ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142 din 16 octombrie 2008, Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul D.A.,

împotriva rezoluțiilor din datele de:

21 februarie 2001, date în dosarul nr. M3/P/2001 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, confirmată prin rezoluția nr. 403/ll/2 din data de 07 mai 2001 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și prin rezoluția din data de 27 mai 2002 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluția din dosarul

nr. 53/P/2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din data de 12 iunie 2001, dată în dosarul nr. 48/P/2001 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și, împotriva rezoluțiilor din data de

25 februarie 2004 date în dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, confirmate prin rezoluția nr. 407/11/2/2008 din data de 14 mai 2008, a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău, menținând rezoluțiile atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să plătească Statului suma de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 377/32/2008 petentul D.A., a formulat, în conformitate cu prevederile

art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva rezoluțiilor din

datele de: 21 februarie 2001, date în dosarul nr. l 13/P/2001 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin rezoluția nr. 403/ll/2

din data de 07 mai 2001 a Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău și prin rezoluția din data de 27 mai 2002 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluția din dosarul nr. 53/P/2001 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din data de 12 iunie 2001, dată în dosarul nr. 48/P/2001 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău și împotriva rezoluțiilor din data de 25 februarie 2004 date în dosarul

nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

confirmate prin rezoluția nr. 407/11/2/2008 din data de 14 mai 2008, a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În motivarea plângerii petentul a susținut următoarele:

La data de 17 aprilie 2003 a primit de la Parchetul Militar de pe

lângă Curtea Militară de Apel București adresa cu nr. 369/2002 din data de 17 aprilie 2003, prin care i s-a făcut cunoscut că plângerea penală adresată Parchetului Militar a fost înregistrată sub nr. 369/2002 la 10 septembrie 2002 și că a fost trimisă spre competentă

soluționare, la data de 29 ianuarie 2003 P.N.A.,

unde urmează să se adreseze. La data de 29 05.2003 a fost în audiență la P.N.A. și și-a completat plângerea penală inițială cu un memoriu, memoriu care a fost înregistrat sub nr. 3315 din 29 mai 2003.

Fața de dosarele de cercetare penala nr. M3/P/2000, 48/P/2001,

53/P/2001 și nr. 26/P/2004, în rezoluțiile date deși s-a făcut menținea

comunicării soluțiilor către petent, aceste rezoluții în extenso nu i-au

fost comunicate niciodată, cu toate că a făcut mai multe reveniri și s-

a interesat în permanență de soarta acestor plângeri.

S-a mai arătat că nu a avut acces la studiul dosarelor, decât

după ce a sesizat in mod repetat D.N.A. Fată

de tardivitatea comunicării rezoluției nr. 26/P/2004, dată la 25 februarie 2004

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și primită la data de 14 aprilie 2008, prin rezoluția data, Procurorul General nu a arătat nimic

cu privire la întârzierea de 4 ani a comunicării rezoluției, dat fiind că

vina pentru lipsa comunicării rezoluției aparține în exclusivitate procurorilor.

Față de actele premergătoare invocate prin rezoluția

nr. 26/P/2004 și menținute de Procurorul General prin Rezoluția n

r. 403/ll/2/2008, s-a susținut că acestea sunt inexistente și că în afara

trecerii în revistă a dosarelor și a deciziilor care au constituit soluționarea civilă a litigiului de muncă, procurorii nu au mai administrat niciun alt act premergător, fapt care intră în contradicție cu dispozițiile cuprinse la art. 224 C. proc. pen., care raportat, la plângerea penala inițială, procurorii erau obligați să

efectueze inventarierea gestiunii, o revizie contabilă, relații scrise și

verbale, care puteau avea aspecte comune cu declarațiile părților sau

ale martorilor, constatare medicală, ridicarea de înscrisuri, etc.

Lipsa procesului verbal pentru actele premergătoare întocmit de procurorul care a dat rezoluția nr. 26/P/2004 a reprezentat dovada elocventă că în dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău nu s-au efectuat acte premergătoare, despre

care procurorii prin rezoluțiile date, susțin contrariul.

Mai mult decât atât, a susținut petentul, a fost înregistrat cu

Plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 26/P/2004, și deși alăturat plângerii, a administrat probe

și dovezi corespunzătoare celor 40 de anexe, atașate plângerii penale din data de 09 septembrie 2002, procurorii nu l-au chemat, în

condițiile în care se constituise și parte vătămată, fapt ce dovedește

încă o data lipsa actelor premergătoare. Deși procurorii prin rezoluțiile date au făcut o trecere în revista a dosarelor civile în care s-a judecat litigiul de muncă, această trecere în revistă se referea strict la numărul dosarelor și a hotărârilor emise de

judecători, trecerea în revistă făcându-se fără observarea

abuzurilor și încălcărilor deontologiei de judecători, așa cum s-a întâmplat, în fapt și cu ocazia rejudecării cauzei din dosarul nr. 2049/RE/2000 al Judecătoriei Piatra Neamț, cauză repartizată

spre soluționare judecătorului N.M.

