Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7426/2005

HOTĂRÂRE
30.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7426/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 octombrie 2002 S.G.D. a chemat în judecată pe S.N.P. P. SA, sucursala P.C. Pitești, și S.N.P.P. SA cerând obligarea pârâților să-i restituie în natură terenul de 2900 mp, situat în municipiul Pitești. Totodată, a cerut anularea dispoziției nr. 882 din 19 septembrie 2002 prin care Primarul municipiului Pitești, ca răspuns la notificarea sa, i-a respins cererea de retrocedare fizică a bunului. Pârâții au chemat în garanție pe N.A.R., N.D.I., N.M. și N.O., iar D.A.M., P.R.M. și Ș.M.G. au intervenit în proces în interesul chemaților în garanție. Tribunalul Argeș, secția civilă, prin decizia nr. 329 din 21 noiembrie 2003, a respins, ca inadmisibilă acțiunea.

Cererile de chemare în garanție și intervenție au fost respinse ca rămase fără obiect. Reclamantul a declarat apel, iar în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a cerut a fi suspendată judecata acestuia până la soluționarea dosarului nr. 69/2004 al Judecătoriei Pitești având ca obiect constatarea nulității actului de înstrăinare dedus cauzei. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin încheierea din 26 mai 2004, a dispus suspendarea judecății cu motivarea că dezlegarea pricinii atârnă în totul de existența dreptului ce formează obiectul dosarului nr. 69/2004 al Judecătoriei Pitești. Împotriva acestei încheieri pârâta S.N.P. a declarat recurs, arătând că măsura suspendării judecății nu se justifică întrucât nulitatea invocată în dosarul nr. 69/2004 al Judecătoriei Pitești este lipsită de relevanță pentru soluționarea apelului.

Recursul este nefondat. Din economia dispozițiilor cuprinse în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (52) rezultă că rezolvarea litigiului privind nulitatea actului juridic de înstrăinare dedus cauzei, este prejudicială și impune suspendarea judecății pricinii fondată pe dispozițiile acestei legi. Suspendarea dăinuie până la soluționarea, cu putere de lucru judecat, a chestiunii prejudiciale. Or, în speță, măsura suspendării atacate este justificată de existența acestei chestiuni prejudiciale, considerent pentru care recursul apare nefondat și va fi respins ca atare.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SNP P. SA sucursala P.C. Argeș, împotriva încheierii din 26 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 523/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2012
.O., N.D.I., N.M., N.A.R., S.M.G., D.A. și P.R.M. (vânzători), pentru a fi obligați la dezdăunare în situația în care se va constata nulitatea contractului. S-a decis cu autoritate de lucru judecat că nu sunt îndeplinite cele trei condiții
ÎCCJ 2006-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 octombrie 2001, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fi
ÎCCJ 2004-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6521/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 decembrie 2001 reclamanții L.M., G.A. și L.E. au chemat în judecată pe pârâta SC P. 2000 SA. Pitești pentru anulare
ÎCCJ 2004-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5690/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 16 septembrie 2002 sub nr. 6266 M.I., I.M., M.R., M.G., N.A., N.D. și T.F. în contradictoriu cu Primarul Municipi
ÎCCJ 2005-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 969/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 56 din 14 februarie 2003 a Tribunalului Argeș, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de S.P. și S.M. împotriva SC G.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă