ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5362/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5362/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 247/

P din 20 decembrie 2005, Tribunalul Neamț, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații:

- D.D. pentru infracțiunile prevăzută

de:

- art. 71 alin. (2) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;

- art. 3 din O.U.G. nr. 112/2001

aprobată prin Legea nr. 252/2002;

- art. 257 alin. (1) C. pen.,

cu referire la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000;

- art. 25 C. pen., raportat

la art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- T.M.C., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de :

-art. 71 alin. (2) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;

- art. 3 din O.U.G. nr. 112/2001

aprobată prin Legea nr. 252/2002;

- art. 257 alin. (1) C. pen.,

cu referire la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000;

- N.H.V., pentru

infracțiunile prevăzută de:

- art. 71 alin. (2) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;

- art. 3 din O.U.G. nr. 112/2001

aprobată prin Legea nr. 252/2002;

- art. 288 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- F.F., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzută de:

- art. 71 alin. (2) din O.U.G.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002;

- art. 3 din O.U.G. nr. 112/2001

aprobată prin Legea nr. 252/2002;

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarele considerente:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 454/ P din 13 septembrie 2004 au

fost trimiși în judecată cei patru inculpați pentru infracțiunile menționate.

În actul de sesizare s-a

reținut următoarea situație de fapt:

În toamna anului 2003, inculpatul

D.D. avea interes ca numiții B.L., C.I.D. și A.V.C., care aveau interdicție de

a ieși din țară, să plece în Germania, pentru a comite fapte penale.

În acest sens, inculpatul a

inițiat constituirea unei asocieri, în scopul trecerii frauduloase de către cei

trei a frontierei României și a frontierei altor state pentru a ajunge în

Germania și i-a sfătuit pe aceștia să facă rost de pașapoartele altor persoane,

pentru a fi falsificate de inculpatul N.H.V.

Inculpatul N.H.V. deținea

aparatura necesară falsificării pașapoartelor și a cărților de identitate,

aplicând fotografiile persoanelor ce urmau să treacă fraudulos frontiera.

B.L. a cumpărat un pașaport

de la A.V.C., iar C.I.D. a obținut pașaportul lui U.S.N., care îl pierduse.

C.C. a cumpărat cu 200 Euro

pașaportul lui P.C.

Inculpatul N.H.V. primea

pașapoartele originale și le restituia falsificate, înlocuind fotografia

persoanei ce urma să treacă ilegal frontiera. Acesta susținea că pașapoartele

sunt falsificate de o persoană din jud. Arad, pentru a putea pretinde o sumă de

bani în plus.

Pașapoartele falsificate le

preda inculpatului T.M.C., care avea relații printre vameșii de la V.N. Iași și

le prezenta acestora pentru a putea confirma că pașapoartele prezentau aparența

unor acte reale. După această confirmare, le restituia inculpatului N.H.V. care

confecționa și cărți de identitate false.

După obținerea tuturor

documentelor false, inculpații D.D. și T.M.C. organizau plecarea din țară prin V.N.,

după ce aflau tura în care lucrau vameșii cunoscuți de inculpatul T.M.C.

Transportul la Iași al

persoanelor ce urmau să treacă ilegal frontiera era efectuat de inculpatul F.F.

cu autoturismul inculpatului D.D. Inculpatul F.F. se întâlnea în orașul Iași cu

inculpatul T.M.C., îi dădea banii adunați de la persoanele ce urmau să plece,

acesta din urmă susținând că îi preda vameșului ce le înlesnea trecerea

frontierei.

S-a reținut că din probele

administrate nu a rezultat că inculpatul T.M.C. dădea banii vreunui vameș, ori

îi păstra pentru el, cert fiind faptul că, deținătorii pașapoartelor

falsificate treceau frontiera dintre România și Republica Moldova fără a fi

înregistrată în calculator ieșirea din țară, ci doar intrarea în Republica

Moldova.

În aceste împrejurări, în

luna noiembrie 2003 a trecut frontiera B.L., zis B. și, după ce a ajuns în

Germania, a fost contactat de inculpatul D.D. căruia i-a explicat care era traseul

de urmat pentru a evita punctele, vamale unde se făcea controale mai exigente.

