ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4550/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 162 din 6 februarie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului B.M.V. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. Același inculpat a mai fost condamnat la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 3 iulie 2003 la zi.

S-a luat act că părțile vătămate M.D. și C.D. nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În după – amiaza zilei de 3 iulie 2003, inculpatul împreună cu numiții M.C.R. și D.R.L. se deplasau cu autoturismul Dacia 1310 pe B-dul Gheorghe Șincai din București, autoturismul fiind condus de numitul M.C. Inculpatul i-a cerut șoferului să oprească autoturismul și a coborât, lipsind o perioadă scurtă de timp, după care s-a întors în fugă și i-a cerut lui M.C. să pornească mașina și să se deplaseze din acel loc.

În acest timp, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată M.D., care se deplasa pe trotuar, a lovit-o cu pumnii în zona cefei și i-a smuls de la gât un telefon mobil marca Motorola. Partea vătămată a încercat să se opună, însă inculpatul a lovit-o cu capul de o mașină din apropiere, după care a fugit, s-a urcat într-un autoturism Dacia 1310, i-a cerut lui M.C. să plece, iar telefonul sustras i l-a dat lui D.R. în contul unei datorii fără să-i aducă la cunoștință proveniența acestuia. Partea vătămată l-a urmărit pe inculpat, iar un martor ce nu a putut fi identificat, i-a comunicat că inculpatul s-a urcat într-un autoturism Dacia 1310. Partea vătămată a anunțat organele de poliție care după circa o oră și jumătate l-a depistat pe inculpatul B.M.V.

în același autoturism condus de M.C., în timp ce aceștia se deplasau pe B-dul Constantin Brîncoveanu. În seara zilei de 26 iunie 2003, inculpatul împreună cu numiții M.C. și D.R. se deplasau cu același autoturism pe Calea Șerban Vodă, iar în zona stației RATB Adesgo i-a cerut lui M.C. să oprească și să parcheze într-o zonă din apropiere și să-l aștepte. În acest timp, inculpatul a mers în stația RATB, unde partea vătămată C.D. aștepta autobuzul 323, fiind așezată pe o bancă. Inculpatul s-a poziționat alături de banca pe care stătea partea vătămată și după câteva minute, în momentul în care aceasta se ridica pentru a urca în autobuz, inculpatul s-a apropiat din lateral și i-a smuls telefonul mobil marca Nokia 3310 pe care partea vătămată îl purta la gât pe un șnur.

Inculpatul a părăsit în fugă locul faptei, deplasându-se către locul unde îi spusese lui M.C. să îl aștepte cu mașina, iar telefonul sustras i l-a dat lui D.R., fără să-i spună că provine din furt. Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, deoarece bunurile sustrase au fost restituite. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.M.V. care a solicitat achitarea lui pentru infracțiunea de tâlhărie (partea vătămată C.D.) în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este autorul ei și reducerea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, partea vătămată M.D., sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, prin reținerea în favoarea lui a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 200 din 19 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. A fost dedusă prevenția inculpatului de la 3 iulie 2003 la zi. A fost menținută starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.M.V., solicitând achitarea lui în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie privind partea vătămată C.D., deoarece nu este autorul ei și reducerea pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator prin reținerea în favoarea a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză și au aplicat pedepse just proporționalizate conform criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Susținerile inculpatului, în sensul că nu este autorul infracțiunii de tâlhărie comisă asupra părții vătămate C.D. sunt infirmate de probele administrate în cauză. Astfel, partea vătămată C.D. în declarațiile ei a relatat în mod constant că inculpatul B.M.V. este cel care i-a smuls telefonul mobil de la gât, iar martorii D.R. și M.C.

au confirmat susținerile acestei părți vătămate, în sensul că inculpatul s-a aflat la locul faptei în timpul săvârșirii acestora. De asemenea, telefonul sustras de la partea vătămată C.D. avea un semn pe carcasă și a fost recunoscut de aceasta. Așadar, faptul că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie comis asupra părții vătămate C.D. a fost pe deplin dovedit, neexistând motive pentru achitarea lui în sensul solicitat. În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta a fost corect individualizată, instanța ținând seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu rigorile legii penale, a avut o poziție procesuală nesinceră nerecunoscând comiterea infracțiunii de tâlhărie asupra părții vătămate C.D.

și se află la o vârstă tânără. În consecință, nu există suficiente elemente pentru reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. și nici pentru reducerea pedepselor aplicate. De altfel, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare este în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reintegrării lui în societate și prevenția generală. Pentru aceste considerente în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 3 iulie 2003 la 15 septembrie 2004. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.V. împotriva deciziei penale nr. 200 din 19 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 3 iulie 2003 la 15 septembrie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2004.