ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1636/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 402 din 23

iunie 2000, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

B.V.

la 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și la 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută

de art. 293 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a contopit

pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani

închisoare.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.

În conformitate cu art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen.

În temeiul art. 117 C. pen., a

dispus expulzarea inculpatului.

În conformitate cu dispozițiile art.

445 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor bancare falsificate și

pașaportul falsificat.

În conformitate cu art. 118 lit. d)

C. pen., a dispus confiscarea sumei de 970.000 Euro.

S-a reținut că la data de 21 martie

2000, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul s-a întâlnit în București

cu numitul C.V. și alte două persoane de etnie arabă, ocazie cu care acesta a

primit un pașaport eliberat de autoritățile Republicii Moldova, pe numele P.G.,

în care fotografia titularului era substituită cu cea a inculpatului.

Având asupra sa acest pașaport

falsificat, inculpatul s-a deplasat, împreună cu cei trei, la B.R.I.B., unde a

deschis un cont pe numele titularului pașaportului.

La data de 23 martie 2000, acest

cont a fost creditat cu suma de 976.000 Euro, urmare ordinului de plată emis de

societatea T.S.I., în beneficiul numitului P.G.

În aceeași zi, inculpatul s-a

prezentat la bancă și, legitimându-se cu pașaportul falsificat, a solicitat

convertirea acestei sume în diferite valute și în lei. Sumele încasate au fost

remise numitului C.V. și celor doi însoțitori ai săi.

Banca, apreciind că nu a fost

prejudiciată în nici un fel, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Instanța de fond a reținut că

faptele inculpatului de a se prezenta la bancă, utilizând pașaportul fals,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 291 și

art. 293 C. pen.

Cum inducerea în eroare nu a produs

efecte patrimoniale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constituitive

ale infracțiunii de înșelăciune pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, criticile formulate

vizând următoarele:

- cauza s-a judecat cu lipsă de

procedură cu partea vătămată;

- aplicarea unei pedepse cu

suspendarea condiționată a executării acesteia este prea blândă în raport de

natura faptelor, de împrejurările în care acestea au fost comise, precum și de

scopul urmărit.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 611/ A din 21 noiembrie 2000, a respins

apelul declarat de către Parchet ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că, în raport de adresa Ministerului Afacerilor

Interne al Republicii Moldova din care rezultă că numitul P.G. este plecat din

țară din luna februarie 2000, în mod corect s-a dispus citarea la locul

săvârșirii infracțiunii. S-a mai reținut, pe de altă parte, că lipsa de

procedură nu poate fi invocată decât de partea la care se referă și căreia i-a

produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anulare actului. În

speță, partea vătămată nu a fost afectată în nici un fel, cu excepția

eventualei sustrageri a pașaportului, care nu face însă obiectul cauzei penale

de față.

Cu privire la achitarea inculpatului

pentru infracțiunea de înșelăciune, instanța de apel a apreciat că, în lipsa

urmării imediate, în mod corect prima instanță a statuat asupra lipsei unui

element constitutiv al infracțiunii.

Totodată, cu privire la pedeapsă,

instanța de control a apreciat că instanța de fond a individualizat corect

pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat apel, invocând

următoarele motive:

- Instanța de fond și instanța de

apel au procedat la judecarea cauzei cu procedura de citare neîndeplinită față

de partea vătămată, respectiv față de inculpat și partea vătămată;

- Greșita achitare a inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen.

- Greșita individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului sub aspectul modalității de executare a acesteia.

În concluzie, Parchetul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

în fond și în apel, fără citarea legală a părții vătămate și respectiv

inculpatului și părții vătămate.

Participarea

părților la judecata în primă instanță sau în apel constituie un drept

procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre

altele, și de contradictorialitatea ședinței de judecată.

Prin urmare, atunci când nu s-au

respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la

judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părților, care poate

atrage casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

Acest caz de casare poate fi invocat

însă numai de către partea care, urmare neîndeplinirii legale a procedurii de

citare, a fost lipsă la judecată.

Potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., acest caz de casare nu este prevăzut printre cele care pot

fi luate în considerare din oficiu de către instanța de judecată.

Ca atare, nici procurorul nu poate

să se substituie părții lipsă și să invoce un motiv de casare legat exclusiv de

interesele legitile ale acesteia.

De altfel, acest motiv este și

neîntemeiat.

Astfel, din adresa Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova rezultă că numitul P.G. nu se află în

țară, iar adresa acestuia din Portugalia nu este cunoscută.

În consecință, citarea acestuia s-a

făcut legal, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. ultim C. proc. pen.

inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen.

Din

modul de redactare a art. 215 C. pen., rezultă că latura subiectivă a

infracțiunii de înșelăciune privește și copul obținerii folosului material

injust. Ca atare, desfășurând cu intenție o activitate de inducere în eroare,

făptuitorul pricinuiește o pagubă, a cărei producere o urmărește.

În cauză, banca nu s-a constituit

parte civilă, apreciind că acesteia, prin deschiderea unui cont, alimentarea

acestuia și apoi scoaterea din cont a acestei sume, nu i-a fost cauzată nici o

pagubă, pentru operațiunile efectuate acesta reținând comisioanele bancare stabilite.

Pe de altă parte, P.G., posibilul

titular al pașaportului falsificat nu a suferit nici o pagubă. Astfel, din

actele dosarului rezultă că P.G. nu a avut cunoștință de operațiunile

menționate, că nu s-a urmărit păgubirea acestuia și nici nu a fost păgubit,

suma de 970.000 Euro neaparținându-i. Așa cum a rezultat din cercetări, suma

menționată provine din activitățile frauduloase cu alcool efectuate pe

teritoriul României de un grup de cetățeni arabi în numele a două firme

fantome, ambele cu sediul în București și a făcut obiectul unei operațiuni de

spălare a banilor.

Ca atare, în mod corect s-a reținut

lipsa unui element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, paguba produsă

în patrimoniul victimei, așa încât și această critică se constată a fi neîntemeiată.

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalității de

executare a acesteia.

Potrivit

art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 din același cod, pedeapsa aplicată

trebuie să constituie o replică socială adecvată pericolului social al faptei

comise, prin care să se asigure, printre altele, reeducarea inculpatului.

Suspendarea condiționată a

executării pedepsei, în condițiile art. 81 C. pen., constituie o modalitate de

individualizare a executării pedepsei aplicate. În această operațiune de

individualizare, instanța trebuie să examineze și să constate îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de textul menționat. Factorul determinant îl

constituie însă aprecierea și convingerea instanței că scopul poate fi atins

chiar și fără executarea acesteia.

Examinând cauza sub aspectul acestei

critici, se constată că prima instanță a avut în vedere toate datele privitoare

la fapta săvârșită, din care a rezultat un pericol social mai scăzut, precum și

caracterul ocazional, întâmplător al săvârșirii acesteia de către inculpat.

Totodată, instanța a avut în vedere și datele privitoare la persoana

inculpatului, cu referire la antecedentele penale, conduita anterioară

săvârșirii infracțiunii și atitudinea ulterioară a acestuia, din care a

rezultat că acesta prezintă posibilități de îndreptare fără executarea pedepsei

aplicate.

Prin urmare, în mod corect s-a

dispus în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, așa

încât și acest motiv de casare se constată a fi neîntemeiat.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 192 alin. (3) din

același cod, onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

pentru asistența inculpatului, potrivit dispozitivului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

611 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe intimatul inculpat B.V., ca nefondat.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 martie 2003.