ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3451/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3451/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 90

din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul A.M., la

pedepsele de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin.

(1) C. pen. și la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

26, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art.

82 C. pen., punându-se în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

Prin aceeași sentință, a

fost condamnat inculpatul D.D.D., la pedepsele de 6 luni , pentru infracțiunea

prevăzută de art. 25, raportată la art. 289 alin. (1) C. pen., un an și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportată la art. 215 alin.

(2) C. pen. și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291

teza I C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de un an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută

de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportată la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

S-a luat act că SC A.Ț.A.

SA, sucursala Slatina nu s-a constituit parte civilă.

A fost anulat

procesul-verbal de contravenție seria E nr. 1505875 emis de Poliția

municipiului Slatina la 18 decembrie 2001.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță învestită cu soluționarea cauzei de Curtea Supremă de

Justiție prin decizia nr. 3099 din 26 iunie 2003, prin care potrivit art. 43 alin.

(2) C. proc. pen., a stabilit ca fiind competentă material să soluționeze acest

dosar a reținut în raport cu probatoriile administrate în cursul urmăririi

penale și cercetării judecătorești, următoarea situație de fapt:

În ziua de 15 decembrie

2001, inculpatul D.D.D. s-a întâlnit cu martorul B.C., pe care îl cunoștea,

într-un bar din Slatina – Olt și discutând acesta i-a relatat că autoturismul

proprietate personală Opel Astra a fost avariat în partea din față într-un

accident rutier în municipiul București.

La rândul său, B.C. angajat

ca șofer la o unitate comercială și deservind autoturismul IVECO ce aparținea

acestei firme, i-a povestit că este avariat în spate, urmare unui accident

produs în 17 noiembrie 2001, se întocmise dosar de daune la SC A.Ț.A. SA,

cererea a fost respinsă, deoarece persoana achitase pretențiile solicitate.

În aceste circumstanțe, B.C.

a predat inculpatului D.D.D., tichetul de asigurare în copie, pentru ca

inculpatul să se prezinte la poliție să relateze că avariile de la autoturismul

său fuseseră produse de vehicul condus de martor, pentru ca în acest mod să

obțină autorizarea de reparare.

Potrivit acestui plan, D.D.D.

s-a prezentat, la 18 decembrie 2001, la sediul Poliției municipiului Slatina,

la inculpatul A.M., plutonier, pe care îl cunoștea din vedere și i-a cerut să-i

elibereze un proces-verbal de contravenție cu motivarea că în acea dimineață

fusese implicat într-o tamponare, respectiv autoutilitara IVECO, condusă de B.C.

a avariat autoturismul său.

Într-o primă fază,

subofițerul a cerut inculpatului D.D.D. să consemneze modul producerii

accidentului printr-o declarație scrisă, împrejurare în care acesta i-a

prezentat și copia tichetului de asigurare aparținând autoutilitarei, ce avea

pe verso consemnate datele de stare civilă ale numitului B.C.

Ulterior, după câteva ore,

inculpatul A.M. s-a deplasat la locul pretinsului accident, observând cele două

autoturisme parcate unul în spatele celuilalt, avariile pe care le prezentau,

motiv pentru care a trecut la întocmirea unui proces-verbal de constatare –

contravenție pentru B.C., ce nu era de față, acceptând explicațiile date de D.D.D.,

în sensul că acesta din motive personale nu a mai putut rămâne la locul

accidentului și i-a dat tichetul de asigurare.

Subofițerul de poliție a

consemnat în procesul-verbal că B.C. este vinovat de accidentul produs și în

mod fals a înscris în acest act împrejurarea că B.C. nu a consumat alcool și a

recunoscut fapta.

Pe baza acestui act oficial,

inculpatul D.D.D. s-a adresat societății de asigurare, depunând o cerere scrisă

prin care a solicitat despăgubiri pentru avarii, relatând în mod mincinos în

conținutul declarației acest accident ce în realitate nu avusese loc, așa cum se

pretindea.

Agentul de asigurări

comportându-se diligent s-a deplasat la B.C., solicitându-i o declarație

privitoare la împrejurările producerii accidentului din noaptea de 17 decembrie

2001, situație în care pretinsul contravenient a negat săvârșirea accidentului,

așa încât au început cercetările.

