ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 382/2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Primul ciclu procesual:

Prin contestația înregistrată sub nr. x/2004, formulată de A. în contradictoriu cu Municipiul Moinești prin primar (astfel cum s-a precizat ulterior), s-a solicitat anularea dispoziției nr. 1216/28.04.2004 emisă de Primarul municipiului Moinești prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a unor suprafețe de teren de pe raza municipiului Moinești și restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafețele solicitate.

S-a arătat în motivarea cererii că, prin două notificări distincte, s-a solicitat restituirea suprafeței de 3.200 mp, teren situat în Moinești, str. x, și 2.400 mp, teren situat în Moinești, str. x, deoarece acestea au fost expropriate în perioada anterioară anului 1990; notificările au fost respinse în mod nejustificat de către pârât, pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate.

Prin Sentința civilă nr. 930/D/2004 pronunțată de Tribunalul Bacău a fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de A., soluția fiind menținută de către Curtea de Apel Bacău, care, prin Decizia nr. 435/2005, a respins apelul contestatoarei.

Prin Decizia nr. 1631/14.02.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul contestatoarei, a fost casată decizia recurată, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Al doilea ciclu procesual:

Prin Sentința civilă nr. 1060D/13 iunie 2007, Tribunalul Bacău a admis contestația formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Moinești; a anulat dispoziția nr. x/28.04.2004, emisă de Primarul municipiului Moinești și a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafețe de teren: - 1.250 mp, 220 mp, 200 mp și 106 mp, situate în Moinești, str. x, identificate în schița de delimitare nr. 1- anexă la raportul de expertiză B.; - 135 mp, 140 mp, 1.140 mp, situate în Moinești, str. x, identificate în schița de delimitare nr. 2- anexă la raportul de expertiză B.; a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 985 mp, situată în str. x, identificată în schița nr. 2 și suprafața de 1.424 mp, situată în str. x, identificată în schița nr. 1.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta este moștenitoarea legală, în calitate de fiică, a defuncților C. și D..

Prin Decretul nr. 197/1987, autorii contestatoarei au fost expropriați de imobilul în suprafață de 52,80 mp și terenul în suprafață de 67,62 mp din Moinești, str. x, în prezent str. x, iar, prin Decretul de expropriere nr. 107/1984, aceiași proprietari au fost deposedați de imobilul în suprafață de 66,5 mp și terenul în suprafață de 150 mp, situat pe str. x, în prezent str. x.

În actele de preluare abuzivă nu se face referire la suprafețele de teren aferente până la diferența de 3.200 mp pe str. x, respectiv până la 2.400 mp pe str. x, însă, din adresa Consiliului Local al orașului Moinești nr. 710/09.03.1995, rezultă că defunctul C. a figurat în registrul agricol din anii 1959-1963 cu suprafața de 0,32 ha situată pe str. x și cu suprafața de 0,24 ha situată pe str. x, acest înscris coroborându-se și cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Atât H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data soluționării contestației, cât și H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd expres, la art. 23 lit. d), că) prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege inclusiv extrasul de rol agricol.

Rezultă, așadar, că în mod nejustificat intimatul a reținut că nu s-a făcut dovada proprietății de către contestatoare și că diferențele de teren menționate au fost preluate de stat fără temei legal, fiind astfel aplicabile prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcțiile și suprafețele de teren menționate în actele de expropriere), respectiv art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 pentru diferențele de teren.

Din expertiza efectuată în cauză reiese că, în prezent, construcțiile au fost demolate, iar terenurile sunt libere parțial, restul suprafețelor fiind ocupate de un bloc de locuințe, o parcare publică și drumuri de acces. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se impune restituirea în natură a suprafețelor de teren rămase libere și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul suprafețelor de teren, astfel cum acestea au fost identificate de către expert în cele două schițe anexă la raportul de expertiză, prin procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prima instanță a reținut că, în cauză, își găsesc aplicarea și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât tot din raportul de expertiză și schițele anexe rezultă că pe suprafața de 140 mp de pe str. x există niște garaje particulare, construcții ușoare în sensul legii.

Apărarea intimatului, în sensul că suprafața de 1.250 mp din str. x nu poate fi restituită în natură, deoarece aparține domeniului public, nu a fost primită de către instanță, deoarece Legea nr. 10/2001 nu condiționează restituirea în natură de apartenența imobilelor la domeniul privat al statului, art. 6 alin. (1), care definește noțiunea de imobile în sensul legii speciale, nefăcând această distincție.

Instanța de fond a constatat că nu are relevanță nici faptul că suprafața de 1.140 mp de pe str. x este în administrarea Ministerului de Interne (situație relevată doar cu ocazia efectuării raportului de expertiză), nici în acest caz neexistând o condiționare a legii, iar, în speță, nu s-a făcut dovada de către intimat că această suprafață este afectată exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, pentru a se pune în discuție aplicarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru construcțiile demolate nu s-a dispus acordarea de despăgubiri, întrucât acestea nu au fost solicitate de către contestatoare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelantul-pârât Primarul Municipiului Moinești.

Pe parcursul soluționării cauzei în apel, au formulat cereri de intervenție în interes propriu E. și F., cereri respinse ca inadmisibile, în baza dispozițiilor art. 50 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, a formulat cerere de intervenție în interesul apelantului, F., solicitând admiterea apelului, cel puțin pentru suprafața din str. x, deoarece o porțiune din teren se află în proprietatea sa.

