Decizia nr. 2372/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 146/2005 a Tribunalului Militar Teritorial București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 146 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca nefondată, contestația la executarea sentinței penale nr. 90 din 20 mai 1998 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial, formulată de condamnatul O.I. S-a reținut că motivul invocat de condamnat, respectiv faptul că a intervenit grațierea pedepselor prin efectul Legii nr. 543/2002 este neîntemeiat. Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 5 din 7 februarie 2006 a respins, ca nefondat, apelul contestatorului condamnat. Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs, arătând că beneficia de dispozițiile Legii nr. 543/2002 privind grațierea, întrucât nu s-a sustras de la executarea pedepsei, ci era legal plecat la muncă în străinătate.

Recursul este nefondat. Verificând actele și lucrările dosarului, se reține că petentul O.I. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, prin sentința nr. 90/1998 a Tribunalului Militar Teritorial, definitivă prin decizia nr. 246/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. După rămânerea definitivă a hotărârii, a fost emis mandatul de executare a pedepsei, iar organele de poliție au dispus darea în urmărire generală și internațională a acestuia. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 lit. d) C. proc.

pen., întrucât deși contestația contra executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă grațierea, se constată că Legea nr. 543/2002 nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât potrivit dispozițiilor art. 6 din această lege, grațierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei deoarece s-au sustras de la executare, precum și celor care au început executarea și ulterior s-au sustras. Or, potrivit propriilor declarații, contestatorul a arătat că a avut cunoștința de existența procesului și de sentința pronunțată de prima instanță, însă după casarea cu trimitere spre rejudecare n-a mai primit nici o citație, plecând în străinătate în primăvara anului 1998. Față de cele arătate, se constată că petentul a avut cunoștință de existența procesului său penal, cu atât mai mult cu cât în perioada 15 februarie 1996 – 05 mai 1996 a și fost arestat preventiv pentru faptele pentru care era judecat, fiind ulterior și condamnat.

Drept urmare, recursul condamnatului contestator O.I. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul O.I. împotriva deciziei penale nr. 5 din 7 februarie 2006 a Curții Militare de Apel. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2006.