În noaptea de 9 decembrie

2003, C.I.D. și C.C. au trecut frontiera din România și Republica Moldova,

uzând de pașapoartele falsificate de inculpatul N.H.V.

C.I.D. nu a recunoscut că a

părăsit țara prin V.N., susținând că a trecut frontiera pe la Turnu Severin.

În evidențele pe calculator

de la V.N. nu apar ca ieșiți din țară U.S.N. și P.B.C., identitățile sub care au

trecut frontiera C.I.D. și C.C., însă în evidențele de la Vama Unghieni din

Republica Moldova cei doi apar ca intrați.

Folosindu-se de pașapoartele

falsificate și urmând traseul indicat de B.L. cei doi au trecut frontierele mai

multor state până în Germania.

Prin actul de sesizare s-a

reținut că inculpatul N.H.V. pretindea 200 Euro pentru falsificarea unui

pașaport sau a unei cărți de identitate, inculpatul T.M.C. pretindea câte 300

Euro de la fiecare persoană pe care o transporta până la Iași pe lângă care intervenea

ca să le permită trecerea frontierei cu pașapoartele falsificate pretindea câte

600 Euro, dar se reține că nu s-a dovedit faptul că ar fi dat vreunui vameș

bani.

Instanța de fond a stabilit că

în raport de actele și lucrările dosarului nu există probe concludente din care

să rezulte fără putință de tăgadă existența elementelor constitutive ale

infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și vinovăția

acestora.

Audiați în cursul urmăririi

penale și a cercetării judecătorești, inculpații au negat comiterea faptelor

reținute în sarcina lor contestând autenticitatea convorbirilor interceptate

pentru perioada 11 noiembrie – 10 decembrie 2003 și redate în scris la filele

26-93 dos.urm.pen și au solicitat efectuarea unei expertize tehnice care să

stabilească dacă vocile înregistrate le aparțin.

În cursul cercetării

judecătorești a fost efectuată expertiza tehnico criminalistică, din care

rezultă că înregistrările audio în baza cărora au fost transcrise convorbirile

telefonice nu sunt autentice și în raport de aceasta nu s-a putut realiza analiza

criminalistică a vocii și vorbirii.

În ce privește declarațiile

martorilor, s-a constatat că acestea sunt contradictorii și nerelevante.

Cu privire la principala probă

a parchetului declarația martorului sub altă identitate B.L., s-a constatat că

aceasta nu poate fi luată în considerare întrucât când a fost audiat la

instanță, acesta a declarat că nu-și mai menține depozițiile anterioare și

aceasta nu se coroborează cu fapte și împrejurări din celelalte probe administrate

în cauză.

În ce privește raportul de

expertiză criminalistică, efectuat în timpul urmăririi penale, acesta se referă

la falsificarea unor cărți de identitate aparținând unor persoane ce nu

figurează în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpații N.H.V. și

T.M.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de

apel, parchetul a susținut că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților,

înlăturând nejustificat toate probele administrate în faza de urmărire penală,

luându-se în considerare probele administrate în faza de cercetare

judecătorească, înlăturând declarația martorului sub acoperire C.C.

Referitor la expertiza

tehnico - criminalistică efectuată s-a arătat că în mod greșit s-a renunțat la

completarea acesteia, deși anterior se admisese aceasta, încălcându-se astfel

dispozițiile art. 4 C. proc. pen.

S-a mai susținut în mod

nejustificat au fost înlăturate înregistrările convorbirilor telefonice, care

conțin date concludente cu privire la faptele comise de inculpați.

Inculpații au arătat că în

mod greșit li s-a respins cererea prin care au solicitat să li se restituie onorariile

achitate expertului și apărătorilor deși, din moment ce s-a dispus achitarea lor.

Prin decizia penală nr. 155

din 9 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 772/2006,

s-au admis apelurile declarate și s-a dispus în baza art. 333 C. proc. pen.,

restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de apel a reținut că urmărirea penală nu este completă și pe

baza probelor administrate nu se putea pronunța soluția de achitare a

inculpaților.