Prin Decizia nr. 168/10 decembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins excepțiile invocate, ca nefondate, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Primarul Municipiului Moinești împotriva Sentinței civile nr. 930/22 decembrie 2004, pronunțate de Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intervenienta în nume propriu E. și cererea de intervenție în interes alăturat formulată de intervenientul F.; a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis în parte contestația și a anulat dispoziția nr. x/28.04.2004 emisă de Primarul Municipiului Moinești numai cu privire la suprafața de 2.400 mp teren situată în str. x, pentru care a admis notificarea nr. x/2001 și a dispus acordarea de despăgubiri.

Prin Decizia nr. 3859/18 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta A., împotriva Deciziei civile nr. 168/10 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, doar în ceea ce privește suprafața de teren de 3.200 mp din Moinești, str. x; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate cu privire la terenul situat în Moinești, str. x și a luat act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că, deși reclamanta a administrat aceleași probe pentru ambele terenuri, solicitate prin aceeași notificare, instanța de apel a ajuns la concluzii contradictorii, întrucât, pentru terenul din str. x a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, dând o rezolvare pozitivă raportului de restituire, prin echivalent, pe când pentru terenul din str. x a infirmat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii, respingând cererea de acordare a măsurilor reparatorii.

Din adeverința nr. x/9.03.1995 emisă de pârât, instanțele de fond au reținut că autorii reclamantei au figurat evidențiați în registrul agricol al unității administrativ teritoriale cu cele două proprietăți: pe str. x - 0,24 ha, iar pe str. x - 0,32 ha.

S-a constatat că și proprietatea din str. x a autorilor recurentei a fost preluată abuziv de stat, deși în Decretul de expropriere nr. 197/1987 a figurat numai construcția ce se găsea la această adresă; atare constatare permite stabilirea aceleiași concluzii a preluării abuzive a construcției de la această adresă (pentru care însă reclamanta nu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, așa cum a reținut prima instanță), și a preluării fără titlu, a întregului teren situat la această adresă.

În ceea ce privește individualizarea tipului de măsuri reparatorii (restituire în natură sau prin echivalent, sub forma despăgubirilor în condițiile legii speciale, alte măsuri prin echivalent nefăcând obiectul dezbaterilor), aceasta nu poate avea loc decât după individualizarea exactă a amplasamentului acestui teren din fosta și actuala str. x, întrucât, în recurs, s-a confirmat de către pârât, potrivit adreselor înaintate la solicitarea instanței, că str. x nu și-a schimbat denumirea niciodată între momentul 1963 (data evidențelor agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului, conform mențiunilor din anexa la decret) și nici în prezent, deci, la data soluționării raportului de restituire.

În consecință, instanța de recurs a constatat că cele două expertize efectuate de instanțele de fond au avut în vedere, referitor la această a doua proprietate, un alt imobil, situat la o altă adresă poștală, fără nicio legătură cu litigiul, respectiv un teren situat pe actuala str. x, iar nu terenul din str. x (fostă și actuală).

Această eroare de cercetare judecătorească a fost permisă de instanțele de fond, care, în exercitarea obligațiilor prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuiau să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului în cauză.

Or, se constată că ambii experți (diferiți, în fond și apel), în îndeplinirea mandatului încredințat de instanțe, pentru această proprietate din str. x, au avut în vedere imobilul de pe str. x (fostă str. x) numai pentru că a fost "indicat de reclamantă" ca fiind amplasamentul fostei proprietăți din str. x, fără niciun corespondent în actele dosarului.

În rejudecare, s-a dispus ca instanța de apel să ordone administrarea probelor pertinente, concludente și utile pentru identificarea terenului din str. x, potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din legea specială.

Al treilea ciclu procesual:

Prin Decizia nr. 61/27 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins contestația reclamantei în privința suprafeței de teren de 3.200 mp din Moinești, str. x.

Instanța de apel a reținut că din probele administrate nu a rezultat că terenul de 3200 mp ar fi existat pe str. x, de esență, fiind că în Decretul de expropriere nr. 197/1987 locația fiind evidențiată doar pentru imobilul construcții.

Prin Decizia nr. 3900/23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat Decizia nr. 61/2011 și a trimis cauza, în apel, spre o nouă rejudecare.

În esență, a reținut că instanța de apel (față de Decizia nr. 3859/18 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție) trebuia să facă aplicarea acelorași texte (deja menționate pentru imobilul din str. x) și să recunoască reclamantei calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii și pentru acest imobil, doar individualizarea despăgubirilor fiind supusă dezbaterilor și cercetării judecătorești. S-a indicat necesitatea efectuării unei expertize care să identifice amplasamentul neschimbat al terenului, natura juridică și posesorul/deținătorul actual.

Al patrulea ciclu procesual:

Prin Decizia civilă nr. 404/19 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Moinești împotriva Sentinței civile nr. 1060/13 iunie 2007 pronunțate de Tribunalul, după admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeței de 141,5 mp teren, situat în mun. Moinești, teren ocupat de 6 garaje, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză G., precum și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2.106,5 mp teren situat în mun. Moinești, str. x, identificată în schița anexă la raportul de expertiză G.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Prin Decizia nr. 657/11 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul formulat de pârâtul Primarul municipiului Moinești, a casat Decizia nr. 404/19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța de apel a stabilit că terenul ce face obiectul litigiului și pentru care se datorează măsuri reparatorii se situează pe alt amplasament decât cel din str. x, în vederea individualizării căruia se dispusese trimiterea spre rejudecare.