Instanța de fond a reținut

săvârșirea de inculpatul A.M. a infracțiunilor de fals intelectual și

complicitate la tentativa de înșelăciune calificată, iar în sarcina

inculpatului D.D.D., infracțiunile cu care a fost învestită mai puțin cea de

fals în declarații pentru care a dispus achitarea, cu motivarea că declarația

dată agentului de poliție și cea adresată firmei de asigurare nu era de natură

să producă consecințe juridice.

În teren legal, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Olt, a declarat apel, solicitând condamnarea inculpatului D.D.D.

și pentru infracțiunea de fals în declarații și pentru ambii, majorarea

pedepselor.

Aceeași hotărâre a fost

supusă apelului exercitat de inculpatul A.M., ce a considerat că nu se face

vinovat de faptele săvârșite, solicitând achitarea sa.

Prin decizia penală nr. 34

din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1266/P/2004,

a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și al inculpatului A.M.V.,

s-a desființat sentința penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt,

în sensul că:

Au fost descontopite

pedepsele aplicate inculpaților:

a fost condamnat inculpatul D.D.D. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa, atrăgând

atenția inculpatului asupra art. 7 din aceeași lege.

Au fost menținute pedepsele

aplicate inculpatului D.D.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportată

la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 20, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen.

și art. 291 teza I C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a fost

suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C.

pen. și s-a atras atenția asupra art. 83 C. pen.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul A.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportată la art. 20

și art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. și 18

1

C. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin.

(1) C. pen. și i-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei.

A fost dispusă anularea

actelor false, procesul-verbal de contravenție seria E 1505875 din 18 decembrie

2001 emis de Poliția municipiului Slatina și a declarației inculpatului D.D.D.,

depusă la SC A.Ț.A. SA – Agenția Slatina.

A fost menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că instanța de fond în mod greșit l-a achitat pe

inculpatul D.D.D. pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292

C. pen.

Textul de lege mai sus

amintit încriminează declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui

organ sau instituții de stat, ori unei alte unități din cele la care se referă art.

145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau

pentru altul, atunci când potrivit legii, ori împrejurărilor, declarația făcută

servește producerii acelei consecințe.

În speță, prin declarația

olografă depusă și înregistrată la SC A.Ț.A. SA competentă să dea eficiență

legală, inculpatul D.D.D. a relatat o situație necorespunzătoare adevărului.

Această declarație însoțită

de procesul-verbal de contravenție al cărui conținut este fals, este un înscris

ce nu a putut fi apreciat ca lipsit de eficiență juridică, câtă vreme în baza

acestora, inculpatul a intenționat să obțină despăgubiri de la asigurător prin

angajarea răspunderii acestuia.

În acest moment s-a consumat

legal infracțiunea, producându-se urmarea imediată, respectiv starea de

pericol, amenințarea că această consecință s-ar putea produce.

Faptul că agentul de

asigurări s-a comportat diligent, constatând fictivitatea situațiilor

consemnate în procesul-verbal de contravenție și a declarației inculpatului D.D.D.,

nu a putut constitui temei de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.

Pe cale de consecință și a

desființării sentinței, s-a reținut în sarcina inculpatului D.D.D. și

infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., text în baza căruia l-a condamnat

la pedeapsa minimă de 3 ani închisoare.

Cum fapta s-a consumat la 18

decembrie 2001, anterior apariției Legii de grațiere nr. 543/2002 și această

infracțiune nu a fost exceptată de la aplicarea art. 1 din această lege, a fost

constată grațiată integral și condiționat această pedeapsă.

Cât privește motivul de apel

invocat de inculpatul A.M., în sensul că greșit a fost condamnat pentru

infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune în formă calificată,

prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C.

pen., acesta a fost considerat întemeiat.

Sub aspectul laturii

subiective acțiunea de inducere în eroare pentru a constitui element material

al infracțiunii de înșelăciune trebuie să fie săvârșită cu intenție.