Prima instanță era obligată

să stăruie în efectuarea suplimentului de expertiză criminalistică din moment

ce prin încheierea din 22 iunie 2005 a stabilit că expertiza efectuată este

preliminară și că pentru finalizarea acesteia era necesar să se pună la

dispoziția expertului înregistrările audio autentice.

S-a stabilit că renunțarea

la completarea raportului de expertiză tehnică a fost o dispoziție greșită,

dată de instanță prin încheierea din 20 iulie 2005.

Instanța de apel a

considerat necesar să se identifice vameșii de la V.N., cunoscuți de inculpatul

T.M.C., să fie audiați, deoarece aceștia au confirmat pașapoartele false și au

permis titularilor acestora să iasă din țară.

De asemenea, s-a dispus să

fie identificate, depuse la dosar și expertizate pașapoartele falsificate, de

către inculpatul N.H.V., despre care se face vorbire în actul de sesizare.

S-a apreciat că aceste probe

nu pot fi administrate în faza de cercetare judecătorească întrucât presupune

metode și mijloace specifice organelor de urmărire penală, iar în fața

instanței de judecată completarea urmăririi penale s-ar face cu mare întârziere.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În motivele de recurs s-a

arătat că instanța de fond nu a dovedit rol activ deoarece nu a finalizat

raportul de expertiză preliminar, motiv pentru care instanța de apel trebuia să

dispună trimiterea cauzei la Tribunalul Neamț pentru soluționarea fondului

cauzei și să nu trimită cauza la organul de urmărire penală.

S-a mai criticat faptul că

instanța de apel, restituind cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț nu

și-a îndeplinit obligația de soluționare cu celeritate cauzei.

Prin decizia penală nr. 5118

din 8 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 9989/1/2006,

s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru

continuarea judecății aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a

considerat că instanța de apel nu putea restitui cauza la organul de urmărire

penală pentru completarea urmăririi penale, întrucât probele necesare pentru

soluționarea cauzei pot fi administrate de instanța de judecată.

S-a făcut recomandarea că

instanța de apel să aprecieze nu numai în raport de înregistrările telefonice

ale convorbirilor efectuate de inculpați ci și față de celelalte probe ale

cauzei, cum ar fi declarațiile martorului C.C. (sub acoperire B.L.), lista

persoanelor ieșite prin V.N. din 9 decembrie 2003, lista persoanelor intrate prin

Vama Unghieni, în noaptea de 9 decembrie 2003, urmând să se aprecieze conduita,

pertinența și utilitatea celorlalte probe administrate în vederea stabilirii

corecte a împrejurărilor faptice, să se valorifice întreg materialul probator,

potrivit art. 63 C. proc. pen.

S-a mai reținut că prin desesizarea

și restituirea dosarului la procuror pentru efectuarea suplimentului de

expertiză criminalistică, pentru identificarea vameșilor care au confirmat pașapoartelor

false și au permis titularilor să iasă din țară precum și identificarea și

expertizarea pașapoartelor falsificate menționate în rechizitoriu, instanța de

apel a încălcat dispozițiile procedurale cu privire la soluționarea cu

celeritate a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat

la Curtea de Apel Bacău sub nr. 1647/32/2006.

Instanța de apel a audiat

martorii C.C. și B.L. și s-a făcut expertiza criminalistică încuviințată de

prima instanță.

Prin decizia penală nr. 136

pronunțată în ședința publică din 21 iunie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins,

ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați N.H.V. și T.M.C.,

precum și de apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

Pentru a pronunța această hotărârea

instanța a reținut că în cauză nu există probe certe și suficiente că

inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a reținut că temeiul

achitării inculpaților poate fi schimbat din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c)

C. proc. pen., deoarece inculpații N.H.V. și T.M.C. au înțeles să devolueze

cauza numai sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând cazul de

casare prevăzută de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că ambele instanțe au ignorat nejustificat probatoriul administrat

atât în faza de urmărire penală cât și la judecarea în fond a cauzei, nu le-au

coroborat, nu au dat o interpretare logico, justă derulării actelor materiale

întreprinse. Se arată că probele administrate în faza de urmărire penală au

fost înlăturate cu o motivare sumară fiind înlăturată chiar și declarația martorului

sub acoperire B.L. dată în fața instanței.