La reluarea judecății, s-a impus a se dispune refacerea probatoriului pentru identificarea amplasamentului imobilului din str. x, în principal pe baza datelor tehnice și a elementelor de evidență (iar nu pe baza descrierilor părților implicate în litigiu și a declarațiilor martorilor), constând în registre, schițe, planuri de situație relevante, urmând a se avea în vedere, în acest sens, inclusiv planul de situație depus în faza recursului în care este menționat imobilul de la nr. 5, pe str. x, proprietatea lui C. (în continuarea planului de situație nr. 6812/24.06.2011, în care apărea evidențiată, în principal, str. x, fostă str. x, iar nu strada pe care urma să fie identificat imobilul în litigiu), iar, în funcție de situația de fapt și juridică ce va rezulta, urmând a se stabili natura măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei, ca persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

Al cincilea ciclu procesual:

Prin Decizia nr. 662/03 octombrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Moinești, în contradictoriu cu moștenitorii intimatei defuncte A., respectiv H., I. și J., împotriva Sentinței civile nr. 1060/13 iunie 2007 pronunțate de Tribunalul Bacău, în limitele casării; a admis cererea de intervenție în interes alăturat formulată de F., în limitele apelului admis; a schimbat, în parte, Sentința civilă nr. 1060/13 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafețelor de: - 562 mp teren, situat în mun. Moinești, jud. Bacău, din incinta Poliției Moinești, contur 17-18-24-23-22-21-20-19-17 conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză K. - Dosar nr. x/2013; - 270 mp teren, situat în mun. Moinești, jud. Bacău ocupat de garaje, contur 24-25-2-3-4-23-2-24, învecinat cu terenul de 562 mp, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză K. -Dosar nr. x/2013; a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1.368 mp teren, imposibil de restituit în natură; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii; a stabilit onorariu definitiv pentru expert K. 2.000 RON, care a fost deja achitat; cheltuielile procesuale avansate de stat în sumă de 250 RON, reprezentând onorariu expert G., au rămas în sarcina statului, urmând a fi virate la Biroul Local de Expertize pentru achitarea onorariului de expert; a obligat moștenitorii intimatei H., I. și J. să plătească apelantului suma de 2.250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În rejudecarea apelului pendinte, Curtea a reținut următoarele:

În timpul judecării apelului de față, ca urmare a decesului notificatoarei, au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, care au înțeles să continue procesul declanșat de A. - H., I. și J..

A considerat, totodată, după ce a administrat un amplu probatoriu cu înscrisuri și depoziții de martori, că s-a aflat în situația administrării cu mare greutate a probei cu expertiză, din lipsă de experți sau ca urmare a abuzului procesual al unora dintre ei.

A mai reținut că hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în fazele anterioare ale procesului, deși se bucură de puterea lucrului judecat, au devenit oarecum contradictorii, raportat la faptul că reclamanta a indicat de-a lungul procedurilor, în mod eronat, că imobilul solicitat prin notificare este situat în str. x și a fost expropriat conform Decretului nr. 197/1987.

În realitate, C., persoana trecută în anexa la Decretul de expropriere nr. 197/1987 cu imobilul expropriat în str. x nu este autorul reclamantei A., fiind doar o coincidență de nume.

Acest lucru rezultă, cu prisosință, din depoziția martorului L., care a declarat că persoana cu numele de C. de pe str. x (vecin cu I. și L. - conform planului de la Dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. x/2013, pe care instanța de apel l-a avut în vedere conform Deciziei de casare nr. 657/11 martie 2015) a fost tatăl său, nefiind frate cu reclamanta, care este descendentă a altei persoane C..

Curtea a notat, astfel, că reclamanta, fie din eroare, fie cu rea-credință, deși a indicat ca locație terenul din zona fostului dispensar Moinești (actualmente Poliția Moinești), a precizat că terenul a fost expropriat conform Decretului nr. 187/1997 pentru a-i da astfel "legitimitate", atât cu privire la prezumția de proprietate, cât și cu privire la preluarea abuzivă. De altfel, în baza acestei erori (inducere în eroare), Înalta Curte a concluzionat că imobilul din str. x, proprietatea autorilor recurentei, a fost preluat abuziv.

În acest context, Curtea a arătat că, deși apreciază că, din probatoriul administrat în acest ciclu procesual rezultă cu prisosință că autorii reclamantei au deținut la un moment dat un teren în zona M. Sadoveanu (conform rolului din anii 1960 - 1963), aceștia nu au făcut dovada proprietății terenului revendicat prin notificare, respectiv cel din zona Poliției Moinești.

Că acest teren nu a fost deținut sub nume de proprietar în anii anteriori pretinsei exproprieri rezultă din înscrisurile depuse la filele x și urm. din dosarul pendinte - vol. V, potrivit cărora autorul reclamantei nu mai avea înscris în rol decât imobilul din str. x, coroborate și cu declarațiile fratelui reclamantei, care a arătat că tatăl lor a deținut acest teren, dar nu sub nume de proprietar. De asemenea, și sentința de partaj depusă la dosarul pendinte, vol. III, ce datează din 26 mai 1986, dată anterioară pretinsei preluări abuzive, aceasta nu cuprinde nicio mențiune cu privire la terenul indicat în notificare.

