ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 311/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2 din 6 ianuarie 2003 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul Ș.A.I.A.V. a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Moinești și Primăria municipiului Moinești, solicitând anularea dispoziției nr. 393/2002 emisă de primar. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 și a solicitat să i se restituie în natură suprafețele de 1550 mp grădină (expropriată în baza Decretului nr. 313/1951) și 5831 mp teren (expropriată prin Decretul nr. 293/1972, în vederea construirii Spitalului Orășenesc, din care, suprafața de 2554 mp este liberă, fiind folosită de administratorul spitalului ca fânaț).

A mai arătat reclamantul, motivându-și cererea, că, prin dispoziția atacată, Primarul i-a restituit doar suprafața de 1550 mp și 1764 mp, pentru diferența de 4067 mp (expropriată în baza Decretului nr. 293/1972), propunându-i-se despăgubiri în bani, fără a se preciza motivul nerestituirii în natură și că, mai mult, nici restituirea suprafeței de 1764 mp nu este corectă, întrucât acest teren nu are acces la calea publică, neputând fi folosit și există posibilități să i se restituie în compensare alt teren în locul celui ocupat de conducta de apă, gaze și cablu electric. Prin sentința civilă nr. 336 din 18 iunie 2003, Tribunalul Bacău a admis contestația formulată de reclamant, a modificat în parte dispoziția nr. 393/2003 emisă de Primarul municipiului Moinești și a admis în parte cererea de restituire în natură, dispunând obligarea primarului să restituie în proprietate reclamantului și suprafața de 794,92 mp teren, situată în Moinești.

Instanța a condiționat restituirea în natură a terenului sus-menționat de aplicarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași sentință a fost menținută oferta pentru acordarea de despăgubiri bănești, conform art. 3 din dispoziția nr.393/2002, pentru restul de teren, respectiv 3272 mp (4067 nu – 794,92 mp).

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: din certificatul eliberat de Arhivele Statului Bacău rezultă că Ș.M., mama reclamantului, a figurat înscrisă cu 0,95 ha teren arabil, 6,37 ha fânaț, 0,05 ha neproductiv, casă și grajd; prin Decretul nr. 313/1961 s-au expropriat pe numele mamei reclamantului suprafețele de 850 mp + 509 mp teren, ce au fost date în administrare Trustului de extracție Moinești; prin Decretul nr. 293/1972, pe numele reclamantului a fost expropriat imobilul compus din teren în suprafață de 5831 mp teren și 126,80 mp suprafață construită, în scopul construirii unui complex spitalicesc, atât clădirea spitalului, cât și terenul trecând în domeniul public al orașului Moinești și în administrarea consiliului local; din schița anexă la suplimentul raportului de expertiză rezultă că suprafața de 794,92 mp teren poate fi restituită în natură, în condițiile în care nu afectează desfășurarea normală a activității spitalicești și face trup comun cu terenurile restituite prin dispoziția primarului; restul terenului este ocupat de clădirea spitalului, iar cererea reclamantului de a i se acorda teren în compensarea celui ocupat de spital, care se află în continuarea terenului său și în spatele construcției, nu poate fi primită față de susținerile primăriei că aceste terenuri au fost solicitate de alți foști proprietari.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul Ș.A.V., cât și pârâta Primăria municipiului Moinești. În apelul său, reclamantul a susținut că, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză și ale suplimentului acestuia este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat, terenul nefiind afectat de utilități publice, iar în privința acordării unei suprafețe de teren în compensare, instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poate acorda reclamantului teren în compensare, însușindu-și, în lipsa oricăror dovezi, susținerea primăriei că terenul urmează a fi restituit foștilor proprietari. Primăria municipiului Moinești, prin apelul declarat, a solicitat respingerea în totalitate a contestației formulate de reclamant, cu motivarea că terenul este necesar desfășurării normale a activității spitalicești.

Prin decizia nr. 116 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău s-au respins ca nefondate apelurile declarate. Prin decizia nr. 5791 din 1 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de Ș.A.A.I.V. împotriva deciziei nr. 116 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, trimițând cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, reținând, în esență, că instanța trebuie să administreze probe pentru a putea stabili dacă terenul indicat de reclamant ca posibil a fi atribuit în compensare este deținut de pârâtă sau a fost cerut și atribuit foștilor proprietari. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 53 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile formulate de reclamantul Ș.A.A.I.V.

