ÎCCJ, Decizia nr. 291/2005

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 6310 din 12

noiembrie 2004, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins, ca tardivă, cererea formulată de reclamanții

A.C. și A.E., privind revizuirea deciziei nr. 1625 din 10 octombrie 2001, a Curții

de Apel Bacău, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii,

revizuenții A.C. și A.E. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 202 din 4

iulie 2005, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a

constatat nul, recursul declarat de reclamanții menționați.

S-a reținut că potrivit art.

302

1

C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității, între altele, „c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat”.

Cu referire la motivare, prin art. 303

alin. (1) din același cod s-a stabilit că „recursul se va motiva prin însăși

cererea de recurs sau înăuntrul acestui termen”.

Revizuenții au declarat recurs, la

data de 15 decembrie 2004, fără a se conforma obligației de motivare a

recursului, prevăzut de art. 302

1

și 303 C. proc. civ., termenul de

motivare curgând de la data menționată.

În termenul prevăzut de

lege, revizuenții nici nu au formulat critici, ce ar fi putut atrage incidența

alin. (3) a art. 306 C. proc. civ. Totodată, în cauză nici nu s-au constatat

motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate din oficiu și puse în

discuția părților, conform alin. (2) al aceluiași articol.

Drept urmare, s-a făcut aplicația art.

306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „recursul este nul, dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)”.

La data de 15 iulie 2005,

reclamantul A.C. a solicitat revizuirea deciziei nr. 202/2005, invocând

cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 3, 5 și 7 C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârile

876/1997 ale Curții de Apel Suceava și decizia nr. 1625/2001 a Curții de Apel

Bacău, cuprind dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire. Drept

urmare, deși reclamanții sunt proprietari ai parcelei 491/2, conform actului de

proprietate nr. 7794/1995, aceștia nu pot folosi integral terenul.

S-a mai susținut că SC A.M.

SRL nu era înființată la data promovării acțiunilor, ori instanța nu a dispus

acesteia să facă dovada existenței sale.

Această societate, ce nu a

funcționat niciodată pe proprietatea reclamanților, a ascuns faptul că se află

în dizolvare.

În fine, s-a mai susținut că

hotărârile menționate, precum și decizia completului de 9 judecători sunt

potrivnice hotărârii de ieșire din indiviziune, precum și hotărârilor

pronunțate în cauza privind pe reclamantul A.A.

În concluzie, revizuentul a

solicitat menținerea sentințelor nr. 4731/1996 și nr. 7269/1999 ale

Judecătoriei Botoșani.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea

fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului

civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de

jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă

proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile

și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și

posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv

autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în

condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are

aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției,

generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din

Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Prin urmare, revine

persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în

alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei

hotărâri, determinate, ca atare, de lege, susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între

altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul”.

O instanță recurs evocă fondul,

atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază

probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt

și pronunță o soluție diferită, decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele

inferioare.

În cauză, condiția impusă de

textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia

atacată, a constatat nul, recursul declarat de aceeași parte.

Prin urmare, excepția de

inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

reclamanților A.C. și A.E.

privind revizuirea deciziei nr. 202 din 4 iulie 2005, pronunțată de

completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul

nr. 108/2005.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2005.