S-a arătat, de altfel, că detenția a fost posibilă și fără titlu rezultă din împrejurarea că acest teren era unul mărginaș, se învecina cu "M.", în zona respectivă nefiind decât, în mod răzleț, case.

Deși Curtea de Apel Bacău a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, prezumția instituită de art. 24 neoperând în cazul reclamantei, câtă vreme Decretul nr. 187/1997 și anexa la acesta nu-l vizează pe tatăl reclamantei, ci pe un alt proprietar (tatăl martorului L., fără legătură de rudenie cu reclamanta), totuși, a considerat că puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 3859/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este de natură a impune prezentei instanțe obligația de a dispune măsuri reparatorii în favoarea moștenitorilor reclamantei, chiar dacă această decizie și deciziile ulterioare au identificat terenul ca fiind în str. x. Or, instanța nu poate dispune restituire terenului de la nr. 5, întrucât acesta aparține altor proprietari, fiind poziționat în altă parte decât cea care a fost identificată de martorii audiați în rejudecarea apelului.

Curtea a mai notat că, deși Înalta Curte a consemnat în mod constant că este vorba despre locația din str. x (chiar în Decizia nr. 657/11 martie 2015 arătându-se că "soluția instanței de a acorda despăgubiri pentru un alt imobil de la o altă adresă, nesocotește flagrant dezlegările jurisdicționale intrate în autoritatea de lucru judecat") numai prin stabilirea că terenul se află în locația "Poliția municipiului Moinești" se poate (deci nu pe str. x) aplica cealaltă reținere cu putere de lucru judecat (a dovezii proprietății).

Instanța de apel a opinat însă că nu poate aplica deopotrivă cele două rețineri: - imobilul din str. x a fost în proprietatea autorilor reclamantei; - reclamantei trebuie să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii, întrucât cele două rețineri se exclud reciproc, terenul din str. x neidentificându-se cu terenul asupra căruia poartă notificarea.

Însă, Curtea a reținut că, deși la o distanță considerabilă de locația imobilului din str. x, imobilul revendicat este situat totuși pe str. x, întrucât actualmente Poliția municipiului Moinești (conform paginii de internet) se regăsește pe str. x (fiind la intersecția a trei străzi). De altfel, str. x nr. 159/21 aprilie 1989 a Consiliului Popular al Județului Bacău, astfel că, în ceea ce privește locația, reclamanta a înțeles să susțină în mod veridic că imobilul revendicat este pe str. x, însă nu nr. 5 (această adresă fiind una pro causa pentru a se prevala de Decretul de expropriere nr. 187/1997, unde apărea, ca o coincidență, numele C. - însă altul decât C., tatăl reclamantei).

În acest context procesual, a apreciat că, potrivit raportului de expertiză K., singurul din cele trei terenuri din zona M. Sadoveanu care ar fi putut aparține autorilor reclamantei este cel din zona Poliției Moinești.

S-au avut în vedere 3 trupuri de teren, conform planurilor de la filele x indicate de Înalta Curte în Decizia nr. 657/11 martie 2015: cel situat în str. x - hașurat cu verde - între L. și I.; cel situat la intersecția str. x și str. cu M. - zona Dispensar; precum și cel pe care apare mențiunea - C. - hașurat cu galben pe planul de la Dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în zona M..

În ceea ce privește cele 2 terenuri consemnate pe plan că ar fi fost ale numiților C., s-a reținut că nu pot fi restituite moștenitorilor reclamantei, întrucât cele două persoane nu sunt autorii acesteia, fiind doar o coincidență de nume.

Privitor la terenul identificat de expert în zona Poliției Moinești, s-a constatat că suprafața acestui din urmă teren este și a fost de 2.200 mp. Instanța a avut în vedere faptul că planurile verificate de expert sunt cele anterioare decretului de expropriere, purtând numele foștilor proprietari expropriați în zona Mihail Sadoveanu. Astfel, suprafața de 2200 mp este cea reală, măsurată cu mijloace tehnice performante, spre deosebire de măsurătorile de la nivelul anului 1960.

Curtea a reținut, totodată, faptul că în notificare apare suprafața de 2800 mp teren în str. x. De altfel, a opinat că, și prin Decizia nr. 404/19 noiembrie 2014, anterior s-a dispus restituirea (în natură sau prin echivalent) doar a suprafeței de 2248 mp ce a rezultat din măsurători, iar reclamanta nu a formulat recurs cu privire la această reținere, Primarului municipiului Moinești fiind singurul care a declarat recurs în ultimul ciclu procesual, astfel că acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafață ce depășește suprafața de 2248 mp, și anume de 3200 mp sau 2800 mp ar constitui o încălcare a puterii de lucru judecat.

Privitor la diferența de 48 mp, Curtea a apreciat că, de vreme ce Înalta Curte a precizat necesitatea efectuării expertizei topocadastrale, urmează a lua în considerare concluziile expertizei K., din apelul pendinte, neputând face un mix între expertizele anterioare (pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le-a apreciat ca excedând obiectului învestirii), luând în considerare suprafața ce le-ar profita moștenitorilor reclamantei. Or, conform expertizei K. suprafața de teren deținută anterior (potrivit planurilor la care a făcut trimitere Înalta Curte) de autorii reclamantei era de 2200 mp.

