ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3451/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul A.M., la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., punându-se în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

Prin aceeași sentință, a fost condamnat inculpatul D.D.D., la pedepsele de 6 luni , pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportată la art. 289 alin. (1) C. pen., un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen. și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportată la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. S-a luat act că SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina nu s-a constituit parte civilă. A fost anulat procesul-verbal de contravenție seria E nr. 1505875 emis de Poliția municipiului Slatina la 18 decembrie 2001. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță învestită cu soluționarea cauzei de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 3099 din 26 iunie 2003, prin care potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit ca fiind competentă material să soluționeze acest dosar a reținut în raport cu probatoriile administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, următoarea situație de fapt: În ziua de 15 decembrie 2001, inculpatul D.D.D.

s-a întâlnit cu martorul B.C., pe care îl cunoștea, într-un bar din Slatina – Olt și discutând acesta i-a relatat că autoturismul proprietate personală Opel Astra a fost avariat în partea din față într-un accident rutier în municipiul București. La rândul său, B.C. angajat ca șofer la o unitate comercială și deservind autoturismul IVECO ce aparținea acestei firme, i-a povestit că este avariat în spate, urmare unui accident produs în 17 noiembrie 2001, se întocmise dosar de daune la SC A.Ț.A. SA, cererea a fost respinsă, deoarece persoana achitase pretențiile solicitate. În aceste circumstanțe, B.C. a predat inculpatului D.D.D., tichetul de asigurare în copie, pentru ca inculpatul să se prezinte la poliție să relateze că avariile de la autoturismul său fuseseră produse de vehicul condus de martor, pentru ca în acest mod să obțină autorizarea de reparare.

Potrivit acestui plan, D.D.D. s-a prezentat, la 18 decembrie 2001, la sediul Poliției municipiului Slatina, la inculpatul A.M., plutonier, pe care îl cunoștea din vedere și i-a cerut să-i elibereze un proces-verbal de contravenție cu motivarea că în acea dimineață fusese implicat într-o tamponare, respectiv autoutilitara IVECO, condusă de B.C. a avariat autoturismul său. Într-o primă fază, subofițerul a cerut inculpatului D.D.D. să consemneze modul producerii accidentului printr-o declarație scrisă, împrejurare în care acesta i-a prezentat și copia tichetului de asigurare aparținând autoutilitarei, ce avea pe verso consemnate datele de stare civilă ale numitului B.C. Ulterior, după câteva ore, inculpatul A.M.

s-a deplasat la locul pretinsului accident, observând cele două autoturisme parcate unul în spatele celuilalt, avariile pe care le prezentau, motiv pentru care a trecut la întocmirea unui proces-verbal de constatare – contravenție pentru B.C., ce nu era de față, acceptând explicațiile date de D.D.D., în sensul că acesta din motive personale nu a mai putut rămâne la locul accidentului și i-a dat tichetul de asigurare. Subofițerul de poliție a consemnat în procesul-verbal că B.C. este vinovat de accidentul produs și în mod fals a înscris în acest act împrejurarea că B.C. nu a consumat alcool și a recunoscut fapta. Pe baza acestui act oficial, inculpatul D.D.D. s-a adresat societății de asigurare, depunând o cerere scrisă prin care a solicitat despăgubiri pentru avarii, relatând în mod mincinos în conținutul declarației acest accident ce în realitate nu avusese loc, așa cum se pretindea.

Agentul de asigurări comportându-se diligent s-a deplasat la B.C., solicitându-i o declarație privitoare la împrejurările producerii accidentului din noaptea de 17 decembrie 2001, situație în care pretinsul contravenient a negat săvârșirea accidentului, așa încât au început cercetările. Instanța de fond a reținut săvârșirea de inculpatul A.M. a infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la tentativa de înșelăciune calificată, iar în sarcina inculpatului D.D.D., infracțiunile cu care a fost învestită mai puțin cea de fals în declarații pentru care a dispus achitarea, cu motivarea că declarația dată agentului de poliție și cea adresată firmei de asigurare nu era de natură să producă consecințe juridice.