Pentru realizarea laturii

subiective a infracțiunii de înșelăciune, intenția de a induce în eroare

trebuie să fie însoțită de o cerință esențială, respectiv aceea de a obține

pentru sine sau pentru altul, un folos material injust, realizând că prin

activitatea de inducere în eroare pricinuiește o pagubă, urmare a cărei

producere o dorește.

Din probele administrate în

proces, respectiv declarațiile inculpatului D.D.D., s-a stabilit cert că acesta

a prezentat inculpatului A.M., o declarație scrisă, relatând mincinos că a fost

implicat într-un accident de circulație.

Inculpatul A.M. în calitate

de agent de poliție s-a deplasat la locul unde erau autoturismele accidentate,

constatând existența avariilor la cele două mașini, așa cum fuseseră consemnate

de D.D.D. în declarația scrisă.

Această împrejurare unită cu

faptul că în posesia inculpatului D.D.D. se afla copia tichetului de asigurare

al autoutilitarei, au creat aparența de veridicitate a evenimentului rutier

pentru inculpatul A.M., care a întocmit procesul-verbal de contravenție.

Singurele mențiuni false

cunoscute cert de inculpatul A.M. în acel moment și consemnate în

procesul-verbal au fost cele referitoare la prezența contravenientului B.C., că

acesta nu a consumat alcool și a recunoscut fapta.

Aceste atestări false

consemnate cu intenție în înscrisul oficial au fost suficiente pentru a

considera întrunite elementele constitutive de fals intelectual în forma

prevăzută de art. 289 C. pen.

În speță, nu s-a făcut

dovada că inculpatul A.M. a acționat cu intenția de a înșela partea civilă

asigurătoare, aspect întărit chiar de împrejurarea că în conținutul

procesului-verbal inculpatul nu a consemnat acceptul contravenientului ca

asigurătorul să facă plata despăgubirilor, situație interpretată însă eronat de

instanța de fond, ca fiind de natură să justifice intenția inculpatului în

calitate de complice la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.

Lipsind unul din elementele

constitutive al infracțiunii, latura subiectivă, inculpatul A.M. a fost achitat

pentru fapta prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 215 alin.

(2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen.

Având în vedere

circumstanțele reale în care s-a săvârșit infracțiunea de fals intelectual,

limitele la care s-au redus atestările false făcute de inculpatul A.M., în

procesul-verbal de contravenție, datele ce caracterizează pozitiv persoana

inculpatului, angajat ca agent șef adjunct la M., inspectoratul de poliție

județean Olt, având o familie organizată, fără antecedente penale, instanța de

apel a apreciat că fapta săvârșită a fost lipsită de pericolul social al unei

infracțiuni, dispunând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b

1

),

combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și 18

1

C. pen.,

aplicând inculpatului o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei.

Au fost anulate actele

false, declarația inculpatului D.D.D. depusă la SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina

și procesul-verbal de contravenție întocmit de Poliția Slatina la 18 decembrie 2001,

fiind menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

considerând că în speța dedusă judecății s-a comis o eroare gravă de fapt

privind pe inculpatul A.M., agent de poliție în cadrul Poliției municipiului

Slatina, prin interpretarea eronată a probelor dosarului de către instanța de

control judiciar, care în mod nejustificat a ajuns la concluzia că faptei îi

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la

tentativă de înșelăciune și pe cale de consecință a dispus achitarea acestuia.

Parchetul a apreciat că

inculpatul a avut reprezentarea faptelor, aceasta rezultând atât din declarația

acestuia din faza de urmărire penală, dosar nr. 239/P/2002, în care învederează

că la întocmirea procesului-verbal de constatare inculpatul D.D.D. i-a arătat

un tichet de asigurare obligatorie de răspundere civilă, cât și din declarația

acestuia din urmă din același dosar de urmărire penală, în care a precizat că

i-a arătat agentului de poliție tichetul de asigurare obligatorie de răspundere

civilă.

În raport cu aceste

declarații, hotărârea instanței de control judiciar prin care s-a dispus

achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a inculpatului A.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune este

greșită, deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale acceptând

posibilitatea producerii lor, în sensul că inculpatul D.D.D. va uza de

procesul-verbal cât și de tichetul de asigurare pentru a fi despăgubit ca

urmare a accidentului de circulație.

