ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2913/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 septembrie 2004, reclamanta C.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 13874/11294 din 11 august 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii a susținut că hotărârea este nelegală, întrucât a făcut dovada că împreună cu familia sa, au fost persecutați din motive etnice. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2236 din 20 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1944 - martie 1945, reținând că reclamanta a făcut dovada persecuției etnice.

Împotriva sentinței de mai sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu a dovedit persecuția etnică, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, iar potrivit art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situațiile menționate, se poate face prin declarații cu martori. În cauză, din procesul-verbal întocmit de Serviciul bunurilor părăsite din Suceava, iulie 1944, rezultă că s-au predat bunurile mobile, fosta proprietate a domnului C., comandamentului Armatei Roșii din orașul Suceava. Din adresa nr. P.608/03 din 11 iunie 2004, emisă de C.N.S.A.S. rezultă că s-a identificat un dosar întocmit de fosta securitate pe numele domnului N.C. Reclamanta, prin certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, a făcut dovada filiației și a schimbării numelui, din C., în Ci. Din certificatul nr. 412 din 24 februarie 2004, emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului - județul Dolj, rezultă că reclamanta și familia acesteia au figurat în registrul cu evidența refugiaților veniți din județul Suceava și stabiliți pe teritoriul județului Dolj, în anul 1944. Declarațiile autentificate ale martorelor U.M.

și B.V. atestă că pe data de 10 martie 1944, reclamanta, împreună cu familia ei din Suceava, s-a refugiat în județul Dolj, ca urmare a apropierii frontului sovietic și al ocupației armatei sovietice și au revenit în Suceava, la data de 15 mai 1945. Rezultă că reclamanta a făcut dovada că îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru recunoașterea calității de refugiată și acordarea drepturilor legale corespunzătoare. În ce privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de armata sovietică asupra populației române din zonă. În consecință, în raport cu cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2236 din 20 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.