Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6689/2005

HOTĂRÂRE
13.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6689/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursurilor civile de față a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 iunie 2002 pe rolul Tribunalului Cluj reclamanții S.P., F.M.A. și F.O.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Cluj Napoca pentru obligarea acesteia să le soluționeze notificarea și să le restituie în natură imobilul situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj Napoca nr.top.218, iar dacă acest lucru nu va fi posibil să li se acorde despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001. Motivarea cererii s-a întemeiat pe împrejurarea că au înregistrat notificarea de revendicare a imobilului din data de 17 iulie 2001. Acțiunea a fost extinsă ulterior și față de pârâtele SC U.C.R. SRL și, respectiv, Direcția regională de Poștă Cluj solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru o parte de imobil încheiate cu aceste pârâte.

Reclamanții au mai chemat în judecată pe Primarul municipiului Cluj Napoca, Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca și pe B.M. și R.A., pentru aceasta din urmă pentru a se constata că nu au vocație succesorală față de proprietarii tabulari R.T. și R.A. În proces au mai intervenit în interesul pârâtului Primarul municipiului, S.V. și S.M. care au solicitat respingerea cererii de revendicare a apartamentului 1 de la etajul 1 al imobilului, cumpărat de ei prin contractul nr. 33949 din 27 martie 1997 în temeiul Legii nr. 112/1995. Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 1224 din 5 decembrie 2003 a admis în parte acțiunea. S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a parcelei nr.top.

218/3 teren de 93 mp în C.F. Cluj Napoca și a apartamentelor cu nr.top. 218/1/III și 218/1/IV din C.F. Cluj și a părților indivize comune aferente acestora din C.F. Cluj, în cote de 10/12 în favoarea reclamantului și de câte 1/12 în favoarea reclamantelor. A fost admisă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Primarul municipiului Cluj Napoca formulată de S.V. și M. A fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului cu nr.top. 218/1/I din C.F. Cluj cu părțile indivize cuprinse în C.F. col. 132.710 Cluj Napoca. A fost obligat pârâtul Primarul municipiului să formuleze o ofertă de restituire prin echivalent bănesc pentru apartamentul nerestituit, cu respectarea art. 19 din Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă acțiunea privind restituirea apartamentului cu nr.top. 218/1/II din C.F. ind. 132.719 Cluj, proprietatea Direcției Generale de Poștă Cluj și a construcției corp II de pe parcela cu nr.top. 218/2 proprietatea SC U.C.C. SRL Cluj Napoca sau acordarea măsurilor pentru acesta. A fost respinsă acțiunea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceste două din urmă pârâte. A fost respinsă acțiunea față de Prefectura județului Cluj și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora. Au fost obligați reclamanții față de SC U.C.C. SRL, iar pârâții Primarul municipiului Cluj Napoca, B.M. și R.A. față de reclamanți, la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a motiva această soluție s-au reținut următoarele: Proprietarii imobilului revendicat, 184 stânjeni teren cu 2 corpuri de clădire, au fost R.I. și soția sa N.I. în cote egale. Pe R.I., decedat la 22 octombrie 1946 l-au moștenit copiii acestuia R.T. și I. (căsătorită S.) în cote de ⅔ fiul și ⅓ fiica dreptul lor de proprietate fiind intabulat în C.F. din 1948. Imobilul a fost preluat de Statul Român prin Decretul nr. 92/1950, dreptul statului fiind intabulat în C.F. din 1959 de la un singur proprietar N.I. deși în realitate aceasta deținea din imobil numai ½ iar ceilalți doi coproprietari erau fiii lui R.I. Imobilul a fost dezmembrat în trei parcele, între acestea parcela cu nr.top. 218/2, compusă din teren 325 mp și o construcție corp II (formată din restaurant cu autoservire, bar, două sasuri, două spălătorii WC, duș, vestiar).

Această construcție a fost realizată după preluarea imobilului de către stat de I.A.P.S., antecesoarea numitei SC A.C. SA Cluj Napoca. Aceasta din urmă societate a înstrăinat construcția numită A.R.S. pârâtei SC U.C.C. SRL Cluj Napoca prin contractul nr. 1322 din 21 mai 1999 această pârâtă dobândind un drept de superficie asupra terenului și un drept proprietate asupra clădirii drepturi înscrise în C.F. și opozabile reclamantei. S-a constatat că anularea contractului de vânzare-cumpărare ar pune în situația anterioară părțile, proprietar redevenind SC A.C. față de care nu s-a formulat cerere de restituire, iar pe de altă parte acest imobil, sub aspectul construcției fiind unul nou, inexistent în proprietatea antecesorilor reclamanților.

Pe parcela cu nr. nou 218/1 s-a constatat că există o casă veche cu patru apartamente. Din acestea, apartamentul 1 a. fost înstrăinat către S.V. și M., iar contractul de vânzare-cumpărare al acestora nu a fost atacat de reclamanți, și, ca urmare pentru acesta se aplică dispozițiile art. 19 Legea nr. 10/2001. Apartamentul 2 a fost înstrăinat anterior Legii nr. 10/2001, Direcției Regionale de Poștă Cluj prin H.G. nr. 451/1996 astfel că solicitarea reclamanților de a se anula un contract de vânzare-cumpărare inexistent nu se poate primi. Pentru acest apartament s-a constatat că reclamanții nu sunt îndreptățiți nici la despăgubiri bănești prin echivalent, Legea nr. 10/2001 impunând o procedură precisă în această direcție.

