ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2913/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 7 septembrie 2004, reclamanta C.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 13874/11294

din 11 august 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București,

recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a

susținut că hotărârea este nelegală, întrucât a făcut dovada că împreună cu

familia sa, au fost persecutați din motive etnice.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2236

din 20 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și

a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei,

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada

aprilie 1944 - martie 1945, reținând că reclamanta a făcut dovada persecuției

etnice.

Împotriva sentinței de mai

sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs,

întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în

esență, că reclamanta nu a dovedit persecuția etnică, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloace de probă prevăzute de lege, iar potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr.

127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situațiile

menționate, se poate face prin declarații cu martori.

În cauză, din procesul-verbal

întocmit de Serviciul bunurilor părăsite din Suceava, iulie 1944, rezultă că

s-au predat bunurile mobile, fosta proprietate a domnului C., comandamentului

Armatei Roșii din orașul Suceava.

Din adresa nr. P.608/03 din

11 iunie 2004, emisă de C.N.S.A.S. rezultă că s-a identificat un dosar întocmit

de fosta securitate pe numele domnului N.C.

Reclamanta, prin

certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, a făcut dovada filiației

și a schimbării numelui, din C., în Ci.

Din certificatul nr. 412 din

24 februarie 2004, emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului - județul

Dolj, rezultă că reclamanta și familia acesteia au figurat în registrul cu

evidența refugiaților veniți din județul Suceava și stabiliți pe teritoriul

județului Dolj, în anul 1944.

Declarațiile autentificate

ale martorelor U.M. și B.V. atestă că pe data de 10 martie 1944, reclamanta,

împreună cu familia ei din Suceava, s-a refugiat în județul Dolj, ca urmare a

apropierii frontului sovietic și al ocupației armatei sovietice și au revenit

în Suceava, la data de 15 mai 1945.

Rezultă că reclamanta a

făcut dovada că îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru recunoașterea

calității de refugiată și acordarea drepturilor legale corespunzătoare.

În ce privește motivul

refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale

momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de armata

sovietică asupra populației române din zonă.

În consecință, în raport cu

cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și

temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr.

2236 din 20 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.