ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1605

din 15 februarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca

neîntemeiată, contestația la executare formulată de petiționarul M.C., cu

privire la sentința penală nr. 89/1999 a Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, potrivit referatului întocmit de Biroul de

Executări Penale al Tribunalului București, secția I penală, că prin sentința

penală contestată, petentul a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 25

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175

lit. b) C. pen., sentință definitivă prin decizia penală nr. 871 din 3 martie

2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

S-a mai reținut că motivele

invocate de condamnat în contestația contra executării hotărârii penale,

respectiv că sentința de condamnare a fost dată în lipsă, deși era arestat și

nu au fost audiați martorii, nu au fost aplicate dispozițiile Legii de grațiere

nr. 137/1997, în final solicitând descontopirea pedepselor și recalcularea lor

într-un mod just, nu se încadrează între cazurile reglementate de art. 461 C.

proc. pen.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 197 din 10 martie 2006, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 1605 din

15 februarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, însușindu-și

argumentația primei instanțe.

Împotriva sus-menționatei

decizii, condamnatul M.C. a declarat recurs, solicitând restituirea dosarului

la Curtea de Apel București întrucât judecătorul O.M. i-a soluționat cauza și

la fond și în apel, iar sentința de condamnare a fost dată în lipsa sa, deși

era arestat, solicitând totodată înlăturarea sporului de 5 ani aplicat.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și

lucrările dosarului, se reține că petentul M.C. a fost condamnat, la o pedeapsă

rezultantă de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

174 – art. 175 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 215 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 211 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen., prin sentința nr. 89/1999 a Tribunalului București, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 871/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Din examinarea lucrărilor

dosarului, rezultă că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art.

461 lit. d) C. proc. pen., întrucât deși contestația contra executării

hotărârii penale se poate face atunci când se invocă grațierea, se observă că

Legea nr. 137/1997 nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece se constată

că prin decizia penală nr. 626/ A pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, că instanță de control judiciar, s-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 89/1999

a Tribunalului București, secția I penală și s-au aplicat dispozițiile

referitoare la grațiere pentru pedepsele aplicate inculpatului M.C. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 319, art. 293 și art. 288

alin. (1) C. pen. În ceea ce privește restul infracțiunilor pentru care a fost

condamnat inculpatul, acestea nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 137/1997,

fiind exceptate de la grațiere.

Cât privește restul

motivelor invocate de contestator, respectiv înlăturarea sporului de pedeapsă

aplicat, lipsa de procedură la judecarea cauzei în fond sau împrejurare că

judecătorul care a pronunțat sentința de condamnare i-a soluționat și apelul

declarat împotriva sentinței prin care i-a fost respinsă contestația la

executare, acestea nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute

de dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Drept urmare, recursul

condamnatului contestator M.C. va fi respins ca nefondat, cu obligarea lui la

cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul M.C. împotriva deciziei penale nr. 197 din

10 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 iulie 2006.