și pârâta Primăria Moinești împotriva sentinței civile nr.336 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Bacău. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar și din concluziile raportului de expertiză întocmit în apel, terenul solicitat în compensare nu este liber de construcții, că, în ceea ce privește lipsa căii de acces pentru terenul deja restituit, există posibilitatea creării unei servituți de trecere, iar eventuala scădere a valorii terenului restituit în aceste condiții excede dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și că, în ceea ce privește suprafața de 794,92 mp, ambii experți au susținut că aceasta este liberă de construcții și utilități.

Împotriva deciziei nr. 53 din 12 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, a declarat recurs reclamantul Ș.A.V., formulând următoarele critici: atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri nelegale, fără citarea Primarului municipiului Moinești; Curtea de Apel Bacău a dus la îndeplinire în mod „formal” indicațiile obligatorii ale deciziei de casare; decizia instanței de apel este netemeinică, având în vedere că nu au fost analizate în mod judicios probele administrate, fotografiile depuse la dosar, iar instanța nu a solicitat intimatei-pârâte Primăria Municipiului Moinești „copii ale cererilor și actelor formulate de ceilalți cetățeni care au solicitat să li se restituie terenurile libere, din vecinătatea terenului din proprietatea reclamantului”.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed. Referitor la prima critică formulată, se constată că aceasta nu se justifică, cu ocazia judecății în fond fiind citați ca pârâți atât Primăria municipiului Moinești cât și Primarul municipiului Moinești, sentința fiind pronunțată în contradictoriu cu aceștia, iar cu ocazia judecății în apel, fiind de reținut că, de asemenea, au fost respectate dispozițiile legale privind procedura de citare (fapt care, de altfel, așa cum rezultă din dezbaterile consemnate în practicaua deciziei instanței de apel, nici nu a fost contestat de apărătorul reclamantului). În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de apel ar fi îndeplinit doar „formal” indicațiile obligatorii ale deciziei de casare, se constată că nici aceasta nu este fondată.

Astfel, din considerentele deciziei instanței de apel rezultă că, în aplicarea celor dispuse de instanța supremă, Curtea de Apel Bacău a dispus efectuarea unei expertize pentru a răspunde obiectivelor de a se preciza dacă suprafețele solicitate de reclamant în compensare fac în totalitate obiectul unor cereri de restituire sau au fost deja restituite având în vedere cererile (notificările) depuse la filele 41-45, 51-63 dosar apel, dacă nu există identitate între aceste suprafețe sau să se identifice suprafețele ce pot fi acordate în compensare, neafectate de utilități sau sistematizare și de a se preciza dacă atribuirea acestor suprafețe ar împiedica buna funcționare a vecinătăților, în speță, a Spitalul Municipal Moinești.

Totodată, așa cum rezultă din încheierea din 19 iunie 2006 dată în dosarul de apel , în ceea ce privește solicitarea apărătorului reclamantului ca expertul să precizeze dacă s-au soluționat notificările depuse la filele 41-45, 51-63 dosar apel, dacă există decizii de admitere sau de respingere a acestora, se observă că în mod corect instanța de apel a respins această cerere față de dispozițiile art. 201 C. proc. civ., potrivit cărora expertul răspunde doar la chestiuni de fapt, nu și de drept.

Așadar, printr-o argumentare judicioasă și respectând dispozițiile date prin decizia de casare, instanța de apel a reținut că terenul solicitat în compensare nu este liber de construcții, o parte din el fiind necesar pentru buna funcționare a spitalului, iar cealaltă, făcând obiectul unor notificări (în legătură cu acest ultim aspect în mod corect s-a reținut că faptul de a se fi dat sau nu o dispoziție în ceea ce îi privește pe acei notificatori nu privește prezentul litigiu). Referitor la criticile privind netemeinicia deciziei instanței de apel, se reține că acestea nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Față de considerentele expuse, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ș.A.V. împotriva deciziei nr. 53 din 12 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2008.