ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3187/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3187/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 184 din 27 februarie 2003, Tribunalul Cluj a respins ca
prematură acțiunea formulată de M.A., împotriva pârâților Primarul Municipiului
Cluj - Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Prefecturii
Județului Cluj, acțiune având ca obiect obligarea la emiterea dispoziției de
restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. vechi
nr. 10834 Cluj A+1 top 5017 și rectificarea C.F. prin reînscrierea dreptului de
proprietate în favoarea antecesorilor reclamantei.
Același
tribunal, potrivit încheierii nr. 182 din 27 februarie 2003, a disjuns capele
de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare încheiat între SC C.A. SA și pârâtul V.V. și rectificarea
intabulării, iar în baza art. 2 pct. 1 raportat la art. 1 pct. 1 și 17 C. proc.
civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Cluj-Napoca.
Motivarea
disjungerii constă în aceea că nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare constituie un petit principal distinct de celelalte, valoarea
imobilului nedepășind 2 miliarde lei, iar rectificarea intabulării este un
petit accesoriu, primului.
Deși
încheierea putea fi atacată de părți cu recurs în termen de 5 zile de la
pronunțare, aceasta a rămas definitivă, prin neexercitarea acestui drept.
Curtea
de Apel Cluj a respins apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 184/2003
a Tribunalului Cluj, conform deciziei civile nr. 115 din 30 iunie 2003.
Motivarea
instanței de apel este extrem de succintă într-o singură fază, în sensul că
instanța de fond „în mod corect a reținut excepția prematurității acțiunii,
față de lipsa dispoziției sau deciziei” urmare notificării făcute în temeiul
Legii nr. 10/2001.
Reclamanta
a declarat recurs împotriva deciziei susmenționate, considerând că s-au
încălcat în mod grav dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
care prevăd obligația unității deținătoare să emită în termen de 60 de zile de
la înregistrarea notificării dispoziției sau deciziei motivată.
De
asemenea, recurenta critică soluția și sub aspectul neluării în seamă a
dispozițiilor art. 46, art. 47 și art. 48 din Legea nr. 10/2001, dar și a
greșitei disjungeri a unor capete de cerere ale acțiunii și declinării
competenței în favoarea judecătoriei. Consideră că tribunalul are o competență
specială pentru soluționarea litigiilor decurgând din dispozițiile Legii nr. 10/2001,
capetele de cerere disjunse fiind accesorii cererii principale de restituire în
natură și astfel, operează art. 17 C. proc. civ.
Recursul
este fondat în limitele prezentate în cele ce urmează:
Inversăm
ordine criticilor formulate de recurentă, pentru a analiza mai întâi critica
referitoare la disjungerea unor capete de cerere ale acțiunii și declinarea
competenței de soluționare a acestora.
Este
de observat că disjungerea și declinarea competenței de soluționare a
contestării nulității contractului de vânzare-cumpărare și rectificării C.F.
s-a dispus în prezența părților, prin încheierea nr. 182 din 27 februarie 2003
de Tribunalul Cluj.
Potrivit
art. 158 alin. (3
3
) C. proc. civ., dacă instanța se declară
necompetentă, împotriva hotărârii, în cazul nostru, al încheierii, se poate
exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis
instanței competente, de îndată ce încheierea de declinare a competenței a
devenit irevocabilă.
Recurenta
nu a exercitat dreptul la recurs împotriva încheierii de declinare a
competenței, astfel că aceasta a rămas irevocabilă și conform textului citat mai
sus, partea disjunsă din acțiune a și fost înregistrată la Judecătoria
Cluj-Napoca.
În aceste condiții, critica referitoare la competență
nu mai poate fi discutată în recursul împotriva sentinței civile nr. 184/2003.
Este
fondată critica referitoare la greșita respingere a acțiunii ca fiind prematur
introdusă.
În
cazul în care persoana juridică deținătoare a imobilului, nu emite dispoziția
prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în termenul de 60 de zile, nu se
poate refuza persoanei îndreptățite, dreptul de a se adresa tribunalului, pe
considerentul că ar fi contestația prematur introdusă și inadmisibilă. Este
drept, acest termen nu este unul de decădere, dar absența răspunderii persoanei
juridice deținătoare la notificare, are valoarea unui refuz de restituire a
imobilului, iar acest refuz, trebuie cenzurat de tribunal.
În
consecvență legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul
normativ de referință, nu poate constitui o piedică în calea persoanei
îndreptățite, de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege, și nici un
temei de a o pune pe aceasta într-o situație de inferioritate față de
persoanele care primesc răspuns în termenul prevăzut de lege, în condițiile în
care nu are o culpă.
A
considera că plângerea este prematură și a o respinge ca atare, nu înseamnă
numai o dovadă de formalism nejustificat, dar și a nesocoti caracterul
reparatoriu al acestei legi și a obstacula persoanele îndreptățite în
redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-le să aștepte nelimitat
un răspuns și să fie la discreția unor persoane juridice, de loc interesate în
a pierde imobilul de case se folosește fără drept.
În
cazul în speță notificarea a fost înregistrată sub nr. 1238/ la Biroul
Executorului Judecătoresc S.M., la data de 6 august 2001, iar unitatea
deținătoare nu a răspuns la aceasta nici până în anul 2005. Este un abuz al
persoanei juridice deținătoare care nu poate fi tolerat, ca timp de mai mult de
4 ani să nu emită dispoziția sau decizia motivată cerută de lege și să împiedice
în acest mod persoana îndreptățită să beneficieze de caracterul reparatoriu al
Legii nr. 10/2001.
De
aceea soluția de respingere a acțiunii ca prematur introdusă este nelegală, ca
și cea de respingere nemotivată a apelului.
Astfel
fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se impune admiterea recursului,
casarea deciziei civile nr. 115 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj și a
sentinței civile nr. 184 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Cluj, iar pe
fond, admiterea în parte a acțiunii formulate de M.A. și obligarea pârâtului
Primarul Municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziția motivată, cu privire la
notificarea înregistrată sub nr. 1238 din 6 august 2001 la Biroul Executorului
Judecătoresc S.M.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva
deciziei civile nr. 115 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr.
184 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Cluj și pe fond admite în parte
acțiunea și obligă pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să emită
dispoziție motivată cu privire la notificare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie
2005.