În teren legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a declarat apel, solicitând condamnarea inculpatului D.D.D. și pentru infracțiunea de fals în declarații și pentru ambii, majorarea pedepselor. Aceeași hotărâre a fost supusă apelului exercitat de inculpatul A.M., ce a considerat că nu se face vinovat de faptele săvârșite, solicitând achitarea sa. Prin decizia penală nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1266/P/2004, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și al inculpatului A.M.V., s-a desființat sentința penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt, în sensul că: Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpaților: 1. În baza art. 292 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.D.D.

la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa, atrăgând atenția inculpatului asupra art. 7 din aceeași lege. Au fost menținute pedepsele aplicate inculpatului D.D.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportată la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 20, raportată la art. 215 alin. (2) C. pen. și art. 291 teza I C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. și s-a atras atenția asupra art. 83 C. pen. 2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., a fost achitat inculpatul A.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportată la art. 20 și art. 215 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și 18 1 C. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și i-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei. A fost dispusă anularea actelor false, procesul-verbal de contravenție seria E 1505875 din 18 decembrie 2001 emis de Poliția municipiului Slatina și a declarației inculpatului D.D.D., depusă la SC A.Ț.A. SA – Agenția Slatina. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond în mod greșit l-a achitat pe inculpatul D.D.D.

pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. Textul de lege mai sus amintit încriminează declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituții de stat, ori unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii, ori împrejurărilor, declarația făcută servește producerii acelei consecințe. În speță, prin declarația olografă depusă și înregistrată la SC A.Ț.A. SA competentă să dea eficiență legală, inculpatul D.D.D. a relatat o situație necorespunzătoare adevărului. Această declarație însoțită de procesul-verbal de contravenție al cărui conținut este fals, este un înscris ce nu a putut fi apreciat ca lipsit de eficiență juridică, câtă vreme în baza acestora, inculpatul a intenționat să obțină despăgubiri de la asigurător prin angajarea răspunderii acestuia.

În acest moment s-a consumat legal infracțiunea, producându-se urmarea imediată, respectiv starea de pericol, amenințarea că această consecință s-ar putea produce. Faptul că agentul de asigurări s-a comportat diligent, constatând fictivitatea situațiilor consemnate în procesul-verbal de contravenție și a declarației inculpatului D.D.D., nu a putut constitui temei de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. Pe cale de consecință și a desființării sentinței, s-a reținut în sarcina inculpatului D.D.D. și infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., text în baza căruia l-a condamnat la pedeapsa minimă de 3 ani închisoare. Cum fapta s-a consumat la 18 decembrie 2001, anterior apariției Legii de grațiere nr. 543/2002 și această infracțiune nu a fost exceptată de la aplicarea art. 1 din această lege, a fost constată grațiată integral și condiționat această pedeapsă.

Cât privește motivul de apel invocat de inculpatul A.M., în sensul că greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune în formă calificată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., acesta a fost considerat întemeiat. Sub aspectul laturii subiective acțiunea de inducere în eroare pentru a constitui element material al infracțiunii de înșelăciune trebuie să fie săvârșită cu intenție. Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, intenția de a induce în eroare trebuie să fie însoțită de o cerință esențială, respectiv aceea de a obține pentru sine sau pentru altul, un folos material injust, realizând că prin activitatea de inducere în eroare pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește.

Din probele administrate în proces, respectiv declarațiile inculpatului D.D.D., s-a stabilit cert că acesta a prezentat inculpatului A.M., o declarație scrisă, relatând mincinos că a fost implicat într-un accident de circulație. Inculpatul A.M. în calitate de agent de poliție s-a deplasat la locul unde erau autoturismele accidentate, constatând existența avariilor la cele două mașini, așa cum fuseseră consemnate de D.D.D. în declarația scrisă. Această împrejurare unită cu faptul că în posesia inculpatului D.D.D. se afla copia tichetului de asigurare al autoutilitarei, au creat aparența de veridicitate a evenimentului rutier pentru inculpatul A.M., care a întocmit procesul-verbal de contravenție.