Deși, prin decizia civila nr. 1891 din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamț, cât și prin decizia civilă nr. 211 din data de

10 februarie 2000, a Curții de Apel Bacău, s-a dispus rejudecarea cauzei

cu efectuarea „expertizei tehnico-contabile”, probă ce fusese

solicitată a fi administrată în prima etapă de judecare a cauzei și respinsă inițial de instanța de fond, dar admisă în apel și care a

constituit motivul rejudecării, procurorii nu au constatat că magistratul investit cu judecarea cauzei, respectiv judecătorul N.M., a respins „netemeinic, nelegal și abuziv”

administrarea acestei probe, invocând ca motiv al respingerii

administrării expertizei tehnico-contabile, prin respingerea cererii

reconvenționale depusă nelegal la dosar de unitatea intimată în

rejudecare.

Ori, a susținut petentul, cererea pentru expertiza tehnico-

contabilă fusese invocată de el ca probă în prima etapa de judecată

și nu în rejudecare.

Aceste fapte abuzive ale judecătorului N.M. au fost

continuate si de ceilalți judecători împotriva actelor de care el s-a plâns, (precizând prin plângerea penală faptele comise de fiecare

dintre respectivii judecătorii, care se fac vinovați printr-o soluționare abuzivă a litigiului său de muncă) și în contra probelor și dovezilor

administrate de el la fiecare dosar, dosare care au fost enumerate de

procurori prin rezoluțiile date.

„Prinși cu mâța-n sac”, a arătat petentul în motivarea plângerii

procurorii

și procurorul general au precizat prin rezoluția dată că rezoluția

subalternului

său

ar fi temeinică și legală, cu toate că prin rezoluția nr. 26/P/2004, procurorul

respectiv, a susținut că ar fi efectuat acte premergătoare împotriva

unor magistrați-judecători, respectiv M.A. și H.E., care la acea data nu mai aveau aceasta calitate de magistrat-judecător încă din anul 2002.

Mai mult decât atât, același procuror prin rezoluție susține că,

competența organelor de urmărire penală nu se raportează la

calitatea inculpatului, deducându-se că magistrații-judecători pot fi

cercetați și de organele de poliție.

Aspectele de nelegalitate comise de judecători cu ocazia

soluționării litigiului de muncă și constatate de el, dar nu și de procurori, a susținut petentul, care prin încălcarea deontologiei profesionale nu au dispus și nu au procedat la o ancheta penală

efectivă menită să descopere adevărul, mulțumindu-se doar să-i

recomande sfaturi juridice, sfaturi care nu Ie-a solicitat, recomandările

făcute fiind ridicate în fața instanțelor investite cu soluționarea litigiului

de muncă. Respectiv judecătorul N.M. din cadrul

Judecătoriei Piatra-Neamț, conform precizărilor făcute în scris de

procurorul care a instrumentat plângerea penală, așa cum rezultă din

mențiunea făcută pe coperta interioara a dosarului nr. H3/P/2000, a

arătat că magistratul a refuzat să efectueze o cercetare penala împotriva sa, deși acest magistrat în cadrul judecării cauzei din

dosarul nr. 2049/RE/2000, privind rejudecarea litigiului de muncă, a respins acestuia cererea privind administrarea probei cu expertiză

tehnico-contabilă stabilită anterior prin decizia civilă nr. 1891/AC/1999

din data de 14 octombrie 1999, pronunțata în dosarul nr. 3445/AC/1999 al Tribunalului Neamț și menținută ca autoritate de lucru judecat prin decizia civila nr. 211 din 10 februarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel

Bacău în dosarul 334/2000. Același judecător a permis unității pârâte să depună la dosarul nr. 2049/RE/2000 și în rejudecare o

cerere reconvențională, încălcând astfel cu buna știința dispozițiile

Codului de procedura civilă.

Abuzurile magistratului au continuat în aceeași cauză, când se

motivează respingerea administrării probei cu expertiză „tehnico-contabilă” solicitată de petent arătând că, respingerea acestei probe

ar fi luată ca urmare a faptului că a respins și cererea

reconvențională depusă de intimata - reclamantă în rejudecare și

acceptată inițial de același magistrat.

