ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 830/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 151/P/2001 din 7 mai 2001 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de cpt. M.T., plt. C.M., plt. M.A., plt. P.M.A., plt. S.L. și plt. P.C.A. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) și art. 267 1 C. pen. Plângerea împotriva acestei rezoluții formulată de partea vătămată R.S.

a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, conform adresei nr. 405/2000 din 11 martie 2002. Prin sentința penală nr. 47 din 10 iulie 2003 a Curții de apel București, secția a II-a penală, s-a admis plângerea formulată de partea vătămată R.S., s-a desființat în parte rezoluția din 7 mai 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pentru începerea și continuarea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 267 1 alin. (1) și (2) C. pen., apreciind că se impune administrarea și a altor probe pentru stabilirea adevărului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, susținând că plângerea trebuia respinsă ca tardiv introdusă, întrucât soluția de respingere a plângerii a fost comunicată părții vătămate la data de 11 martie 2002, iar aceasta a formulat plângere la data de 22 noiembrie 2002, cu depășirea termenului de 10 zile stabilit prin alte decizii ale Curții Supreme de Justiție (sentința penală din 29 decembrie 2002 și decizia penală nr. 84 din 23 septembrie 2002), temei de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 11 C. proc. pen. Recursul declarat nu este fondat. Din dosarul cauzei nu rezultă dacă și la ce dată s-a comunicat părții vătămate soluția de respingere a plângerii sale adresată organului ierarhic superior.

Pe de altă parte, potrivit art. IX pct. 5 din Legea nr. 281 din 1 iulie 2003 de modificare și completare a Codului de procedură penală, în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmării penale, al ordonanțelor ori după caz al rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2004 conform art. XI pct. 2), termenul de introducere a plângerii prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen., este de un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderi penale.

Cum până în prezent nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și nu s-a dovedit data la care s-a comunicat părții vătămate modul de soluționare a plângerii adresate procurorului ierarhic superior, iar potrivit legii mai favorabile, sus-arătate, termenul de introducere a plângerii este de un an și curge de la data de 1 ianuarie 2004, urmează a se aprecia că plângerea a fost formulată la instanță, în termen și în consecință recursul declarat nu este fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 47 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe petiționarul R.S. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2004.