Singurele mențiuni false cunoscute cert de inculpatul A.M. în acel moment și consemnate în procesul-verbal au fost cele referitoare la prezența contravenientului B.C., că acesta nu a consumat alcool și a recunoscut fapta. Aceste atestări false consemnate cu intenție în înscrisul oficial au fost suficiente pentru a considera întrunite elementele constitutive de fals intelectual în forma prevăzută de art. 289 C. pen. În speță, nu s-a făcut dovada că inculpatul A.M. a acționat cu intenția de a înșela partea civilă asigurătoare, aspect întărit chiar de împrejurarea că în conținutul procesului-verbal inculpatul nu a consemnat acceptul contravenientului ca asigurătorul să facă plata despăgubirilor, situație interpretată însă eronat de instanța de fond, ca fiind de natură să justifice intenția inculpatului în calitate de complice la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune.

Lipsind unul din elementele constitutive al infracțiunii, latura subiectivă, inculpatul A.M. a fost achitat pentru fapta prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Având în vedere circumstanțele reale în care s-a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, limitele la care s-au redus atestările false făcute de inculpatul A.M., în procesul-verbal de contravenție, datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, angajat ca agent șef adjunct la M., inspectoratul de poliție județean Olt, având o familie organizată, fără antecedente penale, instanța de apel a apreciat că fapta săvârșită a fost lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, dispunând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b 1 ), combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. și 18 1 C. pen., aplicând inculpatului o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei. Au fost anulate actele false, declarația inculpatului D.D.D. depusă la SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina și procesul-verbal de contravenție întocmit de Poliția Slatina la 18 decembrie 2001, fiind menținut restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., considerând că în speța dedusă judecății s-a comis o eroare gravă de fapt privind pe inculpatul A.M., agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Slatina, prin interpretarea eronată a probelor dosarului de către instanța de control judiciar, care în mod nejustificat a ajuns la concluzia că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune și pe cale de consecință a dispus achitarea acestuia.

Parchetul a apreciat că inculpatul a avut reprezentarea faptelor, aceasta rezultând atât din declarația acestuia din faza de urmărire penală, dosar nr. 239/P/2002, în care învederează că la întocmirea procesului-verbal de constatare inculpatul D.D.D. i-a arătat un tichet de asigurare obligatorie de răspundere civilă, cât și din declarația acestuia din urmă din același dosar de urmărire penală, în care a precizat că i-a arătat agentului de poliție tichetul de asigurare obligatorie de răspundere civilă. În raport cu aceste declarații, hotărârea instanței de control judiciar prin care s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a inculpatului A.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune este greșită, deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale acceptând posibilitatea producerii lor, în sensul că inculpatul D.D.D.

va uza de procesul-verbal cât și de tichetul de asigurare pentru a fi despăgubit ca urmare a accidentului de circulație. Tot față de inculpatul A.M., hotărârea este greșită și sub aspectul achitării în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b 1 ), combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., prin care i s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., considerând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen., în sensul că fapta comisă de inculpat este lipsită de pericol social, ci dimpotrivă că în calitatea pe care a avut-o de agent de poliție a consemnat date nereale în procesul-verbal de constatare, aducând atingere încrederii publice acordată acestor înscrisuri.

Nu lipsită de importanță este și calitatea de agent de poliție care îi impuneau verificarea cu exigență condițiile în care s-a comis accidentul de circulație și să nu consemneze date nereale în procesul-verbal de constatare. Așa fiind, parchetul a apreciat că față de inculpatul A.M. se impune casarea deciziei instanței de apel și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Olt. Un al doilea motiv de recurs al parchetului îl privește și pe inculpatul D.D.D., considerând că hotărârea primei instanțe de control judiciar este netemeinică sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendarea executării, deoarece în raport cu multitudinea infracțiunilor comise, respectiv patru, cât și diversitatea acestora, complicitate la infracțiunea de fals intelectual, tentativă la înșelăciune, uz de fals și fals în declarații nu se impunea aplicării suspendării condiționate și pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

La termenul de astăzi, în dezbateri procurorul a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, în ceea ce privește pe inculpatul A.M., constatarea unei greșite aplicări a legii, deoarece s-a ignorat tocmai calitatea oficială a subofițerului de poliție care în îndeplinirea sarcinilor de serviciu era obligat să vegheze la respectarea legii, impunându-se, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. De asemenea, a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite pentru ambii inculpați, din art. 26, raportat la art. 20, cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, cu referire la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.

