ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3935/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 25 iunie

2001, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București i-a

trimis în judecată pe inculpații:

- S.R., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 293 C. pen. și art. 65

din Legea nr. 56/1992;

- G.E., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, art.

257 C. pen. și art. 26, raportat la art. 255 C. pen.;

- P.G., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 65 din Legea 56/1992, art. 289

C. pen. și art. 254 C. pen. și

- C.I., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 26, raportat la art. 255 C. pen. și art. 26 C. pen., raportat

la art. 65 din Legea nr. 56/1992.

S-a reținut că, în luna septembrie

2000, inculpatul S.R. a sustras pașaportul cumnatului său A.M. și a înlocuit

poza acestuia cu propria sa fotografie. La data de 3 octombrie 2000, împreună

cu concubina sa R.M. și cu doi copii minori trecuți pe pașaportul concubinei,

s-au deplasat la punctul de frontieră Siret, pentru a trece frontiera în

Ucraina. În dimineața zilei de 4 octombrie 2000, S.R. l-a cunoscut în gară pe

inculpatul G.E., care făcea taximetrie, și care în schimbul sumei de 50 de

mărci germane l-a pus în legătură cu plutonierul major de frontieră C.I., spre

a-l ajuta să treacă frontiera cu pașaportul fals.

La rândul său, C.I. i-a făcut

legătura cu colegul său P.G., care, deși a observat falsul a aplicat ștampila

pe pașaport și i-a permis urcarea în trenul ce pleca spre Ucraina, primind în

schimb suma de 150 de mărci germane.

Grănicerii ucrainieni au descoperit

falsul și l-au întors atât pe inculpat, cât și pe însoțitorii săi, în România.

Prin sentința penală nr. 48 din 8

aprilie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București l-a condamnat pe

inculpatul S.R. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals,

prevăzută de art. 291 C. pen., la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de fals

privind identitatea, prevăzută de art. 293 C. pen. și la 2 ani închisoare,

pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 65

din Legea nr. 56/1992, dispunând, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

C. pen., executarea pedepsei celei mai mari, de 3 ani închisoare.

Pentru infracțiunea de fals material

în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., inculpatul

S.R. a fost achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) și art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen.

Ceilalți inculpați au fost achitați

pentru toate infracțiunile reținute în actul de acuzare, în temeiul art. 10

alin. (1) lit. a) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii a declarat apel

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București,

solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, pe fond,

condamnarea inculpaților pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși

în judecată.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia penală nr. 73 din 30 iulie 2002, a admis apelul procurorului și a

desființat parțial sentința, în sensul că:

- l-a condamnat pe inculpatul S.R.

la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C.

pen. (pe care a contopit-o în rezultanta de 3 ani închisoare);

- l-a condamnat pe inculpatul G.E.

la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat

la art. 65 din Legea nr. 56/1992, la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 257 C. pen. și la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 C. pen., dispunând executarea

pedepsei celei mai mari, de 2 ani închisoare;

- l-a condamnat pe inculpatul C.I.

la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art.

255 C. pen. și la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C.

pen., raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, dispunând suspendarea

executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare;

- l-a condamnat pe inculpatul P.G.

la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C.

pen., raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, la 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și la 3 ani și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., dispunând executarea

pedepsei celei mai mari, de 3 ani și 6 luni închisoare.

Instanța a confiscat 50 de mărci

germane de la inculpatul G.E. și 150 de mărci germane de la inculpatul P.G.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpații S.R., G.E., C.I. și P.G., solicitând casarea deciziei

pronunțate în apel și menținerea hotărârii instanței de fond (C.I., P.G. și

G.E.), întrucât vinovăția lor nu a fost probată, iar inculpatul S.R., reducerea

pedepsei aplicate, în subsidiar inculpatul G.E. a solicitat reindividualizarea

pedepsei aplicate sub aspectul modului de executare, în sensul aplicării art.

81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 5591 din 17

decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursurile

inculpaților, a casat hotărârile și a trimis cauza tribunalului spre

rejudecare, cu motivarea că, se impunea înlăturarea contradicțiilor dintre

declarațiile persoanelor audiate în cauză, prin reaudieri și confruntări, în

vederea stabilirii corecte a situației de fapt.

Tribunalul Militar Teritorial

București, prin sentința penală nr. 64 din 11 martie 2003, a declinat

competența în favoarea Tribunalului Suceava, în baza art. 42 C. proc. pen.,

raportat la art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.

Prin sentința penală nr. 292 din 15

octombrie 2003, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul S.R. la un an și

6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., la 2 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. și la 2 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 65 din Legea nr. 56/1992.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

543/2002, instanța a constatat grațiate ultimele două pedepse, iar pedeapsa de

un an și 6 luni închisoare a fost contopită cu pedeapsa de un an și 6 luni

aplicată prin sentința penală nr. 107/2000 a Judecătoriei Orăștie. Rezultanta

de un an și 6 luni închisoare a fost adiționată pedepsei de 10 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 2331/2001 a Judecătoriei Arad.

În temeiul art. 10 alin. (1) lit. c)

și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., inculpatul S.R. a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 288 C. pen.

Ceilalți 3 inculpați au fost

achitați pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor, în baza art. 10

alin. (1) lit. a) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel

procurorul, criticând-o pentru aceea că, instanța a făcut o eroare gravă de

fapt când a reținut că inculpatul S.R. nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 288 alin. (1) C. pen. și că celelalte infracțiuni reținute în sarcina

celorlalți 3 inculpați nu există.

