ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5962/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 6154 din 30 octombrie 2003, reclamanta SC P.A. SRL Caransebeș a chemat în judecată pe pârâtul P.C., pentru a se constata că, pe perioada de timp cât pârâtul a administrat societatea în baza mandatului autentificat la 2 august 2000, și-a însușit nenumărate bunuri ale societății, și-a însușit elementele componente valoroase ale utilajelor, lăsând carcasele goale, iar cele rămase le-a degradat s-au distrus cu rea intenție, toate bunurile însușite fiind cuprinse în raportul de expertiză tehnică mobiliară întocmit de experta D.D. și prețuite la 1.196.100.000 lei, în dosarul 2081/P/2001 al Judecătoriei Caransebeș, care s-a finalizat prin decizia definitivă ce a lăsat nesoluționată latura civilă.

Solicită a se dispune obligarea pârâtului să plătească suma de 1.196.100.000 lei actualizată cu rata inflației și dobânzi legale de la data actului autentic e revocare a mandatului din 13 februarie 2001 și până la achitarea integrală a sumei. A se dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. Prin sentința civilă nr. 872 din 9 martie 2004 s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC P.A. SRL Caransebeș, față de pârâtul P.C., pentru pretenții. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cauză s-a depus un raport de expertiză de evaluare, act de identificare a produselor în litigiu, întâmpinare, raport de evaluare a îmbunătățirilor, notificarea formulată de pârât, s-au audiat martori, s-au depus concluzii scrise și s-a atașat dosarul nr. 1858/2002.

Din probele dosarului se reține că unele din obiecte se află în posesia pârâtului și unele la reclamantă. Pârâtul a notificat pe reclamantă să-și ridice bunurile ce se află în posesia sa. Cu privire la autospeciala ea circulă având verificarea tehnică până la 5 noiembrie 2003. Martorii arată că piesele solicitate nu au fost noi, iar pârâtul nu le-a degradat ci le-a reparat cât a fost posibil cu putință. Și în actul de urmărire penală se reține că pârâtul nu a făcut distrugeri de bunuri, ci doar lipsesc din imobil anumite bunuri, pe care pârâtul în cursul procesului le-a notificat reclamantei spre restituire. Prin decizia nr. 260 din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.A.

SRL Caransebeș. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta solicitând în fond, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată. Reclamanta critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie fără a face o încadrare a motivelor invocate în motivele strict și limitativ prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., pe care le indică generic, ci se mulțumește să critice, în special, sentința Tribunalului Caransebeș fără referiri directe la decizia Curții de Apel Timișoara, atacată cu recurs. Cu toate acestea, examinând cu atenție motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea ar putea fi încadrate la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanței de apel nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, mai precis motivarea este succintă și nu privește obiectul cauzei.

Celelalte motive invocate nu pot fi încadrate în pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., ci ele vizează aprecierea probelor și stabilirea stării de fapt, aspecte ce nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului. Examinând recursul reclamantei prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat. Decizia atacată cu recurs reține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și că apelul reclamantei este nefondat, după analizarea actelor și lucrărilor de la dosar și pe baza acestora. Decizia este motivată și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Astfel, instanța de apel reține, în mod corect, că pârâtul a fost de acord cu restituirea bunurilor aflate în posesia sa către reclamantă și că, fiind dovedită existența bunurilor nu se putea dispune obligarea pârâtului la plata contravalorii lor ci pârâtul ar fi putut fi obligat la restituirea lor dacă reclamanta ar fi formulat un petit în acest sens. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.A. SRL, împotriva deciziei nr. 260 din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 decembrie 2005.