și respectiv din art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., ambele hotărâri pronunțate fiind pe acest aspect nelegale, deoarece faptele au fost săvârșite în executarea contractului de asigurare. Procurorul a apreciat că inculpatul A.M. a cunoscut și a avut reprezentarea faptului că celălalt coinculpat D.D.D. va folosi actele întocmite de acesta în fals în scopul de a înșela societatea de asigurări și deci de a încasa banii din polița de asigurare, fiind evidentă intenția de a înșela, astfel, societatea de asigurare. Totodată, procurorul a subliniat că înțelege să adauge la motivele de recurs înserate în memoriul depus la dosar un motiv în favoarea inculpatului D.D.D., considerând că în mod greșit instanța de apel l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., deoarece societatea de asigurări nu face parte din cele prevăzute de art. 145 C. pen.

și față de această precizare a solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a soluției primei instanțe. Tot referitor la inculpatul D.D.D., procurorul a susținut că instanța de control judiciar a făcut o greșită individualizare a pedepsei, atunci când a stabilit ca modalitate de executare, suspendarea condiționată prevăzută de art. 81 C. pen. Concluziile apărătorilor intimați asupra recursului parchetului așa cum a fost extins sub aspectul motivelor menționate au fost consemnate în detaliu în detaliu în practicaua prezentei decizii, însoțite de notele scrise depuse la dosar în sensul celor susținute. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova așa cum a fost extins oral, prin motivele arătate, împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17, 17 1 , 18 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel și-a însușit doar parțial argumentele instanței de fond cu privire la vinovăția inculpatului D.D.D. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 20 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. și art. 291 teza I C. pen., stabilind în mod eronat nu numai vinovăția aceluiași inculpat pentru una din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv art. 292 C. pen., a nevinovăției inculpatului A.M.

în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) C. pen., ori lipsei pericolului social, ca trăsătură esențială pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., reținută inițial în sarcina acestui din urmă inculpat, dar și a încadrării juridice a infracțiunilor de înșelăciune ce le-au fost reținute ambilor inculpați, de către ambele instanțe, printr-o greșită apreciere a împrejurărilor faptice în tiparul legal al normei menționate, în sensul ignorării scopului urmărit respectiv în realizarea contractului de asigurare. Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, neavându-se în vedere că fapta inculpatului D.D.D.

de a solicita despăgubiri de la SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina uzând de procesul-verbal seria E nr. 1505875 din 18 decembrie 2001 despre care știa că este fals, deoarece cuprindea fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, privind coliziunea între două vehicule, din care unul aparținea coinculpatului, prin fapta de atestare a acestora de către coinculpatul A.M., agent de poliție, pentru a cere despăgubirile menționate, în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civilă, inducerea în eroare urma să aibă loc cu prilejul unui contract, respectiv a contractului de asigurare (dosarele de daune nr. 01/204/0084/ARO și 01/204/0073/ARO ale SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina, adresa nr. 461 din 10 aprilie 2002 a SC A.Ț.A.

SA, sucursala Slatina), ceea ce conducea la o altă încadrare juridică în sarcina fiecăruia din inculpați, respectiv reținerea și a alin. (3) al art. 215 C. pen. Astfel, motivul de recurs al parchetului extins oral, în ceea ce privește greșita încadrare juridică reținută în sarcina ambilor inculpați este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Înalta Curte nu poate avea în vedere apărarea formulată de ambii inculpați, în sensul că în apelul parchetului nu s-a formulat un astfel de motiv, având drept consecință imposibilitatea invocării în recurs a unui asemenea motiv, deoarece, așa cum s-a menționat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt prin motivele invocate în defavoarea inculpaților impunea obligația din partea instanței de apel de a examina cauza în limitele stabilite de art. 371 C. proc.

pen., respectiv în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant și sub toate aspectele de fapt și de drept, ceea ce aceasta nu a făcut. Mai mult, prin motivul invocat în recurs nu se agravează situația inculpaților sub aspectul limitelor de pedeapsă, deoarece în conținutul dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen., legiuitorul a prevăzut expres că fapta comisă în condițiile arătate cu prilejul încheierii sau executării unui contract se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate. De asemenea, și cel de-a doilea motiv de recurs invocat oral de către procuror, respectiv greșita condamnare a inculpatului D.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., în favoarea inculpatului, este fondat.

