ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1217

din 12 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis acțiunea reclamantului P.V., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului

București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și a anulat hotărârea

nr. 1022/9522 din 6 februarie 2004, emisă de pârâtă, obligând-o să stabilească

reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c),

pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre în

acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanța a reținut în fapt că reclamantul s-a născut în

localitatea Calfa, județul Tighina - Basarabia - U.R.S.S. și s-a refugiat

împreună cu familia sa, în luna martie, anul 1944, în România, satul Ștefan

Vodă, județul Ialomița.

S-a mai reținut că

reclamantul a depus înscrisuri oficiale, eliberate de organele competente,

declarații de martori, cât și îndreptări ale erorilor materiale strecurate în

declarații autentificate inițial, dovedind încadrarea în situația prevăzută de

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând

motivele de casare prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și susținând

că hotărârea comisiei, de respingere a cererii reclamantului, este legală,

întrucât acesta nu a prezentat dovezi privind persecuția din motive etnice.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele care au fost expulzate

sau refugiate, cum este cazul în speță.

Din actele depuse se constată

că refugiul reclamantului și al familiei sale, în anul 1944, s-a produs din

motive etnice, în urma ocupării teritoriului cedat, în condițiile istorice de

la acea dată, fiind dovedit cu actele oficiale eliberate de Arhivele Naționale

și Primăria comunei Calfa - Republica Moldova, situația prevăzută de art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2002.

Așa fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că sentința pronunțată de prima instanță este legală

și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat,

recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1217

din 12 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Ia act că nu se solicită

cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2005.