ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta I.O. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă, în sensul de a se constata că beneficiază de toată perioada prevăzută de lege, 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, în acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii a arătat că prin hotărârea contestată, pârâta i-a recunoscut numai o perioadă a refugiului. Prin sentința civilă nr. 3037 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă solicitată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând faptul că nu există nici o dovadă în dosar care să justifice acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Examinând cauza, în raport cu motivul invocat și având în vedere și prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmează să-l admită și rejudecând în fond, să respingă acțiunea formulată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice și dovada acestor situații se face potrivit dispozițiilor art. 6 din aceeași lege.
Din analiza materialului probator existent în cauză, se constată că prima perioadă a refugiului nu este dovedită și ca atare, nu poate fi luată în calcul la acordarea drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000. Or, conform prevederilor art. 4 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, dovedirea calității de beneficiar al ordonanței se poate face prin orice mijloc de probă. Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței nr. 3037 din 25 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.