ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 333/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiune, reclamanta S.N.P. P. S.A. – Sucursala Iași a chemat în judecată

pârâtele SUCURSALA P., SUCURSALA A. și S.N.T.F.M. CFR MARFĂ – SUCURSALA Iași,

solicitând obligarea pârâtei în culpă la plata sumei de 29.311.414 lei cu titlu

de daune.

Prin

sentința civilă nr.333 din 20 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Prahova,

s-a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâta recurentă la plata sumei de

29.311.414 lei cu titlu de daune. A respins ca inadmisibilă acțiunea față de

celelalte două  pârâte.

A

respins și excepțiile ridicate de pârâta recurentă.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că recurenta pârâtă în

calitate de  cărăuș se face vinovată de producerea pagubei, întrucât a preluat

vagonul spre transport fără obiecțiuni și acesta a ajuns la destinație cu

ventilul central neetanș, ceea ce a dat posibilitatea pierderii de conținut în

timpul transportului.

Sentința

a fost menținută de curtea de apel care a respins ca nefondat apelul formulat

de pârâta S.N.T.M.B. C.F.R.

Împotriva

deciziei nr.711 din 28 mai 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

recurenta pârâtă S.N.T.F.M. S.A. a declarat recurs, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, deoarece instanța trebuia să se declare necompetentă

material și orice soluție, inclusiv respingerea ca inadmisibilă față de cele

două pârâte, nu se mai putea pronunța, față de necompetența materială, deoarece

în cauză competența aparținea organului ierarhic administrativ și nu instanțelor

judecătorești.

Se mai

susține că nici teritorial instanța nu era competentă deoarece locul plății și

al obligației nu se află în raza teritorială a Tribunalului Prahova.

Pe

fondul cauzei se susține că instanța, din eroare a stabilit culpa recurentei în

producerea prejudiciului, deoarece vagonul nu  a prezentat scurgeri de conținut

dar sigiliile au fost găsite intacte la destinație.

Se

susține că valoarea cantității de benzină de 2200 kg lipsă este de 9.174.000

lei și nu cât s-a solicitat, iar accize, TVA și taxe de drum nu le poate

pretinde, acestea nefiind încasate de furnizoare.

Examinând

legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate,

se constată că recursul declarat este nefondat.

Excepția

necompetenței materiale a instanțelor de judecată de a soluționa litigiul

dintre reclamanta S.N.P. P. S.A. – Sucursala PECO Iași și celelalte două

sucursale ale aceleiași societăți, respectiv Sucursala P. și Sucursala A.

Pitești, a fost corect analizată, în raport de art.2 pct.1 lit.a C. proc. civ.,

întrucât în litigiu a figurat ca pârâtă și S.N.T.F.M. Iași, astfel că

instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze și nu condicerea

administrativă a S.N.P., deci inclusiv Tribunalul Prahova care a fost corect

sesizat, în circumstanțele arătate.

În ceea

ce privește excepția de necompetență teritorială, se constată că și aceasta

este nefondată, în raport de disp.art.12 coroborat cu art.10, pct.5 C. proc.

civ., ținând seama că daunele care fac obiectul litigiului provin din executarea

necorespunzătoare a contractului, iar obligația a luat naștere la Ploiești unde

se află sediul PETROTRANS, care se află în raza de competență a Tribunalului

Prahova.

În ceea

ce privesc criticile referitoare la fondul litigiului se reține că recurenta  a

luat în primire vagonul fără obiecțiuni și în raport de procesul verbal

nr.678/2000 unde s-au constatat scurgeri din conținut pe ambele guri de

descărcare, în condițiile în care sigiliile expeditorului erau intacte și

corect aplicate, instanțele corect au stabilit culpa cărăușului în raport de

art.82.1 din Regulamentul de transport.

Susținerea recurentei pârâte că

ar datora eventual cu titlu de despăgubiri doar suma de 9.174.000 lei și nu

29.311.414 lei cât s-a solicitat prin acțiune, deoarece pentru diferența dintre

cele două sume nu s-a făcut dovada că s-a vărsat la bugetul statului  ca și

TVA, accize și taxă de drum, nu poate fi primită.

Potrivit

art.85.2 din Regulamentul C.F.R., despăgubirile C.F.R. se plătesc la prețul

curent al mărfii, unde în afară de prețul de producție potrivit O.G. nr.

27/2000 și nr. 321/1992 sunt datorate și sumele reprezentând T.V.A. și accize,

dar în raport de dispozițiile Legii 18/1996 modificată, taxele se virează la

stat de către producător.

Astfel

fiind, în raport de considerentele arătate, se constată că cele două instanțe

au analizat corect probele dosarului și admisibilitatea acțiunii față de

celelalte două pârâte, recursul declarat fiind nefondat a fost respins conform

art.312 pct.1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. – SUCURSALA MARFĂ

IAȘI, împotriva deciziei nr.711 din 28 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  29 ianuarie 2004.