ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul M.G. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emise de pârâtă, și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat că a fost strămutat împreună cu familia, din motive etnice și beneficiază de prevederile legale privind acordarea despăgubirilor. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2282 din 21 octombrie 2004, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că reclamantul a fost evacuat din Chișinău, datorită situației politice nou create.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât reclamantul nu a făcut dovada persecuției suferite, iar instanța i-a acordat drepturile, fără a se preciza data de la care încep să curgă drepturile. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., constată nefondat, recursul formulat și urmează să-l respingă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și aceea care a suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra ei. În cauza de față, din probele administrate, rezultă faptul că reclamantul, împreună cu mama sa, au fost evacuați din localitatea de domiciliu, datorită faptului că Basarabia a fost cedată U.R.S.S.-ului și s-au stabilit în București. Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată legală, hotărârea instanței de fond și urmează să respingă recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței nr. 2282 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.