ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4689/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 5 august

2002 la Judecătoria Vălenii de Munte, reclamantul D.A., în contradictor cu

pârâtele F.P.S. București, A.T.B.P., SC S. SA Slănic, SC V. SRL Slănic Prahova

și A.P.A.P.S. București solicită instanței să constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare cumpărare de acțiuni, prin care A.T.B.P. a cumpărat un număr de

10.858 acțiuni, reprezentând 70 % din capitalul social al SC S. SA, acțiuni

care, prin fuziunea SC S. SA cu SC V. SRL au fost preluate de SC V. SRL.

La 16 septembrie 2002, reclamantul

și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere solicitând să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat la

15 august 1994, între F.P.P. M. și A.T.B.S., în prezent SC V. SRL, întrucât

acest contract și contractul formează o singură formă de înstrăinare a

acțiunilor a căror convertibilitate se găsește în activul denumit H.R.O. al

cărui proprietar este, precizând și că F.P.S. s-a transformat în A.P.A.P.S.

La 8 octombrie 2002, pârâta SC V.

SRL invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Vălenii de Munte,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția

inadmisibilității acțiunii deoarece art. 46 pct. 2 din Legea nr. 10/2001,

invocat de reclamantă, se referă la acte de înstrăinare ce vizează bunuri

imobile determinate ut singuli și nu contracte de vânzare cumpărare de acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 2203 din 29

octombrie 2002, Judecătoria Vălenii de Munte admite excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe invocată de pârâta SC V. SRL Slănic și declină

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială.

Prin sentința nr. 1099 din 7 mai

2004, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC V. SRL,

admite acțiunea completată formulată de reclamant și, în consecință, constată

nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare cumpărare acțiuni din 15

august 1994 în ceea ce privește imobilul H.R.O., în suprafață de 551 mp.

Pentru a decide astfel instanța de

fond a reținut că în cele două contracte de vânzare cumpărare de acțiuni,

încheiate în procesul de privatizare a SC S. SA și SC T.B. SA, se menționa că

vânzătorul atestă că societatea deține titlul de proprietate asupra terenurilor

și clădirilor prevăzute în anexa contractelor, anexă în care este specificat și

imobilul în litigiu ca fiind proprietatea SC S. SA, deși din 1991 reclamantul

notificase acestei societăți intenția sa de a-l redobândi cerând să nu se ia

nici o măsură cu privire la imobil fără știrea sa întrucât a formulat acțiune

în justiție pentru redobândirea proprietății. Mai reține instanța că potrivit art.

46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele

făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate

fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care

actul a fost încheiat cu bună credință, iar cele două contracte de vânzare

cumpărare încheiate în procesul de privatizare cad sub incidența menționatelor

dispoziții.

Prin decizia nr. 693 din 1 octombrie

2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

admite apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S., fostă F.P.S.)

și SC V. SRL, împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond pe care o

schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantului, reținând că

reclamantul în calitate de moștenitor a revendicat imobilul în litigiu, însă,

prin hotărâre judecătorească irevocabilă acțiunea în revendicare i-a fost

respinsă intimatul reclamant beneficiind de despăgubiri în sumă de 251.577.500

lei și că imobilul a intrat în patrimoniul pârâtei SC S. SA și ulterior în

patrimoniul SC V. SRL, conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990, bunul imobil în

litigiu devenind proprietatea societății. Mai reține instanța de apel că prin

cele două contracte de vânzare cumpărare, a căror nulitate parțială se

solicită, nu s-au înstrăinat bunuri ci acțiuni, neputându-se face confuzie

între noțiunile de capital social și patrimoniu al unei societăți comerciale.

Nemulțumit de soluție, reclamantul

declară recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând, cu invocarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor și menținerii ca legală

și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond. În susținerea

recursului, reclamantul recurent critică instanța de apel pentru greșita

aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât

instanța a apreciat fără temei că cele două contracte de vânzare cumpărare, a

căror nulitate o cere și care au fost încheiate în procesul de privatizare

având ca obiect imobilul care a aparținut tatălui său, ar fi fost încheiate cu

bună credință în condițiile în care ambele părți la contracte aveau cunoștință

de faptul că fusese preluat de stat fără titlu și că face obiectul unei acțiuni

în revendicare, considerând totodată că instanța de apel a motivat foarte

simplist hotărârea recurată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâta intimată SC V. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat,

apreciind decizia instanței de apel ca fiind temeinică și legală, dată cu

corecta aplicare a art. 46 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent.

Recursul este nefondat.

Decizia instanței de apel este

temeinică și legală fiind dată cu corecta aplicare a legii, inclusiv a

dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, prin cele două contracte de vânzare cumpărare, a căror nulitate este

cerută de reclamantul recurent, nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul

societăților comerciale pârâte intimate ci acțiuni deținute asupra societății

pe acțiuni aflată în proces de privatizare, care reprezintă fracțiuni ale

capitalului social al unei societăți comerciale și înglobează pentru

proprietarul lor un drept de creanță asupra societății pe acțiuni în cauză. De

altfel nici recurentul reclamant nu contestă, așa cum rezultă chiar din

acțiunea introductivă de instanță, că cele două contracte au ca obiect vânzarea

de acțiuni deținute de către A.V.A.S. și S.I.F. M. (fostă F.P.S. M.) la SC S.

SA către A.T.B.P., vânzătorul, în calitate de proprietar al acțiunilor ce fac

obiectul contractului, garantând cumpărătorului că nu există drepturi

aparținând terților asupra acestor acțiuni (art. 6.5 din contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni, dosar de fond), respectiv că acțiunile vândute sunt

libere de orice sarcini (art. 1 contractul de vânzare cumpărare de acțiuni din 15

august 1994, dosar de fond).

Vânzarea de acțiuni conduce la

schimbarea acționariatului unei societăți comerciale și nu are consecințe

asupra patrimoniului societății în cauză căreia îi aparține în continuare.

Transferul patrimoniului operează în cazul fuziunii prin absorbție cu SC V. SRL

operație pe care însă reclamantul recurent nu a atacat-o.

Astfel fiind, așa cum corect a

reținut și instanța de apel, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamantul recurent, acestea vizând

„actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil”.

Mai mult, întemeiat a reținut

instanța de apel, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, că trecerea în

proprietatea statului a imobilului în discuție, care nu avea destinația de

spațiu de locuit, s-a făcut cu titlu valabil și că în mod legal acesta a fost

inclus în patrimoniul SC S. SA constituită în baza Legii nr. 15/1990, iar

vânzarea acestuia fiind făcută cu respectarea legii în vigoare la data

înstrăinării, trebuie menținută, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr.

10/2001. În sfârșit, chiar reclamantul recurent precizează în declarația de recurs

că acțiunea în revendicarea imobilului i-a fost respinsă, depunând în acest

sens la dosarul de recurs decizia nr. 2041 din 28 octombrie 2003 a Curții de

Apel Ploiești, irevocabilă.

Cu această precizare de motivare,

recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, menținându-se decizia

instanței de apel recurată ca fiind temeinică și legală, dată cu corecta

aplicare a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul D.A., împotriva deciziei nr. 693 din 1 octombrie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2005.