ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.M. și C.D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea acestora la soluționarea Dosarului nr. 42701/CC, în sensul emiterii deciziei conținând titlul de despăgubiri și a emiterii titlului de plată, respectiv plata acestora; să se dispună plata sumelor datorate conform raportului de evaluare cu plata coeficienților de devalorizare a monedei naționale, de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

Totodată, au cerut obligarea pârâtelor și la plata unei penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 actualizată, până la emiterea deciziei de despăgubire, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 21 mai 2007 a fost emisă de către Primarul General al Municipiului București, Dispoziția nr. X în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în str. H.G., București, împreuna cu terenul aferent în suprafață de 80,00 mp, vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform, contractelor de vânzare-cumpărare nr. Y/1998. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 4343 din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar și în consecință a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință; a admis excepția prematurității cererii privind obligarea pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de plată și respectiv plata despăgubirilor, respingând aceste capete de cerere ca prematur formulate.

Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia conținând titlul de despăgubiri, în favoarea reclamanților, pentru imobilul situat în str. H.G., București și teren aferent de 80 mp conform raportului de evaluare întocmit de evaluator P.F.A. S.M.R. în Dosar nr. 42701/CC. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 304,3 RON, constând în taxă de timbru, timbre judiciare și onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 1 alin. (1) lit. d) introdus prin art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 1068/2007, această direcție este o structură a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar atribuția acordării despăgubirilor în numerar, revine acestei din urmă autorității, în calitate de entitate cu personalitate juridică. Referitor la excepția prematurității cererii de emitere a titlului de plată și a plății solicitate de reclamanți, prima instanță a avut în vedere faptul că reclamanții nu sunt titulari ai titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizia conținând titlul de despăgubire, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, str. H.G., iar prin Dispoziția nr. X/2007, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 42701/CC.

Prima instanță a constatat că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări conform legii, autoritatea locală, cu competență în materie, emițând dispoziția în data de 21 mai 2007. Având în vedere că a trecut o perioadă îndelungată, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. În consecință, judecătorul fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.

În ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, prima instanță a reținut că nu s-au administrat probe în sensul temeiniciei cuantumului penalităților cerute, iar în situația neexecutării obligației de către autoritatea publică, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, aceștia pot uza de dispozițiile art. 24 alin. (2) dar și de cele ale art. 19 din Legea nr. 554/2004, actualizată. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o în privința obligării la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că a fost obligată în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 304,3 RON, întrucât, prin întâmpinarea depusă la dosar la prima zi de înfățișare a arătat că dosarul de despăgubire al reclamanților urma să fie aprobat în următoarea ședință a Comisiei Centrale, fiind incidente astfel prevederile art. 275 C. proc. civ. Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel că, neavând buget propriu, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere că, în speță, pentru soluționarea cauzei au fost necesare două termene de judecată și fără a se administra probe. Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei privind titlul de despăgubire în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, str. H.G.

Criticile sentinței atacate se rezumă practic la apărări în sensul că, în speță, a fost urmată procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind emisă decizia prevăzută de acest act normativ. Prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, au fost corect aplicate de prima instanță care, admițând acțiunea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil. Potrivit dispozițiilor art. 275 din același cod, „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

Din actele dosarului se constată că pârâta și-a executat obligația dispusă prin sentința recurată, după înregistrarea demersului judiciar al reclamanților, prin întâmpinare susținând doar că urmează să fie emisă decizia în litigiu, și după trecerea unui termen de trei ani de la emiterea dispoziției, prin care s-a recunoscut dreptul reclamanților la măsuri reparatorii, și primirii dosarului aferent acestei dispoziții, rezultând astfel cu evidență că recurenta se află în culpă procesuală. Nici ignorarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproșată instanței de fond, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamanților nu poate fi socotit disproporționat de mare față de complexitatea pricinii și a demersurilor efectuate pentru recunoașterea dreptului subiectiv al părții.

În fine, deși nu are personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în virtutea capacității sale administrative, constând în aptitudinea de a emite operațiuni și acte administrative în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, în plus, reprezintă Statul Român în litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte cheltuielile de judecată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 4343 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.