ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5704/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 12 martie 2004, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SA, solicitând tribunalului ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că reclamanta a fost proprietara a 65.359 acțiuni la purtător emise de SC I.E. SA, să oblige pârâta la eliberarea către reclamantă a avizului de însoțire a acestei mărfi livrată la 18 septembrie 1998 SC B.A. SA fără documente, iar în eventualitatea unui refuz al pârâtei să se pronunțe o hotărâre judecătorească din care să rezulte faptul că marfa a fost efectiv livrată la data de 18 septembrie 1998. În consecință, reclamanta a solicitat tribunalului să autorizeze înregistrarea în evidențele financiar-contabile a mărfii livrate.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 17 septembrie 1998 a depus la SC B.A. SA oferta privind vânzarea celor 65.359 acțiuni SC I.E. SA, pentru suma de 765.000 lei /acțiune, ofertă întocmită de reprezentanții pârâtei. La data de 18 septembrie 1998 a ridicat de la sediul SC G. SA acțiunile și le-a predat SC B.A. SA, așa cum rezultă din procesul verbal de primire din 18 septembrie 1998. Totodată reclamanta a formulat o cerere de deschidere a unui cont în care SC B.A. SA a virat suma de 50.000.000.000 lei prin O.P. Întrucât la data respectivă nu a existat nici un document contabil care să ateste faptul că aceste acțiuni au fost proprietatea pârâtei ele aflându-se în custodia SC G. SA, reclamanta nu a fost în măsură să dovedească proveniența lor licită.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 10345 din 6 septembrie 2004 a admis excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere invocată din oficiu și a respins capătul unul de cerere formulată de reclamanta SC A.I. SRL București ca lipsit de interes, iar celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a exercitat posesia asupra acțiunilor astfel că era în măsură să opereze în contabilitate înregistrările prevăzute de lege la acea dată și nici dreptul asupra căruia reclamanta solicită ca instanța să se pronunțe nu mai este actual, astfel că din acest punct de vedere reclamanta nu justifică promovarea unui interes în ceea ce privește primul capăt de cerere.

Cu privire la capetele 2, 3 și 4 din cerere tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate în condițiile în care acțiunile nu pot fi asimilate noțiunii de marfă, iar H.G. nr. 131/1997 nu prevede obligația existenței unui aviz de însoțire a mărfii în cazul vânzării de acțiuni. Împotriva sentinței, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât excepția lipsei de interes nu a fost pusă în discuția părților și instanța nu a analizat temeinic materialul probator administrat în cauză. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 158, pronunțată la data de 7 martie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând în esență că din moment ce la data introducerii cererii de chemare în judecată societatea reclamantă nu mai era proprietara acțiunilor, interesul acesteia nu mai era actual.

Cu privire la capetele 2, 3 și 4 ale acțiunii, a reținut că în temeiul H.G. nr. 131/1997 acțiunile nu sunt asimilate noțiunii de marfă și deci nu este obligatorie emiterea unui aviz de însoțire a mărfii, motiv pentru care instanța nu poate obliga pârâta să elibereze un astfel de document. În termen legal, reclamanta SC A.I. SRL București a declarat recurs solicitând admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate precum și a sentinței instanței de fond. Prin motivele de recurs invocate reclamanta arată: - instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia. Atât la judecata de fond cât și în apel s-a reținut în mod corect că obiectul acțiunii l-a constituit în principal constatarea faptului că recurenta reclamantă a fost proprietara a 65.359 acțiuni la purtător emise de SC I.E.

SA. Cu privire la excepție, recurenta arată că în mod greșit s-a reținut lipsa de interes motivată pe împrejurarea că la data formulării acțiunii și a apelului societatea nu mai era proprietara acțiunilor. Recurenta arată în contextul acestui motiv că art. 111 C. proc. civ. teza I, nu condiționează în nici un fel existența actuală a dreptului pretins judecății și tocmai de aceea există și posibilitatea constatării inexistenței unui drept. Interesul în promovarea acțiunii nu are nimic în comun cu existența sau inexistența dreptului de proprietate, în speță asupra acțiunilor. Interesul și nu dreptul, trebuie să fie legitim și actual. Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta arată că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor în dezlegarea pricinii.

Atât în motivele de apel cât și în fața instanței de fond a arătat pentru a susține necesitatea eliberării actului de proveniență, împrejurarea că SC B.A. SA i-a solicitat recurentei pentru a nu fi considerate „cadou” un proces verbal de predare-primire a celor 65.359 acțiuni, la rândul său, emitenta acțiunilor SC I.E. SA a fost obligată de către SC S. SA să-i producă același act pentru ca și cumpărătoarea să poată demonstra că nu a beneficiat de un „cadou”. Aceste acte au înlăturat obligația celor doi agenți economici de a plăti taxele și impozitele către stat la valoarea acțiunilor primite. Printr-un alt motiv de recurs, recurenta arată că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind lipsită și de temei legal.

Recurenta arată că în pagina a doua penultimul paragraf a hotărârii, instanța citează H.G. nr. 131/1997 din care rezultă că acțiunile nu sunt asimilate noțiunii de marfă. Desigur acest lucru trebuia să îl cunoască și expertul care, în dosarul penal nr. 9337/2000 a considerat că lipsa avizului de însoțire presupune primirea unui „cadou”, iar instanța trebuia să cunoască faptul că potrivit Legii contabilității orice ieșire a unui bun presupune și existența actului de intrare în patrimoniul societății. În aceste condiții, nu se mai poate susține că ar fi putut înregistra acțiunile în evidența financiar contabilă, deoarece nu există dovada intrării, care reprezintă actul primar de contabilitate.

În drept recurenta și-a motivat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamantă nu este întemeiat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente: Analizând primul motiv de recurs privitor la greșita admitere a excepției lipsei de interes, se constată că nu este întemeiat întrucât instanța de apel cât și instanța fondului corect au reținut că la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta nu mai era proprietara acțiunilor menționate. De asemeni corect s-a reținut că solicitând constatarea unui drept care a existat, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care vorbește despre existența unui interes care să fie în ființă la data promovării acțiunii și pe tot parcursul exercitării acesteia.

Și al doilea motiv de recurs referitor la lipsa de temei legal a hotărârii recurate, nu este întemeiat întrucât corect a reținut instanța că nu poate obliga pârâta să elibereze un aviz de însoțire a mărfii, având în vedere că acțiunile nu pot fi asimilate noțiunii de marfă, iar H.G. nr. 131/1997 nu prevede obligația existenței unui aviz de însoțire a mărfii în cazul vânzării de acțiuni. În consecință, hotărârea atacată fiind legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 158 din 7 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2005.