ÎCCJ, Decizia nr. 291/2005

Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 6310 din 12 noiembrie 2004, secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca tardivă, cererea formulată de reclamanții A.C. și A.E., privind revizuirea deciziei nr. 1625 din 10 octombrie 2001, a Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, revizuenții A.C. și A.E. au declarat recurs. Prin decizia nr. 202 din 4 iulie 2005, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat nul, recursul declarat de reclamanții menționați. S-a reținut că potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, între altele, „c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Cu referire la motivare, prin art. 303 alin. (1) din același cod s-a stabilit că „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul acestui termen”. Revizuenții au declarat recurs, la data de 15 decembrie 2004, fără a se conforma obligației de motivare a recursului, prevăzut de art. 302 1 și 303 C. proc. civ., termenul de motivare curgând de la data menționată. În termenul prevăzut de lege, revizuenții nici nu au formulat critici, ce ar fi putut atrage incidența alin. (3) a art. 306 C. proc. civ. Totodată, în cauză nici nu s-au constatat motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate din oficiu și puse în discuția părților, conform alin. (2) al aceluiași articol. Drept urmare, s-a făcut aplicația art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia „recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)”. La data de 15 iulie 2005, reclamantul A.C. a solicitat revizuirea deciziei nr. 202/2005, invocând cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 3, 5 și 7 C. proc. civ. S-a susținut că hotărârile 876/1997 ale Curții de Apel Suceava și decizia nr. 1625/2001 a Curții de Apel Bacău, cuprind dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire. Drept urmare, deși reclamanții sunt proprietari ai parcelei 491/2, conform actului de proprietate nr. 7794/1995, aceștia nu pot folosi integral terenul. S-a mai susținut că SC A.M. SRL nu era înființată la data promovării acțiunilor, ori instanța nu a dispus acesteia să facă dovada existenței sale.

Această societate, ce nu a funcționat niciodată pe proprietatea reclamanților, a ascuns faptul că se află în dizolvare. În fine, s-a mai susținut că hotărârile menționate, precum și decizia completului de 9 judecători sunt potrivnice hotărârii de ieșire din indiviziune, precum și hotărârilor pronunțate în cauza privind pe reclamantul A.A. În concluzie, revizuentul a solicitat menținerea sentințelor nr. 4731/1996 și nr. 7269/1999 ale Judecătoriei Botoșani. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condiții precis și limitativ determinate. Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate, ca atare, de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”.

O instanță recurs evocă fondul, atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită, decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele inferioare. În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, a constatat nul, recursul declarat de aceeași parte. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea reclamanților A.C. și A.E. privind revizuirea deciziei nr. 202 din 4 iulie 2005, pronunțată de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 108/2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.