Pentru toate aceste considerente, petentul a arătat că înțelege

să formuleze plângere împotriva următoarelor rezoluții:

- rezoluția nr. 113/P/2000 din data de 21 februarie 2001, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de

12 septembrie 2008;

- rezoluția nr. 403/11/2/2001 dată la data de 07 mai 2001 a

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

primită la data de 12 septembrie 2008;

- rezoluția nr. 48/P/2001, din data de 12 iunie 2001 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008;

- rezoluția nr. 53/P/2001, din data de 12 iunie 2001 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008;

e) Rezoluția nr. 26/P/2004, din data de25 februarie 2004 a

Parchetului

de

pe

lângă Curtea de Apel Bacău, primită la data de 12 septembrie 2008, prin care

s-a

dispus conexarea dosarelor penale nr. 113/P/2000 și 48/P/2001, cu

dosarul

nr. 26/P/2004, dar fără conexarea dosarului 53/P/2001, cu mențiunea

de

neîncepere a urmăririi penale adoptate de procurorii în acele cauze; f) rezoluția nr. 407/II/2/2008 din data de 14 mai 2008, dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău.

Pentru toate motive s-a solicitat, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b)

C. proc. pen., admiterea plângerilor, desființarea rezoluțiilor

și trimiterea dosarelor spre o cercetare efectiva în mod individual

(pentru flecare magistrat - judecător împotriva căruia s-a plâns) la

Parchetul de pe lângă Curtea Apel Bacău”.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3685 din data de 03 iunie 1099, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț (judecător C.G.), s-a respins, ca nefondată, contestația împotriva deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Neamț de desfacere a

contractului de muncă al petentului.

Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr. 1891/ AC din data de 14 octombrie 1999, apreciind că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru a se prezenta apărătorul ales, a admis apelul declarat de acesta, a desființat sentința civilă apelată și a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Piatra Neamț.

Prin decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1891/ AC din data de 14 octombrie 1999 a

Tribunalului Neamț.

Judecătoria Piatra Neamț, prin sentința civilă nr. 4392 din data

de 26 iunie 2000, pronunțată de intimata-judecător N.M., a respins contestația formulată de petentul-contestator, precum și cererea reconvențională formulată de SC E. SA Piatra Neamț.

Prin decizia civilă nr. l813/ RC din data de 04 octombrie 2000,

pronunțată de Tribunalul Neamț, intimați-judecători C.A., V.B. și D.S., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul-contestator, hotărârea devenind irevocabilă.

Petentul-contestator a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei civile nr. l813/  RC din data de 04 octombrie 2000,

pronunțată de Tribunalul Neamț, intimați judecători M.A., V.B. și M.A., dar prin decizia civilă nr. l378/ RC din data de 19 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Neamț, contestația

în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nemulțumit de soluțiile date petentul a formulat plângerii penale

împotriva unora dintre magistrații-judecători care au participat la

soluționarea cauzei, fie la prima instanță, fie la instanța de control

judiciar, plângerile făcând obiectul mai multor dosare penale.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția din data de 21 februarie 2001, pronunțată în dosarul

nr. 113/P/2000, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu

art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimata N.M., cercetată sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut că la data de 05 februarie 1999,

sub nr. 1908/1999, a fost înregistrată contestația formulată de

contestatorul D.A. împotriva deciziei nr. 26 din data de 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Piatra Neamț, prin care i s-a

desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) C. muncii. Prin sentința civilă nr. 3685 din data de 03 iunie 1999, pronunțată de

Judecătoria Piatra Neamț, contestația a fost respinsă ca nefondată.

Cu ocazia judecării în fond a cauzei contestatorul a refuzat să

pună concluzii și ca urmare a exercitării căii legale de atac, sentința a fost desființată prin decizia civilă nr. l891/ AC din data de 14 octombrie 1999 a

Tribunalului Neamț și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, soluție menținută prin decizia civilă nr. 211 din data de

10 februarie 2000 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a respins recursul

declarat de SC E. SA Piatra Neamț.

Cauza a fost reînregistrată la data de 20 martie 2000 la Judecătoria

Piatra Neamț sub nr. 2049/2000 și a fost repartizată în completul

doamnei judecător N.M. Pe parcursul soluționării cauzei,

urmare și a faptului că SC E. SA Piatra Neamț a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea contestatorului

la plata sumei de 1.320.686 lei ROL, reprezentând prejudiciul produs

prin abaterile comise, acesta a solicitat efectuarea unei expertize fără a depune obiectivele, deși i s-a pus în vedere acest lucru.

În același timp contestatorul a formulat cerere de strămutare, dar Curtea Supremă de Justiție i-a respins cererea. Prin sentința civilă nr. 4392 din data de 26 iunie 2000, pronunțată de Judecătoria

Piatra Neamț, contestația a fost respinsă ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1813 din 04 octombrie 2000, Tribunalul Neamț a

respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator.

