ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4380/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 134 pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2004 de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții ridicate pe pârâtele M.F.P. ȘI A.V.A.S. De asemenea a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA cu sediul în București, împotriva pârâtelor M.F.P. ȘI A.V.A.S., ambele cu sediul social în București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că se impune respingerea ca nefondată a excepției inadmisibilității acțiunii deoarece reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță din 28 iunie 2002 încheiat între cele două pârâte, precum și a actelor adiționale la acesta, iar față de obiectul acțiunii, care este neevaluabil în bani, dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., nu se aplică, în speță nefiind necesară respectarea procedurii prealabile a concilierii directe. În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a constatat că motivul este nefondat, deoarece nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată, nu numai de părțile contractante.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a constatat că în cauză este aplicabil termenul special de prescripție prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului. În ce privește momentul de la care începe să curgă acest termen special de prescripție, în speță este data la care pârâta A.V.A.S. a notificat reclamanta în legătură cu încheierea actului adițional din 15 noiembrie 2003 la contractul de cesiune din 28 iunie 2002, aceasta deoarece prin actul adițional menționat s-a modificat însuși contractul de cesiune.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin contractul de cesiune de creanță din 28 iunie 2002 încheiat între pârâta M.F.P. în calitatea de creditor cedent și pârâta A.V.A.S. (fost A.V.A.B.) în calitatea de cesionar, având ca obiect preluarea creanței deținute asupra debitorului cedat SC C. SA, a fost depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 29/2002, termen care începe să curgă de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a respectivei ordonanțe (10 aprilie 2002). De asemenea contractul de cesiune a fost notificat reclamantei debitor cedat la data de 15 iulie 2002, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, termen care începea să curgă de la efectuarea cesiunii.

Nici actele adiționale nu au respectat termenul de 15 zile pentru încheierea lor (conform art. 5 din O.U.G. nr. 29/2002, termen care începea să curgă de la data achitării sumelor scadente la extern) și nici termenul de 10 zile pentru notificarea creanței (conform art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată). Conform dispozițiilor legale menționate, ambele termene sunt termene de recomandare și nu termene imperative care să determine nulitatea absolută a actelor juridice încheiate cu depășirea lor. Acest caracter de recomandare rezultă din încadrarea fiecărei norme în economia întregului act normativ din care face parte metoda sistematică de interpretare a normei juridice. Împotriva sentinței comerciale nr. 134 din 15 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC C. SA București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, deoarece atât O.G.

nr. 29/2002 cât și O.U.G. nr. 51/1998 sunt legi speciale de strictă interpretare și aplicare, care cuprind în conținutul lor termene imperative, a căror nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai întocmi un contract de cesiune valabil, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatele pârâte M.F.P. și A.V.A.S., au depus întâmpinări, motivate în fapt și în drept, prin care au solicitat respingerea recursului. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul declarat de SC C. SA, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimatul – pârât M.F.P., urmează a fi respinsă, deoarece calea de atac a recursului a fost promovată în termen, dovada de comunicare a sentinței comerciale nr. 134 din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, fiind efectuată către toate părțile în litigiu la data de 18 octombrie 2004, conform dovezilor de primire și proceselor verbale aflate la dosar apel, iar reclamanta, a trimis prin poștă, la data de 15 noiembrie 2004 cererea de recurs motivată, conform art. 104 C. proc. civ., toate actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești fiind socotite îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui.

Instanța de fond, a stabilit o corectă situație de fapt și de drept, și a constatat că acțiunea reclamantei este nefondată, deoarece, în esență, nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 5 din O.G. nr. 29/2002 la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță din 28 iunie 2002 și a actelor adiționale la acesta, precum și nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, pentru notificarea cesiunilor către debitorul cedat, nu sunt cauze de nulitate absolută, temenele expuse anterior având un caracter de recomandare. Dispozițiile actelor normative invocate de recurentă, instituie într-adevăr în termen de 15 zile și respectiv de 10 zile, fără însă a stabili un regim sancționar în situația nerespectării lor.

Argumentele juridice expuse determină că toate criticile formulate de reclamanta SC C. SA cu sediul social în București, să fie înlăturate, urmând a respinge excepția tardivității declarării recursului precum și recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică sentința comercială nr. 134 din 15 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului. Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA București, împotriva sentinței nr. 134 din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.