În continuarea motivării,

recurentul susține, în esență că înregistrarea convorbirilor telefonice ale

inculpaților în timpul săvârșirii infracțiunilor s-a efectuat în condiții de

legalitate, cu respectarea dispozițiilor de procedură penală și această probă

nu poate fi înlăturată. Chiar dacă nu s-a putut realiza expertiza admisă în

cauză, deoarece înregistrările au fost efectuate de personal specializat, cu

tehnică corespunzătoare din conținutul lor rezultând situația de fapt reținută

prin actul de trimitere în judecată se coroborează cu declarația martorului sub

acoperire.

Recursul nu este fondat.

Eroarea gravă de fapt, caz

de casare prevăzută de pct. 18 al art. 359

9

C. proc. pen., constă în

reflectarea inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate.

Instanța nu a denaturat

probele administrate, în sensul de a reține împrejurări esențiale, fără ca

probele să se susțină sau, dimpotrivă, nereținând asemenea aspecte, deși

probele le confirmau.

Instanța de apel a reaudiat

inculpații, care nu au recunoscut faptele în nicio fază a procesului penal și

martorii C.C. și B.L.

Martorul C.C. a declarat că își

menține în totalitate numai declarația dată în fața instanței. Nu-și menține

declarațiile date anterior în cauză, în faza de urmărire penală deoarece, au

fost date sub presiune, fiind condamnat anterior pentru trecerea frauduloasă a

frontierei. Martorul a menționat că a trecut fraudulos frontiera, în sensul că a

avut asupra sa un pașaport fals, dar nu inculpații i-au falsificat acest act,

deoarece, deși îi cunoștea nu a avut nicio legătură cu aceștia.

Numele de B. i-a fost

atribuit de organele de poliție și a fost ideea acestora ca martorul să dea o

declarație sub o altă identitate.

Martorul B.L. a susținut că

nu a fost ajutat de inculpat să iasă fraudulos din țară.

B.L. a fost audiat în faza

de urmărire penală în calitatea de învinuit cu privire la acesta și C.I.D. a

fost disjunsă cauza pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a

frontierelor României și a altor state.

În declarația sa, B.L. a

arătat că martorul P.S. s-a oferit să-i facă rost de un pașaport, auzind că

dorește să plece în Germania, dar are interdicție de a părăsi România. În acest

scop, i-a cerut două poze pentru a fi aplicate pe pașaportul pe care îl are de

vânzare și suma de 800 Euro pentru falsificarea pașaportului și eliberarea unei

cărți de identitate.

Martorul i-a adus pașaportul

lui A.V.C. și o carte de identitate falsificate și i-a spus că poate trece mai

ușor frontiera prin Vama Niculina. B.L. a susținut că a ajuns la Iași cu un

taxi, că a prezentat vama românească și cea din Republica Moldova actele

falsificate și a ajuns în Germania. El a negat faptul că a fost ajutat de

inculpați pentru a părăsi țara.

Cu ocazia prezentării

învinuirilor și-a menținut declarația în prezența apărătorului din oficiu.

Ulterior, la aceeași dată 27

august 2004, dar în lipsa apărătorului, martorul face o precizare, în sensul că,

cheltuielile ocazionate de obținerea pașaportului și a cărții de identitate

false, au fost suportate de D.D. la care avea datorii și era interesat să plece

în străinătate să câștige bani și să-i achita datoriile.

A mai precizat că la Iași a

mers cu mașina condusă de F.F. dar a fost însoțit de T.M.C. care avea o relație

la vamă și urma să-l ajute să treacă frontiera cu pașaportul falsificat și nu a

plătit nici un ban inculpaților pentru aceste servicii.

La dosar mai există o

declarație scrisă de învinuit, dată în fața procurorului, în care acesta arată

că nu a fost ajutat de nicio persoană să părăsească țara.