Instanțele au reținut că abaterile comise de contestator și

constatate în ziua de 20 ianuarie 1999 sunt reale și constituie abateri grave

de la obligațiile de serviciu, la data respectivă, fiind controlat de organele competente ale SC E. SA Piatra Neamț a fost găsit în bufet consumând băuturi alcoolice, iar la verificarea documentelor s-au constatat numeroase deficiente în ceea ce

privește ținerea evidențelor sumelor încasate drept contravaloarea

energiei electrice consumate de abonați, că unele facturi le încasa prin intermediul unei gestionare din satul Cotu Vameș, comuna

Horia, județul Neamț, iar la data respectivă nu a putut justifica suma

de 1.320.686 lei.

Fată de cele menționate, s-a reținut de procuror în rezoluția menționată mai sus, că prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești

nu se poate reține în sarcina magistratului judecător, încălcarea

drepturilor procesuale ale petentului sau că s-au comis fapte penale.

Prin rezoluția nr. 403/ll/2/2001 din data de 07 mai 2001, dată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă plângerea

formulată de petent.

În motivarea acestei rezoluții s-au reținut următoarele:

Petentul a lucrat la SC E. SA Piatra Neamț, fiindu-i desfăcut Contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) C. muncii, prin decizia nr. 26 din de 21 ianuarie 1999.

Petentul a formulat ulterior contestația cu nr. 1908 din 05 februarie 1999. În urma judecării acelei contestații s-a dispus

respingerea ei prin sentința nr. 3685 din 03 iunie 1999 de către

Judecătoria Piatra Neamț. Hotărârea a fost apelată, așa încât

Tribunalul Neamț, prin decizia civilă 1891/ AC din 14 octombrie 1999, dosar

nr. 3445/AC/1999, a admis apelul și a casat hotărârea instanței de

fond spre rejudecare, motivat de faptul că s-a încălcat dreptul la

apărare, respectiv nu i s-a mai acordat un termen pentru a-și angaja apărător.

Cauza a format obiectul dosarului nr. 2049/2000, fiind

repartizat în completul doamnei judecător N.M. ;S-a

formulat de SC E. SA Piatra Neamț o cerere

reconvențională, solicitându-se obligarea contestatorului la plata

sumei de 1.320.686 lei, prejudiciu produs unității prin săvârșirea

abaterilor care au dus la desfacerea contractului de muncă.

Petentul, se motivează de procurorul general, a solicitat efectuarea unei expertize, pentru care nu a depus obiectivele

cerute de instanța de judecată, a solicitat recuzarea judecătoarei N.

M. toate susținerile dovedindu-se nereale.

Prin sentința civilă nr. 4392 din 26 iunie 2000 a fost respinsă atât

contestația, cât și cererea reconvențională. Din verificările și

cercetările efectuate, s-a arătat în motivarea rezoluției procurorului

general, nu s-a putut reține că doamna judecător N.M. ar fi săvârșit vreo infracțiune, motiv pentru care nu s-a cerut aprobarea

de cercetare și s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind

aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De altfel, respingerea unei cereri nemotivate sau probe care nu

sunt pertinente într-o cauză dedusă judecății, a susținut procurorul

general, nu poate duce la concluzia că judecătorul a săvârșit un abuz în serviciu, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit un interes în cauză,

iar în conformitate cu legea contestatorul avea la dispoziție căile de atac, putând fi, astfel, reformate hotărârile judecătorești în care ar fi

fost prejudiciat.

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția nr. 657/11/2/2002 din

data de 10 mai 2002, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția din

data de 12 iunie 2001, dată în dosarul nr. 48/P/2001, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

, neînceperea urmăririi penale față de A.

C. și S.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Prin rezoluția procurorului s-a dispus conexarea dosarului

nr. 53/P/2001 la dosarul nr. 48/P/2001 al aceeași unități de procuratură.

În motivarea acestei rezoluții s-au reținut următoarele:

Din examinarea dosarului nr. 3266/2000 al Tribunalului Neamț, la judecarea căruia a participat judecătorul A.C., în calitatea de președinte de complet și judecătorul S.D., în

calitate de membru și au pronunțat decizia civilă nr. 1813 din 04 octombrie 2000,

având ca obiect recursul petentului împotriva sentinței civile

nr. 4392 din 26 iunie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, rezultă că decizia

nu a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură

civilă.

Instanțele au reținut că abaterile comise de contestator și

constatate în ziua de 20 ianuarie 1999 sunt reale și constituie abateri grave

de la obligațiile de serviciu. La data respectivă, fiind controlat de organele competente ale SC E. SA Piatra Neamț a fost găsit în bufet consumând băuturi alcoolice, iar la verificarea documentelor s-au constatat numeroase deficiente în ceea ce

privește ținerea evidențelor sumelor încasate drept contravaloarea

energiei electrice consumate de abonați, că unele facturi le încasa prin intermediul unei gestionare din satul Cotu Vameș, comuna

Horia, județul Neamț, iar la data respectivă nu a, putut justifica suma

de 1.320.686 lei.