Tot față de inculpatul A.M.,

hotărârea este greșită și sub aspectul achitării în temeiul art. 10 alin. (1) lit.

b

1

), combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., prin care i s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000

lei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.,

considerând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C.

pen., în sensul că fapta comisă de inculpat este lipsită de pericol social, ci

dimpotrivă că în calitatea pe care a avut-o de agent de poliție a consemnat

date nereale în procesul-verbal de constatare, aducând atingere încrederii

publice acordată acestor înscrisuri.

Nu lipsită de importanță

este și calitatea de agent de poliție care îi impuneau verificarea cu exigență

condițiile în care s-a comis accidentul de circulație și să nu consemneze date

nereale în procesul-verbal de constatare.

Așa fiind, parchetul a

apreciat că față de inculpatul A.M. se impune casarea deciziei instanței de

apel și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Olt.

Un al doilea motiv de recurs

al parchetului îl privește și pe inculpatul D.D.D., considerând că hotărârea

primei instanțe de control judiciar este netemeinică sub aspectul greșitei

aplicări a dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendarea executării, deoarece în

raport cu multitudinea infracțiunilor comise, respectiv patru, cât și

diversitatea acestora, complicitate la infracțiunea de fals intelectual,

tentativă la înșelăciune, uz de fals și fals în declarații nu se impunea

aplicării suspendării condiționate și pentru aceste motive a solicitat

admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

La termenul de astăzi, în

dezbateri procurorul a susținut oral motivele de recurs formulate în scris,

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, în ceea

ce privește pe inculpatul A.M., constatarea unei greșite aplicări a legii,

deoarece s-a ignorat tocmai calitatea oficială a subofițerului de poliție care

în îndeplinirea sarcinilor de serviciu era obligat să vegheze la respectarea

legii, impunându-se, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii primei instanțe.

De asemenea, a apreciat că

în cauză se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite pentru

ambii inculpați, din art. 26, raportat la art. 20, cu referire la art. 215 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, cu

referire la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și respectiv din art. 20,

raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., ambele hotărâri pronunțate fiind

pe acest aspect nelegale, deoarece faptele au fost săvârșite în executarea

contractului de asigurare.

Procurorul a apreciat că

inculpatul A.M. a cunoscut și a avut reprezentarea faptului că celălalt

coinculpat D.D.D. va folosi actele întocmite de acesta în fals în scopul de a

înșela societatea de asigurări și deci de a încasa banii din polița de

asigurare, fiind evidentă intenția de a înșela, astfel, societatea de

asigurare.

Totodată, procurorul a

subliniat că înțelege să adauge la motivele de recurs înserate în memoriul

depus la dosar un motiv în favoarea inculpatului D.D.D., considerând că în mod

greșit instanța de apel l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 292 C. pen., deoarece societatea de asigurări nu face parte din cele

prevăzute de art. 145 C. pen. și față de această precizare a solicitat

menținerea, ca legală și temeinică, a soluției primei instanțe.

Tot referitor la inculpatul D.D.D.,

procurorul a susținut că instanța de control judiciar a făcut o greșită

individualizare a pedepsei, atunci când a stabilit ca modalitate de executare,

suspendarea condiționată prevăzută de art. 81 C. pen.

Concluziile apărătorilor

intimați asupra recursului parchetului așa cum a fost extins sub aspectul

motivelor menționate au fost consemnate în detaliu în detaliu în practicaua

prezentei decizii, însoțite de notele scrise depuse la dosar în sensul celor

susținute.

Examinând recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova așa cum a fost extins oral,

prin motivele arătate, împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 12, 17, 17

1

, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază recursul parchetului ca fiind fondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel și-a

însușit doar parțial argumentele instanței de fond cu privire la vinovăția

inculpatului D.D.D. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25, raportat

la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

și art. 291 teza I C. pen., stabilind în mod eronat nu numai vinovăția

aceluiași inculpat pentru una din infracțiunile pentru care a fost trimis în

judecată, respectiv art. 292 C. pen., a nevinovăției inculpatului A.M. în

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 – art. 215 alin.