Prin decizia penală nr. 380 din 8

decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat

de parchet, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de

instanța de fond.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor și, pe fond, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile

pentru care au fost trimiși în judecată.

Verificând actele dosarului, Curtea

constată următoarele:

Solicitarea parchetului, în sensul

de a fi condamnat inculpatul S.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 288

alin. (1) C. pen. și a inculpaților G.E., C.I. și P.G. pentru toate

infracțiunile reținute prin actul de acuzare nu poate fi primită, întrucât

aceasta se bazează pe declarațiile contradictorii ale inculpatului S.R. și ale

concubinei acestuia, R.M.

Astfel, analiza acestor declarații

conduce la concluzia că sunt nesincere, întrucât conțin numeroase neconcordanțe

cu privire la descrierea modului în care au procedat la ieșirea din țară,

legătura cu cei trei inculpați (G.E., C.I. și P.G.) și descrierea acestora.

De exemplu, la urmărirea penală,

martora R.M. a afirmat că l-a văzut pe inculpatul S.R. atunci când a vorbit pe

peron cu unul din subofițerii de poliție, iar în fața instanței a afirmat că

„soțul meu nu a vorbit pe peron decât cu inculpatul G.E., eu numai asta am

văzut”.

Pe de altă parte, declarațiile

inculpaților G.E., C.I. și P.G. sunt constante și concordante între ele,

referindu-se la prezentarea activităților desfășurate în ziua respectivă de

către aceștia, aspecte confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Cu privire la inculpatul G.E., s-a

reținut că acesta a declarat constant faptul că l-a transportat pe inculpatul

S.R. și familia acestuia mai întâi spre casa inculpatului C.I. în scopul de a

se informa asupra orei de plecare a trenului, apoi în Gara Vicșani, unde a

rămas aproximativ 2 ore (până la sosirea trenului) pentru a permite familiei

inculpatului S.R. să stea în mașină, afară fiind frig, în schimbul acestor

servicii primind de la inculpatul S.R. suma de 50 mărci germane, așa cum se

înțeleseseră.

Faptul că inculpatul G.E. nu a făcut

altceva decât să se intereseze despre trenul care îl interesa pe inculpatul

S.R., așa cum a și declarat constant, este confirmat și de declarațiile

martorului R.I., comandant al Poliției Orașului Siret, coroborate cu declarațiile

inculpatului C.I.

Cu privire la inculpații C.I. și

P.G., s-a reținut că, în data de 4 octombrie 2000, aceștia au efectuat serviciu

la P.C.T.F. Vicșani, împreună cu martorul L.A. (șef de tură), în sensul că au

verificat documentele personale ale celor care părăseau țara prin acel punct de

frontieră.

Din declarațiile inculpatului P.G.

rezultă că acesta a verificat documentele inculpatului S.R. și ale concubinei

acestuia, operând pașapoartele respective în registru și aplicând viza de

ieșire pe acele pașapoarte.

Inculpatul a arătat că nu a sesizat

falsificarea pașaportului inculpatului S.R. întrucât aceasta era bine

executată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din cauza întârzierii pe care

a avut-o trenul (2 ore), lucrătorii de poliție au avut la dispoziție numai 24

de minute pentru verificarea documentelor.

Susținerile

inculpatului au fost confirmate de declarațiile martorilor L.A., șeful

punctului de control în ziua respectivă și C.E.

Astfel, L.A. a susținut afirmația

inculpatului P.G., în sensul că falsul fusese executat într-o manieră

neîntâlnită până atunci, arătând totodată că „falsificarea pașaportului putea

trece neobservată, deoarece timpul de oprire în stație a trenurilor era limitat

la 20 de minute, motiv pentru care lucrătorii de specialitate începeau

controlul încă de la Suceava Nord”.

În același sens, martorul C.E. a

arătat că, la momentul respectiv, nu a sesizat falsul asupra pașaportului

inculpatului S.R. deoarece acesta era bine executat.

Cu privire la inculpatul S.R. s-a

reținut că acesta a folosit pașaportul cumnatului său, A.M., după înlocuirea

fotografiei titularului cu fotografia sa, trecând fraudulos granița prin

P.C.T.F. Vicșani, în condițiile în care pașaportul a fost falsificat de către o

altă persoană în schimbul unei sume de bani.

Față de această situație,

instanțele, în mod corect, au dispus achitarea inculpatului S.R. pentru această

infracțiune, întrucât susținerile acestuia, coroborate cu cele ale concubinei

sale, R.M., nu au fost infirmate de alte probe.

În consecință, se constată că

soluțiile de achitare a inculpatului S.R. pentru infracțiunea prevăzută de art.

288 C. pen. și a inculpaților G.E., C.I. și P.G. pentru toate infracțiunile

reținute prin actul de acuzare sunt temeinice și legale, fiind conforme

probelor administrate în cauză și principiile ce guvernează desfășurarea

procesului penal.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie respins recursul declarat de parchet, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpatul

S.R., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei

penale nr. 380 din 8 decembrie 2003  a Curții de Apel Suceava, privind pe

inculpații S.R., G.E., C.I. și P.G.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul S.R., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iulie 2004.