Prin rezoluția din data de 25 februarie 2004, dată în dosarul

nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în

temeiul art. 228 alin. (6) și (10) lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de A.M.,

A.M. și E.H., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen.,

deoarece faptele nu există. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău a reținut în această rezoluție următoarele: D.

A. a formulat la data de 27 ianuarie 2004 o plângere penală prin care a solicitat să fie cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. judecătorii:

A.M., A.M., E.H., N.M., A.C. și S.D., constând în aceea că în

diferite faze ale unui proces civil, având ca obiect contestație a sa

împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă

nr. 26 din 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA Neamț, ar fi

pronunțat, cu rea-credință, hotărâri nelegale și netemeinice.

Din actele premergătoare începerii urmăririi penale a rezultat că,

la 5 februarie 1999 la Judecătoria Piatra Neamț, sub nr. 1908/1999, a fost

înregistrată contestația formulată de D.A. împotriva deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 1999, emisă de SC E. SA

Neamț, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130

lit. i) C. muncii. Prin sentința civilă nr. 3685 din 3 iunie 1999,

Judecătoria Piatra Neamț a respins, ca nefondată, contestația

formulată de petent. Urmare a căii legale de atac, exercitată de contestator, sentința amintită a fost desființată prin decizia civilă nr.

1891 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamț cauza a fost trimisă pentru

rejudecare instanței de fond.

Această soluție a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului formulat de SC E. SA Piatra Neamț de

Curtea de Apel Bacău „decizia civilă 211 din 10 februarie 2000”.

Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub

nr. 2049 din 3.2000 și a fost repartizată completului doamnei judecător N.M.

Prin sentința civilă nr. 4392 din 26 iunie 2000, contestația a fost

respinsă, ca nefondată, în același timp a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de intimata reclamantă SC

E. SA Piatra Neamț.

Prin decizia civilă nr. 1813 din 4 octombrie 2000, irevocabilă,

pronunțată în dosarul 3266/RC/2000 al Tribunalului Neamț, completul

de judecată din care au făcut parte și judecătorii C.A.

și D.S., a respins, ca nefondat, recursul petentului.

Judecătorii A.M., A.M. și E.H. nu au făcut

parte din completele de judecată care au rezolvat în fond și recurs

litigiul de muncă în care a figurat ca parte reclamantul D.A.

Nemulțumit de modul în care a fost soluționat litigiul de muncă

de către instanțele de fond și recurs, petentul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr,1813/ RC din 4 octombrie 2000 a

Tribunalului Neamț, motivând că judecătorul A.C., s-ar

fi pronunțat anterior în cauză prin decizia civilă 1891/ AC din 14 octombrie 1999

în dosarul nr. 3445/AC/1999 al Tribunalului Neamț.

Prin decizia civilă nr. l378/ RC din 19 aprilie 2002, pronunțată în dosarul

nr. 3842/RC/2000, completul de judecată din care au făcut parte judecătorii A.M. și A.M., a respins contestația în

anulare formulată de D.A. ca neîntemeiată.

Soluția adoptată a fost considerată temeinică și legală

deoarece, potrivit dispozițiilor procedurale hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare numai dacă motivele nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului.

Așa fiind, a rezultat că judecătorii A.M. și A.

M. nu au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în dauna

reclamantului.

Din verificări a rezultat că judecătoarea E.H., prin

încheierea din 12 aprilie 2001 a dispus suspendarea judecării recursului

declarat de D.A. împotriva deciziei nr. 1813 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Neamț, pentru lipsa părților, în urma exercitării căilor de atac de către petent, sentința a fost desființată

.Prin aceasta nu au fost îngrădite drepturile petiționarului care a avut

posibilitatea formulării cererii de repunere a cauzei pe rol.

Prin rezoluția din aceeași zi, s-a dispus conexarea dosarelor

nr. 113/P/2000, 48/P/2001, cu dosarul nr. 26/P/2004 și s-au menținut

soluțiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate cu privire la:

N.M., A.C. și S.D. în dosarele

nr. 113/P/2000 și, respectiv, 48/P/2001 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău.

Parchetul a reținut că petentul a formulat plângeri penale împotriva judecătorilor: N.M., A.C., S.D., A.A., A.M. și E.H.,

considerând că au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu,

prevăzută de art. 246 C. pen., cu ocazia soluționării unor cauze civile în care a figurat ca parte.

Din verificările făcute a rezultat că în dosarul nr. H3/P/2000 al

acestei unități de parchet, la sesizarea petentului, s-au făcut verificări

prealabile începerii urmăririi penale cu privire la judecătoarea

N.M. de la Judecătoria Piatra Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că în mod nelegal ar fi respins contestația formulată de petent împotriva

deciziei de desfacere a contractului de muncă emisă de SC E. SA Piatra Neamț. Prin rezoluția din 21 februarie 2001 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.M., deoarece fapta reclamată nu s-a confirmat.