(2) C. pen., ori lipsei pericolului social, ca trăsătură esențială pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., reținută inițial în

sarcina acestui din urmă inculpat, dar și a încadrării juridice a

infracțiunilor de înșelăciune ce le-au fost reținute ambilor inculpați, de

către ambele instanțe, printr-o greșită apreciere a împrejurărilor faptice în

tiparul legal al normei menționate, în sensul ignorării scopului urmărit

respectiv în realizarea contractului de asigurare.

Astfel, Înalta Curte

consideră că în cauză nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, neavându-se în vedere că fapta

inculpatului D.D.D. de a solicita despăgubiri de la SC A.Ț.A. SA, sucursala

Slatina uzând de procesul-verbal seria E nr. 1505875 din 18 decembrie 2001

despre care știa că este fals, deoarece cuprindea fapte și împrejurări

necorespunzătoare adevărului, privind coliziunea între două vehicule, din care

unul aparținea coinculpatului, prin fapta de atestare a acestora de către coinculpatul

A.M., agent de poliție, pentru a cere despăgubirile menționate, în temeiul

asigurării obligatorii de răspundere civilă, inducerea în eroare urma să aibă

loc cu prilejul unui contract, respectiv a contractului de asigurare (dosarele

de daune nr. 01/204/0084/ARO și 01/204/0073/ARO ale SC A.Ț.A. SA, sucursala

Slatina, adresa nr. 461 din 10 aprilie 2002 a SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina),

ceea ce conducea la o altă încadrare juridică în sarcina fiecăruia din

inculpați, respectiv reținerea și a alin. (3) al art. 215 C. pen.

Astfel, motivul de recurs al

parchetului extins oral, în ceea ce privește greșita încadrare juridică

reținută în sarcina ambilor inculpați este întemeiat, fiind incident cazul de

casare prevăzut la art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate avea

în vedere apărarea formulată de ambii inculpați, în sensul că în apelul

parchetului nu s-a formulat un astfel de motiv, având drept consecință

imposibilitatea invocării în recurs a unui asemenea motiv, deoarece, așa cum

s-a menționat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt prin

motivele invocate în defavoarea inculpaților impunea obligația din partea

instanței de apel de a examina cauza în limitele stabilite de art. 371 C. proc.

pen., respectiv în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant

și sub toate aspectele de fapt și de drept, ceea ce aceasta nu a făcut.

Mai mult, prin motivul

invocat în recurs nu se agravează situația inculpaților sub aspectul limitelor

de pedeapsă, deoarece în conținutul dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen.,

legiuitorul a prevăzut expres că fapta comisă în condițiile arătate cu prilejul

încheierii sau executării unui contract se sancționează cu pedeapsa prevăzută

în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

De asemenea, și cel de-a

doilea motiv de recurs invocat oral de către procuror, respectiv greșita

condamnare a inculpatului D.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

292 C. pen., în favoarea inculpatului, este fondat.

Astfel, în mod greșit

instanța de apel l-a condamnat pe acest inculpat pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 292 C. pen., fals în declarații, stabilind că fapta

inculpatului, care prin declarația olografă depusă la societatea de asigurare,

în care descrie o situație necorespunzătoare, însoțită de procesul-verbal de

contravenție al cărui conținut era fals, în scopul obținerii de despăgubiri de

la asigurător prin angajarea răspunderii acestuia ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii arătate.

Așa cum rezultă din examinarea

conținutului legal al infracțiunii prevăzută la art. 292 C. pen., legiuitorul a

impus o condiție în realizarea acestei infracțiuni, respectiv ca declararea

necorespunzătoare adevărului să fie făcută unui organ sau instituții de stat,

ori unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea

producerii unei consecințe juridice.

Or, în speță, SC A.Ț.A. SA, sucursala

Slatina nu se înscrie în condiție stipulată, deoarece societatea de asigurare

arătată este cu capital privat, ceea ce conduce la lipsa unuia din elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident cazul de casare

prevăzut la art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., urmând a se menține

soluția primei instanțe numai sub aspectul temeiului achitării inculpatului D.D.D.,

respectiv art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., fals în

declarații, față de considerente mai sus arătate.