Din această suprafață pot fi restituite în natură (potrivit aceluiași raport K.) trei suprafețe de teren: 562 mp, 270 mp și 142 mp.

Cu privire la suprafața de 142 mp, Curtea a reținut însă că nu poate fi restituită, în natură, acest teren având documentație cadastrală întocmită pe numele unor persoane fizice care nu au fost părți în proces și pentru care nu există dovada că s-ar fi dispus anularea documentației efectuate pe numele lor.

Totodată, s-a constatat că, deși suprafața de 270 mp este ocupată de garaje și acces garaje, nu are relevanță cu privire la restituirea în natură, prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Și suprafața de 562 mp urmează a fi restituită, nefiind exclusă de la restituire conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, spre deosebire de restul suprafețelor de teren [conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].

Având în vedere discuțiile ample cu privire la identificarea terenului, instanța de apel, reținând că are a se supune deciziilor de casare, a indicat cu exactitate terenul ca amplasament, potrivit schiței și raportului de expertiză, fără a mai preciza în concret strada, tocmai pentru ca prezenta soluție să nu intre în conflict cu o parte din cele pronunțate de anterior.

Curtea nu a avut în vedere opțiunea moștenitorilor reclamantei de a primi numai despăgubiri și nu teren în natură, în opinia acesteia instanței revenindu-i, potrivit legii, obligația de a dispune restituirea în natură cu prioritate, indiferent de voința părților.

Referitor la chestiunea pusă în discuție, din oficiu, cu privire la deținătorul suprafețelor de 562 mp și 262 mp, care ar fi, potrivit înscrisurilor de la dosar, Ministerul Afacerilor Interne, instanța de apel a reținut că această problematică, deși de ordine publică, nu mai poate conduce la o trimitere a notificării către deținătorul prevăzut de art. 21 alin. (1) și 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât o asemenea critică nu a fost invocată de Primar în recursul declarat la 18 decembrie 2014 împotriva Deciziei nr. 404/19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, intrând, de asemenea, în puterea de lucru judecat.

Instanța de apel a admis și cererea de intervenție în interes alăturat apelantului, formulată de F. la 7 mai 2008 - Dosar nr. x/2006 al Curții de Apel Bacău, admisă în principiu conform încheierii din 28 mai 2008.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Moinești, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, în sensul menținerii dispoziției nr. 1216/28.04.2004, ca fiind dată în conform prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru lipsa actelor doveditoare.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii în considerentele acesteia.

Astfel, a susținut că instanța de apel a invocat din oficiu un nou motiv de apel de ordine publică cu privire la încălcarea art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru soluționarea de către Primarul Municipiului Moinești a notificării formulate de A., referitor la suprafețele de teren 562 mp și 262 mp identificate de expert, ca făcând parte din incinta Poliției Moinești. În acest context, curtea a pronunțat hotărârea cu lipsa motivării acestui motiv de apel invocat din oficiu, iar în considerente lipsește analizarea acestei critici.

Recurentul-pârât a precizat, totodată, că intimata-reclamantă a indicat de-a lungul procedurilor, în mod eronat, că imobilul solicitat prin notificare este situat pe str. x, că a fost expropriat conform Decretului nr. 197/1987 și are ca locație terenul din zona fostului dispensar (actualmente Poliția Moinești), dar cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii instanța de apel a stabilit că intimata-reclamantă este persoană îndreptățită la restituirea în natură și la măsuri reparatorii pentru terenului notificat.

În speță, C. (autorul intimatei-reclamante) a fost expropriat de o construcție în suprafață de 66,50 mp și un teren în suprafață de 150 mp, fost situat în Moinești, județul Bacău, prin Decretul nr. 197/19847, pentru care A. a primit cu titlu de indemnizație de expropriere despăgubiri bănești în sumă de 6.504 RON pentru imobilul demolat al părinților, din care 225 RON pentru teren.

Legătura dintre cele două imobile, respectiv cel situat pe str. x și imobilul din str. x este doar o coincidență de nume, C., cel menționat în Decretul nr. 197/1987, care a fost expropriat de imobilul din str. x, nefiind antecesorul defunctei intimate-reclamante.

După anul 1963, terenul care face obiectul cauzei ca fiind situat pe str. x nu a mai figurat menționat la rolul agricol, iar situația juridică a acestuia este incertă, neexistând acte doveditoare ale proprietății, ale exproprierii sau ale posesiei pe numele C. sau a moștenitorilor, după decesul acestuia, probabil, acest teren a fost înstrăinat. Dacă imobilul ar fi mai fost în proprietatea lui C. după acest an, acesta ar fi fost inclus în masa succesorală la dezbaterea moștenirii din 1986. Atât timp cât terenul nu a făcut parte din masa succesorală la dezbaterea moștenirii, nu avea cum să fie expropriat prin Decretul nr. 197/20.11.1987, așa cum susține defuncta intimată-reclamantă, întrucât tatăl acesteia era decedat de aproape 2 ani.