Plângerile formulate de petent împotriva acestei soluții au fost

respinse ca neîntemeiate, pe cale ierarhică, inclusiv de secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție.

Printr-o altă plângere petentul i-a reclamat pe judecătorii

A.C. și S.D., pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi pronunțat hotărâri

judecătorești nelegale și netemeinice cu prilejul judecării în recurs a

litigiului de muncă în care a figurat ca parte.

Plângerea a format obiectul dosarului nr. 48/P/2001 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în care prin rezoluția

din data de 12 iunie 2001, s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

întrucât faptele reclamante nu s-au confirmat.

Prin rezoluția adoptată, procurorul nu s-a pronunțat asupra faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reclamată și față de

numiții C.A., D.S. si N.M.; în mod greșit s-a reținut prin rezoluție că judecătorii A.M., A.M. și H.E. nu au participat la judecarea cauzelor în care a avut calitatea de parte; prin rezoluție nu s-a

menționat faptul că judecătorii A.M. și H.E. fuseseră

eliberați din funcție (prin demisie și ca urmare a pensionării în raport

cu data soluționării cauzei); soluția adoptată de procuror nu i-a fost

comunicată în termenul legal.

Verificându-se dosarul nr. 26/P/2004 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău s-a constatat următoarea situație de fapt:

Petentul D.A. a formulat plângeri la organele de urmărire penală prin care a susținut că judecătorii care au judecat, în

fond, sau în exercitarea căilor de atac, cauzele civile privind o contestație a sa formulată împotriva deciziei de desfacere a

contractului de muncă nr. 26 din data de 21 ianuarie 1999, emisă de SC

E. SA Neamț, sau având legătură cu această contestație, și-

ar fi încălcat atribuțiile de serviciu.

Potrivit aprecierii petentului exercitarea cu rea-credință a

atribuțiilor de serviciu de către judecători ar caracteriza conținutul

constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Contestația formulată de petentul D.A. împotriva

deciziei nr. 26 din 21 ianuarie 1999 emisă de SC E SA Neamț,

prin care i s-a desfăcut contractul de muncă a format obiectul dosarului nr. 1908/1999. Prin sentința civilă nr. 3685 din 3 iunie 1999

s-a respins contestația, ca nefondată, prin decizia

nr. 211 din 10 februarie 2000 a Curții de Apel Bacău (cauza a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoriei Piatra Neamț), cauza fiind reînregistrată sub nr. 2049 din 20 martie 2000, fiind repartizată spre soluționare judecătorului N.M. Prin sentința civilă nr. 4392 din 26 iunie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț contestația a

fost respinsă ca nefondată.

Împotriva hotărârii judecătorești D.A. a exercitat

căile de atac.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1813 din 4 octombrie 2000 a Tribunalului

Neamț (pronunțată în dosarul 3266/2000 de judecători A.C.

și S.D.), s-a respins recursul petentului formulat împotriva

sentinței civile nr. 4392 din 26 iunie 2000.

Petentul D.A. a formulat și contestație în anulare

împotriva deciziei civile nr. 1813/2000 a Tribunalului Neamț, care a

fost respinsă ca neîntemeiată

prin

decizia

civilă

nr. l378/ RC din 19 aprilie 2002 Pentru aceleași motive, în raport și de

numeroasele memorii deduse de petent și de criticile aduse, nu se impunea audierea acestuia de organele de urmărire penală și nici a

intimaților.

În ceea ce privește critica privind lipsa procesului verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare, Curtea constată că organul de urmărire penală și-a bazat soluția pe

înscrisurile aflate la dosarul cauzei, neimpunându-se încheierea unui

asemenea proces-verbal.

De altfel, chiar în condițiile în care s-ar fi impus încheierea unui

asemenea proces-verbal, având în vedere prevederile art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., nu s-a putut constata nulitatea actelor

efectuate în cauză, nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate

absolută prevăzute de susmenționatul text.

S-a mai susținut de petent că deși, prin decizia civila nr. 1891

din data de 14 octombrie 1999 a Tribunalului Neamț, cât și prin decizia civilă

nr. 211 din data de 10 februarie 2000, a Curții de Apel Bacău, s-a dispus rejudecarea cauzei cu efectuarea „expertizei tehnico-contabile”,

probă ce fusese solicitată a fi administrată în prima etapă de judecare

a cauzei și respinsă inițial de instanța de fond, dar admisă în apel și

care a constituit motivul rejudecării, procurorii nu au constatat că

magistratul investit cu judecarea cauzei, respectiv judecătorul N.M., a respins „netemeinic, nelegal și abuziv” administrarea acestei probe, invocând ca motiv al respingerii

administrării expertizei tehnico-contabile, prin respingerea cererii

reconvenționale depusa nelegal la dosar de unitatea intimată în

rejudecare.