Totodată este întemeiată și

critica formulată în scris de către parchet cu privire la greșita achitare a

inculpatului A.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă

de înșelăciune, ca urmare a lipsei unuia din elementele constitutive ale

infracțiunii, respectiv a laturii subiective, fiind incident cazul de casare

prevăzut la art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În declarațiile inculpatului

A.M. acesta a descris împrejurările faptice, în sensul că s-a deplasat la locul

presupusului accident de circulație unde s-a întâlnit cu coinculpatul D.D.D.

căruia i-a cerut o declarație olografă despre modul în care avusese loc

coliziunea și deși nu a fost de față celălalt conducător auto B.C. a încheiat,

totuși, un proces-verbal de constatare a contravenției pe care l-a completat

după declarația dată de D.D.D., indicându-i coinculpatului să semneze la locul

contravenientului, mențiunile legate de recunoașterea faptei și inexistența

consumului de alcool le-a trecut din obișnuință fără a constata personal cele

consemnate, a completat pentru D.D.D. și autorizația care îi dădea dreptul să

efectueze reparația la service și deși avea obligația să menționeze în

procesul-verbal dacă este de față sau nu contravenientul pe care îl

sancționează, respectiv B.C., nu a menționat această situație.

În raportul întocmit de

inculpatul A.M. sunt atestate aceleași împrejurări, ca de altfel și în raportul

către șeful I.P.J. Olt.

În declarațiile

coinculpatului D.D.D., la rândul său, a arătat modul în care s-au constatat avariile

la autoturismul său, de față nemaifiind alte persoane, inculpatul A.M. venind

la locul stabilit cu un autoturism fără însemnele poliției, relatându-i-se

avariile autoturismului Opel, a întocmit o declarație la solicitarea

inculpatului A.M. în care acesta i-a cerut să menționeze atât avariile pe care

le prezenta autoturismul său, cât și pe cele care le-ar fi prezentat

autoturismul, a fost întocmit un proces-verbal și o autorizație pentru

repararea autoturismului în service, i-a spus coinculpatului după întocmirea

procesului-verbal că accidentul ar fi avut loc în comuna Găneasa, iar agentul

de poliție nu a modificat nimic în procesul-verbal, precum și mențiunile

privind consumul de alcool și recunoașterea faptei.

Din aprecierea coroborată a

mijloacelor de probă administrate menționate rezultă contribuția inculpatului A.M.

la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune comisă de inculpatul D.D.D.,

respectiv aceea de complicitate la tentativă la înșelăciune concretizată prin

atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului prin

completarea procesului-verbal seria E nr. 1505875 din 18 decembrie 2001, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu p care l-a înmânat coinculpatului D.D.D.,

în scopul solicitării de despăgubiri de la SC A.Ț.A. SA, sucursala SLATINA.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a făcut dovada atât obiectiv, cât și subiectiv a conținutului

incriminator al infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în

convenții, faptă comisă de inculpatul A.M., acesta prin atestările făcute având

reprezentarea urmărilor faptei sale, respectiv că procesul-verbal încheiat în

condițiile arătate va fi folosit la solicitarea de despăgubiri de către

coinculpatul D.D.D.

În raport cu cele

menționate, nu pot fi reținute apărările formulate de inculpat în recurs,

acestea fiind infirmate de probele administrate care au evidențiat direct

contribuția inculpatului, înlăturând eroarea de fapt invocată, inculpatul

aflându-se în exercitarea unor obligații legale pe care trebuia să le respecte.

Astfel, în mod corect prima

instanță stabilise inițial vinovăția inculpatului A.M. în săvârșirea

infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune.

De asemenea, referitor la

același inculpat, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată și critica parchetului

privind greșita aplicare de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 18

1

C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., fiind

incident cazul de casare prevăzut la art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen.

Așa cum rezultă din condițiile

concrete ale cauzei privind infracțiunea de fals intelectual reținută în

sarcina inculpatului A.M., nu sunt aplicabile criteriile stipulate la art. 18

1

C. pen., deoarece inculpatul se afla în exercitarea unor atribuții legale,

atunci când a întocmit un proces-verbal în care a atestat fapte și împrejurări

nereale, în scopul obținerii unor daune, aducând atingere încrederii în

respectul față de ordine și lege, chiar dacă circumstanțele personale ale

acestuia sunt favorabile.