Astfel, în mod greșit instanța de apel l-a condamnat pe acest inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., fals în declarații, stabilind că fapta inculpatului, care prin declarația olografă depusă la societatea de asigurare, în care descrie o situație necorespunzătoare, însoțită de procesul-verbal de contravenție al cărui conținut era fals, în scopul obținerii de despăgubiri de la asigurător prin angajarea răspunderii acestuia ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii arătate. Așa cum rezultă din examinarea conținutului legal al infracțiunii prevăzută la art. 292 C. pen., legiuitorul a impus o condiție în realizarea acestei infracțiuni, respectiv ca declararea necorespunzătoare adevărului să fie făcută unui organ sau instituții de stat, ori unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., în vederea producerii unei consecințe juridice.

Or, în speță, SC A.Ț.A. SA, sucursala Slatina nu se înscrie în condiție stipulată, deoarece societatea de asigurare arătată este cu capital privat, ceea ce conduce la lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., urmând a se menține soluția primei instanțe numai sub aspectul temeiului achitării inculpatului D.D.D., respectiv art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., fals în declarații, față de considerente mai sus arătate.

Totodată este întemeiată și critica formulată în scris de către parchet cu privire la greșita achitare a inculpatului A.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune, ca urmare a lipsei unuia din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv a laturii subiective, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În declarațiile inculpatului A.M. acesta a descris împrejurările faptice, în sensul că s-a deplasat la locul presupusului accident de circulație unde s-a întâlnit cu coinculpatul D.D.D. căruia i-a cerut o declarație olografă despre modul în care avusese loc coliziunea și deși nu a fost de față celălalt conducător auto B.C.

a încheiat, totuși, un proces-verbal de constatare a contravenției pe care l-a completat după declarația dată de D.D.D., indicându-i coinculpatului să semneze la locul contravenientului, mențiunile legate de recunoașterea faptei și inexistența consumului de alcool le-a trecut din obișnuință fără a constata personal cele consemnate, a completat pentru D.D.D. și autorizația care îi dădea dreptul să efectueze reparația la service și deși avea obligația să menționeze în procesul-verbal dacă este de față sau nu contravenientul pe care îl sancționează, respectiv B.C., nu a menționat această situație. În raportul întocmit de inculpatul A.M. sunt atestate aceleași împrejurări, ca de altfel și în raportul către șeful I.P.J.

Olt. În declarațiile coinculpatului D.D.D., la rândul său, a arătat modul în care s-au constatat avariile la autoturismul său, de față nemaifiind alte persoane, inculpatul A.M. venind la locul stabilit cu un autoturism fără însemnele poliției, relatându-i-se avariile autoturismului Opel, a întocmit o declarație la solicitarea inculpatului A.M. în care acesta i-a cerut să menționeze atât avariile pe care le prezenta autoturismul său, cât și pe cele care le-ar fi prezentat autoturismul, a fost întocmit un proces-verbal și o autorizație pentru repararea autoturismului în service, i-a spus coinculpatului după întocmirea procesului-verbal că accidentul ar fi avut loc în comuna Găneasa, iar agentul de poliție nu a modificat nimic în procesul-verbal, precum și mențiunile privind consumul de alcool și recunoașterea faptei.

Din aprecierea coroborată a mijloacelor de probă administrate menționate rezultă contribuția inculpatului A.M. la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune comisă de inculpatul D.D.D., respectiv aceea de complicitate la tentativă la înșelăciune concretizată prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului prin completarea procesului-verbal seria E nr. 1505875 din 18 decembrie 2001, în exercitarea atribuțiilor de serviciu p care l-a înmânat coinculpatului D.D.D., în scopul solicitării de despăgubiri de la SC A.Ț.A. SA, sucursala SLATINA.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a făcut dovada atât obiectiv, cât și subiectiv a conținutului incriminator al infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în convenții, faptă comisă de inculpatul A.M., acesta prin atestările făcute având reprezentarea urmărilor faptei sale, respectiv că procesul-verbal încheiat în condițiile arătate va fi folosit la solicitarea de despăgubiri de către coinculpatul D.D.D. În raport cu cele menționate, nu pot fi reținute apărările formulate de inculpat în recurs, acestea fiind infirmate de probele administrate care au evidențiat direct contribuția inculpatului, înlăturând eroarea de fapt invocată, inculpatul aflându-se în exercitarea unor obligații legale pe care trebuia să le respecte.