Apartamentele 3 și 4 fiind în continuare în proprietatea statului și fiind libere, pot fi restituite în natură potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001. Instanța a analizat arborele genealogic și succesiunea celor doi proprietari ai imobilului și a concluzionat (în raport și de existența cererilor de revendicare sub aspectul petiționarilor și temeiului de drept invocat la momentul petițiilor), că numai reclamanții sunt succesori în cotele arătate și pot revendica imobilul în aceste limite. Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții și primarul municipiului Cluj Napoca. Reclamanții au criticat soluția de admitere în parte a acțiunii solicitând restituirea în întregime a imobilului revendicat, cu anularea contractelor de vânzare-cumpărare.

Nu s-au primit criticile reclamanților referitoare la pretinsa rea-credință a cumpărătorilor considerându-se ca fiind ca nefondate. S-a constatat că obiectul înstrăinării l-a constituit construcția nou edificată iar reclamanții nu au notificat actuala deținătoare a imobilului nou construit cu vreo cerere de revendicare în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001. S-a constatat, referitor la apartamentul ocupat de intervenienții S., nu s-a solicitat anularea titlului lor ei justificând ocuparea apartamentului. Aceeași situație s-a reținut și pentru apartamentul ocupat de Direcția Regională de Poștă Cluj care justifică proprietatea dobândită prin act normativ și nu prin contract de vânzare-cumpărare.

Apelul pârâtului primarul municipiului Cluj Napoca a fost respins ca tardiv formulat, peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei soluții reclamanții și pârâtul primarul municipiului Cluj Napoca au declarat recurs. Primarul municipiului Cluj Napoca a criticat soluția de respingere a apelului ca tardiv raportat la data de 4 februarie 2004 ca dată de declarare a apelului. În realitate declarația de apel a fost făcută la 19 decembrie 2003 prin poștă iar la 4 februarie 2004 s-au depus motivele de apel. Din eroare s-a indicat în declarația de apel un alt număr de dosar, fiind corect indicată sentința fiind formulate și critici pe fondul cauzei în sensul că procedura administrativă nu se epuizase la momentul sesizării instanței, termenul de 60 de zile fiind de recomandare.

Recursul Primarului municipiului Cluj Napoca este nefondat. În mod corect instanța de apel a respins ca tardiv apelul Primarului înregistrat la curtea de apel la 4 februarie 2004 conform ștampilei de la fila 22 din dosarul instanței de apel. În raport de data comunicării sentinței atacate (16 decembrie 2003), și necontestată, apelul este declarat peste termenul de 15 zile, prevăzut de C. proc. civ. Nu s-a făcut dovada că apelul, ale cărui motive s-au înregistrat pe 4 februarie 2004, ar fi fost declarat la o altă dată, înăuntrul termenului legal ultima zi de depunere a acesteia fiind 6 ianuarie 2003. Reclamanții au criticat soluția instanței de apel în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. În fapt s-a arătat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, greșit s-au validat actele juridice ulterioare naționalizării întemeiate pe o preluare abuzivă de către stat a proprietății. S-a mai arătat că instanța a făcut o interpretare greșită a probelor, și nu s-a nepronunțat asupra înscrisului reprezentat de contractul încheiat între SC A.C. Cluj și SC U.C.C. SRL Cluj Napoca, din acest act rezultând că au fost înstrăinate numai lucrările de amenajare la mijloacele fixe închiriate. S-a criticat și soluționarea raportului juridic cu intervenienții S.V. față de împrejurarea că au solicitat imobilul și în temeiul Legii nr. 112/1995. În mod egal pentru raționamente identice s-a criticat soluția dată în pretenție față de pârâta Direcția Regională de Poștă Cluj.

Recursul reclamanților este de asemenea nefondat. Motivele invocate în recurs se regăsesc și în apelul analizat de Curtea de apel, care în decizia atacată, a analizat amplu criticile și a oferit motivarea respingerii lor. În analiza efectuată s-au avut în vedere toate probele administrate în cauză printre acestea aflându-se și contractul încheiat între SC A.C. SA Cluj și SC U.C.C. SRL Cluj Napoca. Instanțele au făcut o corectă aplicare a normelor de drept aplicabile în cauză la situația de fapt, necontestată, și în limitele investirii, constatând dreptul de proprietate al intervenienților și respectiv pârâtelor SC U.C.C. SA și Direcția Regională de Poștă Cluj valabil prin titlurile de proprietate prezentate și nedesființate.

Este de remarcat că motivul reprezentat de greșita interpretare a probelor nu se mai regăsește în art. 304 C. proc. civ. în versiunea în vigoare la momentul declarării recursului. Prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost abrogat pct. 11 al art. 304 care îngăduie un asemenea motiv de recurs. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 521/2004 se vor respinge ca nefondate. În temeiul art. 274 C. proc. civ. vor fi obligați reclamanții să plătească pârâtei SC U.C.C. SRL Cluj Napoca suma de 2552 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport la termenele din proces și onorariul de avocat conform chitanțelor și facturilor depuse la dosar.

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții F.M.A., F.O.C. și S.P.C. și de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 521/A din 4 martie 2004 a Curții de Apel Cluj. Obligă recurenții să plătească intimatei-pârâte SC U.C.C. SRL Cluj-Napoca suma de 2.552 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4479/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele; Prin acțiunea formulată reclamanta F.M.C., a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și primarul municipiului Cluj Nap
ÎCCJ 2005-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10191/2005
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 10 martie 2004, S.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 347 din 5 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca
ÎCCJ 2005-09-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6364/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 februarie 2004, reclamantul T.P.J. a sesizat Tribunalul Cluj solicitând ca, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să fie obligat pâr
ÎCCJ 2005-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3187/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 184 din 27 februarie 2003, Tribunalul Cluj a respins ca prematură acțiunea formulată de M.A., împotriva pârâților Primarul Munici
ÎCCJ 2006-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1424/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 iulie 2003, reclamanta S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca prin primar, Consiliul ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă