ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 233/2019

HOTĂRÂRE

31.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 233/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 05.09.2016, pe rolul Tribunalului Tribunalul Bacău, secția I civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Bacău, solicitând obligarea acestuia să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului situat în Bacău, jud. Bacău, respectiv a suprafeței de 400 mp teren și a clădirii în suprafață de 98,4 mp și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat reclamanta, prin motivele de fapt ale cererii, că a formulat notificarea impusă de Legea nr. 10/2001, care a fost transmisă pârâtului prin intermediul executorului judecătoresc, însă nu a primit niciun răspuns la aceasta.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 790/D/04.10.2017, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins, ca nefondată acțiunea formulată de aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia nr. 608 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în speță.

Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru soluționarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus, la data de 18 septembrie 2018, întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că acesta este inadmisibil.

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

La data de 15 octombrie 2018, Completul de filtru C4 a dispus comunicarea raportului pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

În cauză, recurenta A. a depus punct de vedere, prin care a susținut admisibilitatea recursului, din perspectiva inaplicabilității dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat, prin rezoluția din 14 noiembrie 2018, termen pentru judecarea recursului la 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte îl va respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat de reclamantă, instanța reține incidența în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi este asimilată și acțiunea prin care persoana ce se pretinde îndreptățită reclamă refuzul de soluționare a notificării de către entitatea deținătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, cum este ipoteza dedusă judecății în prezenta cauză.

Sub acest aspect, este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 20 mai 2012, care dispun:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Rezultă, din cele ce preced, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluționată contestația/acțiunea reclamantei în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În aplicarea acestor prevederi, Decizia nr. 608 din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Nu pot fi avute în vedere apărările formulate de recurentă în punctul de vedere la raportul de admisibilitate, întrucât Decizia nr. XX/2007, în temeiul căreia tribunalul a fost învestit cu soluționarea în fond a acțiunii reclamantei, promovată ca urmare a lipsei răspunsului la notificarea transmisă unității deținătoare prin intermediul executorului judecătoresc, a fost dată tocmai în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ce guvernează atât competența instanței, cât și regimul juridic al căilor de atac pentru formularea unor astfel de acțiuni.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 608 din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.