ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4858/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 487 din

14 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 10886/2003, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a admis cererea reclamantei S.N.T.F. C.F.R. M SA, împotriva

pârâtei SC U. SA Ploiești, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de

466.883.683 lei, reprezentând contravaloare pagube și 95.000.000 lei

contravaloare expertiză efectuată pentru depistarea pagubelor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că în baza contractului încheiat de părți și a actelor adiționale subsecvente

pârâta avea obligată să efectueze reparații la vagoanele de marfă deținute de

reclamantă. Vagonul la care s-a rupt osia despre care se face vorbire în cerere

a fost reparat de pârâtă în baza acestui contract încheiat de părți, reparație

care s-a soldat cu încheierea unui proces verbal de recepție la data de 30

septembrie 2000. Accidentul de cale ferată s-a produs la data de 25 octombrie

2000, vagonul fiind în perioada de garanție, așa cum rezultă din art. 36 din

contract și din instrucție. Așa cum rezultă din actele încheiate la fața

locului de organele abilitate cu ocazia producerii accidentului precum și din

expertiza tehnico-științifică efectuată de A.F.E.R., cauza producerii

accidentului o reprezintă o fisură de oboseală care nu a fost depistată cu

ocazia controlului vizual și ultrasonic efectuat la ultima reparație

planificată de către pârâtă, iar osia ruptă provenea de la un vagon particular

și nu din parcul de osii al vagoanelor C.F.R. M. În consecință, pârâta și-a

respectat obligațiile contractuale, astfel că reclamanta are dreptul să

solicite contravaloarea pagubei produse prin producerea accidentului cât și

contravaloarea expertizei efectuată pentru stabilirea cauzei accidentului.

Prin decizia nr. 637 din 11

noiembrie 2004, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat

de pârâta SC U. SA Ploiești.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate,

în sensul de a se constata lipsa oricărei culpe din partea sa în producerea

accidentului.

În motivarea recursului, fără a se

indica vreunul din temeiurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se susține

că accidentul s-a produs datorită unei „fisuri de oboseală” care își are

originea într-un defect de fabricație al osiei ce nu a putut fi detectat cu

ocazia verificărilor efectuate. Drept urmare evenimentul produs se situează în

zona forței majore prevăzută în contract, iar reclamanta, contrar prevederilor

contractuale nu i-a anunțat accidentul în maxim 72 ore.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate și care ar putea fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceste este nefondat.

Susținerea pârâtei că ar fi un caz

de forță majoră este neprobată, iar din raportul de expertiză

tehnico-științifică rezultă fără echivoc faptul că fisura de oboseală care a

provocat ruperea osiei putea fi depistată la controlul vizual și la controlul

ultrasonic (dosar de fond). Ca atare, reclamanta nu avea obligația să anunțe

pârâta despre producerea accidentului în 72 ore.

În conformitate cu art. 33 din

contractul dintre părți executantul garantează calitatea reparațiilor și

lucrărilor de îmbunătățire efectuate, în condiții normate de exploatare și

întreținere a vagoanelor, în conformitate cu prevederile Instrucției M.T.T.C.

Față de cele expuse, Înalta Curte,

urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC U. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 632 din 11 noiembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția comercială, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2005.