ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 42 din 29 iunie 2001, petentul Ș.A.I.A.V. a solicitat Primăriei municipiului Moinești: - restituirea în natură a terenului în suprafață de 1550 mp, expropriat prin Decretul nr. 313/1961; - restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.774 mp ce face parte din suprafața de 5.831mp expropriat prin Decretul nr. 293/1972; - restituirea în echivalent, în imediata apropiere, a terenului de 2.774 mp, pentru suprafața de 3.057 mp teren, ocupată de construcția spitalului municipal Moinești. Prin dispoziția nr. 393 din 15 noiembrie 2002, emisă de Primarul municipiului Moinești, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1.550 mp teren liber, situat în Moinești, și a suprafeței de 1764 mp teren liber, situat în intravilanul orașului.

Pentru terenul în suprafață de 4067 mp, expropriat în baza Decretului nr. 293/1972, s-a transmis Prefecturii județului Bacău oferta acordării măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2/2003, reclamantul a chemat în judecată pe Primarul municipiului Moinești și Primăria municipiului Moinești, solicitând anularea dispoziției nr. 393/2002 emisă de primar. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția atacată, primarul i-a propus despăgubiri în bani pentru diferența de 4067 mp teren, fără a preciza motivul nerestituirii în natură. Mai mult, nici restituirea celor 1.764 mp teren nu este corectă, întrucât nu are acces la calea publică, neputând fi folosit și există posibilități să i se restituie în compensare alt teren în locul celui ocupat de rețelele de apă, energie și gaze naturale.

Prin întâmpinare, Primăria municipiului Moinești a solicitat respingerea contestației, cu motivarea că s-a dispus restituirea suprafețelor de teren libere, restul terenului fiind necesar desfășurării activității spitalului și fiind ocupat de utilități. Totodată, pârâta a arătat că terenul solicitat în compensare aparține altor foști proprietari. În acest context, s-a propus reclamantului acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de 4067 mp din totalul suprafeței de 5831 mp teren expropriat conform Decretului nr. 293/1972. Prin sentința civilă nr. 336 din 18 iunie 2003, Tribunalul Bacău a admis contestația formulată de reclamant, a modificat în parte dispoziția nr. 393/2002 emisă de Primarul municipiului Moinești, a admis în parte cererea de restituire în natură, dispunând obligarea primarului să restituie în proprietate reclamantului și suprafața de 794,92 mp teren situată în Moinești.

Instanța a condiționat restituirea în natură a terenului sus-menționat de aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași sentință a fost menținută oferta pentru acordarea de despăgubiri bănești, conform art. 3 din dispoziția nr. 393/2002, pentru restul de teren, respectiv 3272,08 mp (4067 mp–794,92 mp). Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din certificatul eliberat de Arhivele Statului Bacău, rezultă că Ș.M., mama reclamantului, a figurat înscrisă cu 0,95 ha arabil, 6,37 ha fânaț, 0,05 ha neproductiv, casă și grajd. Instanța a mai reținut că prin Decretul nr. 313/1961, s-au expropriat pe numele mamei reclamantului suprafețele de 850 mp + 509 mp teren, ce au fost date în administrare Trustului de extracție Moinești.

Totodată, tribunalul a arătat că prin Decretul nr. 293/1972, pe numele reclamantului au fost expropriați 5.831 mp teren și 126,80 mp suprafață construită, în scopul construirii unui complex spitalicesc, menționând că din actele dosarului rezultă că atât clădirea spitalului, cât și terenul au trecut în domeniul public al orașului Moinești și în administrarea consiliului local. Instanța de fond a avut în vedere schița anexă la suplimentul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, din care rezultă că în continuarea suprafețelor restituite de primărie, care au ieșire la calea publică și au fost redate în proprietate pe vechiul amplasament, se regăsește și suprafața de 794,92 mp pe vechiul amplasament, teren neafectat de construcții sau utilități.

În consecință, instanța a apreciat că suprafața de 794,92 mp teren poate fi restituită în natură, în condițiile în care nu afectează desfășurarea normală a activității spitalicești și face trup comun cu terenurile restituite prin dispoziția primarului. Tribunalul a reținut că restul terenului este ocupat de clădirea spitalului, iar în ceea ce privește cererea reclamantului de a i se acorda teren în compensarea celui ocupat de spital, care se află în continuarea terenului său și în spatele construcției, s-a apreciat că aceasta nu poate fi primită, față de susținerile primăriei că aceste terenuri au fost solicitate de alți foști proprietari. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Ș.A.V.

și Primăria municipiului Moinești. În apelul său, reclamantul a susținut că față de concluziile raportului de expertiză și ale suplimentului acestuia, rezultă fără dubii că este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat, terenul nefiind afectat de utilități publice. Reclamantul a mai arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu i se poate acorda teren în compensare, însușindu-și în lipsa oricăror dovezi susținerea primăriei că terenul urmează a fi restituit foștilor proprietari. Primăria municipiului Moinești, prin apelul declarat, a solicitat respingerea în totalitate a contestației formulate de reclamant, cu motivarea că terenul este necesar desfășurării normale a activității spitalicești.

