ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4860/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 482

din 11 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a

dispus, în temeiul art. 20 raportat la art. 211 lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului

I.V., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la tâlhărie.

În temeiul art. 71 C. pen.,

i s-a interzis inculpatului exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din

7 septembrie 2004 și perioada arestului preventive de la 8 septembrie 2004 la

zi.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În seara de 7 septembrie

2004, în jurul orelor 21,45, inculpatul I.V. a urcat în stația RATB – Poșta

Titan în autobuzul 335 urmărind doi tineri care urcaseră în acest mijloc de

transport identificați ulterior ca fiind părțile vătămate M.V.A. și G.M.L.

Inculpatul I.V. s-a apropiat

de cei 2 tineri și sub amenințarea unui briceag a început să umble în

buzunarele părților vătămate.

Partea vătămată M.V. a

început să strige, moment în care inculpatul a coborât din autobuz în fugă,

fiind însă imobilizat de doi lucrători de poliție care se aflau în autobuz.

Situația de fapt a fost

probată cu plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de

depistare, proces-verbal de percheziție corporală, declarații martori și

inculpat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, inculpatul, care a criticat hotărârea pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, învederând

instanței că între părți a avut loc o simplă altercație.

Prin decizia penală nr. 542

din 5 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1885/N/2005,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, s-a menținut starea

de arest a inculpatului, care a fost obligat și la plata cheltuielilor

judiciare.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei

săvârșită, dar și sub aspectul cuantumului pedepsei, pe care a solicitat să fie

diminuat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 5791 din 14 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr.

4420/2005, a admis recursul, casând decizia penală și a trimis cauza spre

rejudecare, menținându-se starea de arest.

A reținut Înalta Curte de

Casație și Justiție că instanța de apel a cenzurat încheierea de ședință din 11

aprilie  2005 și nu sentința penală în cauză, aspect care a echivalat cu

nesoluționarea cauzei.

Curtea de apel, în faza

rejudecării, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pronunțând

decizia penală nr. 98/ A din 7 februarie 2006.

A reținut instanța de apel

că instanța de fond a realizat o judicioasă și coroborată analiză a ansamblului

probator, reținând corect situația de fapt, încadrarea juridică și întrunirea

condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.

Însă în ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei accesorii curtea de apel a apreciat că în

cauză nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C.

pen., ca urmare a faptului că infracțiunea săvârșită nu evidențiază o

nedemnitate a inculpatului în exercitarea drepturilor părintești. Sub acest

aspect apelul inculpatului a fost admis și în rejudecare a fost aplicată

pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

raportat la art. 71 C. pen.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul I.V., care a criticat hotărârea atacată pentru

netemeinicie și nelegalitate.

În susținerea motivelor de

recurs, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat repunerea în termenul de

recurs, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 C. proc.

pen., arătând că decizia i-a fost comunicată la o adresă unde nu mai locuia,

astfel încât nu a luat cunoștință de decizia pronunțată, decât cu ocazia

încarcerării.

Înalta Curte, examinând

hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, constată că în conformitate

cu prevederile art. 385

3

alin. (2), raportat la art. 365 C. proc.

pen., poate declara recurs peste termen partea care a lipsit atât la judecată

cât și la pronunțare (..).

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că inculpatul I.V. a fost prezent la toate termenele

acordate în cauză, lipsind doar la termenul din 7 februarie 2006 când au avut

loc dezbaterile și a fost pronunțată decizia atacată.

Prin urmare, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de articolele mai sus enunțate, Curtea urmează

să respingă recursul declarat de inculpatul I.V., constatând că acesta a fost

declarat fără respectarea termenului prevăzut de art. 385

3

alin. (1)

C. proc. pen.

Astfel, se constată că

decizia nr. 98/ A a fost pronunțată la data de 7 februarie 2006, fiindu-i

comunicat inculpatului la data de 10 februarie 2006, acesta a declarat recurs

la data de 12 iunie 2006, depășind cu mult termenul legal de declarare a

recursului.

Ca urmare, recursul declarat

de inculpat este tardiv formulat, urmând a fi respins ,ca atare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar recurentul inculpat urmează

a fi obligat să plătească cheltuieli judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

peste termen de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 7

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, nefiind îndeplinite

condițiile îndeplinite de art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen., raportat

la art. 365 C. proc. pen.

Constată ca tardiv formulat

recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 7

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul

inculpat să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 august 2006.