ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2041/2003

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționarul T.F. a chemat în

judecată Ministerul Justiției. pentru a se constata refuzul acestuia de a

răspunde la cererea adresată Comisiei de Cercetare și Constatare a Abuzurilor

Regimului Comunist, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 1635 din 23 noiembrie 2000, a respins ca neîntemeiată

cererea, reținând că la data de 22 noiembrie 2000, Ministerul Justiției a

comunicat copia răspunsului către petiționar, prin care se menționa că actele

depuse au fost insuficiente pentru a dovedi măsurile abuzive la care a fost

supus.

}mpotriva sentinței astfel

pronunțate, petiționarul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 2351 din 14

iunie 2001. secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a

admis cererea, a casat hotărârea judecătorească atacată și a trimis cauza spre

rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

Curtea Supremă de Justiție a reținut

că prima instanță a purtat litigiul între petiționar și Ministerul Justiției,

deși acesta asigura numai Secretariatul Comisiei, care trebuia să fie parte în

proces.

În rejudecarea fondului, curtea de

apel, prin sentința civilă nr. 1658 din 5 decembrie 2002, a admis plângerea,

obligând Comisia pentru constatarea calității de luptător în Rezistența

Comunistă, să soluționeze cererea reclamantului prin decizie motivată, iar

cererea de îndreptare a erorii materiale a fost respinsă.

S-a reținut că potrivit art. 6 din

Regulamentul de funcționare a comisiei, aceasta are obligația să se pronunțe

asupra cererilor adresate, în termen de 30 zile, prin decizie motivată; iar

comisia nu a respectat dispoziția legii, în sensul că nu a soluționat cererea

petiționarului.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, petiționarul a declarat recurs soluționat de Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3676 din 28

noiembrie 2002, care a respins calea de atac exercitată.

T.F., prin contestația în anulare și

cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 3676/2002 susține că,

greșit, instanța de recurs a considerat îndeplinită obligația Ministerului

Justiției de a comunica răspunsul la petiția formulată, ceea ce constituie o

eroare materială; a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare,

comunicarea răspunsului către Curtea de Apel București, de comisie și

condamnarea abuzivă suferită.

Faptul că sentința pronunțată de

instanța de fond nu era susceptibilă a fi atacată cu apel, obliga pe

judecătorii recursului să analizeze cauza sub toate aspectele, iar instanțele

nu au examinat obligația comisiei de a soluționa în termen de 30 zile, cererile

adresate acesteia.

În ședința publică din 27 mai 2003,

petiționarul califică cererea formulată- drept revizuire a deciziei

sus-menționate a Curții Supreme de Justiție.

Cererea este nefondată și va fi

respinsă pentru considerentele ce se vor expune.

Revizuirea este o cale extraordinară

de atac, de retractare, prin care în condițiile prevăzute de art. 322 C. proc.

civ., poate fi atacată o hotărâre a instanței de recurs, atunci când evocă

fondul.

Nici una din situațiile prevăzute de

art. 322 pct. 1-8 C. proc. civ., nu au fost evocate de petiționar, pentru a

putea fi analizată decizia atacată, iar pe de altă parte, sunt supuse

revizuirii numai hotărârile de fond, deoarece această cale de atac presupune o

eroare de judecată în fond - cu excepția pct. 7 și 8.

Revizuirea nu este, așadar, o cale

la îndemâna părții nemulțumite de hotărârea definitivă. Ea presupune condiții

de admisibilitate, care dacă nu sunt întrunite, nu poate da satisfacție

petiționarului.

Analiza cererii în raport cu

motivele de contestație în anulare – art. 318 C. proc. civ., determină lipsa de

fundament a acesteia.

Calea extraordinară de atac

menționată nu trebuie interpretată extensiv.

Caracterul definitiv sau irevocabil

al unei hotărâri judecătorești nu este la discreția judecătorilor. El este

stabilit de Legea organică în raport cu interesele sociale pe care le

determină.

De aceea este irelevant când o

instanță de judecată consemnează dacă hotărârea pronunțată e definitivă sau nu,

irevocabilă sau nu, acest caracter fiind stabilit de lege. De aceea nu se poate

aprecia drept o omisiune în cercetarea motivelor de recurs, faptul că în

dispozitivul sentinței nu s-a consemnat că aceasta este definitivă.

Sub aspectul soluționării pe fond a

litigiului, nemulțumirea petiționarului cu privire la modul de rezolvare a

cererii sale, nu dă dreptul la examinarea unei hotărâri irevocabile. Instanța

de recurs a analizat răspunsul comisiei și ministerului, și în considerația

caracterului devolutiv al recursului, stabilit prin art. 304

1

C.

proc. civ. Aceasta, însă, nu poate depăși nici limitele în care partea poate să

dispună de cererea sa, dar nici interesul pentru care petiționarul formulează

acțiunile.

Interesul petiționarului, prin cererea

adresată instanțelor judecătorești, a fost satisfăcut. Acestea au obligat

autoritatea administrativă specializată să analizeze și să răspundă în termenul

prevăzut de lege, asupra petiției adresate. Fondul cauzei, dacă petiționarul

are calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, nu poate fi dezbătut,

pentru că nu face obiectul litigiului de față.

Astfel contestația în anulare și

cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 3676 din 28 noiembrie 2002,

pronunțată de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție,

sunt nefondate și vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de T.F., împotriva deciziei nr. 2351 din 14 iunie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.