La rolul agricol din perioada 1959-1963, C. cu domiciliul pe str. x, ulterior str. x, nu a figurat cu livadă, respectiv pomi fructiferi pe terenul de pe str. x

Municipiul Moinești nu a fost zonă cooperativizată, existând la dosarul cauzei copii după registrele agricole din perioada 1964-1989 pentru imobilele de la nr. 1 la nr. 6 situate pe str. x, str. x, și str. x (actualmente str. x), înscrisuri depuse de Arhivele Naționale Bacău, de Consiliul Județean Bacău și Ministerul de Interne, înscrisuri din care nu rezultă că tatăl intimatei-reclamante a figurat cu teren de 2800 mp pe str. x sau pe str. x.

Prin urmare, recurentul-pârât a învederat că din considerentele hotărârii nu rezultă situația juridică a terenului solicitat prin notificare după anul 1963, că defuncta nu a făcut dovada prezumției proprietății terenului revendicat prin notificare, respectiv în zona Poliției Moinești și a pretinsei preluării abuzive prin Decretul nr. 197/1987, iar din dispozitivul sentinței s-ar înțelege că situația juridică a acestui teren ar fi foarte clară.

Recurentul-pârât a susținut, de asemenea, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, a arătat că instanța de apel a interpretat greșit înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv Decretul nr. 197/1987, sentința de partaj succesoral nr. 2020/26.05.1986 și certificatul de moștenitor nr. x/3.12.1986.

Atât timp cât terenul notificat nu a făcut parte din masa succesorală la dezbaterea moștenirii din anul 1986 după părinții defunctei A. (D. - decedată la data de 11.10.1970 și C. - decedat la data de 11.01.1986), nu exista posibilitatea de a fi expropriat C. de acest teren situat pe str. x prin Decretul nr. 197/20.11.1987.

Pe de altă parte, din conținutul sentinței de partaj succesoral nr. 2020/26.05.1986 și certificatului de moștenitor nr. x/3.12.1986 nu rezultă nici un teren în proprietatea acestui defunct, iar în cele două documente se menționează că defuncta A. a primit cu titlu de indemnizație de expropriere despăgubiri bănești în sumă de 6504 RON pentru imobilul demolat al părinților, o construcție în suprafață de 66,50 mp, din care 225 RON pentru terenul în suprafață de 150 mp, fost situat în Moinești, str. x. județul Bacău, expropriat prin Decretul nr. 107/1984, așa cum este indicat în adresa nr. x/5.07.1995 emisă de SC N. SA Bacău.

Ca atare, textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită și, astfel, interpretarea dată în speță nu este justă.

În speță, curtea de apel a dat hotărârea cu aplicarea greșită a înscrisurilor privind dreptul de proprietate asupra terenului deținut de Poliția Moinești, considerând că suprafața de 562 mp teren și suprafața de 270 mp teren sunt retrocedabile, or, aceste terenuri reprezintă căi de acces spre garajul din curtea poliției, către garaje, către proprietatea lui O. și P. și către proprietatea def. O. și J., terenuri care nu pot fi restituite, conform planșei foto nr. 3 și 4. Dacă s-ar restitui în natură acest teren, administratorul terenului nu ar mai avea acces la garajul din incinta Poliției și nici nu ar avea posibilitatea de a realiza o cale de acces, întrucât există o parcare acoperită în suprafață de 17,81 m în vecinătatea terenului administrat de Poliția Moinești și str. x, conform planșelor foto nr. 1 și 2.

Astfel, terenul de 562 mp este deținut de Poliția Moinești, se află în proprietatea publică a statului și în administrarea MAI, fiind inclus în inventarul bunurilor înscrise în evidența internă a acestora la poz. 04-88 din anul 1994, înregistrat în Anexa nr. 1, care alcătuiesc domeniul public al statului, sub nr. de inventar x, intabulat în domeniul public al statului român prin administrare IPJ Bacău, în baza Deciziei nr. 159/21.01.1989, cu nr. cadastral și CF x, conform încheierii nr. 11380/08.10.2014, actualizat prin H.G. nr. 1705/29.11.2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, conform planșelor foto anexate.

La rândul său, terenul în suprafață de 270 mp, contur 24-25-2-3-4-23-24, conform Anexei nr. 2 din raportul de expertiză întocmit de K.. civ., este ocupat de 6 garaje, de calea de acces la garaje, de calea de acces la locuința proprietatea personală a lui O. și P., situată pe str. x, CF. nr. x, de calea de acces la locuința lui Q., situată pe str. x.

Calea de acces către garaje și calea de acces către proprietățile private de la nr. 3A și nr. 3 fac parte din domeniul public al UAT Moinești, conform HCL nr. 80/17.04.2019 privind atestarea apartenenței la domeniul public al Municipiului Moinești a unor suprafețe de teren situate în Municipiul Moinești, județul Bacău, conform nr. cadastral și CF nr. x.

În consecință, în cauză, instanța de apel a dispus restituirea în natură fără a lua în calcul aspectul legat de inexistența dreptului de proprietate, de faptul că notificatoarea nu a făcut dovada exproprierii acestui teren cu înscrisuri, din Decretul nr. 197/20.11.1987 și Decretul nr. 107/1984 nerezultând că aceasta a fost expropriată de imobilul situat pe str. x.

