ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5242/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, la data de 15 martie 2005, reclamanta Z.F. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea

hotărârii nr. 14371/1230 din 15 februarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarațiile notariale ale unor martori, din care rezultă că la domiciliul său

din comuna Boianu Mare, județul Bihor, în perioada 1940 - 1944, a fost supusă

de către autoritățile maghiare, la persecuții constând în bătăi repetate,

alungări de la domiciliu și amenințări cu moartea.

Prin sentința civilă nr. 855 din 9

mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea, reținând că, în cauză, nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta Z.F., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând că soluția este netemeinică și nelegală, în raport cu

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care fac dovada persecuțiilor etnice la

care a fost supusă.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

în forma actuală, cât și în forma în vigoare la data formulării cererii (17

noiembrie 2004), de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana,

cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că:

„a) a fost deportată în ghetouri și

lagăre de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în

locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;

c) a fost strămutată în altă

localitate, decât cea de domiciliu;

d) a făcut parte din detașamentele

de muncă forțată;

e) a fost supraviețuitoare a

trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

De asemenea, potrivit art. 2 din

Normele pentru aplicarea prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

p

rin persoană care a fost strămutată în

altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată

sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din

motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost

expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Cum situația invocată de către recurenta-reclamantă

(„bătăi repetate, alungări de la domiciliu și amenințări cu moartea”) nu poate

fi încadrată în nici una din formele de persecuție expres prevăzute de actul

normativ sus menționat,

în

mod corect instanța de fond a respins acțiunea, motiv pentru care recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Z.F.

împotriva sentinței civile nr. 855 din 9 mai 2005 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 noiembrie 2005.