Prin decizia civilă nr. 116 din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins ambele apeluri. În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, instanța a reținut că prin sentința atacată s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren ce era posibilă și care face parte din vechiul amplasament. În acest sens, instanța a reținut că atât la fond cât și în apel s-a cerut de către reclamant să i se acorde și diferența de teren în compensarea celui ocupat de spital, în spatele construcției, apreciind că cererea nu poate fi primită, întrucât terenul nu a aparținut mamei sale, iar primăria a arătat că aceste terenuri au fost solicitate de foștii proprietari. Apelul declarat de pârâtă a fost respins, cu motivarea că terenul ce i-a fost restituit în natură reclamantului se află pe vechiul amplasament, este neafectat de construcții sau alte utilități și nu afectează desfășurarea normală a activității spitalicești.

Instanța a concluzionat că se impune respingerea ca nefondate a ambelor apeluri, cu motivarea că prima instanță a reținut o situație de fapt reală și a aplicat corect normele legale în materie. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Susține reclamantul că sentința instanței de fond este în totală contradicție cu probele administrate în dosar și cu situația de fapt, deoarece: - din cuprinsul raportului de expertiză și a suplimentului acestuia, rezultă că terenul ce i-a fost expropriat poate fi restituit în natură, nefiind afectat de utilități publice; - s-a reținut că terenul face parte din domeniul public, deși nu s-au produs dovezi în acest sens; - reclamantul a dovedit cu fotografiile depuse la dosar că terenul nu este necesar bunei funcționări a spitalului; - instanța a reținut, în lipsa oricăror dovezi, că cererea privind acordarea de terenuri în compensare nu poate fi primită, deoarece au fost solicitate de alți foști proprietari, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001 și pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare a legii.

Reclamantul mai susține că, nemulțumit de sentință, a declarat apel, care i-a fost respins cu o motivare de o singură frază , prin care Curtea a arătat că apelul urmează a fi respins, deoarece prima instanță a reținut o situație de fapt reală și a aplicat corect normele legale în materie, pronunțând o soluție legală și temeinică. Susține reclamantul că dacă instanța avea dubii asupra expertizei sau asupra celorlalte probe administrate, avea obligația, în virtutea rolului activ, să admită o nouă expertiză, de altfel solicitată de reclamant, sau să ceară noi probe. În fine, se învederează că ambele instanțe au reținut în mod eronat că reclamantul a renunțat atât la cheltuielile de judecată, cât și la daunele materiale și morale, deși există la dosar o cerere completatoare în acest sens.

Recursul va fi admis, pentru considerentele ce urmează: Din examinarea deciziei curții de apel, se constată că aceasta a preluat în totalitate concluziile primei instanțe, reținând cu o motivare extrem de sumară că cererea reclamantului privind acordarea diferenței de teren în compensarea celui ocupat de spital în spatele construcției nu poate fi primită, deoarece primăria a arătat că aceste terenuri au fost solicitate de foștii proprietari. Or, în condițiile în care reclamantul a susținut în apel că în mod greșit instanța de fond nu i-a acordat teren în compensare, instanța era datoare să administreze probe din care să rezulte dacă susținerea primăriei că terenul a fost solicitat de foștii proprietari corespunde realității.

Greșit instanța de apel concluzionează că prima instanță a reținut o situație de fapt reală și a aplicat corect normele legale în materie, deși situația de fapt privind terenul pentru care reclamantul a cerut teren în compensare nu este stabilită. Astfel, așa cum rezultă din tabelul anexă la Decretul de expropriere nr. 293/1972, aflat la dosarul instanței de fond, reclamantului i-au fost expropriate suprafața de 5831 mp teren și suprafața construită de 260,80 mp, situate în orașul Moinești. Certificatul eliberat de Filiala Arhivelor Statului Bacău atestă că Ș.M., mama reclamantului , figurează înscrisă cu 0,95 ha teren arabil. 6,37 ha fânaț și 0,05 ha neproductiv, casă și grajd. Din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 405 din 27 martie 1936, rezultă că A.C.

a vândut tatălui reclamantului, Ș.A., un imobil compus din casă cu patru camere, o magazie, plantații și terenul de sub construcții și înconjurător. Ulterior, acest imobil a fost expropriat prin Decretul nr. 293/1972. Potrivit art. 11 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) ale aceluiași articol, pentru imobilele care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință, măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2) din lege. Sub aspectul tipului de echivalent acordat persoanei îndreptățite, în conformitate cu art. 11 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor terenuri sau construcții susceptibile de restituire prin echivalent, este posibilă compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător.

Drept urmare, instanța trebuia să administreze probe pentru a putea stabili dacă terenul indicat de reclamant ca posibil a fi atribuit în compensare este deținut de pârâtă sau a fost cerut și atribuit foștilor proprietari. Cum potrivit art. 129 alin. (5) C. proc . civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, văzând că împrejurările cauzei nu au fost deplin stabilite, pentru a permite Înaltei Curți să aplice dispozițiile textelor menționate, conform art. 314 C. proc . civ., recursul se va admite, se va casa decizia curții de apel cu trimiterea cauzei la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere se va pronunța asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Ș.A.A.I.V. împotriva deciziei civile nr. 116 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, pe care o casează. Trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2005.