De asemenea, instanța de apel nu a analizat situația conform prevederilor art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, terenul fiind ocupat de construcții noi, afectat de căi de acces sau de alte amenajări de utilitate publică.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți H., I. și J., în calitate de succesori ai intimatei-reclamante A., au arătat că motivele de recurs, astfel cum au fost formulate, vizează aspecte de fapt, legate de evoluția situației terenului din str. x, iar nu aspecte de drept, sens în care nu se circumscriu dispozițiile art. 3021 alin. (1) C. proc. civ.. De altfel, recurentul-pârât își întemeiază în mod greșit recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., text de lege ce nu se aplică în cauză având în vedere că prezentul litigiu a debutat în anul 2006.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, intimații-reclamanți au învederat că instanța de apel a motivat chestiunea pusă în discuție din oficiu cu privire la posibilitatea trimiterii notificării către deținătorul actual al imobilului în litigiu, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. De altfel, până la acest moment procedural, față de modalitatea în care instanțele au înțeles să soluționeze notificarea, în sensul că doar Primarul Municipiului Moinești a fost obligat să restituie în natura acest teren, se observă că acesta nu a invocat propria necompetență, caz în care se impune respingerea acestui motiv de recurs.

Referitor la notificarea privind suprafața de 3.200 mp din str. x, intimații-reclamanți au precizat că aceasta a făcut obiectul trimiterii cauzei spre rejudecare prin cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 3859/18 iunie 2010 și Decizia nr. 3.900/23 septembrie 2013, ocazie cu care s-a reținut că, dată fiind identitatea de raționament ce trebuie să se verifice pentru cele două situații ce au aceleași premise, astfel încât stabilirea aceleiași concluzii este obligatorie, regula procesului echitabil este înscrisă în art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, instanța de apel trebuia să facă aplicarea acelorași texte deja menționate pentru imobilul din str. x și să recunoască reclamantei defuncte calitatea de persoana îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii și pentru acest imobil. Ca atare, nu mai pot fi reluate aspectele de fapt ce vizează situații de după anul 1959, motiv pentru care intimații-reclamanți au solicitat înlăturarea tuturor susținerilor referitoare la neînscrierea terenului în registrul agricol ulterior anului 1964, respectiv la existența unui certificat de moștenitor după autorul reclamantei ce nu privește acest teren, aspecte ce nu pot fi primite ca motive de recurs.

Critica vizând aplicarea greșită a normelor de drept material față de împrejurarea că, inițial, acest teren a fost indicat ca fiind expropriat prin Decretul nr. 197/1987, iar instanța de apel a constatat această împrejurare, dar a analizat-o prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, urmează, în opinia intimaților-reclamanți, a fi înlăturată față de dovezile din dosar, care au dus la stabilirea fără dubiu a împrejurării că defunctul C. a deținut teren în str. x.

În speță, instanța de apel, ținând seama de măsurile obligatorii dispuse prin decizia de casare, a efectuat toate demersurile pentru identificarea suprafeței din str. x și a motivat pe larg împrejurarea că există o coincidență de nume între C. de la nr. 5 și autorul intimaților-reclamanți, însă, din audierea martorilor vecini cu terenul, a ajuns la concluzia certă că autorul acestora a deținut acest teren în suprafață de 2.248 mp, față de cât a figurat inițial de 3.200 mp, în perimetrul indicat de la început de către autoarea A..

Intimații-reclamanți au mai susținut că, deși prin motivele de recurs se precizează că aceste suprafețe de teren, pentru care s-a dispus restituirea în natură, nu ar putea fi redate reclamantei întrucât ar reprezenta căi de acces spre Poliția Moinești, respectiv spre terenuri care ar aparține unor persoane fizice, în realitate documentele anexate cererii de recurs nu sunt acte de proprietate, pentru a putea fi luate în calcul. Mai mult, recurentul-pârât nu a invocat în apel astfel de mijloace de apărare, referitoare la chestiunea accesului la imobil, ci pentru prima oară în recurs, aspect inadmisibil în raport de dispozițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

În ședința publică din 6 februarie 2020, Înalta Curte, având în vedere că prezentul litigiu a fost înregistrat anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, a constatat că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Totodată, prin raportare la dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curtea a reținut că motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor și apărărilor formulate, prin raportare la temeiurile de drept invocate, art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Printr-o primă critică formulată, recurentul-pârât a invocat nemotivarea deciziei atacate, respectiv existența unei motivări contradictorii în considerentele acesteia, motiv ce se încadrează în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce permit reformarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

În accepțiunea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să răspundă în fapt și în drept pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

În speță, este de observat că în considerentele deciziei recurate se regăsesc argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel privind temeinicia contestației formulate cu privire la suprafața de teren situată în Moinești, str. x, astfel că motivarea în cauză răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se bazează pe o analiză a situației de fapt și, în principal, în opinia instanței de apel, pe dezlegările în drept ale instanțelor de casare anterioare și pe dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Hotărârea atacată cuprinde argumentarea relației de dependență dintre împrejurarea conform căreia instanța de apel a constatat că intimata-reclamantă A. nu a făcut dovada dreptului de proprietate, prezumția instituită de art. 24 neoperând în cazul acesteia câtă vreme Decretul nr. 187/1997 și anexa la acesta nu-l vizează pe tatăl intimatei-reclamante, ci pe un alt proprietar (tatăl martorului L., fără legătură de rudenie cu intimata-reclamantă) și puterea de lucru judecat conferită de Decizia nr. 3859/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care ar fi de natură a impune curții obligația de a dispune măsuri reparatorii în favoarea moștenitorilor reclamantei, chiar dacă această decizie și deciziile ulterioare au identificat terenul ca fiind în str. x.