Ori, a susținut petentul, cererea pentru expertiza tehnico-contabilă fusese invocată de el ca probă în prima etapa de judecată și nu în rejudecare.

Aceste fapte abuzive ale judecătorului N.M. au fost

continuate și de ceilalți judecători împotriva actelor de care el s-a plâns, (precizând prin plângerea penală faptele comise de fiecare

dintre respectivii judecătorii, care se fac vinovați printr-o soluționare

abuzivă a litigiului său de muncă) și în contra probelor și dovezilor

administrate de el la fiecare dosar, dosare care au fost enumerate de

procurori prin rezoluțiile date.

Susținerile petentului au fost considerate eronate, deoarece

prin decizia civilă nr. l891/ AC din data de 14 octombrie 1999, pronunțată de

Tribunalul Neamț, a fost admis apelul declarat de acesta, a fost desființată sentința civilă apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Piatra Neamț, întrucât

s-a apreciat că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru a se prezenta apărătorul ales.

În cauză dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivul mai sus menționat nu s-a admis, așa cum susține

petentul pentru efectuarea unei expertize tehnică-contabile, din considerentele deciziei menționate mai sus nerezultând acest lucru.

În ceea ce privește decizia civilă nr. 211 din data de 10 februarie 2000

, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, prin aceasta s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC E. SA Piatra Neamț împotriva deciziei civile nr. l891/ AC din data de 14 octombrie 1999 a

Tribunalului Neamț, fără a se face alte considerații cu privire la

probele care să fie administrate de instanța de rejudecare, aceasta

fiind suverană în aprecierea probelor necesare și utile soluționării

cauzei.

Analizând pe fond legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate,

din actele și lucrările dosarelor a rezultat că activitatea intimaților-

judecători s-a desfășurat cu stricta respectare a dispozițiilor legale.

Nu pot constitui fapte penală și implicit nu poate fi angajată

răspunderea penală a unui magistrat, activitatea desfășurată cu prilejul unor acte au măsuri efectuate în exercitarea întocmai a funcției și a adoptării unei soluții.

Soluția dată de intimați este rezultatul interpretării date probelor din dosarele cu soluționarea cărora au fost legal investiți, aprecierea

legalității și temeinicei acesteia, așa cum, de altfel s-a mai arătat,

este atributul exclusiv al stanțelor de control judiciar.

Apoi, așa cum este cunoscut, infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor se realizează sub aspectul elementului

material, fie intr-o inacțiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o

acțiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, ambele săvârșite în

exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar sub aspectul laturii subiective, în

ambele modalități de realizare, se săvârșește numai cu intenție, care

poate fi directă sau indirectă, autorul urmărind sau acceptând producerea acestui rezultat.

Or, din actele și lucrările dosarului nu a existat nici un indiciu al

îndeplinirii condițiilor cumulative analizate mai sus.

De altfel, în raport de data pronunțării hotărârilor de intimații-

magistrați N.M., A.C., S.D.,

H.E. și A.M., de prevederile art. 122 alin. (l) lit. d) C. pen. și cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., s-a împlinit și termenul

special al prescripției speciale al răspunderii penale, prevăzut de

art. 124 C. pen., fiind împiedicată punerea în mișcare a acțiunii

penale.

În ceea ce-i privește pe intimații A.M. și A.M.,

aceștia au pronunțat decizia civilă nr. l378/ RC din data de

19.04.2002, au respins contestația în anulare formulată de petent

împotriva deciziei penale nr. 1813/2000 a Tribunalului Neamț, reținând

că motivul contestației în anulare invocat de petent, respectiv faptul că judecătorul A.C. a pronunțat decizia civilă nr. 1891/ AC din data de 14 octombrie 1999, nu se regăsește printre cele de

reformare a hotărârilor judecătorești pe calea contestației în anulare

prevăzut de art. 317 C. proc. pen.

De altfel, nici nu s-a putut susține că intimatul-judecător

A.C. ar fi fost incompatibil să participe la soluționarea

recursului după rejudecare, în condițiile în care prin decizia civilă

nr. l891/ AC din data de 1999, a fost desființată sentința civilă nr. 3685 din data de 03 iunie 1999 a Judecătoriei Piatra Neamț și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru încălcarea

dreptului la apărare al petentului, magistratul nepronunțându-se asupra fondului cauzei.

Curtea a reținut că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 17 din Legea

nr. 304/2004, republicată, art. l alin. (4) și art. 129 din Constituția României, revizuită, a rezultat fără echivoc faptul că exercitarea

dreptului de sesizare al persoanelor în legătura cu activitatea sau conduita judecătorilor nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate

prin hotărâri judecătorești.