Declarația martorului luată

în lipsa apărătorului, care a fost prezent la audiere în aceeași zi, în adevăr nu

este relevantă pentru cauză în condițiile în care martorul nu a oferit

informații complete, nu a descris condițiile în care a părăsit țara,

contribuția fiecărui inculpat, persoana care i-a falsificat pașaportul și

cartea de identitate, dacă inculpatul T.M.C. a discutat cu vreun vameș.

În consecință, chiar dacă declarația

ar fi fost dată în prezența apărătorului ea nu ar fi fost utilă cauzei deoarece

simplul fapt că ar fi fost dus în orașul Iași cu mașina de către inculpatul F.F.

și că ar fi fost însoțit de inculpatul T.M.C. nu dovedește înțelegerea ce ar fi

existat între inculpați și martori și despre asocierea acestora în înlesnirea trecerii

frontierei.

Martorul C.C. a fost audiat în

cursul urmăririi penale și al judecății în condițiile prevăzută de art. 86

1

C. proc. pen.

Conform art. 86

1

alin.

(6) C. proc. pen., declarația martorului căruia i s-a atribuit o altă

identitate, redată în procesul verbal al procurorului, precum și declarația

martorului, consemnat în cursul judecății și semnată de procurorul care a fost

prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată,

pot servi la aflarea adevărului, conform art. 86

2

alin. (6) C. proc.

pen., numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Este real că martorul a

relatat inițial că a cumpărat pașaportul de la P.C. cu suma de 200 dolari, iar

C.I. a achiziționat de la U.S. un pașaport și prin intermediul inculpatului D.D.

l-a cunoscut pe inculpatul N.H.V. care în schimbul sumei de 300 dolari S.U.A. le-a

falsificat pașapoartele și cărțile de identitate. Cei doi au fost duși cu

mașina de către inculpatul F.F. în orașul Iași, i-au dat acestuia câte 2100

dolari S.U.A., iar inculpatul i-a predat persoanei cu care s-a întâlnit,

respectiv inculpatul T.M.C., care urma să-i dea unui vameș. A mai susținut că inculpatul

T.M.C. i-a însoțit în vamă, vameșul a mimat controlul actelor și cei doi au

trecut frontiera. Martorul a arătat că pe același traseu plecase din țară B.L.

Deși martorul în această

declarație a susținut că vameșul a mimat controlul actelor acesta nu a fost

identificat.

Martorul a revenit asupra

acestei declarații și la termenul de judecată din data de 7 septembrie 2005 a

declarat că a fost audiat sub identitatea de B.L., că a trecut fraudulos

frontiera prin punctul Moldova Nouă și nu prin V.N. și că nu a apelat la

ajutorul inculpaților.

La dosar nu se află niciunul

dintre pașapoartele și nici una dintre cărțile de identitate pretins a fi

falsificate de inculpatul N.H.V.

Infracțiunea prevăzută de art.

288 C. pen., are ca obiect material, printre altele și înscrisul oficial adevărat,

asupra căruia se acționează, în cazul alterării lui, dar acestea nu au fost

depuse la dosar, în consecință, lipsind obiectul material.

Prin raportul de expertiză

criminalistică s-a stabilit că înregistrările puse la dispoziție și prezentate

în raportul de expertiză nr. 126 din 14 iunie 2006 nu sunt autentice.

Deoarece înregistrările de

la organele de urmărire penală nu sunt autentice și nu reprezintă clone

digitale ale unor înregistrări audio autentice, nu se poate proceda la o

analiză corespunzătoare a vocilor în litigiu.

Având în vedere că

declarația inițială a martorului C.C., dată în condițiile art. 86

1

C.

pen., nu se coroborează cu nici o altă probă, anterior martorul declarând constant

că nu a apelat la serviciile inculpaților se poate concluziona că hotărârea

recurată este corectă și nu este supusă casării conform cazului invocat de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., urmând a fi respins recursul conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva

deciziei penale nr. 136 din 21 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

privind pe inculpații N.H.V., T.M.C., D.D. și F.F.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 noiembrie 2007.