nr. 3735/P/2000 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, s-a apreciat că

plângerea formulată împotriva acestora este nefondată, dosarul în cauză fiind

soluționat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București la

data de 15 aprilie 2005 (dosar nr. 3735/P/2000), deci în sarcina acestora nu

s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni.

Organul de poliție a fost

sesizat de către L.I. cu mai multe plângeri care au făcut obiectul a cinci

dosare, la efectuarea cercetării penale participând și ofițerii de poliție N.C.

și I.V.

Persoana vătămată a sesizat

că cei doi polițiști au tergiversat lucrările în cauzele respective, numai după

ce s-a confirmat de procuror propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

În declarația dată la

procuror, L.I. a afirmat că față de ofițerul de poliție I.V. de la Secția 18

Poliție nu își mai susține plângerea.

În aceeași declarație

petiționarul a afirmat că nici judecătorii C.G. și A.M. nu și-ar fi îndeplinit

atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării unor cauze în care el era parte

în proces, nemenționând în ce constă acest abuz, declarând, la modul general că

hotărârile date sunt nelegale.

Instanța a apreciat că în

mod s-a reținut că cei doi magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei

infracțiuni în cazul în care L.I. a considerat că hotărârile judecătorești în

discuție sunt nelegale și netemeinice, trebuia să exercite căile de atac

prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea

hotărârii și trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

reține următoarele considerente:

Potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța, judecând plângerea formulată împotriva

rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată,

verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

În cauză, în mod corect

instanța a reținut că plângerea petiționarului formulată împotriva rezoluției nr.

303/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este nefondată,

reținându-se considerentele acesteia.

În principal, petiționarul

se plânge pentru „fapta de tergiversare a cauzelor”.

Rapiditatea procesuală nu

constituie un scop în sine, care să afecteze calitatea actelor și activităților

efectuate.

Organele judiciare sunt

obligate să procedeze fără întârziere la soluționarea cauzei penale, însă cu

respectarea tuturor drepturilor părților și a regulilor prevăzute de lege.

Deși neenumerată de lege

printre principiile procesului penal este recunoscută și operativitatea care

presupune mai multe laturi importante.

Modul în care sunt folosite

anumite instituții procesual penale pot constitui indicatori prin care să se

poată măsura operativitatea procesuală, însă este vorba de eficiența

activității organului judiciar și nu de săvârșirea unei fapte penale.

În concluzie, hotărârea

pronunțată este legală și temeinică.

În temeiul art. 385

15

pct.,1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul L.I. împotriva sentinței penale nr. 134 din

31 august 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 octombrie 2006.