ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la 18.05.2020 - a cărei competență de soluționare a fost dispusă conform deciziei nr. 244/22.06.2020 - revizuenții A., B. și de C. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Consiliul județean Bacău, D. anularea deciziei nr. 128/A/12.03.2020 a Curții de Apel Bacău pretins a fi contradictorie deciziei nr. 362/7.1.2007 a aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac s-a arătat că cele două hotărâri au statuat diferit - cea de-a doua, a cărei anulare se solicită, încălcând dezlegările date cu autoritate de lucru judecat de prima decizie menționată - în privința dreptului de proprietate asupra suprafeței de 97 mp (parte din suprafața totală de 1323 mp) pentru care revizuenților li s-a recunoscut dreptul de retrocedarea în natură.

Astfel, conform deciziei nr. 362/7.11.2007 a Curții de Apel Bacău (irevocabilă prin decizia nr. 4641/7.07.2008 a ÎCCJ) s-a dispus restituirea în natură de către Primăria municipiului Bacău către revizuenți, a suprafeței de 757 mp (660 mp +97 mp) situată în Bacău, Calea x (fost 28), reținându-se că, deși organizatoric asupra celor 97 mp exercită atribuții Consiliul județean "ar fi simplist și formalist" ca entitatea notificată să refuze restituirea suprafeței de teren menționate.

Cu toate acestea, prin decizia nr. 128/A/12.03.2020 a Curții de Apel Bacău, admițându-se apelul Consiliului județean Bacău, s-a respins în tot cererea de chemare în judecată cu privire la restituirea în natură a suprafeței de 663 mp (aflați în continuarea celor 660 mp indicați anterior), din care pentru 97 mp exista autoritate de lucru judecat potrivit deciziei menționate, nr. 362/2007 a Curții de Apel Bacău.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că cele două hotărâri judecătorești sunt contradictorii atât sub aspectul dispozitivelor, cât și sub aspectul motivelor decizorii, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul județean Bacău a solicitat respingerea revizuirii, arătând că nu sunt întrunite condițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. întrucât nu există hotărâri definitive potrivnice, câtă vreme acestea au soluționat contestații diferite îndreptate împotriva dispozițiilor emise de două entități notificate distincte, respectiv Primăria municipiului Bacău și Consiliul județean Bacău.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată în speță nu subzistă ipoteza textului art. 509 pct. 8 C. proc. civ. pentru a se dispune revizuirea deciziei împotriva căreia este îndreptată calea de atac.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Ceea ce pretind revizuenții este nesocotirea autorității de lucru judecat a celor tranșate prin prima decizie (nr. 362/7.11.2007 a Curții de Apel Bacău) în legătură cu regimul juridic al suprafeței de 97 mp, a cărei restituire în natură se stabilise.

S-a arătat că, ignorându-se aceste dezlegări jurisdicționale, prin decizia nr. 128/2020 a aceleiași instanțe a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de teren de 663 mp, care includea și terenul de 97 mp (al cărui regim, retrocedabil în antură, fusese statuat cu autoritate de lucru judecat).

Deși susțin că există contradicție între dispozitivele celor două hotărâri - ceea ce le-ar face ireconciliabile - această ipoteză este, în mod evident, exclusă, câtă vreme primul proces a avut ca obiect contestația formulată de revizuenții din prezenta cauză împotriva dispoziției nr. 1340/5.07.2006 a Primarului municipiului Bacău, iar cel de-al doilea, contestația formulată de aceleași părți împotriva unei alte dispoziții (nr. 24/25.02.2016) emisă de o altă entitate (Consiliul județean Bacău).

Astfel fiind, nu este vorba, dată fiind situația prmisă, de soluționarea aceleiași cauze, pentru același obiect și între aceleași părți - în sensul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - pentru a se pune problema contradicției între dispozitivele a două hotărâri care ar fi tranșat în mod diferit aceeași pricină, nesocotind efectul negativ al lucrului judecat, cum susțin revizuenții.

