ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2372/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 146 din 16

noiembrie 2005, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca

nefondată, contestația la executarea sentinței penale nr. 90 din 20 mai 1998

pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial, formulată de condamnatul O.I.

S-a reținut că motivul invocat de

condamnat, respectiv faptul că a intervenit grațierea pedepselor prin efectul

Legii nr. 543/2002 este neîntemeiat.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia nr. 5 din 7 februarie 2006 a respins, ca nefondat, apelul

contestatorului condamnat.

Împotriva acestei decizii,

contestatorul a declarat recurs, arătând că beneficia de dispozițiile Legii nr.

543/2002 privind grațierea, întrucât nu s-a sustras de la executarea pedepsei,

ci era legal plecat la muncă în străinătate.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările

dosarului, se reține că petentul O.I. a fost condamnat, la o pedeapsă

rezultantă de 5 ani închisoare, prin sentința nr. 90/1998 a Tribunalului

Militar Teritorial, definitivă prin decizia nr. 246/2002 a Curții Supreme de

Justiție, secția penală.

După rămânerea definitivă a

hotărârii, a fost emis mandatul de executare a pedepsei, iar organele de

poliție au dispus darea în urmărire generală și internațională a acestuia.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 lit.

d) C. proc. pen., întrucât deși contestația contra executării hotărârii penale

se poate face atunci când se invocă grațierea, se constată că Legea nr. 543/2002

nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât potrivit dispozițiilor art. 6

din această lege, grațierea nu se aplică celor care nu au început executarea

pedepsei deoarece s-au sustras de la executare, precum și celor care au început

executarea și ulterior s-au sustras.

Or, potrivit propriilor declarații,

contestatorul a arătat că a avut cunoștința de existența procesului și de

sentința pronunțată de prima instanță, însă după casarea cu trimitere spre

rejudecare n-a mai primit nici o citație, plecând în străinătate în primăvara

anului 1998.

Față de cele arătate, se constată că

petentul a avut cunoștință de existența procesului său penal, cu atât mai mult

cu cât în perioada 15 februarie 1996 – 05 mai 1996 a și fost arestat preventiv

pentru faptele pentru care era judecat, fiind ulterior și condamnat.

Drept urmare, recursul condamnatului

contestator O.I. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul O.I. împotriva deciziei penale nr. 5 din 7 februarie

2006 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul contestator la

plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 aprilie 2006.