Eventualele încălcări ale normelor legale de drept procesual

și/sau de drept substanțial de intimații-judecători pot fi analizate exclusiv pe căile legale de atac.

A proceda altfel ar însemna a accepta că o hotărâre

judecătorească ar putea fi supusă simultan și paralel unui

control de legalitate de către o autoritate a statului, alta

decât o instanță de judecată, ceea ce nici Constituția, nici

legea de organizare judecătorească și nici C.

E.D.O. nu o permite.

Conform jurisprudenței C.E.D.O. procurorul nu este considerat magistrat în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție.

Totodată, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Acest lucru nu înseamnă că au fost nesocotite dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Constituția României și nici cu art. 7 din D.

U.D.O. și art. 14 din C.E.

D.O.

Nu poate constitui faptă penală și implicit nu poate fi angajată

răspunderea penală a unui magistrat, activitatea desfășurată cu prilejul unor acte sau măsuri efectuate în exercitarea întocmai a funcției și a adoptării unei soluții.

A rezultat că organului de urmărire penală și/sau unei alte

instanțe judecătorești îi este interzis prin Constituție și lege să facă cercetări și/sau aprecieri cu privire la activitatea de judecată a unui

magistrat, în condițiile în care nu există nici un indiciu că și-ar fi exercitat abuziv atribuțiile de serviciu.

În ceea ce le privește pe intimatele E.H. și A.

M. acestea prin încheierea din 12 aprilie 2001 au dispus suspendarea

judecării recursului declarat de petent împotriva deciziei nr. 1813 din

4 octombrie 2000 a Tribunalului Neamț, pentru lipsa nejustificată a părților la

termenul de judecată.

Prin aceasta nu au fost îngrădite drepturile procesuale ale

petentului, care avea posibilitatea declarării recursului împotriva

încheieri de suspendare judecării recursului sau a formulării cererii de

repunere a cauzei pe rol, așa cu de altfel, s-a și întâmplat, ci s-a făcut

o corectă aplicare a instituției suspendării judecării recursului pentru

lipsa nejustificată a părților.

Referitor la faptul că nu s-a menționat în rezoluții că intimații A.

M. și H.E. nu mai erau judecători la data efectuării cercetărilor, Curtea a constatat că nu se impunea înserarea acestei

mențiuni, deoarece, obiectul cauzei făcându-l infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen., în conformitate prevederile art. 40 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.

, „Când competența instanței este determinată de

calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar

dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate,

în cazurile, printre altele, când fapta are legătură cu atribuțiile de

serviciu ale făptuitorului, ori în cauză faptele imputate intimaților au

legătură cu atribuțiile de serviciu,

cu art. 33 – art. 35 C. proc. pen.,

privind cazurile de indivizibilitate și conexitate”.

Apoi, în cauză erau incidente și prevederile art. 45 alin. (l) C. proc. pen.,

împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul D.A., depunând în scris la dosarul cauzei motivele de recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând criticile din plângerile formulate inițial, și a

solicitat în esență, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerilor, desființarea rezoluțiilor și trimiterea

dosarelor spre o cercetare efectiva în mod individual (pentru flecare

magistrat - judecător împotriva căruia s-a plâns) la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor preceda.

Instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul

cauzei, a apreciat în mod corect că intimații magistrați judecători A.M., A.M., H.E., N.M.,

A.C. și S.D. în calitatea pe care o aveau, aceea de judecători la Judecătoria Piatra Neamț, Tribunalului Neamț

și Curtea de Apel Bacău, au pronunțat sentințele și deciziile și au

indicat considerentele care au stat la baza acestora.

Pe de altă parte, deși recurentul petiționar D.A. a

arătat, în concret, în ce a constat vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității de judecată a magistratului judecător,

angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se

dovedește reaua - credință cu care acționează acesta în scopul

prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în

speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiuni reclamată.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor procedurale cu ocazia

soluționării cauzei de către magistrații judecători, pot fi criticate într-

un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de control

judiciar, instanță de judecată sesizată cu soluționarea cauzei

respective în calea de atac. În speță, petiționarul, a avut calitatea de

contestator în dosarul în legătură cu care pretinde că s-au săvârșit faptele reclamate, astfel încât își putea valorifica susținerile în fața

instanței de control judiciar.

Astfel, apreciind că sentința pronunțată în cauză este legală și

temeinică, corect motivată în fapt și în drept, asemenea și rezoluțiile

dispuse, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192

alin. (3) din același cod, va obliga recurentul petent la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.A., împotriva sentinței penale nr. 142 din 16 octombrie 2008

a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.