ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4689/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 5 august 2002 la Judecătoria Vălenii de Munte, reclamantul D.A., în contradictor cu pârâtele F.P.S. București, A.T.B.P., SC S. SA Slănic, SC V. SRL Slănic Prahova și A.P.A.P.S. București solicită instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, prin care A.T.B.P. a cumpărat un număr de 10.858 acțiuni, reprezentând 70 % din capitalul social al SC S. SA, acțiuni care, prin fuziunea SC S. SA cu SC V. SRL au fost preluate de SC V. SRL. La 16 septembrie 2002, reclamantul și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat la 15 august 1994, între F.P.P.

M. și A.T.B.S., în prezent SC V. SRL, întrucât acest contract și contractul formează o singură formă de înstrăinare a acțiunilor a căror convertibilitate se găsește în activul denumit H.R.O. al cărui proprietar este, precizând și că F.P.S. s-a transformat în A.P.A.P.S. La 8 octombrie 2002, pârâta SC V. SRL invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Vălenii de Munte, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția inadmisibilității acțiunii deoarece art. 46 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, invocat de reclamantă, se referă la acte de înstrăinare ce vizează bunuri imobile determinate ut singuli și nu contracte de vânzare cumpărare de acțiuni. Prin sentința civilă nr. 2203 din 29 octombrie 2002, Judecătoria Vălenii de Munte admite excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de pârâta SC V. SRL Slănic și declină competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială.

Prin sentința nr. 1099 din 7 mai 2004, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC V. SRL, admite acțiunea completată formulată de reclamant și, în consecință, constată nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare cumpărare acțiuni din 15 august 1994 în ceea ce privește imobilul H.R.O., în suprafață de 551 mp. Pentru a decide astfel instanța de fond a reținut că în cele două contracte de vânzare cumpărare de acțiuni, încheiate în procesul de privatizare a SC S. SA și SC T.B.

SA, se menționa că vânzătorul atestă că societatea deține titlul de proprietate asupra terenurilor și clădirilor prevăzute în anexa contractelor, anexă în care este specificat și imobilul în litigiu ca fiind proprietatea SC S. SA, deși din 1991 reclamantul notificase acestei societăți intenția sa de a-l redobândi cerând să nu se ia nici o măsură cu privire la imobil fără știrea sa întrucât a formulat acțiune în justiție pentru redobândirea proprietății. Mai reține instanța că potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință, iar cele două contracte de vânzare cumpărare încheiate în procesul de privatizare cad sub incidența menționatelor dispoziții.

Prin decizia nr. 693 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, admite apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S., fostă F.P.S.) și SC V. SRL, împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond pe care o schimbă în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantului, reținând că reclamantul în calitate de moștenitor a revendicat imobilul în litigiu, însă, prin hotărâre judecătorească irevocabilă acțiunea în revendicare i-a fost respinsă intimatul reclamant beneficiind de despăgubiri în sumă de 251.577.500 lei și că imobilul a intrat în patrimoniul pârâtei SC S. SA și ulterior în patrimoniul SC V. SRL, conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990, bunul imobil în litigiu devenind proprietatea societății.

Mai reține instanța de apel că prin cele două contracte de vânzare cumpărare, a căror nulitate parțială se solicită, nu s-au înstrăinat bunuri ci acțiuni, neputându-se face confuzie între noțiunile de capital social și patrimoniu al unei societăți comerciale. Nemulțumit de soluție, reclamantul declară recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelurilor și menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.

În susținerea recursului, reclamantul recurent critică instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât instanța a apreciat fără temei că cele două contracte de vânzare cumpărare, a căror nulitate o cere și care au fost încheiate în procesul de privatizare având ca obiect imobilul care a aparținut tatălui său, ar fi fost încheiate cu bună credință în condițiile în care ambele părți la contracte aveau cunoștință de faptul că fusese preluat de stat fără titlu și că face obiectul unei acțiuni în revendicare, considerând totodată că instanța de apel a motivat foarte simplist hotărârea recurată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta intimată SC V. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind decizia instanței de apel ca fiind temeinică și legală, dată cu corecta aplicare a art. 46 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent.

Recursul este nefondat. Decizia instanței de apel este temeinică și legală fiind dată cu corecta aplicare a legii, inclusiv a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Așa cum corect a reținut instanța de apel, prin cele două contracte de vânzare cumpărare, a căror nulitate este cerută de reclamantul recurent, nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul societăților comerciale pârâte intimate ci acțiuni deținute asupra societății pe acțiuni aflată în proces de privatizare, care reprezintă fracțiuni ale capitalului social al unei societăți comerciale și înglobează pentru proprietarul lor un drept de creanță asupra societății pe acțiuni în cauză. De altfel nici recurentul reclamant nu contestă, așa cum rezultă chiar din acțiunea introductivă de instanță, că cele două contracte au ca obiect vânzarea de acțiuni deținute de către A.V.A.S.

și S.I.F. M. (fostă F.P.S. M.) la SC S. SA către A.T.B.P., vânzătorul, în calitate de proprietar al acțiunilor ce fac obiectul contractului, garantând cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni (art. 6.5 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, dosar de fond), respectiv că acțiunile vândute sunt libere de orice sarcini (art. 1 contractul de vânzare cumpărare de acțiuni din 15 august 1994, dosar de fond). Vânzarea de acțiuni conduce la schimbarea acționariatului unei societăți comerciale și nu are consecințe asupra patrimoniului societății în cauză căreia îi aparține în continuare. Transferul patrimoniului operează în cazul fuziunii prin absorbție cu SC V. SRL operație pe care însă reclamantul recurent nu a atacat-o.

Astfel fiind, așa cum corect a reținut și instanța de apel, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamantul recurent, acestea vizând „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil”. Mai mult, întemeiat a reținut instanța de apel, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, că trecerea în proprietatea statului a imobilului în discuție, care nu avea destinația de spațiu de locuit, s-a făcut cu titlu valabil și că în mod legal acesta a fost inclus în patrimoniul SC S. SA constituită în baza Legii nr. 15/1990, iar vânzarea acestuia fiind făcută cu respectarea legii în vigoare la data înstrăinării, trebuie menținută, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În sfârșit, chiar reclamantul recurent precizează în declarația de recurs că acțiunea în revendicarea imobilului i-a fost respinsă, depunând în acest sens la dosarul de recurs decizia nr. 2041 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă. Cu această precizare de motivare, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, menținându-se decizia instanței de apel recurată ca fiind temeinică și legală, dată cu corecta aplicare a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.A., împotriva deciziei nr. 693 din 1 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2005.