Față de criticile formulate

de parchet privind faptele săvârșite de inculpatul A.M., Înalta Curte consideră

că fiind dovedită vinovăția acestuia în săvârșirea celor două infracțiuni,

pentru infracțiunea de înșelăciune în formele menționate, avându-se în vedere

că a avut loc cu ocazia încheierii contractului de asigurare, în ceea ce

privește individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, prin

reevaluarea criteriilor legale stipulate la art. 72 C. pen., în contextul

concret al cauzei, se va orienta la cuantumurile, pedeapsa rezultantă și

modalitatea de executare a suspendării condiționate prevăzută de art. 81 C.

pen., stabilite inițial de prima instanță, deoarece asigură realizarea

scopurilor pedepsei, dând posibilitatea unei resocializări pozitive a

inculpatului.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că nu este întemeiată critica parchetului legală de greșita

individualizare a pedepsei aplicată inculpatului D.D.D., în ceea ce privește

modalitatea de executare a suspendării condiționate, nefiind incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, în cauză a fost

făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen.,

dându-se relevanță atât gradului de pericol social al faptelor comise,

circumstanțelor reale, dar și personale ale inculpatului.

Înalta Curte, având în

vedere însă motivul de recurs care îl privește pe acest inculpat, respectiv cel

referitor la schimbarea încadrării juridice, prin reținerea și a alin. (3) al art.

215 C. pen., reevaluând condițiile legale specifice individualizării judiciare

a pedepsei, în contextul cauzei, în mod plural, atât cele privind gravitatea

faptei, circumstanțele reale și personale pozitive, atitudinea de recunoaștere

a infracțiunilor comise, lipsa antecedentelor penale, se va orienta la

cuantumurile pedepselor pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului,

pedeapsa rezultantă și modalitatea de executare a suspendării condiționate

prevăzută la art. 81 C. pen., stabilite inițial de prima instanță, acestea

fiind în măsură să asigure realizarea funcțiilor pedepsei, dând posibilitatea

îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și

resocializarea sa pozitivă.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva deciziei penale nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova

privind pe inculpații A.M. și D.D.D., va casa în totalitate decizia penală

atacată precum și în parte, sentința penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a

Tribunalului Olt numai cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor de

complicitate la tentativa de înșelăciune pentru inculpatul A.M. și respectiv,

tentativă la înșelăciune pentru inculpatul D.D.D.

Se va descontopi pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului A.M. și se vor repune în individualitatea lor

pedepsele componente după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215

alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.,

text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul A.M. la un an și 6

luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea

de un an și 6 luni închisoare și va dispune ca executarea pedepsei rezultante

de un an și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C.

pen.

Se va descontopi pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului D.D.D. și va repune în pedepsele componente în

individualitatea lor după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C.

pen.;

- 3 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de lege în baza

căruia îl va condamna pe inculpatul D.D.D. la un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea

de un an și 6 luni închisoare și va dispune ca executarea pedepsei rezultante

de un an și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C.

pen.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate, fiind dat cu respectarea prevederilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 34

din 8 februarie 2005 a Curții de

Apel Craiova privind pe

inculpații A.M. și D.D.D.

Casează în totalitate

decizia penală atacată, precum și în parte, sentința penală nr. 90 din 26

aprilie 2004 a Tribunalului Olt numai cu privire la greșita încadrare juridică

a faptelor de complicitate la tentativa de înșelăciune pentru inculpatul A.M.

și respectiv, tentativă la înșelăciune pentru inculpatul D.D.D.

Descontopește pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului A.M. și repune în individualitatea lor

pedepsele componente după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215

alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art.

26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de

lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul A.M. la un an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un

an și 6 luni închisoare și dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an

și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C. pen.

Descontopește pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului D.D.D. și repune în pedepsele componente în

individualitatea lor după cum urmează:

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;

- un an și 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C.

pen.;

- 3 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art.

20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă

pe inculpatul D.D.D. la un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un

an și 6 luni închisoare și dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an

și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 iunie 2005.