ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2053/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Printr-o cerere olografă înregistrată, la 25 mai 2005, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, ca o contestație la executare (Dosar nr. 6809/ 2005), condamnatul D.F. a solicitat să se constate că pedeapsa de 6 luni închisoare, ce-i fusese aplicată, prin sentința penală nr. 156 din 8 februarie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 București, sentință rămasă definitivă prin neapelare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 (privind circulația pe drumurile publice), a fost grațiată, în întregime, condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, și, în consecință, să se anuleze mandatul de executare nr. 525 din 15 mai 2000 (privind o pedeapsă rezultată din cumul aritmetic, de 8 ani și 6 luni închisoare) și să se dispună emiterea unui nou mandat de executare (numai pentru o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare).

Prin sentința penală 2865 din 3 august 2005, Judecătoria sectorului 5 București și-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului București, care, prin sentința penală nr. 1428 din 19 octombrie 2005 (a secției a II–a penală), a respins-o, ca neîntemeiată; s-a motivat, în esență, că, întrucât inculpatul s-a sustras de le executarea pedepsei, nu poate beneficia de grațierea acordată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002, fiind exceptat potrivit art. 6 din aceeași lege; s-a precizat, în context, că incidența Legii (de grațiere) nr. 137/1997 nu poate fi analizată, deoarece legea a intrat în vigoare la 25 iulie 1997 (aplicându-se numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997), adică înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, 18 aprilie 2000. Prin decizia penală 923/ A din 25 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, apelul declarat de condamnat a fost respins, ca nefondat, reluându-se, practic, motivarea primei instanțe.

Împotriva acestei din urmă decizii, condamnatul contestator a declarat în termen legal, recursul de față, susținând că ambele hotărâri, sentința și decizia, urmează a fi casate, în raport cu cazurile prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 15 și 17 1 C. proc. pen., cu consecința admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată. Recursul nu este fondat.

Din examinarea întregului dosar al cauzei, rezultă că executarea pedepsei de 6 luni închisoare, a cărei grațiere, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, se cere a se constata pe calea contestației la executare, a fost suspendată condiționat, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, prin însăși hotărârea de condamnare, sentința penală nr. 156 din 8 februarie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 București, sentință rămasă definitivă la 6 martie 1996. Apoi, prin decizia penală nr. 547/ A din 11 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, desființându-se sentința penală nr. 358 din 29 iunie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, contestatorul a fost condamnat, alături de alții, pentru fapte săvârșite în ziua de 9 mai 1997, la: - 8 ani închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., pedeapsă ce s-a constatat că este grațiată cu ½ condiționat, potrivit art. 2 și 10 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 8 ani închisoare. Totodată, i-a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 156/1996 a Judecătoriei sectorului 3 București, dispunându-se să execute și această pedeapsă, în cumul aritmetic, cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, în total 8 ani și 6 luni închisoare. Prin decizia penală nr. 1698 din 18 aprilie 2000 a acestei Înalte Curți, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei instanței de apel a fost respins ca nefondat. În consecință, s-a emis mandatul de executare (a pedepsei rezultante de 8 ani și 6 luni închisoare) nr. 525 din 15 mai 2000, în baza căruia condamnatul D.F.

a fost încarcerat abia cu începere de la 26 iunie 2001 (dosar nr. 5258/2005 al Tribunalului București, secția a II-a penală), deoarece acesta a beneficiat de întreruperea executării pedepsei pe timp de 6 luni (18 septembrie 2000 - 18 martie 2001), după care s-a sustras de la executare. În raport cu această din urmă împrejurare, în mod corect instanța de apel, confirmând, prin decizia recurată, sentința primei instanțe, a decis că pedeapsa de 6 luni închisoare nu intră sub incidența art. 1 din Legea nr. 543/2002, condamnatul fiind exceptat de la beneficiul grațierii potrivit art. 6 din aceeași lege. Așa fiind, urmează ca, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul contestator să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat D.F. împotriva deciziei penale nr. 923/ A din 25 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON (600.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2006.