ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5184/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din 16 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția I penală a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul condamnat P.N. de rejudecare a dosarului nr. 2379/1993 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 1996, definitivă prin neapelare.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că petentul condamnat a solicitat rejudecarea cauzei dosarului indicat, în baza dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., privind rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare.

Motivele invocate de condamnat au fost judecarea sa în lipsă și nerespectarea drepturilor și garanțiilor procesuale proprii judecății în primă instanță.

Prin sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală, P.N., la acea dată recidivist, a fost condamnat la 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

Conform art. 3 din Decretul Lege nr. 3/1990, s-a dispus revocarea beneficiului grațierii pentru restul de pedeapsă de 1.306 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 606/1988 a Judecătoriei sectorului 2, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 825/1988 a Tribunalului București și executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, P.N. urmând să execute 15 ani închisoare și 1.306 zile închisoare, precum și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 C. pen.

Urmărirea penală și judecata s-au făcut în lipsa inculpatului, acesta, după săvârșirea faptei, părăsind teritoriul țării.

Citarea inculpatului s-a făcut la ultimul domiciliu avut de acesta în România  și prin afișare al Consiliul local al sectorului 2 București, în a cărui rază teritorial s-a săvârșit infracțiunea.

Dispozitivul hotărârii s-a comunicat prin afișare la sediul Consiliului local sector 2, iar după scurgerea termenului de 10 zile în care s-ar fi putut declara apel, în baza sentinței de condamnare, s-a emis mandatul de executare a pedepsei, nr. 1 din 4 martie 1996, act comunicat spre executare.

Încarcerarea efectivă a condamnatului a avut loc la 2 aprilie 1997.

După începerea executării pedepsei, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1 din 11 ianuarie 1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cazurile invocate fiind cele prevăzute de art. 394 lit. c) și a) C. proc. pen., respectiv, hotărârea s-ar fi pronunțat prin luarea în considerare a unui act fals, certificatul său de deces și că fapta a fost săvârșită în condițiile existenței circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În baza actelor de cercetare efectuate de procuror, Tribunalul București, prin sentința penală nr. 226 din 14 octombrie 1997 a respins cererea de revizuire, instanța reținând că la dosarul cauzei nu există înscrisul considerat fals și că nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la cercetarea judecătorească, care să fi justificat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Apelul declarat de condamnat a fost respins prin decizia penală nr. 269 din 8 decembrie 1997 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar recursul revizuientului a fost respins prin decizia penală nr. 1206 din 7 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

În continuare, la 4 mai 1999, P.N. a declarat apel împotriva sentinței de condamnare, admis de Curtea de Apel București, secția I penală, instanță care, prin decizia penală nr. 412 din 17 septembrie 1999 a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia, și cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin hotărâre s-a menținut dispoziția de revocare a beneficiului grațierii pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, așa cum s-a menționat mai sus, urmând ca P.N. să execute 4 ani și 1306 zile închisoare.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 38 din 10 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală a admis recursul declarat de parchet, a casat decizia pronunțată în apel și pe fond, a respins ca tardiv introdus, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1 din 11 ianuarie 1996 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Ca atare, în cererea formulată de condamnat, instanța a reținut că judecata în primă instanță s-a făcut cu respectarea tuturor garanțiilor procesual penale prevăzute, inculpatul a beneficiat de apărător din oficiu, judecarea sa în lipsă fiind consecința faptului obiectiv că acesta s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești, aspect rezultând, fără dubiu, din conținutul adresei nr. 83967 din 21 iunie 1995, imposibilitatea audierii lui datorându-se culpei sale, imputabilă în exclusivitate.

Totodată, instanța a motivat că dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., nu au caracterul unei norme imperative.

Împotriva hotărârii, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea acesteia, dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., precizând exact și expres cauzele și situațiile în care se poate dispune rejudecarea unui dosar.

Curtea de Apel București, secția I penală, cu majoritate, a respins, ca nefondat apelul declarat. Opinia separată a unui membru al completului de judecată a fost în sensul admiterii apelului, în cauză fiind îndeplinite toate cerințele art. 522

1

C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel, condamnatul, în termen legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat, fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul declarat de condamnat nu este fondat.

Titlul marginal al secțiunii IV din Rejudecarea în caz de extrădare, Rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, care cuprinde art. 522

1

C. proc. pen., stipulează că, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță.

Verificând lucrările cauzei, se reține că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., acest text neimpunând imperativ, în orice condiții, rejudecarea unei cauze.

Mai mult, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., normele legale referitoare la desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., trebuie raportat la normele legale speciale privind extrădarea, respectiv art. 43 și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 296/2001, acestea prevăzând că rejudecarea cauzei se impune în cazul în care procedura de judecată a persoanei condamnate, nu a satisfăcut minimul de drepturi recunoscute oricărei persoane învinuite.

În cauză, judecata în primă instanță s-a făcut cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de lege, condamnatul neputând invoca în favoarea sa vreo vătămare odată ce judecarea în lipsă, dar cu respectarea procedurii de citare și cu asigurarea asistenței juridice din oficiu, a fost urmare culpei sale.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.N., împotriva deciziei penale nr. 273 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2004

.