Astfel, în mod corect prima instanță stabilise inițial vinovăția inculpatului A.M. în săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune. De asemenea, referitor la același inculpat, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată și critica parchetului privind greșita aplicare de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 18 1 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.

Așa cum rezultă din condițiile concrete ale cauzei privind infracțiunea de fals intelectual reținută în sarcina inculpatului A.M., nu sunt aplicabile criteriile stipulate la art. 18 1 C. pen., deoarece inculpatul se afla în exercitarea unor atribuții legale, atunci când a întocmit un proces-verbal în care a atestat fapte și împrejurări nereale, în scopul obținerii unor daune, aducând atingere încrederii în respectul față de ordine și lege, chiar dacă circumstanțele personale ale acestuia sunt favorabile.

Față de criticile formulate de parchet privind faptele săvârșite de inculpatul A.M., Înalta Curte consideră că fiind dovedită vinovăția acestuia în săvârșirea celor două infracțiuni, pentru infracțiunea de înșelăciune în formele menționate, avându-se în vedere că a avut loc cu ocazia încheierii contractului de asigurare, în ceea ce privește individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, prin reevaluarea criteriilor legale stipulate la art. 72 C. pen., în contextul concret al cauzei, se va orienta la cuantumurile, pedeapsa rezultantă și modalitatea de executare a suspendării condiționate prevăzută de art. 81 C. pen., stabilite inițial de prima instanță, deoarece asigură realizarea scopurilor pedepsei, dând posibilitatea unei resocializări pozitive a inculpatului.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată critica parchetului legală de greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului D.D.D., în ceea ce privește modalitatea de executare a suspendării condiționate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Astfel, în cauză a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute la art. 72 C. pen., dându-se relevanță atât gradului de pericol social al faptelor comise, circumstanțelor reale, dar și personale ale inculpatului.

Înalta Curte, având în vedere însă motivul de recurs care îl privește pe acest inculpat, respectiv cel referitor la schimbarea încadrării juridice, prin reținerea și a alin. (3) al art. 215 C. pen., reevaluând condițiile legale specifice individualizării judiciare a pedepsei, în contextul cauzei, în mod plural, atât cele privind gravitatea faptei, circumstanțele reale și personale pozitive, atitudinea de recunoaștere a infracțiunilor comise, lipsa antecedentelor penale, se va orienta la cuantumurile pedepselor pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, pedeapsa rezultantă și modalitatea de executare a suspendării condiționate prevăzută la art. 81 C. pen., stabilite inițial de prima instanță, acestea fiind în măsură să asigure realizarea funcțiilor pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova privind pe inculpații A.M. și D.D.D., va casa în totalitate decizia penală atacată precum și în parte, sentința penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt numai cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor de complicitate la tentativa de înșelăciune pentru inculpatul A.M. și respectiv, tentativă la înșelăciune pentru inculpatul D.D.D. Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.M. și se vor repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.; - un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul A.M. la un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare și va dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C. pen. Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.D.D.

și va repune în pedepsele componente în individualitatea lor după cum urmează: - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.; - un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.; - 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul D.D.D. la un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare și va dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, fiind dat cu respectarea prevederilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 34 din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova privind pe inculpații A.M. și D.D.D. Casează în totalitate decizia penală atacată, precum și în parte, sentința penală nr. 90 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Olt numai cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor de complicitate la tentativa de înșelăciune pentru inculpatul A.M. și respectiv, tentativă la înșelăciune pentru inculpatul D.D.D. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.M. și repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.; - un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 – art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul A.M. la un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare și dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C. pen. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.D.D. și repune în pedepsele componente în individualitatea lor după cum urmează: - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.; - un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.; - 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul D.D.D. la un an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare și dispune ca executarea pedepsei rezultante de un an și 6 luni închisoare să fie suspendată condiționat conform art. 81 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2005.