În același timp, nu este vorba nici de încălcarea autorității de lucru judecat al unui aspect al litigiului, adică de o chestiune litigioasă care să fi fost deja tranșată în raporturile dintre părți într-un prim litigiu, astfel încât să nu mai poate fi repusă în discuție într-un litigiu ulterior.

Deși autoritatea de lucru judecat vizează nu doar soluția din dispozitiv, ci și considerentele hotărârii prin care s-a dat rezolvarea unei chestiuni litigioase (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), pentru a putea fi opusă cu această valoare într-un proces ulterior, este necesară identitatea de părți în ambele procese.

Aceasta întrucât autoritatea de lucru judecat stă, la fel ca hotărârea judecătorească, sub semnul relativității efectelor ei, ceea ce presupune că obligativitatea acestor efecte se produce doar în relația dintre părțile procesului, față de terți producând efecte de opozabilitate, susceptibile de dovadă contrară.

În acest sens, dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În speță, revizuenții nu puteau opune cu valoarea obligatorie, a autorității de lucru judecat, cele stabilite prin decizia nr. 362/2007 a Curții de Apel Bacău în privința suprafeței de 97 mp, față de Consiliul județean Bacău, întrucât acesta nu a fost parte în primul proces, pentru a i se opune, în această modalitate, dezlegările jurisdicționale anterioare.

Or, la fundamentul autorității de lucru judecat se află dezbaterea judiciară a chestiunii litigioase, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, ceea ce presupune existența acelorași părți în ambele litigii, pentru ca dezlegarea jurisdicțională inițială să aibă caracter de imutabilitate (adică să nu mai poată fi contestată într-un litigiu ulterior).

Ceea ce puteau face revizuenții în cel de-al doilea proces, demers pe care de altfel l-au valorificat, era să se prevaleze de dezlegarea dată de o primă instanță regimului juridic al terenului (potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), dar întrucât intimatul Consiliul județean Bacău se afla în poziția de terț față de procesul anterior, acesta a avut posibilitatea să-și facă propriile apărări și să combată cele statuate în absența participării sale la procedura judiciară inițială.

Or, sub acest aspect, cea de-a doua instanță a constatat, analizând probele administrate în cauză, că regimul terenului nu-l face susceptibil de retrocedare în natură, câtă vreme acesta "este ocupat în prezent de pavilionul administrativ al Spitalului de urgență Bacău, de rețele edilitare aferente acestei clădiri, de platforme și alei betonate".

Împrejurarea că în considerentele primei hotărâri - astfel cum au fost validate ele prin decizia nr. 4641/7.07.2008 a ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală - s-a reținut că este lipsit de relevanță că asupra terenului exercită atribuții Consiliul județean, nu are consecința pretinsă de revizuenți, a obligării acestuia la retrocedarea terenului, pentru considerentele arătate deja, vizând relativitatea efectelor hotărârii judecătorești și autorității de lucru judecat.

În consecință, în cauză nu a avut loc o nesocotire a autorității de lucru judecat a celor tranșate anterior, ci, dimpotrivă, o verificare jurisdicțională pe care cea de-a doua instanță trebuia să o facă raportat la apărările pe care le-au prezentat părțile din litigiu (recte, Consiliul județean Bacău, care nu avusese calitatea de parte în primul proces).

Referirea pe care o fac revizuenții la art. 6 și 13 CEDO nu este de natură să le susțină demersul ci dimpotrivă, să demonstreze, o dată în plus, lipsa de temei a acestuia, câtă vreme în jurisprudența instanței de contencios european s-a statuat în mod constant că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei" (de ex., Hot. Mitrea c. României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010), astfel cum pretind revizuenții, în afara cadrului reglementării, sub pretextul unei nesocotiri a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, dublat de solicitarea anulării ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ca atare, constatându-se că nu se regăsește, în speță, ipoteza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a încălcării autorității de lucru judecat a unei hotărâri, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 128/A/12.03.2020 a Curții de Apel Bacău va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A., B. și de C., cu domiciliul ales în județul Bacău împotriva deciziei nr. 128 A din 12 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații Consiliul Județean Bacău, cu sediul în Bacău, Calea x, județul Bacău, D., cu domiciliul în Slatina, județul Olt.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.