Deși instanța de apel a considerat că nu poate dispune restituirea terenului de la nr. 5, întrucât acesta aparține altor proprietari, fiind poziționat în altă parte decât cea care a fost identificată de martorii audiați în rejudecarea apelului, a constatat că, deși la o distanță considerabilă de locația indicată a imobilului, terenul revendicat este situat totuși în str. x, întrucât actualmente Poliția municipiului Moinești se regăsește pe str. x și, de altfel, str. x nr. 159/21 aprilie 1989 a Consiliului Popular al Județului Bacău (conform considerentelor instanței de apel, în ceea ce privește locația, reclamanta a înțeles să susțină în mod veridic că imobilul revendicat este pe str. x - această adresă fiind una pro causa pentru a se prevala de Decretul de expropriere nr. 187/1997, unde apărea, ca o coincidență, numele C. - însă altul decât C., tatăl reclamantei).

Cum motivele de fapt și de drept la care se referă art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța de apel la soluția cuprinsă în dispozitiv, în speță, curtea a arătat în considerentele hotărârii pronunțate argumentele pentru care a ajuns la concluzia că sunt întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea (în natură sau prin echivalent) doar a suprafeței de 2.248 mp ce a rezultat din măsurători, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 404/19 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, necontestată sub acest aspect de contestatoare. Privitor la diferența de 48 mp (2.248 mp - 2.200 mp), instanța de apel a luat în considerare concluziile expertizei K., din apelul pendinte, înlăturând celelalte probe administrate.

În cauză, recurentul-pârât a susținut și că instanța de apel a invocat din oficiu un motiv de apel de ordine publică, cu privire la încălcarea art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât privește titularul obligat să soluționeze notificarea formulată de A. pentru suprafețele de teren 562 mp și 262 mp (identificate de expert ca făcând parte din incinta Poliției Moinești), pe care nu l-a analizat.

Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța de apel, referitor la această chestiune, cu privire la deținătorul suprafețelor indicate, care ar fi Ministerul Afacerilor Interne, a reținut că această problematică, deși de ordine publică, nu mai poate conduce la o trimitere a notificării către titularul prevăzut de art. 21 alin. (1) și 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât o asemenea critică nu a fost invocată de pârât prin recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 404/19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, acest aspect - al persoanei care trebuia să răspundă notificării - intrând în puterea de lucru judecat.

Or, procedând în acest mod, curtea de apel nu a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce, în opinia Înaltei Curți, face inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privind nemotivarea deciziei atacate ori existența unor considerente contradictorii ale acestei hotărâri.

Înalta Curte apreciază însă că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, trebuie reținut faptul că obiectul rejudecării în recurs este doar contestația formulată în legătură cu suprafața de teren de 3.200 mp din Moinești, str. x, astfel cum rezultă din Decizia nr. 168/18 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, celelalte aspecte ce au format obiectul cererii de chemare în judecată intrând în puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în ciclurile anterioare.

În speță, recurentul-pârât a invocat că din considerentele hotărârii nu rezultă că defuncta A. a făcut, cu referire la situația juridică a terenului solicitat prin notificare după anul 1963, dovada prezumției proprietății imobilului revendicat, situat în zona Poliției Moinești, precum și pe cea a pretinsei preluării abuzive prin Decretul nr. 197/1987.

Înalta Curte observă, potrivit situației de fapt deduse judecății, pe care nu o poate cenzura în recurs după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, că instanța de apel a reținut următoarele:

Intimata-reclamantă A. a susținut că imobilul solicitat prin notificare este situat în str. x și a fost expropriat conform Decretului nr. 197/1987 de la autorul său C..

În realitate, C., persoana trecută în anexa la decretul de expropriere menționat cu imobil expropriat în str. x nu este autorul acesteia, fiind doar o coincidență de nume, împrejurare de fapt ce rezultă din depoziția martorului L., care a declarat că persoana cu acest nume de pe str. x a fost tatăl său, martorul nefiind frate cu reclamanta, care este descendentă a altei persoane, C..

Din probatoriul administrat în ultimul ciclu procesual rezultă cu prisosință că autorii reclamantei au deținut la un moment dat un teren în zona M. Sadoveanu (conform rolului din anii 1960 - 1963), însă intimata-reclamantă nu a făcut dovada proprietății terenului revendicat prin notificare, respectiv cel din zona Poliției Moinești. Că acest teren nu a fost deținut sub nume de proprietar în anii anteriori pretinsei exproprieri rezultă din înscrisurile din dosar, potrivit cărora autorul intimatei-reclamante nu mai avea înscris în rol decât imobilul din str. x, coroborate și cu declarațiile fratelui reclamantei, care a arătat că tatăl lor a deținut acest teren, dar nu sub nume de proprietar. Nici sentința de partaj ce datează din 26 mai 1986, dată anterioară pretinsei preluări abuzive, nu cuprinde vreo mențiune cu privire la terenul din notificare. Or, faptul că detenția a fost posibilă și fără titlu reiese din împrejurarea că acest teren era unul mărginaș, care se învecina cu "M.", în zona respectivă nefiind decât, în mod răzleț, case.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării".

Prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege, atât potrivit H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data soluționării contestației, cât și H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:

"a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala s